Gabi

Articole postate de Gabi

  • Fănuş Neagu- Nomadul... 235

        I s-a spus lui Panait Istrati, „vagabondul genial”- şi aşa va rămâne peste veacuri, fiindcă spiritul lui nu cunoştea sigilii decât ca să le rupă, îndrăzneţ, revoltat, ca vântul semănând primăvara, la Brăila, praf verde din Orient, praf negru din Balcani. S-a născut, fără îndoială, pe un pat de scânduri de corabie când luna, la Dunăre, scoate pui de nebunie şi, făcând parte din neamul de oameni care nu vor să moară până nu s-or trage zece draci pe roată, s-a înhămat de mic să iubească drumulşi să bea numai din vinul neliniştii. A străbătut Europa, Nordul Africii, Caucazul şi partea cea mai dulce a Asiei, Istanbulul, dar cei ce socotesc că Istrati a fost un călător se înşeală. Panait Istrati a fost ceea ce reprezintă esenţa a mii

    Citește mai departe

  • Fănuş Neagu- Rezemat în gardul frunţii... 231

        Prieteniile sunt un izvor de insomnii sau un răzor de aştri. Spun asta fiindca nu pot trăi singur. Iata si portretul celui care mă însoţeşte în toate clipele. E înalt, masiv, blond, căpcăun la vorbă şi la băutură, vârât pâna în gât în Balcani si plutind pe Dunăre într-un docar pe jumătate înecat, pe jumătate făcut ţăndări către Marea pe care o ţine Dumnezeu ca un hotar ce-şi primeneşte sufletul numai în iarbă, în tăvălitură de cai, în vedenii capii ce-l încolteşte şi-l latră... Ehe, ce ureche de aur pe tâmpla măgarului şi ce timp ciudat, acolo, deasupra malului de la Braila, unde se înalţă un oraş din solzii de aer, albastru, împerecheaţi cu solzi de aur şi sidef. Scrie blestemându-se, iubeşte uitându-se peste umăr la nevestele altora,

    Citește mai departe

  • Marin Sorescu - Spânzuratul... 235

        Mitrele, de câte ori se certa cu muierea, Îşi lua betele să se spânzure la sălcii, în vale; Să vadă şi că, fir-ar a relelor, Ce-nsemna el în casa asta, na!   Săriţi lume, ţipa Leana. Nea Dumitre, Nea Ioane, Duceţi-vă, daţi fuga-n vale după ăl nebun. Ţicu, Bag' Samă, Cazaca, Mitrănoaia, tot cătunul Se strângea la panoramă.   Mitrele mergea înainte, considerându-se de pe Acum mort,

    Citește mai departe

  • William Blake- Noul Ierusalim... 237

          Pe munții verzi ai Angliei umblat-au făpturi trăind în vremile antice? Și mielul sfânt fost-au văzut, el, dulce păscând în Anglia, ceresc s-ar zice?   Divina față strălucit-au oare peste colinele înrourate? A stat aevea-aici Ierusalimul vecin satanicelor mori ciudate?  

    Citește mai departe

  • William Blake- Micuțul negru... 225

        În sud sălbatic mama m-a născut. Sunt negru; o, dar sufletul mi-e alb. Alb ca un înger e micul englez, eu, negru, parcă de lumină despoiat.   Mama, vorbindu-mi, mă-nvăța subt pom. Pe jos, mai înainte de a da căldura zilei, mă lua în poala ei, și arătând spre răsărit grăia:   În dosul s

    Citește mai departe

  • Conrad Ferdinand Meyer- Fântână romană... 238

        Se-nalță raza și căzând  umple al cupei alb rotund, care se tulbură vărsând Prisosul în alt fund. A doua cupă, din al apei nimb, dă celei de a treia val și strop, și fiecareia și dă în schimb și curge iar și stă pe loc.   Trad. Lucian Blaga

    Citește mai departe

  • Mihai Ursachi - Fenomene cerești... 225

    Deasupra acelui oraș fu o ploaiede stele-ntr-o vară, când toți socotirăcă vor fi înecați în lumină. Dar lutulînghiți în tăcere și asta; rămaseo constelație nouă pe cer, semănândcu o floare imensă de crin, stele albeca diamantul sclipeau înghețat – și i-au spusConstelația Crinului.

    Citește mai departe

  • Odysseas Elytis - The Monogram... 223

      ...

    Citește mai departe

  • Antoine de Saint Exupery - Citadela... 227

        ”Desigur, era frumoasă acea dansatoare pe care o ridicase poliția imperiului meu. Frumoasă și misterioasă. Mi se părea că aș fi cunoscut, cunoscând-o pe ea, pământuri neștiute, câmpii liniștite, nopți pe vârful muntelui și călătorii în vântul pustiului. Ea există, îmi spuneam. Am știut că are obiceiuri ciudate și că luptă pentru o cauză dușmană. Totuși, atunci când au încercat să-i sfarme tăcerea, oamenii nu smulseră decât un surâs melancolic candorii ei de nepătruns. Eu cinstesc în primul rând ceea ce-l face pe om să reziste focului. Omenire de adunătură, beată de vanitate și vanitatea tu însăți, te privești cu dragoste, ca și cum ar exista ceva în tine. Dar e de ajuns un călău și câțiva tăciuni aprinși ca să scuipi tot, căci nu există în tine nimic care să nu se topească de la prima atingere. Acel ministru opulen

    Citește mai departe

  • Iosif Brodsky- Un citat inexact... 231

      ”Dar oricât de rău ar fi dușmanul, important este că e un om și, chiar dacă nu știm să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine, știm totuși că Răul își înfige rădăcinile atunci când cuiva îi trece prin minte că este mai bun decât altul. (Acesta este primul motiv pentru care ați fost loviți peste obrazul drept.) Astfel încât cel mai bun lucru care poate fi obținut întorcând celălalt obraz dușmanului este satisfacția de a-l avertiza pe acesta din urmă în legătură cu zădărnicia acțiunilor lui. ”Fii atent, spune celălalt obraz, ce lovești este doar trupul. Nu sunt eu. Nu ești în stare să-mi calci în picioare sufletul.”  Singurul dezavantaj în acest caz este acela că dușmanul ar putea să vă accepte provocarea. În urmă cu douăzeci de ani, într-una din numeroasele închisori din nordul Rusiei, s-a petrecut următoarea scenă. La 7 dimineața, s-a deschis ușa celulei și în prag a apărut un

    Citește mai departe

  • Antoine de Saint Exupery- Citadela (fragment)... 228

        ”Te accept așa cum ești. Se poate ca vreo boală să te împingă să bagi în buzunar bibelourile de aur care-ți cad sub ochi, dar în rest să fii poet. Te voi primi, deci, din dragoste față de poezie. Și din dragoste pentru bibelourile mele de aur, le voi ascunde. Se poate ca, asemenea unei femei să primești secretele care-ți sunt încredințate ca pe niște diamante cu care să te împodobești. Căci femeia, în ziua de sărbătoare, se simte importantă și glorioasă prin obiectul rar pe care-l expune. Dar se poate de asemenea ca tu să fii dansator. Te voi primi deci din respect pentru dans, dar, din respect pentru secrete le voi ține sub tăcere. Se poate, pur și simplu, ca tu să fii prietenul meu. Te voi primi deci, din dragoste pentru tine așa cum ești. Dacă șchiopătezi, nu-ți voi cere să dansezi. Dacă urăști pe unul sau pe altul, nu ți-i voi impune ca tovarăși. D

    Citește mai departe

  • Fernando Pessoa- Poem în linie dreaptă... 229

        N-am cunoscut pe nimeni care să fi mâncat bătaie. Toate cunoștințele mele au fost campioni în toate domeniile, Iar eu, de atâtea ori josnic, de atâtea ori porc, de atâtea ori nedemn, Eu, de atâtea ori un parazit iresponsabil, Cineva murdar și de nescuzat, Eu, care de atâtea ori n-am avut răbdare  să fac o baie, Eu, care de atâtea ori am fost ridicol, absurd, Eu,  care mi-am împleticit în mod public picioarele în covoarele atâtor etichete,

    Citește mai departe

  • Shakespeare- Sonetul 70... 228

        Că ești blamat nu e al tău cusurul frumosul e vânat de ponegrire el își gravează în văzduh conturul- corb lunecând în aerul subțire. Ești teafăr? Clevetirea-ți ține partea și gestul ți-l pețește și vigoarea; floarea, suavă și-o dorește moartea iar tu îi pari neprihănită, floarea. Nu mai ești tânăr, hăituit, și pare-ți că nici izbânda n-o mai ai, fierbinte

    Citește mai departe

  • Andrei Tarkovski - Cuvântul despre Apocalipsă rostit de Tarkovski în biserca Saint-Jones din Londra, în 198 255

        Trăim în mod materializat, repetând (ceea ce ştim) despre existenţa spaţiului şi a timpului. Trăim, adică, datorită existenţei acestui fenomen sau a acestor doua fenomene şi suntem foarte sensibili la ele, pentru că ne limitează barierele fizice. Dar, după cum se ştie, omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi, aşadar, se bucură de libertatea voinţei, de capacitatea de a crea. În ultima vreme, dar nu numai în ultima, ci de destul de multă vreme, omul îşi pune întrebarea dacă nu cumva arta este, în general, păcătoasă. Cum de apare aceasta întrebare, când este arhicunoscut că actul creator ne aminteşte că şi noi suntem creaţi şi că avem cu toţii un singur Părinte? De ce se naşte un astfel de gând, pe care l-aş numi sacrilegiu? Deoarece criza culturală a ultimului veac a adus artistul în situaţia de a se putea dispensa de orice reper spiritual; creaţia a ajuns (să fie tratată ca) un fel de instinct.

    Citește mai departe

  • Arseni Tarkovski- A trăi... 229

        Nu cred în presimţiri şi nici în semne. De clevetiri nu fug şi nici de-otravă. Căci moarte nu există. Nemuritor e totul, nemuritori sunt toţi . De moarte n-aveţi teamă nici tineri, nici bătrâni. Doar adevărul şi lumina sunt pe lume Nici moarte şi nici beznă nu există. Iat’ am ajuns cu toţii deja pe-al mării mal Şi eu sunt printre cei ce tragem mreaja Cu nemurirea, năvălind aval   Trăiţi î

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile