Evanghelia
Matei 25,
31-46
Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava
Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei
Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi
pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va
pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice
Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui
Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea
lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am
fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am
fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în
temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci, drepţii Îi vor
răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit?
Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi
Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Şi când Te-am văzut bolnav
sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va
zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut unuia
dintr-aceşti fraţi ai Mei preamici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va
zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în
focul cel veşnic, care este pregătit diavolului şi îngerilor lui.
Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi
nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi
nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.
Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut
flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în
temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând:
Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea
mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă
veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
Sfântul Ioan Maximovici
– Despre Judecata de
Apoi
De astăzi suntem în Săptămâna Înfricoşatei
Judecăţi şi este firesc să vorbim despre înfricoşata Judecată şi
despre semnele sfârşitului lumii. Nimeni nu cunoaşte ziua aceea,
afară de Dumnezeu-Tatăl, dar semnele apropierii ei sunt date şi în
Evanghelie şi înApocalipsa Sfântului Apostol Ioan
Teologul.
Apocalipsa vorbeşte despre evenimentele
sfârşitului lumii şi despre înfricoşata Judecată cu precădere în
simboluri şi în ghicitură, dar Sfinţii Părinţi au tâlcuit-o şi
există o tradiţie autentică a Bisericii care ne vorbeşte şi despre
semnele apropierii sfârşitului lumii şi despre Judecata de
Apoi.
Înainte de sfârşitul vieţii pe pământ vor fi
tulburare, războaie, frământări civile, foamete, cutremure. Oamenii
vor suferi de spaimă, vor muri de aşteptarea nenorocirilor (Luca
21, 26). Nu va fi nici viaţă, nici bucuria vieţii, ci o stare
chinuitoare de pierdere a legăturii cu viaţa.
Dar nu se va pierde numai legătura cu viaţa, ci şi
cu credinţa; şi Fiul omului, venind, va găsi oare credinţă pe
pământ? (Luca 18, 8). Oamenii vor fi mândri, vor fi nemulţumitori,
vor respinge Legea lui Dumnezeu: alături de pierderea legăturii cu
viaţa, va slăbi şi morala. Binele va slăbi şi răul va
creşte.
Despre aceste vremuri vorbeşte şi Sfântul Apostol
Ioan Teologul în lucrarea sa insuflată de Dumnezeu, numită
Apocalipsa. El însuşi mărturiseşte că „a fost în Duh”, ceea ce
înseamnă că însuşi Duhul Sfânt era în el când i s-au descoperit în
diferite imagini simbolice destinele Bisericii şi ale lumii; de
aceea, Apocalipsa este o descoperire a lui
Dumnezeu.
El prezintă destinul Bisericii în chipul unei
femei care se ascunde în acele zile în pustie: ea nu se arată în
viaţă... .
În realitate, vor avea importanţă hotărâtoare
forţele care pregătesc venirea lui Antihrist... . Acela doreşte să
fie în locul lui Hristos, să ocupe locul Său şi să aibă ceea ce ar
trebui să aibă Hristos. El doreşte să aibă aceeaşi putere de
fascinaţie şi aceeaşi stăpânire asupra întregii
lumi.
El va primi acea putere înainte de pieirea sa şi a
întregii lumi. El îl va avea ca ajutor pe un mag care prin puterea
falselor minuni îi va împlini voia şi-i va ucide pe cei ce nu
recunosc stăpânirea lui Antihrist. Înainte de moartea lui Antihrist
vor apărea doi drepţi, care îl vor da în vileag. Magul îi va omorî
şi timp de trei zile trupurile lor vor rămâne neîngropate. Aceasta
va fi cea mai mare jubilare a lui Antihrist şi a tuturor
slujitorilor lui. Dar, deodată, acei drepţi vor învia şi toată
oştirea lui Antihrist va fi în mare tulburare şi se va îngrozi, iar
Antihrist va cădea deodată mort, omorât de puterea
Duhului.
Dar ce se ştie despre Antihrist? Originea lui
exactă nu se cunoaşte. Tatăl este cu totul necunoscut, iar mama
este o femeie stricată care se dă drept fecioară. El va fi evreu
din seminţia lui Dan. Pentru aceasta avem semn că Iacov, murind, a
spus că printre urmaşii săi „Dan va fi şarpe la drum, viperă la
potecă, înveninând piciorul calului, ca să cadă călăreţul” (Facerea
49, 17).
Aceasta ne indică metaforic că el va acţiona prin
viclenie şi răutate. Sfântul Ioan Teologul vorbeşte în Apocalipsa
despre mântuirea fiilor lui Israel, că înainte de sfârşitul lumii o
mulţime de evrei se vor întoarce la Hristos, dar din şirul
seminţiilor mântuite lipseşte seminţia lui Dan.
Antihrist va fi foarte inteligent şi va şti cum să
se poarte cu oamenii. Va fi fermecător şi prietenos. Filozoful
Vladimir Soloviov a lucrat mult ca să-şi închipuie venirea şi
personalitatea lui Antihrist. El a folosit minuţios toate
materialele existente pe această temă, nu numai ale Sfinţilor
Părinţi, ci şi textele musulmane şi a creionat acest tablou
tulburător.
Până la venirea lui Antihrist în lume, venirea lui
este deja pregătită. „Taina lucrează deja” şi forţele care-i
pregătesc apariţia se luptă, în primul rând, împotriva împărăţiei
legiuite. Sfântul Apostol Pavel spune că Antihrist nu poate apărea
până nu va fi îndepărtat „cel care o împiedică” (II Tes. 2,
7).
Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte că „cea care o
împiedică” este stăpânirea legiuită cinstitoare de Dumnezeu.
Această stăpânire se luptă cu răul. „Taina” care lucrează în lume
nu doreşte aceasta, nu doreşte lupta cu răul prin mijloacele
forţei: dimpotrivă, ea doreşte stăpânirea fărădelegii şi când o va
obţine, nimic nu va mai împiedica venirea lui
Antihrist.
El nu va fi doar inteligent şi fermecător, dar va
fi milostiv, va face acte de caritate şi fapte bune pentru
întărirea stăpânirii sale. Iar când şi-o va întări într-atât, încât
îl va recunoaşte întreaga lume, atunci îşi va arăta
faţa.
Capitala pe care o va alege va fi Ierusalimul,
pentru că aici Mântuitorul Şi-a descoperit învăţătura dumnezeiască
şi Persoana, aici întreaga lume a fost chemată să guste fericirea
binelui şi a mântuirii. Dar lumea nu L-a primit pe Hristos şi L-a
răstignit la Ierusalim.
În timpul lui Antihrist, Ierusalimul va deveni
capitala lumii, care i-a recunoscut stăpânirea: atingând culmile
puterii, Antihrist le va cere oamenilor să-l recunoască drept cel
ce a obţinut ceea ce nici o altă putere pământeană şi nimeni nu a
mai obţinut vreodată şi va pretinde închinare ca unei fiinţe
supreme, ca unui dumnezeu.
Vladimir Soloviov descrie foarte bine caracterul
activităţii lui Antihrist, ca a unui conducător de rang înalt. El
le va face pe plac tuturor, cu condiţia ca aceştia să recunoască
supremaţia puterii sale. El va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi
va îngădui să slujească, va promite că va construi biserici
splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca „fiinţă supremă” şi ca
lumea să i se închine.
Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi
din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos
şi de Biserică. Va fi o apostazie generală şi pe deasupra, mulţi
episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare, vor arăta spre
starea strălucită a Bisericii. Căutarea compromisului va fi
atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea mărturisirii va
dispărea.
Oamenii vor căuta cu asiduitate să-şi motiveze
căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această stare
generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a
dulceţii compromisului şi a păcatului.
Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei
„căzând în faţa lui, să i se închine”. Nu este o atitudine nouă
faţă de oameni: şi împăraţii romani erau gata să le redea
libertatea creştinilor cu condiţia ca ei să le recunoască
divinitatea şi suprema putere divină şi îi chinuiau doar pentru că
ei mărturiseau că „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui
Singur să-i slujeşti” (Matei 4, 9-10).
Întreaga lume i se va supune şi atunci el îşi va
descoperi faţa şi ura faţă de Hristos şi de creştinism. Sfântul
Ioan Teologul spune că toţi cei ce i se vor închina vor avea un
semn pe frunte şi pe mâna dreaptă. Nu se ştie dacă aceasta va fi cu
adevărat un semn pe trup sau este o exprimare simbolică a faptului
că oamenii vor recunoaşte şi cu mintea necesitatea închinării la
Antihrist şi că întreaga lor voinţă îi va fi supusă, în timpul unei
astfel de supuneri totale a întregii lumi - şi cu voinţa şi cu
conştiinţa - vor apărea cei doi drepţi de care am amintit, care vor
propovădui fără teamă credinţa şi îl vor da în vileag pe
Antihrist.
Sfânta Scriptură spune că înainte de venirea
Mântuitorului vor apărea două „sfeşnice”, doi „măslini arzători”,
„doi drepţi”. Pe aceştia Antihrist îi va omorî cu puterile magului.
Cine sunt drepţii aceştia? După Predania Bisericii, sunt cei doi
drepţi care nu au gustat moartea: profetul Ilie şi profetul Enoh.
Există o proorocire că aceşti drepţi Care nu au gustat moartea o
vor gusta pentru trei zile, iar peste trei zile vor
învia.
Moartea lor va fi o mare bucurie pentru Antihrist
şi pentru slugile lui. Învierea lor de peste trei zile îi va aduce
într-o stare de nespusă groază, de înfricoşare şi tulburare. Atunci
va veni sfârşitul lumii.
Sfântul Apostol Petru spune că prima lume a fost
creată din apă şi a pierit prin apă. „Din apă” este tot un simbol
al haosului masei fizice şi a pierit prin apa potopului. Iar lumea
de azi este păstrată pentru foc (II Petru 3, 5-7). „Pământul şi
lucrurile de pe el se vor mistui” (Petru 3, 10), toate stihiile se
vor aprinde.
Această lume de acum va pieri într-o singură
clipă, într-o clipă totul se va schimba. Şi se va arăta semnul
Fiului lui Dumnezeu - adică semnul Crucii, întreaga lume care s-a
supus de bunăvoie lui Antihrist „va plânge”. Totul s-a sfârşit.
Antihrist a fost omorât. Este sfârşitul împărăţiei sale, a luptei
cu Hristos. Este sfârşitul şi vremea răspunsului pentru întreaga
viaţă, răspuns dat Adevăratului Dumnezeu.
Atunci, din munţii Palestinei va apărea chivotul
Legii: profetul Ieremia ascunsese chivotul şi Focul sacru într-o
adâncă fântână. Când din acea fântână a fost luată apă, ea s-a
aprins. Dar chivotul nu a fost găsit.
Când privim acum la viaţa din jur, cei ce pot
vedea văd că tot ce a fost prezis despre sfârşitul lumii se
împlineşte.
Cine este, dar, acest om, Antihrist? Sfântul Ioan
Teologul îi dă în mod simbolic numele 666, dar toate încercările de
a înţelege acest însemn au fost zadarnice. În viaţa contemporană
putem avea o viziune destul de clară despre posibiltatea arderii
lumii, când „toate stihiile se vor aprinde”.
Această viziune ne-o oferă fisiunea atomului.
Sfârşitul lumii nu înseamnă distrugerea ei, ci schimbarea ei. Totul
se va schimba deodată, într-o clipită. Morţii vor învia în trupuri
noi: vor fi trupurile lor, dar înnoite, aşa cum Mântuitorul a
înviat în trupul Său, care purta urmele rănilor şi ale suliţei, dar
avea însuşiri noi şi în acest sens, era un trup
nou.
Nu se ştie clar dacă va fi un trup nou cu totul
sau va fi trupul cu care omul a fost creat. Şi Se va arăta Domnul
în slavă, pe nor. Cum îl vom vedea? Cu ochii duhului. Şi acum,
înainte de moarte drepţii văd în jurul lor ceea ce ceilalţi oameni
nu văd. Trâmbiţele vor suna cu putere. Ele vor suna în suflete şi
în conştiinţe. Totul se va limpezi în conştiinţa
omului.
Proorocul Daniel, vorbind despre Judecata de Apoi,
povesteşte despre un Bătrân Judecător aşezat pe tron, în faţa
căruia este un râu de foc. Focul este elementul curăţilor. Focul
mistuie păcatul, îl arde şi dacă păcatul s-a altoit de sufletul
omului, atunci îl mistuie şi pe om. Acest foc se va aprinde
înlăuntrul omului: văzând Crucea, unii se vor bucura iar alţii vor
cădea în disperare, se vor tulbura, se vor
îngrozi.
Astfel, oamenii se vor despărţi dintr-o dată: în
relatarea evanghelică unii se aşază la dreapta, în faţa
Judecătorului, iar alţii la stânga: i-a despărţit conştiinţa,
însăşi starea sufletească a omului îl aruncă într-o parte sau în
cealaltă, la dreapta sau la stânga. Cu cât mai sârguincios şi mai
insistent a năzuit omul spre Dumnezeu în viaţa sa, cu atât mai mare
îi va fi bucuria când va auzi cuvântul: „Veniţi la Mine,
binecuvântaţilor!” şi dimpotrivă, aceleaşi cuvinte vor stârni focul
groazei şi al chinului celor care nu L-au dorit, L-au evitat ori
chiar s-au luptat cu El sau L-au hulit în timpul
vieţii.
Judecata de Apoi nu cunoaşte martori sau listă de
protocol. Totul este scris în sufletele oamenilor şi aceste
însemnări, aceste „cărţi” se vor deschide. Totul se va descoperi
tuturor şi fiecăruia în parte şi starea sufletească a omului îl va
face să meargă la dreapta sau la stânga. Unii, la bucurie, alţii la
chin.
Când se vor deschide „cărţile”, toţi vor înţelege
limpede că rădăcinile tuturor viciilor sunt în sufletul omului,
lată beţivul, desfrânatul: când moare trupul, unii cred că moare şi
păcatul. Nu e aşa, în suflet exista o înclinaţie, pentru suflet
păcatul era dulce. Şi dacă nu s-a pocăit de păcatul respectiv, dacă
nu s-a eliberat de el, sufletul va veni la Judecata de Apoi cu
aceeaşi dorinţă a dulceţii păcatului şi niciodată nu îşi va
satisface dorinţa. Va suferi de ură şi de răutate. Şi aceasta e o
stare infernală. „Gheena de foc” este focul lăuntric, este flacăra
viciului, flacăra neputinţei şi a răutăţii şi aici va fi „plânsul
şi scrâşnirea dinţilor” răutăţii neputincioase.
Amin.
Sursa: Doxologia
