Calea cea mai bună şi sigură pentru a ne apropia de
Dumnezeu este rugăciunea neîntreruptă, făcută în Duh şi în adevăr,
lauda, preaslăvirea, cântările duhovniceşti şi cugetarea adâncă în
legea Domnului, însoţite de înnoirea vieţii. „Priveghiaţi şi vă
rugaţi neîncetat, ca să nu cădeţi în ispite” (Luca 11, 1-13; 18,
1-8; Matei 26, 41). O viaţă nouă şi o petrecere duhovnicească mai
aprinsă de flacăra dragostei de Dumnezeu o aflăm în viaţa
creştinilor apostolici şi patristici.
Îndeletnicirea cea mai de căpetenie erau rugăciunile.
Sfântul Apostol Pavel, ca şi ceilalţi Apostoli, urmând porunca
Domnului, îndeamnă pe creştini să se roage neîncetat. Aşa au făcut
toţi drepţii, patriarhii, prorocii şi credincioşii Vechiului
Testament; aşa să facem şi noi.
(Protosinghel Nicodim Măndiță, Învățături despre
rugăciune, Editura Agapis, București, 2008, p. 90)
Sursa: Doxologia