e-atâta profrunzime în noiși atât de puțin ne e timpulîncât ne înfrunzește chipulși ne rămân ochii goicăutăm în profrunzimedar nu vedem trunchiul de frunzedin scoarță ne e trecutuldin firimituri de pâine coacem începutule-atâta profunzime în noicât cer se-ntinde peste apecerem universului speranțesă ne salvăm amândoi- de noi
Citește mai departe
totul e relatimpdurerea e temporarăfericirea e efemerănimic nu durează la nesfârșit azi poți să fii într-un locmâine să nu știi de tineajungi să te învârți în cerccăutând mereu “mai bine” totul e relatimptimpul nu ia seama de noine face în ciudă când suntem doifăcându-ne să alergăm în contratimp
Citește mai departe
între tine și minee o oglindăa asemănărilorși a diferențelortu atingi oglindaeu îți simt mângâiereatu te priveștieu mă regăsescîntre mine și tinee diferență de la cerla pământdar le avem pe ambeleîn noi și împrejurștim să zburămși să prindem rădăciniținându-ne de mână
Citește mai departe
toate stelele de pe cerți s-au înfipt adânc în pieleși-ncerc, atingându-le încet,să le citesc în codul brailleca un orb îți caut în suflet- simțurile nu au nevoie de ochisă vadă -mă ghidează după al inimii cântecși totul în jur se lumineazădin tenebrele gândurilor profundemi-ai răsărit un soare tandru,un spectru de culori aprinseși-o noapte de-un nedefinit impromptuunii oameni au stelele-n privire,tu le ai ascunse-n piele -alții caută în univers și nu găsesc,tu ești în sine-un microunivers
Citește mai departe
suntem dezordonați în timpcu gândurile franjurine e foame de sens și nu-l găsim în niciun chip-destinul s-a spart în bucățiîncercăm să-l reconstruimca pe un joc de puzzledar ne-am învățat să inventămpiesele lipsă-timpul e muritoro nevertebrată cu aripine ia și pe noi în zborcât visăm la a fica alții-adevăr e în noiîn exterior doar minciunăcine știe a căuta în noroicu lumină se-ncunună
Citește mai departe
e o diferență între tăcere și liniște.acolo unde e tăcere, e un capăt de lume. ca atunci când spargi un pahar și se creează un zgomot surd, mii de cioburi împrăștiindu-se în toate părțile. apoi se face brusc liniște.tăcerea aia - te doare uneori mai mult decât zgomotul ce-ți zgârie timpanul.atunci știi că s-a terminat. nu poți lipi la loc cioburile alea oricât ai încerca.dar unde e liniște, e un nou început.în liniște poți descoperi atât de multe.liniștea te învață să pășești în tine în vârful degetelor, să șușotești, să nu te mai cerți și să atingi coardele sufletului cu delicatețe. ce acustică și ce muzicalitate! nu degeaba spunea blaga că femeile sunt ca niște viori.când în minte e zumzet continuu de gânduri, nu poți auzi anotimpurile lui vivaldi cum răsună din interiorul tău. le asculți din exterior, tocmai ca să calmezi furtuna din tine. și poate nu-i
Citește mai departe
încep să uit și e o senzație ciudat de plăcută. m-am agățat de amintiri ca de viață, crezând că fără ele o să mă scufund în abisul existențial. și apoi mi-am dat seama că mă scufund oricum, că rămân pe loc, ancorată într-un trecut care nici n-a fost real, care nu îmi aparține. din momentul în care am dat drumul colacului de salvare, înțelegând că eu sunt singură în poveste, am început să cercetez adâncul cu picioarele și, simțind că nu e chiar atât de înfricoșător întunericul singurătății, respingerii, înstrăinării, m-am lăsat dusă de val, oriunde m-ar fi dus acesta. însă valul m-a dus în largul mării, mi-a făcut cadou apusul la linia orizontului, mi-a dat senzația de unire, de plenitudine și de ireal. mi-a oferit cerul plin de stele și lună senină,
Citește mai departe
unele priviri te lasă rece.oameni goi, fără sevă și substanță cenușie.unele priviri trec dincolo de tine.oameni morți pe dinăuntru, rătăcind prin viață fără sens.unele priviri nu spun nimic.dar oh,sunt acele priviri care te răscolesc până în adâncul ființei.care opresc timpul în loc și totul în jur se disipează. inima ți-o ia la trap și îți tremură picioarele.priviri care te fac să vrei mai mult, să cunoști îndeaproape.priviri care te dezbracă de gânduri și de tot ce ai fost până în acea clipă.priviri care sclipesc de undeva din interior, care te înalță și te fac să visezi.priviri pline de viață, de dorință, de pasiune.priviri inteligente, măsurate și totuși fără măsură.priviri care spun mai multe decât cuvintele ar putea vreodată exprima.oamenii care vorbesc cu ochii, au inima în creier.și ce sublim este să le vorbești din priviri!
Citește mai departe
nu te-am uitat. nu te uit.ești în mine. ești al meu. chiar dacă doar în gând. chiar dacă mi-ai fost doar un gând. am încercat să îngrop amintirea ta sub piele. adânc. am vrut să șterg privirea ta din ochii mei. am așteptat să-ți plece pașii din suflet, așa cum mi-au plecat din viață. am urât fiecare clipă în care te-am simțit din nou aproape. și nu erai. plâng la imaginea chipului tău ca la un mormânt. dar te accept. ai fost un val pe marea mea. un val înalt, puternic, ce mi-a scufundat corăbiile și s-a rostogolit în ape, până a răstălmăcit adâncurile. ai fost, mi-ai fost și am trăit prin tine. am uitat să respir o vreme. am crezut că a murit o parte din mine. și am murit jumătate, odată cu tine. dar te accept. ești parte din ce am fost, până la un punct. ai fost, ești și vei fi. eu nu voi mai fi.
Citește mai departe
there’s a stranger inside mewhenever I try to live decently i find myself taking the most unbearable decisions who are you? i’m asking in the echo of my soul and the echo is answering back who are you? you, you, you sometimes you simply have to accept that you are you and that you are allowed to be wrong to have bad habits
Citește mai departe
de câte ori poți să mori într-o viață?de câte ori poți să trăiești? am murit de fiecare dată când am ales să nu duc până la capăt ceea ce am gândit. am murit de fiecare dată când nu am făcut ce am simțit. am murit de fiecare dată când am crezut că iubesc. am murit de fiecare dată când am iubit cu adevărat. am murit de fiecare dată când, ce-am iubit, mi-a fost luat. am murit de fiecare dată când am crezut. am murit de fiecare dată când am eșuat. însă... am trăit de fiecare dată când am ales să o iau de la capăt. am trăit de fiecare dată când am avut curaj să încerc ceva nou. am trăit de fiecare dată când m-am lăsat purtată de val. am trăit de fiecare dată când mi-am permis să simt. am trăit de fiecare dată când am iubit. am trăit de fiecare dată când am
Citește mai departe
Am susținut dintotdeauna că vârsta nu are nicio relevanță atunci când vorbim de inteligență, tinerețe spirituală sau maturitate. Maturitatea însă, e tare prost înțeleasă în zilele noastre. În primul rând, un om matur, din punctul meu de vedere, este un om moral, vertical și asumat. Responsabil pentru acțiunile lui, pentru alegerile lui și nu în ultimul rând, pentru greșelile lui. Pentru că, în mod surprinzător, și oamenii mari și maturi fac greșeli. Șoc, șoc, șoc! Iar ideal ar fi să le și recunoască. Nu pentru celălalt, ci pentru sine - căci neconștientizându-le, se perpetuează și nu are loc nicio evoluție. În al doilea rând, consider că un om matur este cel care știe ce poate, știe ce vrea și știe să ceară ce vrea. Mai mult decât atât, știe că întâi trebuie să ofere pentru a primi.
Citește mai departe
omul e un mozaic de emoții, frustrări, complexe, sentimente.de multe ori contrare sau paradoxale, dar de multe ori intense și înrădăcinate.problema noastră, a celorlalți, e că nu știm să-l ascultăm pe cel ce trăiește o dramă.o dramă stupidă, fără motiv, fără fundament, nespecifică vârstei.sau orice altceva ar putea îngloba un „nu te înțeleg”.nu știm să intrăm în pielea celuilalt, să trăim cu inima lui și să gândim cu mintea lui.când un om are un of sau o durere cognitivă, nu realizăm ce înseamnă să ai oful respectiv, nu ne doare durerea lui.și dacă nu ne doare, nu înțelegem.iar când nu înțelegi, nu poți traduce gândurile omului respectiv, ci te raportezi la tine.drama lui devine despre tine.„să fiu în locul tău, aș face așa...”„dacă aș fi tu...”„dacă aș avea vârsta ta...”și lista poate continua la infinit.sunt momente în care nu ai nevoie de altceva decât de un om care să-ți spună că te înțel
Citește mai departe
întotdeauna mi-a plăcut să privesc oamenii ca pe mici galaxii,cu stele întrepătrunse sub piele, cu suflet infinit și cu soare în privire.am considerat mereu că suntem niște microuniversuri haotice, rătăcite,în căutarea absolutului și a eternității clipei. și suntem, într-un fel sau altul. deși nu vrem să recunoaștem, fiecare are în centrul ființei un om-soareși niște idealuri în jurul cărora se învârte. și ce e grav, e că nu recunoaștem nici măcar față de noi înșine nevoiade a îmbrățișa alteritatea, de a ne arunca ancora în inima altcuiva,pentru a ne împlini și pentru a deveni,întru totul,noi înșine. lipsa ne dezechilibrează, nevoia ne vulnerabilizează,iar neliniștea creează un gol interiorcât o gaură neagră și ne cutremură până în măduva oaselor. conștientizarea prafului de stele care se depune pe gândurile noastreîn momentul în care ne simțim lipsiți
Citește mai departe
nu, nu, nu. nu, nu știu, poate. nu, nu cred. confesiunea asta e față de mine. aș zice mai degrabă, mă iert! mă iert pentru că nu mai cred. nu mai cred într-unul dumnezeu și în puteri magice sau divine.nu mai cred în gândirea pozitivă și în puterea atracției.în afară de amăgirea iluzorie cu care mi-am împănat visurile pe moment, nu mi-au adus nimic concret.un singur lucru e cert, nu se materializează decât lucrurile pentru care muncești.nu-mi mai permit să visez, tot ce știu e că trebuie să lupți pentru ce îți dorești.paradoxal, e singura ancoră care te poate ține la suprafață.nu de alta, dar în reverie poți obține aripi care te duc atât de sus, încât atunci când deschizi ochii, să dai cu nasul de abisul existențial.mă iert pentru că am greșit.și greșesc în continuare. e normal, e omenește.e s
Citește mai departe