Orașul Ploiești nu este considerat a fi o localitate atractivă pentru turiști, însă are cel puțin două obiective pentru care merită să fie un loc de popas în drumul spre Sinaia sau Brașov: Muzeul Ceasului și Casa de Târgoveț. Aceasta din urmă, cunoscută și sub numele de Casa Hagi Prodan, reprezintă un monument de arhitectură unic în țara noastră.

Mihai Viteazul a fost cel care a ridicat Ploieștii la rang de târg. În următoarele două secole, fostul sat s-a dezvoltat în detrimentul altor târguri din zonă, care odinioară erau mai cunoscute și mai prospere decât actuala capitală a județului Prahova: Filipeștii de Târg, Vălenii de Munte, Câmpina și mai ales Târgșor. În decursul secolului al XVIII-lea, Ploieștii au depășit ca importanță târgurile amintite, devenind un centru comercial și meșteșugăresc din ce în ce mai căutat. Populația s-a mărit mai ales prin mutarea locuitorilor din Târgșor și prin migrarea „băjenarilor”, cum erau ei numiți, adică fugarilor veniți în special de la sud de Dunăre.

Unul dintre acești băjenari era Ivan Prodan, născut în jurul anului 1775 în zona orașului bulgar Karlovo. De aici, spun unii istorici, ar fi migrat în Valahia în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, pentru a scăpa de starea de anarhie instaurată de armata lui Osman Pazvantoğlu, care se răsculase împotriva sultanului și se proclamase conducător independent al unui teritoriu aflat între Belgrad, Marea Neagră, Dunăre și Munții Balcani. De aici, armata de mercenari a lui Pazvantoğlu a făcut numeroase expediții de jaf în Valahia, de la aceste acțiuni rămânând celebra vorbă „ca pe vremea lui Pazvante Chiorul”, care desemna o perioadă de mari necazuri. Cu timpul, sensul expresiei s-a modificat, iar astăzi, dacă cineva spune că ceva s-a întâmplat pe vremea lui Pazvante Chiorul, înseamnă că s-a petrecut cu foarte mult timp în urmă.

Revenind la Ivan Prodan, acesta s-a așezat cu traiul în Ploiești, unde s-a ocupat cu prelucrarea aramei, ceea ce se pare că făcuse și înainte de a veni în Valahia. Se pare că adusese cu el ceva capital financiar, pe care și l-a sporit considerabil în urma căsătoriei cu Marița, fiica unui negustor bogat din oraș. După acest eveniment, Ivan s-a mutat în casa de zestre a soției sale, aflată pe Ulița Bucureștilor, în mahalaua Sfinții Voievozi, locuință ce avea să fie cunoscută mai târziu sub numele de Casa Hagi Prodan.

Clădirea era construită în jurul anului 1785, fiind astfel cea mai veche casă de locuit care a rezistat până astăzi în Ploiești și una dintre cele mai vechi din Valahia. Prezintă o îmbinare a stilului țărănesc prahovean cu elemente balcanice, asemănându-se în multe privințe cu casele tradiționale bulgărești. Acest lucru pare să indice că locuința a fost modificată de Ivan Prodan după ce a preluat-o de la socrul său. Ca formă, casa este caracteristică pentru zona de deal, fiind înaltă, cu prispă la etaj și două pivnițe ce ocupă întreaga suprafață a casei, la demisol. Intrarea se făcea pe sub foișorul flancat de stâlpi din lemn împodobiți. Ornamentele sculptate în piatră sau lemn și cele pictate de pe pereții casei au fost făcute de Prodan, la fel ca detaliile decorative din interior. Nu vom insista asupra elementelor arhitectonice, care au fost detaliate de arhitecți de renume de-a lungul timpului.

Ivan și-a amenajat în curtea casei sale atelierul de prelucrat arama, însă afacerile nu i-au mers bine de la început. Primele două decenii ale secolului al XIX-lea au reprezentat o perioadă de mari nenorociri, care s-au succedat una după alta: epidemii de ciumă, războaie, răscoale, ocupații, cutremure, invazii de lăcuste, secete, inundații. Dar, după 1821, Prodan a început să câștige foarte bine din meseria sa. Mergea adesea la târgurile din Bulgaria cunoscute pentru negoțul cu obiecte din metal și se întorcea de acolo cu pungile pline de galbeni. A devenit un meșter cunoscut și a ajuns curând conducător (staroste) al breslei căldărarilor.

Noul statut trebuia să se reflecte în stilul de viață și în confortul și luxul gospodăriei. Așa că Ivan a lărgit încăperile casei, a împodobit pereții și tavanele cu ornamente din lemn sculptat și a adăugat un sacnasiu, adică o încăpere cu geamlâc, aflată la etaj, ieșită în afară, după moda turcească. Casa era una cunoscută în oraș, fiind printre puținele construite din piatră la acea vreme. În anii 1823-1824, căldărarul Ivan Prodan a făcut o călătorie de câteva luni la Ierusalim, unde s-a botezat în apa râului Iordan și de unde s-a întors, conform obiceiului, cu un curmal și cu câteva icoane și alte obiecte de cult care să îi împodobească locuința. Așa și-a atras porecla Hagi, care era dată celor care făceau pelerinaj în Țara Sfântă.

Atunci când mergea în Bulgaria, Prodan cumpăra diverse obiecte cu care își înfrumuseța interiorul casei. Pe unele le comanda special, așa cum s-a întâmplat cu „plafonul-soare” din lemn de esență tare, pe care l-a comandat la un meșter cunoscut din orașul Treavna și pe care l-a montat apoi peste tavanul din sufragerie. Aceasta este una dintre piesele care atrag atenția și astăzi în interiorul casei sale. Iese în evidență în special colțul în care se află sofaua turcească, cu perne brodate, ciubuce și narghilele, alături de măsuța pentru cafea și dulceață, care laolaltă constituie un adevărat „tablou viu” al obiceiurilor din epoca fanariotă.

Liberalizarea comerțului în 1829 a dus la diversificarea negoțului și a meșteșugurilor. Erau acum aduse produse de fierărie din Austria sau din alte părți, mult mai ieftine, astfel că vechii meșteșugari, care se bazau pe importarea materiei prime de dincolo de Dunăre, au cunoscut o scădere a afacerilor. Ivan Hagi Prodan a sărăcit treptat, dar asta după ce apucase să le lase fiecăreia dintre cele două fete câte o casă în oraș. A murit în 1849, iar soția sa a mai trăit încă trei ani. Casa a rămas în proprietatea moștenitorilor până în 1902, când a fost vândută. Ulterior a fost restaurată și transformată în muzeu.

Andrei Popescu

Bibliografie:
*** Un povestitor ploieștean despre București și Ploiești în întâia jumătate a secolului al XIX-lea, Vălenii de Munte, 1928.
C. N. DEBIE, Știri noi despre Casa Hagi Prodan, în: „Revista monumentelor istorice”, anul L, nr. 2/1981.
Călin HOINĂRESCU, Tradiție și influențe la Casa Hagi Prodan, în: „Revista monumentelor istorice”, anul L, nr. 2/1981.
Grigore IONESCU, Arhitectura populară romînească, Editura Tehnică, București, 1957.
Idem, Istoria arhitecturii românești, Editura Cartea Românească, București, 1937.
Ruxandra IONESCU, Considerații privind decorația Casei Hagi Prodan, în: „Revista monumentelor istorice”, anul L, nr. 2/1981.
Idem, Observații privind ornamentația sculptată în lemn de la Casa Hagi Prodan, în: „Buletinul monumentelor istorice”, anul XXXIX, nr. 4/1970.
Toma T. SOCOLESCU, Casa lui Hagi Prodan din Ploești, în: „Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”, anul IX, nr. 34, aprilie-iunie 1916.
Irina SPIRESCU, De la orient la occident. Decorația interioară a reședințelor domnești și boierești (1774-1914), Editura Noi Media Print, București, 2010.
Al. M. ZAGORITZ, O casă veche românească pentru Muzeul Prahovei, în: „Convorbiri literare”, anul XLIX, nr. 3, martie 1915.
Gh. ZAGORIȚ, Târguri și orașe între Buzău, Târgoviște și București, București, 1915.

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact de pe site-ul scriemistoriata.com. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând cărțile „Călătorind prin istorie, alături de strămoși” sau „Petre P. Carp la Țibănești” și achiziționând e-book-ul „How to Find Your Ancestors from Bucharest”. Detalii despre aceste volume puteți afla dând click pe imaginile de mai jos. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la cât mai multe persoane. Vă mulțumim!