Costel Macovei

  • img
    • Articole
    • Vizualizări

    Costel Macovei

    Născut într-un Octombrie clar, mai pe la-nceput cocostârc pe picioare de metal... mâncăcios, melancolic, melodic...mmm

    Profilul de blogger pe toateBlogurile

Articole postate de Costel Macovei

  • copacul eu... 418

    de ce plâng copacii numai noaptea?pentru că lacrimile de zi se ridică la ceruri să spele norii pe picioareori copacii ştiu că prea mult cer înnorat strecoară luminalăsând umbrele triste să se ascundă printre frunzeşi frunzele cad de prea greu şi prea arsaparat de ziduri stâncoaseîmi trăiesc singurătatea visând o scară la cerpe care lacrimile mele să urce singure fără ajutorasatfel încât să pot plânge zi şi noaptefără teamă de întunericfrunzele mele au umplut tot ţinutul numănuicăci singur fiind nu am cu cine să-mi putrezesc uitărileşi până când voi încolţi sămânţăva trebui să plâng şi frunze şi floare şi sâmbureca să uit cât mai am de aşteptat

    Citește mai departe

  • ne naştem ca să ce?... 471

    lumea spune că e suficient să te bucuri de fiecare respiraţieceea ce tradus s-ar spune "carpe diem"dar sunt oameni care au pătruns până în adâncul sufletului şi ei ştiu că rostul fiecăruiaeste bine stabilit şi că poţi aştepta toată viaţ că să îţi împlineşti menireapoate că e nevoie ca zâmbetul tău să răsară la un colţ de stradăpentru ca lumea să îşi urmeze cursul normalsau poate că e suficient ca umbra ta să răsară în mijlocul deşertuluipentru a descoperi mirajul aducător de paceşi odihnă vânturilor sălbaticepoate că un cuvânt de-al tău e sortit să oprească măcelulsau poate că numai respiraţia ta e suficientăpentru a ademeni fluturelece poate schimba istoria Pământuluisărutul e în esenţă un alt mod de a scrie cuvinteleîn cartea sfântă a trupului

    Citește mai departe

  • stare de normalitate... 437

    am surprins-o într-o poziţie cumva...nefirească,şi ca să nu se piardă momentulam stricat un întreg clişeu,instantaneu după instantaneude lemn bun, rezistentşi când o să-i duc dorulo să caut să mi-o aduc amintedar teamă-mi e că în egoismul meuvor apare momente când nici măcar mienu-mi voi arăta amintirile

    Citește mai departe

  • arome şi parfumuri... 462

    lumea spune că fiecare război are un scop bine definitşi o importanţă majoră în dezvoltarea industriei parfumurilornoaptea când lumea doarme,trec maşini fantomă care aspiră aerul din tranşee,din oraşe pustiite, din cimitire, din zbuciumul valurilordin locurile unde musteşte moartea şi spaima în stare purăiar ei, printr-un procedeu complicat de condensări succesivereuşesc să strângă esenţa fricii câteva picături în clodire miciasta pentru că moartea îşi are distilatul eişi din aceste esenţe, artiştiicreează noi tipuri de parfum ce vor defilala parade, pe covorul roşu, în intimitatea dineurilor restrânseşi în alcovurişi cei care ştiu spun că odată inhalatparfumul morţii te va urmări tot timp[ul, creând dependenţăiar frica, esenţa ei, este pusă în apăîn mâncare, în produsele de igienă corporalătocmai pentru a crea dependenţa necesară fiecărui sufletde la prima până la ultima răsuflare(ciudat, nimeni n

    Citește mai departe

  • despre geometria sufletului... 409

    sufletul, asemeni câmpului minatare o geometrie variabilă şi inefabilădominată de tranşee, văi, vârfuri, doruricicatrici şi accidente şi fiecare element caracterizează o stareinconfundabilă.oricât s-au chinuit cartografii, filozofii, tacticienii şi politicieniiîncă nu există o hartă a sufletului general acceptatăşi poate că e mai bine aşasă ne rămână sufletul o mare necunoscutăşi să fie acel ceva care ne caracterizeazăşi ne diferenţiază

    Citește mai departe

  • Omul care isi scria scrisori... 434

    Sheherezada a avut menirea de a pune în evidenţă o continuitate a vieţii şi o bătălie mereu câştigată în faţa morţii. Dar nu toată lumea poate să fie asemeni ei. Printre noi sunt oameni, care alungaţi fiind din rândul societăţii caută nişe, pasaje de fugă. Când tensiunea devine prea mare tot ce poţi face este să îţi creezi o supapă de presiune. Asta ar fi pe scurt povestea omului care îşi scria singur. Încă de mic copil, Micador a fost socotit ciudăţel, atât de părinţi cât şi de toţi ceilalţi. Părinţii şi familia îl priveau cu îngăduinţă acceptându-i momentele exuberante sau cele de tăcere absolută, dar copii nu puteau mima bunăvoinţa, aşa că de cele mai multe ori era aruncat în afară de forţa centrifugă. Dacă la început stătea pe margini privind joaca celorlaţi copii, cu timpul ajunsese să se strângă cu tot aerul din jur într-o tăcere grea. Şi zi după zi, distanţa dintre el şi ceilalţi copii creştea aşa cum un balon creşte încercând să se smul

    Citește mai departe

  • gândaci de bucătărie... 433

    sunt momente când nu aştepţi decât o clipă de neatenţiepentru a sonda adâncurile atât de primejdioaseale singurătăţii.cine are urechi de auzit se afundă în crângul mut al cuvintelorpentru a culege umbrele tăceriidespuiate şi repudiate.frica poate eroda orizontul aducându-l la nivelul tumulilordar sămânţa curiozităţii naşte fire noiatât în locuri umbrite cât şi pe pustie.zilele se strecoară în adâncul inimii depunându-şi oreletot ceea ce părea curat se umple de secunde mişunândînnegrind aşteptările cu resturile speranţelor.gândurile se caţără în căutarea cuvintelor pentru a le aduce la suprafaţămulte mor înainte de a vedea măcar o literaiertată fie-le lor neputinţadarsunt şi gânduri care mă poleiescînzăuându-mă cu armura îndoieliloralungând visele dincolo de marginea nopţii.strânge-mă în braţe Doamnăalungă norii singurătăţiişi lasă soarele să ne lămurească drumul ...

    Citește mai departe

  • cruciada copacilor... 483

    primăvara, copacii îşi ridică braţele uscate şi-mbrăţişează soarele pielea crăpată se desface lăsând mugurii să le răscumpere tăcerea de-o iarnă ne-a fost frică, ce puteam face? ne-a fost frig se vaită crengile bolnave ne dor monturile îmbătrânite oftează rădăcinile dar mugurii îşi scot zâmbetele verzi sărutând crengile şi rădăcinile cu strădania înfrunzirii dacă n-ar fi ele, rădăcinile, mugurii ar rămâne doar o amintire pictată pe cerul gol şi trist şi care e misterul acestei cruciade? nu e

    Citește mai departe

  • ... să mă alinţi... 506

    de ce  m-ai strigat? că încă nu eşti pe lista meavoiam să te cunosc, căci mulţi îţi laudă frumuseţeace don juan pot să fii... spune ce vrei?aş vrea să plecăm... undeva unde nu am mai fostcât de copil poţi să fii, tu chiar crezi că le-ai văzut pe toate?în mare parte davezi? asta e nenorocirea cu voi oameniinu ştiţi să va bucuraţi de ce primiţiconsideraţi că totul e prea puţin pentru voideci nu vrei să mă iei?ţi-am spus că nu figurezi pe lista de azipoţi să mă săruţi?să te sărut? eu?da... măcar atât să am de la tineun sărut? îţi e de ajuns?până pleci... dabinete rog să închizi ochii, mi-ar place puţin romantism... sărută-măai buzele umede... şi sărateaşa e gustul despărţiriidar unde pleci?acolo unde tu nu mă vei găsice-ai făcut? inima? de ce-a tăcut?

    Citește mai departe

  • plâng streşinile a uitare... 441

    plâng streşinile a uitare ce-ai vrea să fii m-a întrebat? dacă-aş putea alege, aş vrea să fiu stâncă şi secoli întregi m-aş oferi vânturilor turbate ca să-şi înfigă colţii-n mine iertându-li-se oamenilor şi ploilor m-aş oferi să muşte fărâmă şi să-mi spele rănile ducându-le la-ntâlnirea cea mare iar soarelui m-aş oferi ca să mă coacă pită la marginea gliei ca să despart lumile şi lacrimile eşti sigur că asta vrei?

    Citește mai departe

  • obol... 427

    noaptea în cimitir e linişteori a ostenit lumea ori s-a lăsat păgubaşăcăci totul nu-i decât deşertăciuneşi pe poartă aceea treci doar cu ce ai ascuns înăuntruîn adâncul sufletuluinici măcar amintirile nu sunt permisenumai setea lacrimilortransfiguratăîn pecete de aurte ajută să treci nevătămatvămile cerului şi ale pământului

    Citește mai departe

  • scrie-mi numele... 508

    nicăieri nu vei putea merge nevăzut, necunoscut oriunde ai ajunge cineva trebuie să-ţi scrie numele să nu se uite mi-a brăzdat faţă cu tăieturi fine şi rânduri de sânge au răsărit, era o adevărată pagină dictando şi fiecare om întâlnit mă întreba (uneori nici nu-mi mai cerea persimisiunea) dacă are voie să-mi scrie numele şi fiecare scrijelea numele găsit de cuviinţă până când faţă mea a devenit o lista a aşteptărilor coborând pe gât, umplându-mi pieptul cu rânduri bogate pline de bucuria descoperirii

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile