Făcând cercetări pe diverse subiecte mărunte, am ocazia să cunosc personaje fascinante de care nimeni nu mai știe astăzi. Recent am mai descoperit unul: Victor Zelinescu. Din câte se pare, acesta se numea de fapt Zelinski și se născuse în Galiția, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar (astăzi în Ucraina). Când și cum a ajuns în România, nu știu.

Prima menționare a sa pe care am identificat-o este din 1905, când un ziar din Botoșani anunța că „cu începere de Sîmbătă 14 Mai c[u]r.[ent], vor avea loc în fiecare sară în grădina teatrului Popovici, iar în caz de ploae în sală, representaţiunele unei excelente şi numeroase trupe de varietăţi, exclusiv pentru familie. Trupa conţine următoarele persoane: d. Vergotti, transformist cîntăreţ, artist de primul rang; d-ra Tilly Prosca (mignon) cîntăreaţa excentrică germană de la teatrul Ronacher din Viena, virtuoasă în mandolină şi piston; d. Victor Zelinescu, dansator internaţional; d-ra Juliette Reimond, cîntăreaţă excentrică franco-italiană; Duetul de copii Massini; d-ra Thea Falken subretă-germană; Trio Richter, dansatori internaţionali“. Trupa alesese o modalitate inedită de atragere a publicului: „pentru domni, intrarea liberă, iar doamnele plătesc 50 de bani”.

Deși Zelinescu era numit de presă „dansator internațional”, cariera sa era abia la început. Și-a înființat propria trupă de dans, numită Les Zelinescu, cu care a pornit în turneu prin Europa. Inițial, Les Zelinescu era doar un duet, în această formulă ținând spectacole în 1906 la Essegg (astăzi Osijek, Croația) și la Cernăuți. În anul următor, după ce a avut o reprezentație la Royal Orfeum din Budapesta, Zelinescu s-a stabilit o vreme în acest oraș, locuind pe strada Rákóczi. Planul său era să transforme duetul într-un cvartet. În acest scop, a publicat anunțuri în ziarele locale, arătând că era în căutarea a două tinere femei pentru un grup de dans. Zelinescu oferea „tratament familial, salariu bun cu mâncare și băutură din partea impresarului”. În cele din urmă, cvartetul a devenit cvintet.

Având acum o trupă în adevăratul sens al cuvântului, Zelinescu a plecat din nou în turneu prin Europa, oferind publicului momente de dansuri tradiționale românești. Sau cel puțin așa erau prezentate în presa vremii. Ținând cont de originea membrilor trupei, este posibil ca trupa să fi folosit un amestec de dansuri românești, rutene, maghiare și ale altor popoare din zonă. Nici costumele nu par a fi tradiționale românești, ci mai degrabă o combinație între diferite vestimentații est-europene. Unul dintre site-urile de licitații unde am găsit fotografii ale trupei scrie că aceasta executa „dansuri țigănești”.

În 1908, Les Zelinescu a ținut un spectacol în Zürich, la Korsotheater. Aici, membrii grupului au făcut echipă cu o altă trupă, condusă de un anume Pârvulescu. Un ziar elvețian a considerat că spectacolul oferit de Pârvulescu și Zelinescu era cel mai interesant act al noului sezon de teatru, lăudând dansurile tradiționale românești executate de cele două trupe. Succesul înregistrat la Zürich i-a făcut să mai rămână o vreme în Elveția, participând și la un spectacol organizat la Lausanne, în aceeași formulă. Membrii trupei au început să și cânte în cadrul spectacolelor de dans, lucru apreciat de public. Spre finalul anului, Les Zelinescu a făcut parte din spectacole de varietăți organizate la Parisienne din Copenhaga și Deutsches Theater din München. În 1909, grupul a avut reprezentații la Casino Municipal din orășelul francez Biarritz și la Victoria Theater din Breslau, Germania (astăzi Wrocław, Polonia), iar în anul următor a adăugat pe lista de orașe vizitate Trieste și Marseille, unde a ținut spectacole la Teatro Eden, respectiv la Palais de Cristal.

A urmat apogeul popularității trupei. În anii 1911-1912, Les Zelinescu a cucerit cu dansurile și cântecele lor publicul de la Royal Orfeum din Budapesta, Parisiene din Viena, Grazer Orpheum din Graz și Trianon Teatro di Varieta din Milano. A ajuns apoi în Franța, unde, după un spectacol organizat în La Grande Taverne din Nancy, trupa a avut mai multe reprezentații la celebrul Moulin Rouge din Paris, în perioada decembrie 1912 – ianuarie 1913. Să ai spectacol după spectacol la Moulin Rouge nu era puțin lucru. Deja Les Zelinescu era un nume cunoscut în lumea varietăților. Prin Europa circulau fotografii ale dansatorilor din România și chiar cărți poștale, cum este cea de mai jos, cu text trilingv – francez, german și englez.

Dar se pare că apogeul a coincis cu sfârșitul carierei de dansator a lui Victor Zelinescu. Nu am mai identificat nicio menționare a spectacolelor lui după 1913. În schimb, am găsit un document din care reiese că autoritățile române considerau că Zelinescu era un agent al „serviciilor de spionaj germane” însărcinat cu „răspândirea bolșevismului în România”. În noiembrie 1919, Ministerul de Interne trimitea Prefecturii Județului Tulcea (probabil și altor prefecturi) următoarea notă:
Domnule Prefect,
Legația franceză din capitală ne-a încunoști[i]nțat, pe baza unui raport primit de la Atașatul Militar Francez din Stockholm, că serviciile de spionaj germane pregătesc trimiterea de agenți, în mare parte evrei-români întrebuințați de ei timp de doi ani în Scandinavia, în scopul de a răspândi bolșevismul în România și în țările ocupate de înțelegere. Cei mai principali dintre aceștia sunt prevăzuți în alăturata listă în care se arată și toate datele ce s-au putut culege asupra fiecăruia în parte.
Aducându-vă la cunoștință cele ce preced, avem onoarea a vă ruga să binevoiți a dispune, prin organele administrative, de siguranță și jandarmerie, să ia măsuri ca de îndată ce își vor face apariția în localitate, să fie arestați și percheziționați avizându-ne telegrafic. În același scop vă rugăm să binevoiți a-i semnala și polițiilor de frontieră din județul dv. AGENŢII BOLŞEVICI TRIMIŞI ÎN ROMÂNIA.
Lista îl includea, la numărul 8 din 9, pe dansatorul nostru de renume internațional: „Victor Zelinski zis Zelinescu, originar din Galiția, aventurier, a fost în serviciul Crucii Roșii Românești la Copenhaga, însă fiind descoperit a fost alungat de acolo. Căsătorit cu o daneză, se dă drept artist de varieteuri sub numele de «Victorian». Frecventează cercurile evreiești de spionaj”.

Nu știu dacă Zelinescu a mai venit vreodată în România. Am găsit doar trei indicii despre viața sa de după Marele Război. În 1923 se afla la Madrid, unde arbitra lupte greco-romane feminine, iar ulterior s-a stabilit în Paris. Aici, în 1934, a fost înființată o companie numită Consortium d’Exploitations Cinématographiques. Fondatorii erau: „Doamna văduvă Lorin-Lhery, [cu domiciliul] în Paris, Rue de la Chapelle nr. 77; Domnișoara Josette Lorin-Lhery, [cu domiciliul] în Paris, Rue de la Chapelle nr. 77; Domnul Romano Dal-Masso, [cu domiciliul] în Paris, Rue Spontini nr. 51; Domnul Victor Zielinski, alias «Zelinesco», [cu domiciliul] în Paris, Rue de la Chapelle nr. 80”. Obiectul de activitate al companiei era exploatarea, producerea, vânzarea, administrarea și crearea „tuturor” sălilor de spectacole din Franța, în special a cinematografelor. Zelinescu contribuia la companie cu echipamente de proiecție și obiecte de mobilier evaluate la 50.000 de franci pentru sălile de cinema (pentru comparație, Doamna Lorin-Lhery contribuia cu 80.000 de franci, în timp ce ceilalți doi asociați veneau cu 15.000, respectiv 5.000 de franci). Ținând cont că Zelinescu deținea la acea vreme echipamente de proiecție, putem concluziona că se mai ocupase cu administrarea unei sau unor săli de cinema, așadar aceasta pare să fi fost principala sa activitate la Paris în anii ’30. În legătură cu ultimii săi ani de viață, un indiciu este oferit de prezența pe „lista numelor persoanelor non-elvețiene care au deschis conturi bancare elvețiene ce sunt inactive de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, publicată de presă în 1997. United States Holocaust Memorial Museum consideră numele de pe listă ca fiind victime ale Holocaustului. Conform documentului, Victor Zelinescu locuia încă la Paris în anii celui de-al Doilea Război Mondial.

Andrei Popescu

*** imaginile sunt preluate de pe site-urile de licitații delcampe.net și worthpoint.com

Bibliografie:
„Archives commerciales de la France”, anul 61, nr. 157, 31 decembrie 1934.
„Budapesti Hírlap”, anul XXXI, nr. 28, 2 februarie 1911.
„Comœdia”, anul 3, nr. 796, 4 decembrie 1909.
„Czernowitzer Tagblatt”, anul IV, nr. 1149, 4 decembrie 1906”.
„Eco artístico”, anul II, nr. 10, 25 ianuarie 1910.
„Friss Ujság”, anul XII, nr. 186, 7 august 1907.
„La Gazette de Biarritz”, anul XVII, nr. 15, 10 aprilie 1909.
„Grazer Tagblatt”, anul 21 nr. 161, 12 iunie 1911.
„Grazer Volksblatt”, anul 44, nr. 265, 12 iunie 1911.
„L’Artiste lyrique”, anul VII, nr. 22, 24 februarie 1912.
„L’Est républicain”, anul 24, nr. 9175, 23 noiembrie 1912.
„La Dépêche”, anul 41, nr. 15249, 13 aprilie 1910.
„La Presse”, anul 79, nr. 7436, 15 decembrie 1912.
„La Tribune de Lausanne et Estafette”, anul XVI, nr. 82, 5 aprilie 1908.
„Le Journal”, nr. 7391, 21 decembrie 1912.
„Le Journal du Midi”, anul 35, 29 aprilie 1910.
„Le Matin”, anul XXIX, nr. 10511, 7 decembrie 1912.
„Le Petit Parisien”, anul 37, nr. 13159, 18 decembrie 1912.
„Madrid-sport”, anul VIII, nr. 369, 25 octombrie 1923.
„Magyarország”, anul XVIII, nr. 27, 1 februarie 1907.
„Morgenbladet”, anul 203, nr. 230, 17 octombrie 1908.
„Münchner neueste Nachrichten”, anul 61, nr. 500, 25 octombrie 1908.
„Népszava”, anul XXXIX, nr. 27, 1 februarie 1907.
„Neue Zürcher Zeitung”, anul 129, nr. 80, 20 martie 1908.
„Neues Wiener Journal”, anul 20, nr. 6546, 14 ianuarie 1912.
„Neues Wiener Tagblatt”, anul 45, nr. 108, 20 aprilie 1911.
„Nouvelliste Vaudois”, nr. 83, 7 aprilie 1908.
„Paris-midi”, anul 2, nr. 667, 4 decembrie 1912.
„Pester Lloyd”, anul 58, nr. 28, 2 februarie 1911.
„Pesti Napló”, anul 62, nr. 27, 1 februarie 1907.
„Slavonische Presse”, anul XXII, nr. 148, 1 iulie 1906.
„The Detroit Jewish News”, vol. CXI, nr. 23, 1 august 1997.
„Wiener Allgemeine Zeitung”, nr. 9900, 1 aprilie 1911.
Ștefan Cervatiuc, Istoria teatrului la Botoșani (1838-1944), vol. II, Editura Quadrat, Botoșani, 2010.
Limona Răzvan, Naționalitățile și problemele lor în documente de arhivă dobrogene, Editura Semănătorul, 2009.

Andrei Popescu este doctor în istorie, cercetător independent și autor de studii destinate publicării sau circuitului privat. A fost numit doi ani consecutivi (2019 și 2020) „Cercetătorul anului” de Arhivele Naționale ale României „pentru contribuțiile în domeniul valorificării documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României”. Specializat în istoria modernă a României (secolele XVIII-XX), cercetările sale se concentrează mai ales pe următoarele segmente: microistorii, biografii, genealogii, elite politice. A publicat până în prezent șapte cărți, printre care: Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea (Editura Minerva, 2018), Jean Miclescu. Boierul de la Călinești (Editura Humanitas, 2019), Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat (Editura Vremea, 2020) și Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX (self-publishing, 2020). Îl puteți urmări pe Facebook sau pe alte rețele sociale (găsiți lista în profilul About.me).

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact aflat pe paginile site-ului scriemistoriata.com sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând ghidul în limba engleză „How to Find Your Ancestors from Bucharest” sau donând simbolic o carte prin platforma Buy Me A Coffee. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la mai multe persoane. Vă mulțumim!