Cultura

  • Paul Aretzu -Psalmul 62... 229

        Să se odihnească, Doamne, în noi, Duhul Tău, ca o pasăre într-un pom roditor, lumină din lumină, cer din cer, ca pâinea în cuptor. Să se odihnească, Doamne, în noi, Duhul Tău, ca rugăciunea în aşternutul fecioarei, ca un cântec nou în glasurile bisericii. Să se odihnească, Doamne, în noi, Duhul Tău, ca tatăl în fiul, ca sufletul în trup, ca lumina în întuneric, ca sunetul în trâmbiţe, ca ochii mei în psaltire, ca cele ce nu sunt în cele ce sunt.  

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 59... 223

        Plecasem pe un drum spre cel mai vechi oraş din lume, însoţit de tovarăşi. Unul avea hărţi pe piei de viţel, altul ducea în raniţă hârtie de China, hârtie de mătase, hârtie imperială de Japonia, hârtie de şamoa, hârtie de Olanda, hârtie de ofset, hârtie satinată, hârtie Whatman, altul avea buzunarele doldora cu stilouri, cu peniţe, cu pene de scris ascuţite şi despicate la vârf, altul ducea călimări şi corni de cingătoare plini cu cerneluri preparate din funingine sau din cinabru, din gogoşi de ristic, din săruri de fier şi din miniu de plumb, altul transporta probare de cerneală, probare de litere cu modele, semne şi ornamente şi probare de titluri, altul avea nisiparniţe, alţii mergeau pentru credinţă făcând parte din ceată. Omuleni făcuţi din carne şi din sânge, din pâine şi din vin, eram poeţi de psalmi, căutători de divin.

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 48... 231

        Doamne, un bolnav care mai are câteva zile de trăit spune ce rost are şi stă tot timpul trist şi îngândurat. Eu, Doamne, ştiu că voi muri cândva, la soroc. Şi nu sunt trist. Şi mă duc la şcoală şi învăţ literele, şi ies la joacă, străduindu-mă să fiu cel mai bun dintre fraţi, şi sparg lemne, şi curăţ găinaţii din podul porumbeilor şi din curtea păsărilor, şi bat aracii în vie, şi mă duc la biserică să ascult liturghia, şi mă spăl şi îmi ung pielea să fie frumoasă, şi mă ascund şi mă duc la cenaclu, şi îmi curăţ ghetele, şi mă duc la cârciumă, şi sunt ţanţoş, construiesc, mă însor, caut de lucru, fac amor, citesc, mă văicăresc, mă bărbieresc, fac experienţe, strâng paie, cresc iepuri şi copaci, fac copii, văd spectacolul şi plâng, repar gardul de zor, mă străduiesc să înţeleg, culeg măceşe, îmbătrânesc, mă străduiesc să înţeleg.

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 46... 229

        M-ai învăţat, Învăţătorule, să vorbesc şi să scriu. Cine intră într-o carte intră într-o sămânţă. Acum Duhul Sfânt scrie în inima mea cartea Evangheliei, acum Dumnezeu îmi vorbeşte prin tăcerea tăcerilor.

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 45... 221

        Doamne, mie îmi cresc ochi noi pe sub ochii pe care-i am, aşa cum ne cresc dinţi noi pe sub dinţii de lapte. Atunci, pe cărare, a venit în mine un înger cu o mânăstire în spinare, iar părul lung îi intra în sfintele altare. Domn al vorbelor, eu calc pe nervi, pe haine, pe bătătoritele tălpi şi palme, pe linia vieţii şi respir în cântecul păsării numită Evanghelie. Ascult cum se rosteşte singur în mine psalmul şi-mi stă în gură limba amorţită şi neclintită. Iar psalmul zburdă ca măgarii sălbatici în ţinutul iluziilor. Doamne, fă-mă să locuiesc în cuvântul rugăciunii, bărbat şi femeie, transformaţi în sporii rugăciunii, în erotică sfântă. Doamne, m-am retras în chinovie, m-am retras în sfânta biseri

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 43... 223

        Ne ştii că suntem din lână, Doamne, şi gândurile noastre sunt o repede ploaie. Am spus: când voi ieşi în deşert voi vorbi cu firele de nisip, cu leii. Cerul deşertului este împodobit cu mâini ţinând Sfinte Evanghelii, vehicule divine. Căutam loc de casă unde să-mi doarmă sufletul. Aproape mut. Vroiam să mor un timp. Doamne, s-au înmulţit oasele mele şi drumurile mele. Prin prunci să-l vedem pe Dumnezeu. Şi s-a încins faţa mea, prin zăpadă înotau peşti din piatră şlefuită, iar Apostolul pescuia oameni de apă dulce într-o undiţă de sânge. Şi ochii mei s-au botezat în cartea cu rugăciuni. Doamne, aş vrea să mor un timp, să mă mai odihnesc, şi apoi să înviu. Să vorbesc mai bine Limba. Eram oarecând or

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu - Psalmul 39... 222

        Să înălţăm neîncetat slavoslovii, să întoarcem Domnului cuvintele gândite, aşa cum păsările întorc cerului mireasma bună a cântecelor jertfite. Fă din noi dumicaţii Tăi. Doamne, învaţă buzele mele să bea vin din rana Ta, sărutând-o, învaţă mâinile mele greoaie să frângă pâinea firavului Tău trup, dezmierdându-l. Fă-mi sufletul miel de-o zi, dus pe umeri de păstorul tată. Doamne, de care se moaie munţii cei tari, nu-ţi cer două vieţi, apropie de maţele mele durerea naşterii de suflet nou. Cu rază, neodată poftită, satură-mi iubirea cea mare, nepotolită. Eu sunt doar urmă. Dă-mi cuvânt din sămânţă dumnezeiască, dă-mi curăţenia pâinii. Doamne, ajută-mă să nu cad în mine, să nu mă scufund, ia sufletul

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu- Psalmul 37... 221

        Când ceasul vine, când omul trage să moară, când sufletul iese din trup, atunci vine ultima secundă, atunci are loc desfacerea mâinilor, desfacerea ochilor, desfacerea limbii, des-facerea. Sufletul, împodobit cu un mic diamant de lumină, intră în ziua liturgică fără sfârşit. Sufletul este orb şi surd şi olog, ca un vierme frumos, ca o pasăre golaşă, făcută din cer, ca un vid de materie, suflet cu mugur sau cu ceteră, îmbrăcat în cămaşă de lumină ca-ntr-o vietate, deschizând mâini cu dulceaţă, în toată vremea, în tot locul. Doamne, nu lăsa să mi se sfârşească sufletul, că sufletul este ochi acoperit de aripă, este lăcustă care suge din har şi care ţopăie dintr-o lume într-alta, prin suflet intru în Dumnezeu ca printr-o uşă tainică, sufletul este cărbune aprins al bucuriei, este miezul, sămânţa fiinţei, untdelemn sensibil, altar ne

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 36... 237

        Ca o moară este sufletul meu: cu ispite, cu pocăinţe. Cade o ploaie lină peste cinematograful din grădină, peste staulul vitelor, peste sălaşul oilor, peste prealuminata monastire. Cade cer blând, până-n dimineaţă, în gol mormânt. E o biserică pardosită cu mari cărţi pe care îngenunchi. Şi din chivoturi căptuşite cu satin scot psaltire şi alăute evreieşti. Iar îngerii coboară din cer icoane ale Împărăţiei. Doamne, mângâie-mă îndeaproape. Din icoane dau muguri şi frunze şi răsar Trei Dumnezei care merg împreună. Doamne, iată, în jurul meu sunt mulţi lei care dau târcoale, vrând să mă apuce. Doamne, sunt şi oameni cu urechi alungite şi cu fălci proeminente, privindu-mă cu înfricoşare. Iar eu sunt fugit în vagoane de marfă. Picură-mi, Doamne, t

    Citește mai departe

  • Paul Aretzu -Psalmul 35... 230

        Biserica este dicţionarul cu un singur Cuvânt. În Biserică şi în gura puţin credinciosului, numele Domnului e ca mierea în stup, ca oasele păsării în zbor, ca limba în vorbitor. Că prin scris rotund intrăm în Biserică, şi cu palmele scrise, şi cu ochi măriţi de tânjirea credinţei, cu ochi alungiţi după citit. Că intrăm în mijlocul sfinţilor. Îl văd pe Domnul cu gândul. Apoi Îl văd fără gând. Îi vorbesc Domnului prin sunetele gândului. Apoi îi vorbesc prin muţenia gândului. Domnul mi-a încolţit în suflet. El este ca apa în fântână. El este ca apa în ciutură. Fă-mă, Doamne, să cunosc taina vorbirii. Mă duc la Biserică pentru o întâlnire cu mine însumi.

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile