Se pare că noi doi avem aceiași îngeriUnul care ne vindecă și unul care ne luptăCe luptă groaznică am dus cu cel de ieriDe unul singur ...Căci celălalt ți l-am trimis să te alineCe bine că ai reușit să vii degrab și l-ai adus cu tine ...Dacă mai zăboveați puțin nu mai găseați decât carcasa ruptăȘi-un gol pustiu ...
Citește mai departeNu plânge, Maică Românie, Că am să mor neîmpărtăşit! Un glonţ pornit spre pieptul tău, Cu pieptul meu eu l-am oprit... Nu plânge, Maică Românie! E rândul nostru să luptămŞi din pământul ce ne ardeNici o fărâmă să nu dăm! Nu plânge, Maică Românie! Pentru dreptate noi pierim;Copiii noştri, peste veacuri, Onoare ne vor da, o ştim! Nu plânge, Maică Românie! Adună tot ce-i bun sub soare;Ne cheamă şi pe noi la praznic, Când România va fi Mare! "
Citește mai departeNu m-am uitat în ochii tăi destul Și-acuma plec, nu ne vom mai vedea ... N-a fost să fie ... ? Puteam totuși, să-ți spun ... să fac ceva ... ? Am fost indiferent față de tine, urmându-mi calea mea? ........................................................................................ Sau totu-i doar o nălucire ...., doar un gând trecător ...!? ... Să fie?! Poate-ai fi fost Arhanghel, ce mi-ar fi ocrotit grădina Și-ai fi arat-o cu-aripile-ți Și rod bogat ar fi răsărit ascultând glasul tău Răsunând pe
Citește mai departeÎn Muzeul Militar Național din București, la secția de Ev Mediu, se află o pavăză ungurească de husar, din a două jumătate a veacului al 16-lea. Dicționar Pavăzade husar este un scut specific cavaleriei, curb, cu partea superioară tăiată oblic spre a apăra umărul și spatele dar a lăsa loc privirii. A fost folosit în estul Europei începând cu primul sfert al veacului al 16 –lea și apare în uz de-a lungul a mai bine de 100 de ani. A fost folosit atât de otomani, cât și de polonezi, români, croați, austrieci, dar mai ales de husarii unguri cu care a rămas asociat. Peste tot în muzee și cărți, azi, acest scut e numit pavăză ungurească.
Citește mai departeCopilo, pune-ţi mânile pe genunchii mei.Eu cred că veşnicia s-a născut la sat.Aici orice gând e mai încet,şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,ca şi cum nu ţi-ar bate în piept,ci adânc în pământ undeva.Aici se vindecă setea de mântuireşi dacă ţi-ai sângerat picioarelete aşezi pe un podmol de lut.Uite, e seară.Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,ca un miros sfios de iarbă tăiată,ca o cădere de fum din streşini de paie,ca un joc de iezi pe morminte înalte.
Citește mai departeÎn seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd, Azima rugăciunii n-o vei avea la cină, Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină Ce-mi pîlpîia alt'dată în candela de gînd. Sînt prea sărac, Stăpîne, nu am ce-Ţi oferi Să-ţi stîmpăr foamea, furii mi-au tîlhărit cămara Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni. Aş vrea să-Ţi pot întinde un gînd sfios măcar, Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi mi-e goală, Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar. De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos, Şoptind o rugăciune şi tremurînd o cruce, Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce Otravă-n cupe sparte şi Te-aş tîrî prea jos. Zădarnic stai de veghe şi
Citește mai departeLui Vasile Voiculescu Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai este Pîn-să mă faci părtaş luminii Tale? Sau poate tot n-a fost decît poveste Şi-am colbăit degeaba-atîta cale. De-atîta vreme urc tîrîş, pe coateŞi-am smuls în căţărare-atîţi luceferiCă de-o mai ţine mult urcuşul, poateDoar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi. Şi-am risipit atîta suflet, Tată,În rîvna mea neasemuit de mareCă de-o mai fi s-ajung în cer vreodatăN-o să mai am ce-Ţi pune la picioare. L-am dat tribut la fiecare vamă,L-am aşternut pe fiecare treaptă,Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamăCă la sosire nimeni nu m-aşteap
Citește mai departeJE SUIS…TU ES Je suis ce que je suis Et ce que Tu n’est pas Et Tu es ce que je ne suis pas c’est pourquoi nous nous complétons peut-être comme le Jour et la Nuit William J.F SYAD, KHAMSINE, poèmes, Présence Africaine, 1959, p. 43
Citește mai departePe drum îngheață urma unui cal Că pintenii de crai nu îl mai mână. Te-ndură, tu, Ardealule, dă-i sânge Și-nvie-l ca pe-o vână de fântână Ca să-l aud cum în izvor aud Cum crapă cerul peste urma trează La Baia, la Câmpeni și la Abrud Sau unde-oi fi, să-l sâmt că mă nechează! De-ar îngheța și urma după cal Și scrâșnetu ce-l lasă mărsu roții Avem atâta sânge în Ardeal Ca să-nviem și caii lor și moții Avem atâta sânge colindat
Citește mai departeAgerpres Buletin de stiri tehnico-stiintifice lot 5 bucati 1964 pentru uz intern: nr. 20/19.V.1964; nr. 21/21.V.1964; nr. 22/02.VI.1964; nr. 23/09.VI.1964; nr. 24/16.VI.1964....
Citește mai departe