Laura Pănăzan. Un om îndrăgostit de viață, de oameni, de natură, de cărți și a învăța, de teatru, de muzică, de dezvoltare personală, de familie, de sufletul copiilor, de autenticitate, de iubitul meu soț Ștefan. Mai nou, poetă.
Profilul de blogger pe toateBlogurile
Dragă unchiule, azi m-am trezit cu tine în gând. Vorbeam în metafore noi doi…Imaginează-ți că eu îmi dădeam cu părerea despre ultimul model Dacia-Renault, deși nu e domeniul meu de expertiză. E al tău. „Are un nume nou modelul ăsta, zic. L-ați făcut pe genunchi, nu am încredere.”Și tu îmi spui: „Motorul e cel proiectat … Citește în continuare De-a calul
Citește mai departe
Inima mea a fost foarte încercată azi. M-a durut la propriu din miez de noapte, atunci când nu am putut adormi, și am rămas cumva cu ea sensibilă, tremurândă, toată ziua. În tot acest timp m-am simțit pierdută și totuși împreună cu colegii mei psihologi, într-o mare înnegurată de tristețe. CRISTIAN PETRESCU, un model în … Citește în continuare OMAGIU – CRISTIAN PETRESCU
Citește mai departe
Fiecare dintre noi are în lumea lui interioară un loc cu nesiguranță. Al meu este despre singurătate și frică. E un loc în care se întâlnesc Nu știu! cu Nu înțeleg!, cu Nu cred! și cu Nu pot!. Un loc în care e mare dezordine. Un loc cu șoc, cu furie, cu zbucium, cu strigăt … Citește în continuare Între aici și nicăieri
Citește mai departe
Nu vreau să știu! stă la baza refuzului cu privire la terapie în multe cazuri cu mare nevoie de terapie. Există cupluri în care relația scârțâie, iar cei apropiați de pe margine (rude, prieteni) le sugerează că ar fi bine să apeleze la un profesionist. De cele mai multe ori unul dintre parteneri își dorește … Citește în continuare Nu vreau să știu!
Citește mai departe
Mă prezint așa cum o fac de obicei în cabinet, în fața cuplurilor venite pentru prima dată la terapie: ca om și ca profesionist. Sunt Laura Pănăzan. Am 50 de ani. Sunt într-o relație de 29 de ani… care se reconstruiește în fiecare zi. Și am 3 copii frumoși și mari. Ceva esențial despre mine, … Citește în continuare CINE sunt eu și DE CE am scris această carte
Citește mai departe
Dragă cititorule, trebuie să-ți spun ceva din capul locului. Eu, ție.Tu ești cel care ar putea avea „așteptări nerealiste” de la terapia de cuplu sau de la această carte. Sunt sinceră cu tine de la început. Ai putea să te simți arătat cu degetul de mine, chiar din primul paragraf. Prins de guler. Pus în … Citește în continuare Avertisment
Citește mai departe
Când uiți de mine tu,celulele mele rămase în beznăse rătăcesc de mineîn căutarea ta. Eu îmi fac treburile cuminte,pe întuneric,ele fug de acasă, debusolate,adolescenți neascultători. Când mă vezi tu,ochii tăi calzi și atențimă adună la locși-mi dau lumină. Lumea mea interioară capătă ordine și sens,iar eu devino femeie aprinsă.
Citește mai departe
Aveam vreo 12 ani când profesoara mea de limba română, doamna Rodica Popescu, m-a făcut să mă cred o mică scriitoare, pentru că încheia fiecare oră de Compunere cu invariabilul… „Și acum vom asculta compunerea Laurei.” Scriam, regizam și confecționam costume din hârtie creponată pentru spectacole ținute cu fetele din fața blocului în fața părinților … Citește în continuare M-am întors
Citește mai departe
Aveam vreo douăzeci și unu. Îl căutam pe acel unu de-al cărui dor simțeam că mor. Și-ai apărut întâmplător. Și am știut din prima zi că acel unu-aveai să fii, din primul dans încetișor și din sărutu-acela-n zbor, pe care-ntâi l-am pregândit și-ntr-o clipită a venit, îmbrățișare cu mult dor, mult așteptat întâmplător. Apoi eu … Citește în continuare Întâmplător
Citește mai departe
De când cu Simona Halep, mie îmi place tenisul. Meciurile ei mă țin cu sufletul la gură. Uneori îmi bate inima de parcă eu joc pe teren. Sunt fericită când câștigă și ruptă când pierde. Dar ceea ce mă impresionează cel mai tare este capacitatea ei de a se replia și a continua. Simona este … Citește în continuare Românie, te trezești!
Citește mai departe
Zori de dimineață de mai. Mă trezește mâna ta mângâindu-mi obrazul. E atât de bine. „Laura, ai o față la 50 de ani care le-ar face pe altele să crape de invidie”, spui. Rămân nemișcată, cu ochii închiși, deși zâmbesc prin toți porii. „Uite, acum nu ai niciun rid”, aud, în timp ce degetele tale … Citește în continuare Senin
Citește mai departe
„Te iubesc” s-a cam tocit, a chelit și a știrbit, pare tare folosit, deșirat și dezgolit, fără sens și obosit… Trebuie înlocuit! Caut cuvânt potrivit: blând, rotund și șlefuit, diamant neprețuit, cântec neasemuit, să îl depăn nesfârșit, să aline unduit, să te miște negreșit, să incite ascuțit, să promită […]
Citește mai departe
Am visat că murisei. Nu știu de ce. Moartea nu avea niciun înțeles. Nici nu simțeam nimic și îmi spuneam: ”Iată, e ca la carte! Chiar trăiesc prima etapă a pierderii (șocul și negarea) și asta mă protejează de durere.” Și deși știam că e o șmecherie a minții, că mă păcălește ținându-mă în afara realității, […]
Citește mai departe
„Cum ai putea să faci altfel?” este una dintre întrebările deschise folosite în psihoterapie. Și deși atunci când am întâlnit-o ca învățăcel mi-a părut provocatoare, ca un buton de propulsare spre creativitatea persoanei căreia m-aș fi adresat, practica avea să mă aducă în fața unor clienți pentru care formula magică să nu […]
Citește mai departe
dimineață bleu, cu lumină sfioasă profil de obraz, orizont pentru cer zâmbet cald, îmbietor acasă iz masculin în care mă pierd. răcoare călduță, nici soare – nici nor păsări ce cer primăverii să vină timp amorțit între lene și dor clipă-n inspir, veșnicia s-o țină… degetul tău rătăcindu-mi […]
Citește mai departe