A
se lepăda omul de sine nu
înseamnă a se lepăda de personalitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda
de identitatea sa. Nu înseamnă a se lepăda de responsabilitatea sa
faţă de societate, faţă de muncă, faţă de familie. Înseamnă a se
lepăda de
ego,deegoism.
Sunt unii dintre noi care, în orice discuţie
zic:
Eu am făcut cutare, eu
am gândit cutare, eu, eu şi eu la tot
pasul.
Centrează totul pe ei, pe
interesele lor, pe persoana lor. Uită de alţii. Uită şi de
Dumnezeu.
Dumnezeu nu vrea în
nici un caz să fie urmat de oameni lipsiţi de personalitate, de
oameni lipsiţi de identitate. Dimpotrivă, vrea
ca
cei care-L urmează
să aibă
personalitate,
să aibă identitatea lor, să aibă demnitatea lor, să ştie ce fac, să
fie responsabili pentru ceea ce fac. Lepădarea de sine nu înseamnă
ura de sine, ci
lepădarea
de
egoism.
Numai aşa se
reconciliază porunca iubirii de sine
cu
poruncalepădării
de
sineşi
ies din contradicţie. Lepădarea de sine e renunţarea supremaţiei
lui
Eu
asupra
lui
Tu,
cum spunea cineva, întoarcerea la egalitate, la frăţietate, la
iubire.
(Mitropolitul
Antonie
Plămădeală,
Tâlcuiri noi la texte
vechi,
Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p.
46)
Sursa:
Doxologia
