Cultura

  • Ioan Alexandru - Omul... 247

        Cu omul din spatele meuducem împreună o uşă – lemnul din care-iînchipuită brutal e ud şi greu de zgâriat.Ca şi cum toate bătăliile absurde ale lumiicu cai, săgeţi şi coifuri ar fi avut nemijlocitloc pe întinsurile ei.Câmpia mucedă ne hărţuie din urmă.Suntem în zori şi coborâm o pantă.Azi-noapte a plouat şi lunecăpământul sub călcâie.Cămăşile albe umflate de vânt - parcă ducem un mort printre valuride grâu nemişcat. Omul ar trebuisă fie în faţă. E mai înalt şipanta coborând-o toată greutateaa năvălit pe mine şi mi se umflăvenele la gât şi-aş vrea grozavsă trag o înjurătura. Cine eşti, omule?Când alunec eu, omul din spaterâde cu gura lui de roată dărâmată.Când lunecă el, eu aproape mă prăbuşescde n-ar fi uşa, gunoi de lemn, un fel de echilibru.Mergem încet spre cine

    Citește mai departe

  • Octavian Paler -Scrisoare domnului Unamuno... 256

        Am uitat în ce împrejurări am văzut prima oară această moară de vânt. Ţin minte doar că aripile aproape putrede, bălăbănindu-se în aer, mi s-au părut atunci produsul ironic al unuia dintre detractorii lui Don Quijote. Încă nu aflasem câte primejdii ascunde o lume fără întrebări. În vremea aceea am râs şi eu de un bărbat cam ciudat care umbla prin păduri pândind flăcările ce dansează pe comori. Într-o zi, pe baza spuselor lui, a fost dezgropat din pământ un vas de lut plin cu monede de aur. N-a mai râs nimeni şi unii au început să-l urmărească pe ascuns, convinşi că şi vasul acela îl descoperise din greşeală. Un copil îi mutase semnul pe care el lăsase ca să recunoască locul. Lumea a început să râdă din nou, fără să-şi pună problema că, fără credinţa acelui om ciudat, n-ar fi existat nici greşeala norocoasă.

    Citește mai departe

  • Rainer Maria Rilke- Noaptea cea mare... 250

        Adesea uimit te priveam, stam la fereastra ieri începută,stam şi uimit te priveam. Încă mi-era oraşul cel nourefuzat, şi, neînduplecată, priveliştease-ntuneca de parcă nu aş fi fost. Nici cele mai apropiatelucruri nu se-osteneau să se facă-nţelese. La felinar,stradela o lua în sus. Vedeam că mi-e străină.Peste drum, o odaie, palpabilă, clară-n lumina lămpii –începeam să particip; simţiră, lăsară obloanele.Stam. Apoi plânse-un copil. Ştiam ce-s în staremamele-n casele acelea,-mprejur. Şi ştiamşi nemângâiatul temei al oricărui plâns. Sau o voce cânta şi răzbătea ceva mai departede aşteptare, sau, jos, tuşea un bătrân,mustrător, ca şi cum trupu-i avea dreptatecontra acestei lumi mai blajine. Apoi o oră bătu –dar eu numărai prea târziu, şi căzu pe alături.Ca un băiat, străin, care-n sfârşit e primitîn joc dar nu prinde mingea, nu ştienici unul

    Citește mai departe

  • Suspans și amor într-un roman memorabil: „Verișoara mea Rachel”, de Daphne du Maurier 344

    „Verișoara mea Rachel”, de Daphne du Maurier Editura Litera, București, 2021 Traducere: Paul B. Marian Pe Daphne du Maurier am „cunoscut-o” din punct de vedere literar prin intermediul bunicii mele, Ileana Cârstea, profesor de engleză și mare iubitoare de literatură de calitate, în special a celei din spațiile anglofon și... The post Suspans și amor într-un roman memorabil: „Verișoara mea Rachel”, de Daphne du Maurier appeared first on Recenzii filme și cărți.

    Citește mai departe

  • Ion Vinea - Pasărea măiastră... 246

     Lui C. Brâncuși   Duhul e-n minți- și pe pământ umbră. Ochii noștri trag stelele în gări. Miresmele au culcat zgomotele, cu adieri ne pipăie câmpia,-  mătasea mării pașilor se dăruie,- vântuie vremea prin ramuri greu încărcate, veștile, simte-le, coapte, cad pretutindeni în noapte. Sorii mâinilor cerului i-am întins. Pe mormintele nedeschise împinși ne purtăm fântânile în sânge. Să înălțăm vrem iar turnul lui Babel,

    Citește mai departe

  • Magda Isanos- Imnuri pentru pământ... 240

           Acum vreau să cîntimnuri pentru pămînt,păduri și izvoare;străvechea ta laudă, soare,îmi arde buzele. Toateplantele răspîndesc visuri ciudate.Răcoarea nopții, stelele nestinse,Într-un cuvînt le-aș voi cuprinse.Dar mai bine s-ascult.Oare n-am fost și eu un arbore mai demult?Și astăzi nu-s tot materie?Forme pieritoare, vise puzderie,de unde veniți?Laudă, oricum, laudă ție,natură și forță vie,mamă care ne legeni pe jumătate-adormiți. Tu care-ai născocit soarele,umbra și apeleși numai o dată mășcînd pleoapele -stelele, strălucitoarele !Ai creat spațiul,ființele chinuite de nesațiulvieții,mările licărind îndărătul cețiicelei dintîi ;amiaza de focși-nfloritele pămîntului văi.Apoi, după la

    Citește mai departe

  • Robert Frost- Drumul pe care nu l-am urmat... 233

      Două drumuri plecau într-o pădure galbenă; trist că nu pot să le urmez pe amândouă, și că nu sunt decât un singur călător, îl urmării pe unul cu ochii, cât mai mult până ce curba lui pieri-n pădure.   Apoi pornii pe celălalt ce-mi păruse frumos și el — ba,  pe deasupra, plin de-o iarbă pe care ai fi putut s-o calci strivind-o — cu toate că în locul acela-ntr-adevăr, atunci în zori părea la fel de-mbietoare,   cu frunze-

    Citește mai departe

  • Ruben Dario- Iubește-ți ritmul...... 241

      Iubește-ți ritmul și ritmează-ți, vie,oricare faptă, precum faci cu versul;din universuri strînge-ți universul,iar pieptul tău izvor de cîntec fie.Cereasca unitate-n tine-nviediverse lumi înmugurindu-și mersul,și numere își vor suna neștersulacord cu astrul tău, viu în tărie.Ascultă-n vînt retorica divinăa păsării ce zboară, și nocturna,văpaie-n linii drepte, ce-o să vină;ucide nepăsarea taciturnă;montează-n perlă perla cristalinăunde-adevăru-și varsă nalta-i urnă.Traducere de Ștefan Aug. Doinaș  

    Citește mai departe

  • Pedro Calderon de la Barca- Vezi floarea asta frumoasă și curată?... 255

        Vezi floarea -asta frumoasă și curată? Se sculă-n zori, prin flori sprea-fi regină; culori păzite-n spini voia să-și țină: trăi ferită, nu și apărată.   Și n-o lua drept taină-ntunecată, c-așa te-o nfrânge, ci să te prevină: chiar dacă-n frumesețea-ți spini s-anină, cu ce nici nu se poate nu-i `narmată.   Nedăruindu-se, spre împlinire, născută-n mugure, ac

    Citește mai departe

  • Marc Alyn- Tăcerea în pasăre... 254

      Lui C. Brâncuși   În pasăre tăcerea Dibuind își face cuib Cântecul astfel Molcom se plăsmuie   În pasăre tăcerea Cu zborul se îmbină Să limpezească aerul Și țipătul să depărteze   Polen și pasăre Însămânțează văzduhul Prin tăria tăcerii Sub a

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile