În centrul micului oraș Goirle din provincia Brabantul de Nord a Țărilor de Jos se află o clădire cunoscută de localnici ca Huize Stella (Casa Stella). Cea care a dat numele casei a lăsat în urma ei o mulțime de legende, istoricii din Goirle încercând și astăzi să identifice cât este adevărat din numeroasele povești având-o ca personaj principal pe Stella. Casa este inclusă în lista monumentelor naționale și a fost recent restaurată, devenind unitate de cazare. Pentru a-i atrage pe turiști, proprietarii le dezvăluie acestora câteva dintre legendele legate de misterioasa Stella, iar fotografiile ei decorează pereții camerelor.

Stella este numele sub care a fost cunoscută Sultănica Ionescu, născută la Galați în jurul anului 1880. Se spunea că familia ei (sau doar mama) era originară din Belarus și că era apropiată de anumite cercuri ale nobilimii ruse de la curtea țarului Nicolae al II-lea. Din Imperiul Țarist, ar fi emigrat în România, în timpul unor tulburări sociale, când tatăl Sultănicăi ar fi fost ucis. Ea ar fi fost căsătorită mai întâi cu un căpitan al Armatei Române, care ar fi decedat după ce a căzut de pe cal. Rămasă văduvă, Sultănica ar fi mers la Paris, pentru a urma o școală de arte plastice. În timpul șederii în Franța, ar fi primit mai multe premii pentru creațiile sale artistice. Stabilindu-se apoi la București, ar fi lucrat o vreme ca asistentă medicală. Acestea sunt doar câteva dintre legendele legate de Stella.

O parte dintre aceste povești sunt lămurite de actul de căsătorie din 1909, redactat cu ocazia celei de-a doua cununii a Sultănicăi. Avea, conform propriei declarații, 29 de ani, deci ar fi fost născută în 1879 sau 1880. Era originară din Galați, dar locuia în București, pe bulevardul Pache Protopopescu, fiind văduvă. Era fiica lui Gheorghe Ionescu și a soției sale Augustina, agricultori domiciliați în orașul sau în gubernia Moscova din Rusia. Sultănica a adus la primărie copii ale actelor referitoare la statutul ei de văduvă. Conform acestora, s-ar fi căsătorit în 1896 la Hairanchioi, în județul Constanța, cu Stavri Dumitriu, iar acesta ar fi decedat în 1905. Dar, atunci când autoritățile olandeze îi solicitau date personale, Sultănica declara că era născută pe 14 februarie 1885 și că primul ei soț fusese căpitan. Dacă aceste informații ar fi fost reale, atunci cununia ei cu Stavri Dumitriu ar fi fost ilegală, întrucât ea ar fi avut atunci 10 sau 11 ani, iar vârsta minimă pentru căsătorie era de 12 ani la femei. De altfel, în registrele de stare civilă din 1885 de la Arhivele Județene din Galați nu a fost găsit actul ei de naștere. Deci, 1880 este probabil o dată mai aproape de adevăr. În Armata Română nu a existat un căpitan cu numele Stavri Dumitriu în anii 1890-1905, iar presupusele legături cu nobilimea rusă par să fie contrazise de ocupația de agricultori a părinților.

Cel de-al doilea soț al Sultănicăi se numea Frederik van Puijenbroek și era fiul unui polițist olandez pe nume Wilhelm van Puijenbroek. Fratele acestuia din urmă, Hendrik, fondase în 1865 o fabrică de textile numită Van Puijenbroek Textiel. Frederik a lucrat timp de 40 de ani pentru afacerea familiei, într-o perioadă în care compania (care există și astăzi) a cunoscut o creștere constantă. A fost introdus un motor cu aburi care să pună în mișcare mașinile din fabrică, Van Puijenbroek Textiel a devenit furnizor al Armatei Țărilor de Jos, iar directorul Max Steenberghe a ajuns ministru al economiei în anii ’30. Fiii lui Hendrik van Puijenbroek, care tocmai preluaseră conducerea companiei după retragerea tatălui lor, l-au trimis în 1905 pe Frederik la București, unde trebuia să înființeze o agenție comercială. Aici, Frederik a lucrat și pentru compania Weber & Co., iar împreună cu un compatriot a înființat firma van Puijenbroek & de Decker, lichidată în 1913, la părăsirea României. În timpul șederii la București, Frederik a cunoscut-o pe Sultănica. Se spune că aceasta i-a fost profesoară de limba rusă.

În 1909, așa cum am văzut, cei doi s-au căsătorit, iar patru ani mai târziu s-au stabilit definitiv în Goirle. După puțin timp, s-au mutat în clădirea cunoscută mai târziu sub numele de „Casa Stella”, unde au locuit inițial cu chirie, până au reușit să o cumpere. Sultănica și-a spus Stella, nume mai ușor de reținut și de pronunțat pentru olandezi. Când se plimba pe străzile din Goirle, de obicei alături de câinele său, Sultănica ieșea în evidență prin ținutele sale, rochii negre sau costume populare est-europene. Printre localnici s-a împrăștiat zvonul că în oraș se mutase o prințesă din Rusia.

Era cunoscută pentru pasiunile ei: florile, pictura și arta în general. Casa Stella era un amestec între galerie de artă, expoziție de covoare și grădină de flori, după cum se poate vedea și din fotografiile acestui articol. Frederik se relaxa la partide de vânătoare, un obicei practicat de mai toți bărbații din familie. Pentru întreținerea casei, Sultănica era ajutată de o menajeră. „Doamna Stella v. Puijenbroek” publica anunțuri de angajare în ziarul regional, făcând cunoscut faptul că menajera urma să se ocupe de gătit, spălat și alte munci gospodărești. Sultănica gătea și ea, în special preparate est-europene. Îi plăcea să își prăjească singură boabele de cafea, ceea ce degaja un miros puternic în jurul casei.

Se pare că cei doi nu se căsătoriseră și religios. Sultănica era, probabil, ortodoxă, în timp ce Frederik era catolic. În Țările de Jos, ea declara că este greco-catolică, probabil din dorința de a facilita oficializarea căsătoriei de către biserica romano-catolică din Goirle. Însă parohul îi cerea acte doveditoare, pe care Sultănica nu le avea. Pentru a rezolva problema, s-a ajuns la o soluție de compromis. În schimbul oficializării căsătoriei, Frederik și Sultănica au lăsat casa moștenire bisericii, cu condiția ca aici să funcționeze o școală pentru fete, unde să fie pregătite și viitoarele lucrătoare pentru fabrica Van Puijenbroek Textiel. Sultănica a devenit oficial romano-catolică în 1947, iar cuplul a putut să se cunune religios, după aproape 40 de ani. Frederik van Puijenbroek a murit în 1955, înecându-se în timp ce se afla într-o vacanță de pescuit și vânătoare. Trei ani mai târziu, Sultănica a eliberat Casa Stella, care a revenit, conform înțelegerii, parohiei catolice din Goirle. Din 1959 a funcționat aici o vreme școala pentru fete, iar ulterior biserica a vândut clădirea, care a schimbat mai mulți proprietari, până recent, când a devenit unitate de cazare. Sultănica se pare că suferea de boala Alzheimer, așa că s-a retras într-un azil de bătrâni din Utrecht, unde a decedat în 1962.

Notă: Am aflat prima oară despre Sultănica Ionescu de la Johannes Dooremalen, cercetător al istoriei orașului Goirle. Domnul Dooremalen subliniază faptul că nu există dovezi care să arate că donarea casei către parohia din localitate a fost făcută în schimbul recunoașterii căsătoriei. De asemenea, ne transmite informația că vărul lui Frederik, Hendrik, care a venit și el cu afaceri în România, s-a căsătorit în 1905, la București, cu Marguérite Suzanne de Pressigny, născută la Paris.

Andrei Popescu

Bibliografie:
Arhivele Naționale ale României. Serviciul Municipiului București, Colecția registrelor de stare civilă, Căsătorii 1909.
„De Telegraaf”, 5 decembrie 1955.
„De Volkskrant”, 22 februarie 1962.
„Goirles belang”, 24 aprilie 2008.
„Monitorul oficial”, 1/14 mai 1909; 7/20 martie 1913; 4/17 aprilie 1913.
„Nieuwe Tilburgsche courant”, 6 iulie 1935; 5 decembrie 1955; 12 iunie 1959; 22 februarie 1962.
Site-uri: familievandelisdonk.nl; hetutrechtsarchief.nl; openarch.nl; regionaalarchieftilburg.nl; wikimiddenbrabant.nl.

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact de pe site-ul scriemistoriata.com. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând cărțile „Călătorind prin istorie, alături de strămoși” sau „Petre P. Carp la Țibănești” și achiziționând e-book-ul „How to Find Your Ancestors from Bucharest”. Detalii despre aceste volume puteți afla dând click pe imaginile de mai jos. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la cât mai multe persoane. Vă mulțumim!