Te ninge peste toamnă, Cu stele mari de gheață, Te ninge peste frunze, Te ninge peste față, Te ninge peste cântec Cu dalbele-ți colinde, Te ninge peste suflet… Te-arată în oglinde. Te ninge peste trup Cu fulgi de promoroacă, Te ninge peste cale… Tu mergi de te îmbracă În strai de sărbătoare; Și ia-ți, dară, … Continue reading TE NINGE…
Citește mai departe
Vă prezint cântărețul nepereche, om drag, fain și frumos, inteligent, energic, dar, mai ales, capabil să atingă corzile sensibile ale sufletului… Ioan Man! Este o voce lirică, subtilă, sensibilă, care a studiat mult despre cântec și știe cum să îl facă să sune bine prin intermediul vocii sale.Aveți mai jos pagina de artist. Acolo veți … Continue reading Ioan Man
Citește mai departe
Hârtia. Pe care-acum o am în față e goală. Și rece. E goală. Și dacă nu ar fi nu s-ar povesti. Sau s-ar povesti, analiza, distorsiona, înțelege, sublinia. Dar ea există. Înțelegerea se face în scris, pe foaia albă și goală. În scris. Ne aplecăm deasupra ei și scriem un munte. De cuvinte. De vorbe. … Continue reading HÂRTIA
Citește mai departe
Cu picioare de toamnă îmi merg drumul de lut printre frunze; Nu le foșnesc de teama senzației de frig pe care o simt în stomac. Toamna asta mă fericește, ploi cu soare, soare în cer, ploaie pe pleoape, Soare și în mintea mea lucidă de ape. Mi-e bine aici, în sânul ei ca de nucă … Continue reading ÎN SÂNUL TOAMNEI
Citește mai departe
“Mamă, cine suntem noi?” Trăiesc în codependență tacită cu tine; ne înțelegem din atingeri frugale și simple mormăieli când nu ne e lehamite să ne mișcăm de colo-colo, în rest stăm pasivi, stane de piatră, și ne uităm în gol. Fereastra stă și acum acoperită de ziare care lasă doar umbra luminii să intre în … Continue reading CINE SUNT EU?
Citește mai departe
Din petale căzânde ne naștem. Cu fiecare floare ce moare mai crește un mormânt, Așezat în etaje, crescut în camere, în care mor flori Ale căror petale mor odată cu nașterea lor… Din care ne naștem noi. Între patru petale de pereți ne înmulțim, Fiecare an pe care îl împlinim ne mai naște din nou … Continue reading PETALE DE ZIDURI
Citește mai departe
Un bărbat coboră o scară. Un bărbat coboră o scară din fier cu trepte de lemn Fără să se țină de balustradă. E semn de încredere în inginerii care au proiectat-o, Semn de încredere în muncitorii care au montat-o, Semn de încredere în sine. Un bărbat coboră o scară din fier Din care proiectantul luase … Continue reading ÙN BĂRBAT COBOARĂ O SCARĂ
Citește mai departe
Am ridicat mâinile spre cer și am scris pe tivul norilor: “Ce viață vie voi mai duce azi? “ Apoi am închis ochii să simt durerile Venind in valuri peste noi. “Și iar le vom primi zâmbind!”, mi-am spus. Mi-am afundat picioarele în pământ și le-am făcut temelie, Mi-am închipuit că temelia nu va fi … Continue reading O NOUĂ VIAȚĂ
Citește mai departe
Șoptește, nu țipa! Iubirea nu se aude de la depărtare; Ecoul tău în urechile ei nu vuiește ca o furtună. Apropie-te! Încearcă să distrugi distanța cu picioarele goale; La fel ca fericirea, clipa se micșorează treptat spre infim. Nu striga și nu lăsa timpul să treacă neștiutor, Dă-i răgaz să te absoarbă ca să te … Continue reading NU ȚIPA!
Citește mai departe
În cercuri concentrice… Vântul mișcă frunza în cercuri concentrice… Un cerc după altul: la dreapta, la stânga… Se-oprește, pornește din nou… În cercuri concentrice frunza se mișcă. În cercuri concentrice m-aș mișca și eu. Apoi, vântul îi schimbă poziția, Se joacă cu ea ridicând-o… Coborând-o… Caruselul continuă zglobiu; M-aș duce s-o prind, dar știu, Că … Continue reading CERCURI
Citește mai departe
de te-am facut să te stingi, mă iartă. uneori sufletul vuiește de cele lumești și se împrăștie între oameni pe care, apoi, îi depășește fără a-i privi. sunt doar un om cu cuget slab, un bulgăre de țărână cuprins de viața frenetică ce fierbe-n pântec. am risipit toti fulgii albi din jurul tău pentru o … Continue reading ***
Citește mai departe
Nu văd nimic… în afară de lumina mioapă a unui bec ce abia își pâlpâie viața trecătoare. Nu aud nimic… în afara apei care curge, picătură cu picătură, lovind pereții de porțelan ai ceștii de ceai uitată murdară pe verandă. Nu simt nimic… în afara corpului meu ce zace afundat în salteaua moale. Nu cred … Continue reading NU…
Citește mai departe
Porii cimentului transpiră spasmodic sudori care udă plăgi vechi, deschise; Prin ele sângele țâșnește bucuros de libertatea câștigată, Ca mai apoi să moară închegat de nerăbdarea ideii de viață. Un ultim pas și apa ploii va șterge amintirea bucuriei; Clișee în alb și negru apar în fața ochilor, Clișee prin care se vede conturul vag […]
Citește mai departe
Sunt o salcie pletoasă, crescută lâng-o bancă, într-un parc; În fiecare ram ce-mi curge în cascadă, Se află câte-o frunză învechită, Ce va așterne, țesut, covor celulă din lumină. Fac umbră ierbii și pe trup îmi cresc ciuperci; Asfaltul dimprejur îmi arde rădacina, Chiar dacă afară-i soare, chiar dacă afară-i ger. Vin uneori copii să-mi […]
Citește mai departe
Impersonal, un spațiu aproape gol, umplut de-o aparentă relaxare, Luminat de felinarul din stradă care bâzâie continuu. Sub el stau trupuri care-și caută secolul vânzând câte puțin din carnea lor bătrână. Fereastra deschisă prin care răzbate mirosul de ploaie de vară Lasă aerul umed să intre, să îmbibe materiale pe care să le storci în […]
Citește mai departe