Evanghelia
Matei 18,
23-35
Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a
Împărăţia Cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala
cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un
datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să
plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia lui
și copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci,
căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne,
îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii
aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi
datoria. Dar, ieșind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce
slujeau cu el și care-i datora o sută de dinari. Și, punând mâna pe
el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel
ce era slugă ca și el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi
voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare
până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele
petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus
stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său
îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o,
fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel
împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi,
mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i
va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face
vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său,
din toată inima.
Pr. Ilie Cleopa -
Pilda datornicului nemilostiv
Iubiți credincioși,
Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie de azi ne arată
datoria de a ierta pe cei ce ne greșesc. Domnul nostru Iisus
Hristos, ne învață că toată Legea și proorocii, se reazemă pe două
porunci, adică să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru (Matei
22, 37-40). Mila este una din faptele bune care izvorăște din
dragoste, după mărturia Sfântului Apostol Pavel, care zice:
„Dragostea se milostivește” (I Corinteni 13, 4). Cine nu are milă
de fratele său este semn că acela nu are dragoste și petrece în
întunericul urii de frați (I Ioan 2, 9-11; 4,
20).
Dragostea lui Dumnezeu către noi se aseamănă cu
dragostea părinților pentru fiii lor (Deuteronom 1, 37-45; Isaia
49, 15; 66, 13). Precum un tată și o mamă bună își iubesc pe fiii
lor și, ori de câte ori ar greși ei, dacă se întorc și cer iertare,
îi iartă și îi mângâie, așa este și dragostea lui Dumnezeu spre
noi, care suntem fiii Săi (Ioan 1, 12) și așa ni se cuvine să fim
cu dragostea și cu mila față de cei ce ne greșesc nouă. Mântuitorul
nostru Iisus Hristos, fiind pironit pe cruce, S-a rugat pentru cei
ce L-au răstignit spunând: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce
fac.“ (Luca 23, 34).
Toate faptele bune de le va avea cineva, dacă nu
are dragoste, nu are nimic (I Corinteni 13, 1-2). Fiul lui Dumnezeu
venind în lume, din nemărginita Sa bunătate, cu dragoste și milă
pentru noi (Efeseni 3, 18-19), a desființat deosebirea între
vrăjmași și prieteni și ne-a dat poruncă să iubim pe vrăjmașii
noștri, să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă, să ne rugăm pentru
binele celor ce ne vatămă și ne prigonesc și să facem bine celor ce
ne urăsc (Matei 5, 44). După mărturia acestei învățături nu avem
voie să urâm pe nimeni, ci pe toți cei ce ne greșesc să-i iubim și
să le iertăm greșelile, chiar dacă ne-ar face cel mai mare
rău.
Să ne aducem aminte că Dumnezeu din a Sa
nemărginită bunătate „plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți,
și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5,
45). De aceea suntem și noi datori a face bine tuturor și a ierta
greșelile celor ce ne greșesc (Matei 6, 12; I Tesaloniceni 5, 15),
purtând neputințele altora (Galateni 6, 2; Efeseni 4, 2). Așa ne
îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel, zicând: „Fiți buni între voi și
milostivi iertând unul altuia, precum și Domnul v-a iertat vouă, în
Hristos“ (Efeseni 4, 32). În alt loc zice: „Îngăduiți-vă unul pe
altul, iertând unul altuia; iar dacă cineva are vreo plângere
împotriva cuiva, după cum Hristos v-a iertat vouă, așișderea
iertați și voi“ (Coloseni 3, 13).
Așadar, frații mei, aducându-ne aminte de iubirea
lui Dumnezeu față de noi, care pururea greșim înaintea Lui, să ne
silim și noi după a noastră putere să iertăm întotdeauna pe cei ce
ne greșesc nouă (Ioan 13, 34). Dragostea de Dumnezeu nu se poate
arăta între noi fără de iubirea dintre noi și fără iertarea celor
ce ne greșesc nouă (I Ioan 3, 17; 4, 20-21).
Iubiți credincioși,
Să ascultăm acum pe Sfântul Efrem Sirul, care,
vorbind despre iertarea celor ce ne greșesc, de care atârnă și
iertarea păcatelor noastre, zice așa: „Bine a zis Domnul: că
sarcina Mea este ușoară! Că ce greutate și ce osteneală este a lăsa
noi fratelui nostru greșelile cele ușoare și de nimic vrednice,
spre a ni se ierta și nouă cele ale noastre." Și mai departe zice:
„Nu am zis să-Mi aduceți bani, sau țapi, sau post, sau priveghere,
ca să ziceți: Nu am sau nu pot! Ci ceea ce este lesnicios și ușor
și scurt ne-a poruncit, zicând: Tu iartă fratelui tău greșelile lui
și Eu îți iert pe ale tale! Tu însă nici greșelile nu ierți, poate
puțini bani doi sau trei dinari, iar Eu nenumărați talanți îți
dăruiesc ție. Tu nu mai ierți nimic dăruindu-i, iar Eu îți dau ție
vindecare și împărăție îți dăruiesc. Și darul tău atunci îl primesc
când te împaci cu cel ce îți vrăjmășește ție, când nu ai vrajbă
asupra cuiva întru mânia ta. Când ai pace și dragoste către toți,
atunci rugăciunea ta este bine primită și prinosul tău bine plăcut
și casa ta este blagoslovită și tu ești fericit. Dacă tu cu fratele
tău nu te împaci, cum ceri iertare de la Mine?
Cuvintele Mele le calci și ceri iertare de la
Mine? Eu, Stăpânul tău îți poruncesc și tu nu iei aminte? Apoi cum
îndrăznești să aduci către Mine rugăciune și jertfă? Căci precum tu
îți întorci fața de către fratele tău, așa și Eu despre rugăciunea
ta și de la darul tău voi întoarce ochii Mei" (Cuvânt pentru
dragoste, tom III, pag. 31-33, M-rea Neamț,
1823).
Dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul, conglăsuind
cu Sfântul Efrem, arată că nu primește Dumnezeu rugăciunea noastră,
dacă noi avem ură și nu vom ierta pe cei ce ne greșesc nouă, că
iată ce zice: „Sămânță pe piatră este rugăciunea celui ce are
pomenire de rău asupra fratelui său" (Cuvânt 58, pag. 297,
Mănăstirea Neamț, 1818). Așadar, frați creștini, să luăm aminte cu
toată frica de Dumnezeu la cuvintele acestor sfinți părinți, care
se reazemă pe cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care a
zis în Sfânta Sa Evanghelie: „De veți ierta oamenilor greșelile
lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc, iar de nu veți ierta
oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu va ierta
vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 14-15).
Frații mei, dacă credem că acestea sunt cuvintele
și poruncile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și că niciodată
gura Lui nu poate să spună neadevăr, El fiind ființa adevărului,
apoi să ne dăm seama că niciodată nu vom primi iertarea de la
Dumnezeu, atâta vreme cât vom fi învrăjbiți cu oamenii și „nu vom
ierta din toată inima păcatele și greșelile fraților noștri" (Marcu
11, 25). Nimeni să nu creadă că, cu darurile sale sau cu slujbele
ce le dă la sfânta biserică, se va putea împăca cu Dumnezeu și va
lua iertare de păcatele sale, mai înainte de a se împăca și a se
ierta cu cei ce au fost învrăjbiți.
Acest adevăr ni-l arată Însuși Hristos Domnul când
zice în Sfânta Evanghelie: “De-ți vei aduce darul tău la altar și
acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă
darul tău înaintea altarului și du-te de te împacă cu fratele tău,
apoi vină și adu darul tău“ (Matei 5, 23-24).
Nu numai darul nostru nu-l primește Dumnezeu mai
înainte de a ne împăca cu aproapele nostru, ci nici rugăciunea
noastră n-o primește că zice: „Când stați de vă rugați, iertați tot
ce aveți asupra cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă
ierte vouă greșelile voastre“ (Marcu 11, 25). Același lucru ne
învață Mântuitorul și în rugăciunea domnească Tatăl nostru, pe care
o rostim zilnic, dimineața și seara: „Și ne iartă nouă greșelile
noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri“ (Matei 6, 12).
Dacă nu iertăm noi mai întâi pe frații noștri, nici Tatăl nostru
ceresc nu ne va ierta păcatele noastre. Iertarea este o condiție
obligatorie pentru mântuirea omului, a lumii întregi. Iertarea stă
la temelia păcii din inimă și a cunoștinței fiecăruia dintre noi.
Iertarea salvează familia de divorț și distrugere, salvează rudele
de ceartă și judecăți, salvează lumea de războaie, de ură și de
moarte.
Însă nimic nu-i mai greu pentru noi oamenii decât
să iertăm pe cei ce ne-au jignit, ne-au defăimat sau ne-au păgubit.
Pentru un cuvânt de ocară, pentru un lucru de nimic, pentru o mică
pagubă, unii creștini trăiesc în ceartă, și chiar înjură, ani de
zile. Ba ajung la judecată și la fapte de răzbunare, încât nici
preotul din parohie, nici rudele, nici bătrânii satului, nici boala
și frica morții nu le înmoaie inima să se ierte, să se împace unii
cu alții. De aceea nu puțini mor certați între ei, spre veșnica lor
osândă. Că după moarte nimeni nu mai poate face nimic pentru
mântuirea lui.
Această stare grea de ură și răzbunare dintre
oameni, care duce pe acei care nu iartă la moarte, o arată Hristos
foarte clar în pilda din Evanghelia care s-a citit astăzi.
Împăratul care ia socoteală slugilor sale este Împăratul Hristos
care ne va judeca pe toți la sfârșitul veacurilor. Datornicul care
datorează Împăratului ceresc zece mii de talanți este fiecare
dintre noi, care datorăm lui Hristos pocăință, lacrimi, milostenie
și iertare pentru mulțimea păcatelor pe care le-am
făcut.
Dar în timp ce Dumnezeu, ca un tată bun, ne iartă
toată datoria, adică toate păcatele, noi oamenii nu iertăm pe cei
ce ne-au greșit puțin, ci le cerem datoria cu dobândă. Iar dacă nu
ne întorc datoria ne răzbunăm pe ei, îi dăm în judecată, le dorim
răul, nu-i iertăm până la moarte. De aceea și Dumnezeu se supără pe
cei care nu iartă pe aproapele, ci trăiesc în ură și răzbunare, și
le va zice la judecată: „Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am
iertat-o adică toate păcatele pentru că M-ai rugat. Nu se cădea
oare ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și
Eu am avut milă de tine? Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe
mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria“ (Matei 18,
32-34).
Auziți ce zice Hristos, Stăpânul vieții și al
morții? Pe cei ce nu iartă pe aproapele lor, nici Dumnezeu nu-i va
ierta la judecata cea mare de apoi, ci îi va arunca în chinurile
iadului pentru vecii vecilor. Că dacă în viață nu ne pocăim, nici
nu iertăm, nici nu facem milostenie și murim așa, nu vom avea
iertare niciodată și nimeni nu ne va mai scoate din veșnica
osândă.
Iubiți credincioși,
Cea mai mare virtute creștină este iubirea. Ea
este viața noastră și avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune
Sfântul Evanghelist Ioan: „Dumnezeu este iubire. Iar iertarea,
împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor
și altele asemenea sunt fiicele cele mai mari ale iubirii
creștine.”
Iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele, sunt
poruncile cele mai mari din Sfânta Evanghelie care stau la temelia
mântuirii noastre. De felul cum vom ști să iertăm, să ajutăm pe
aproapele, să răbdăm pe toți, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de
aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieții noastre, mântuirea
fiecăruia dintre noi.
Dar ce să facă acei creștini, care își cer iertare
de la cei cu care sunt certați, dar aceia nu vor să-i ierte? Să
facă ce ne învață Sfinții Părinți. Întâi să se roage lui Dumnezeu
pentru îmblânzirea vrăjmașilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor
lor și să le respecte cuvântul. Apoi să-și ceară personal iertare
de la cei cu care sunt certați, prin cuvintele: „Iartă-mă, frate,
pentru toate câte ți-am greșit și Dumnezeu să te ierte!" Iertarea
să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei,
sau în casa preotului. Dacă cearta este veche și mare, împăcarea să
se facă în prezența preotului, și să se încheie cu o rugăciune de
mulțumire și chiar cu o masă creștinească, sau acordarea reciprocă
de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul
duhovnicului, să cerem iertare de trei ori și așa, dacă nu ne
mustră conștiința, ne putem împărtăși cu Sfintele Taine. Iar dacă
încă suntem tulburați și ne chinuie gândurile de răzbunare, să
amânăm Sfânta Împărtășanie, ca să nu ne fie spre osândă. Smerenia
și rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine
urmează calea aceasta, acela nu este departe de
mântuire!
Citim în Pateric că un călugăr tânăr s-a dus la un
sihastru bătrân și i-a spus că are vrajbă asupra cuiva și nu-l
poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrânul la iertare,
că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului:
„Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe când ucenicul zicea:
„Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților
noștri", bătrânul îi spuse: "Nu așa, fiule! Ci să zicem: Și nu ne
ierta nouă greșelile noastre, precum nici noi nu iertăm greșiților
noștri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi și a zis:
„Iartă-mă, părinte, că am greșit! Din clipa aceasta am iertat pe
fratele meu!"
Așa să facem și noi, frați creștini. Să cerem
iertare întâi și să iertăm cu dragoste pe toți, ca să fim și noi
iertați de Dumnezeu pe pământ și în cer. Căci fără iertare nu avem
mântuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.
Să rugăm pe Dumnezeul dragostei și pe Fiul lui
Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să
ne împace pe toți în numele Său, știind că dragostea nu moare
niciodată! Amin.
Sursa: Doxologia
