Cultura

  • Magda Isanos- Ploaie... 260

      Domol răsună ploaia-n geamuri, Cu-același ritm melodic și egal,Cu miros cald și umed de pe lanuri;Cu lungi tristeți de toamnă și caval –O fină pânză de argintSe țese luminoasă și lichidăDin cerul trist și palid spre pământ,Învăluindu-l ca-ntr-o crisalidă;Pe flori înviorate și pe-aleiS-au risipit șirag de nestimateAtâția stropi nepângăriți și grei,Cu străluciri de grele diamante.Aș vrea aceste lacrimi lucitoare,Pășind cu glezne goale prin verdeață,Să le culeg în poală răbdătoareȘi-n dar să ți le-aduc de dimineață.(1934)

    Citește mai departe

  • Constantinos Kavafis - Așteptându-i pe barbari... 250

        – Ce așteptăm, în piață adunați? Barbarii trebuie astăzi să vină. – De ce-n Senat e o-atare-ncremenire? Fiindcă barbarii vor fi azi aici.La ce bun să mai dea legi, senatorii?Dreptatea împărți-vor barbarii, când sosesc. – De ce-mpăratul nostru în zori s-a deșteptatși stă la poarta orașului, cea mare,pe tronul său, solemn, purtând coroana? Fiindcă barbarii vor fi azi aici.Și împăratu-așteaptă să-l primeascăpe mai-marele lor. A pregătit să-i deași-un pergament, în care sunt înscrisedemnități multe și onoruri. – De ce consulii și pretorii noștri

    Citește mai departe

  • Lucian Blaga- Noapte... 322

      Pe lună, când ne scăpără-n argintul nopții pocalele de vin ca niște ochi de fiară,ca un surâs amețitor tu-mi răscoleștitot furnicarul de porniri,cari nu-și mai afl-apoi odihna.Sub ocrotirea limpede a zăriibiruitoare mă priveștiși-n ochii mei te oglindeștistrălucitoare, mândră și păgână.Iar eu încet, nespus de-ncetploapele-mi închid,îmbrățișând cu ele tainicicoana ta din ochii mei,surâsul tău, iubirea și lumina ta -pe lună, când ne scăpără-n argintul nopțiipocalele de vin ca niște ochi de fiară.

    Citește mai departe

  • Lucian Blaga- Pentru trandafirul din scaunul împărătesc 269

      Roz trandafir, frumseţea ta nu m-a cruţat. Din drum m-abatşi mă răsfir, când zmeu - când stea -prin ziua şi prin soarta ta.Roz trandafir, care te-nalţisuprafiresc la albe curţidin scaunul împărătesc,pe lespede în faţa taşi gândul ar îngenunchea.Sau poate că tu nici nu eşti?Vezi - sufletul mi-e-n cumpănă.O, dac-aş şti, aş căuta,o, dac-aş şti că fiinţă n-ai,aş căuta să-mi înfloreştiaievea-ntruchipându-te,să nu-mi adii ca din poveştisau din închipuiri de rai.Zmeu tulbure şi amăgit -eu mi-aş stârni grădinile,trimite-mi-aş albinele -din ceara răsărituluicu foi, pleoape, ghimpi pe fir,să te clădească trandafirde la nămiezi la asfinţit.

    Citește mai departe

  • Pablo Neruda – Poemul XVIII... 283

      Aici te iubesc!Vântul se desprinde din pinii întunecaţi.Luna străluceşte ca fosforul în apa nestatornică.Zilele, de acelaşi soi, se urmăresc unele pe altele.Zăpada se dezvăluie în forme care dansează.Un pescăruş argintiu alunecă din vest.Uneori o corabie. Stele înalte, înalte.O, catargul unei corăbii.Singur.Uneori mă trezesc devreme şi sufletul mi-e ud.În depărtare, marea sună şi răsună.Acesta este un port.Aici te iubesc.Aici te iubesc şi orizontul te ascunde în zadar.Te iubesc şi printre aceste lucruri reci.Uneori, săruturile mele se urcă pe acele corabii grelece străbat marea fără destinaţie.Mă regăsesc uitat ca ancorele vechi.Porturile devin triste când după-amiaza acostează.Viaţa mea oboseşte, înfometată, fără niciun scop.Iubesc ce nu am. Tu eşti atât de departe.Dezgustul meu se luptă cu amurgul înăbuşit.Dar noaptea revine şi

    Citește mai departe

  • Philip Levine -Visul... 243

        Asta nu are nimic de-a face cu războiul sau cu sfârșitul lumii. Ea visează că acolo sunt grauri cenușii pe pajiștea iernii, iar mugurii portocalilor din anul următor sunt laolaltă cu cei de anul acesta, iar soarele e încă sus, un cerc apos de foc așezându-se pe cer la ora cinei, dar nu există nicio flacără care să se întindă prin casă

    Citește mai departe

  • Geo Dumitrescu - Școala frumuseții... 245

       Tu vei fi şcoala frumuseţii şi a iubirii —prin tine, bucuriile lumii le voi spori:uite, îţi încredinţez aceşti fluturi,o mie de fluturi tineri, frumoşi —ia-i şi învaţă-i să zboare,bănuit să zboare, în calde furtuni de culori,în furtuni de culori neştiute, subţiri,mereu schimbătoare şi pure,învaţă-i să zboare precumfreamătul fin al genelor talepe obrazul meu ars, de argilă. Un pui de panteră am să-ţi aduc,să-l înveţineprihănita, leneşa pîndă felină,spaimele crude, întunecoase, ale pădurii,să-l înveţi iscusinţa de-a ucide cu graţieîndelung alintindu-şi prada, fosforescent. Am să-ţi aduc apoi corcoduşul, laleaua,să-i înveţi să-nfloreascăiubindu-se prin nevăzute fire de pulbere.Şi stînca oarbă, in

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis - Lumina... 221

      Pe măsură ce anii trec se înmulțesc judecătorii cari te condamnă.Pe măsură ce anii trec și vorbești cumai puține voci,vezi cu alți ochi soarele.Știi că acei care au rămas te înșelau –delirul cărnii, frumosul danssfârșind într-o senzație de gol.Așa cum în noapte cotind pe-o șoseapustievezi sticlind deodată doi ochi de animal,care a și plecat, așa îți simți ochii;te uiți la soare, apoi dispari în tenebre;tunica doricăpe care-au atins-o degetele tale și ca munțiis-a curbat, e o marmoră în soare,dar creștetul și-l țineîn întuneric.Pe cei ce lăsară arenaca să ia arcurileși l-au lovit pe îndârjitul alergătorîncât văzu dinainte arena plutind în sânge,lumea diminuându-se ca lunași glorioasele grădini pălind,îi vezi în soare, în spatele soarelui.Băieții care făceau plonjoane de pe bompresemai

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis- Dezicere... 219

      Pe țărm secret și alb ca porumba cea penată,la prânz ne-am însetat:apa era sărată.În acel pal nisipnumele ei l-am scris;trecu a mării brizăși scrisul l-a dezis.Cu cât elan, ce zbateri,cât patos, ce fervoare,viața ne-am dus: eroare!Deci viața ne-am schimbat.(traducere de Grete Tartler)

    Citește mai departe

  • Giorgios Seferis - Primăvară după Christos... 224

        Cu primăvara din noua îmbrăcat culori viiși umblând ușorcu primăvara din nou,cu vara din nouzâmbea.Printre mugurii cruzisâni dezgoliți până la vene,dincolo de noaptea uscatădincolo de bătrânii albițicare șușoteau întrebându-secum e mai bine: să predeacheile ori să legefrânghia și să se spânzuresă lase goale trupuriunde sufletele nu rezistauunde mintea nu ajungeași genunchii se înmuiau.Cu primii muguribătrânii și-au pierdut capulși au predat toate:nepoți și strănepoțiadâncile ogoareși munții verziiubirea și avutulmila și acoperișulrâurile și marea;și-au plecat ca niște statuilăsând după ei tăcereape care nu spade o tăiarăpe care nu tropote o luarănici strigătele celor necopți;și-a venit marea singurătate,și-a venit marea strâmtorareo

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile