Articol din seria „Povești din Cotroceni”,
realizată la inițiativa asociației Incotroceni – Oameni, Idei, Povești

Una dintre vilele cartierului Cotroceni care atrag atenția trecătorilor este „Casa cu lei” de pe strada Doctor Romniceanu. Este o clădire impozantă, cu trei etaje, care prezintă elemente specifice stilului neoromânesc. Deasupra terasei de la ultimul nivel, o inscripție amintește de cei care au fost cândva proprietari: „Villa Mimi și Titi”. De fapt, o parte dintre litere au căzut, rămânând astăzi doar „Villa Mim_ s_ _i__”. Până la data scrierii acestui text, nimeni nu mai știa cine au fost Mimi și Titi. Am reușit să îi identific și să strâng câteva informații despre ei. Așadar, să vedem cine au fost proprietarii „Casei cu lei” și cum au intrat în posesia vilei care le poartă numele.

Mimi este porecla sub care era cunoscută Suzana Patraulea, născută Socec. Era fiica lui Victor și a Elenei Socec. Bunicul său, Ioan V. Socec, a fost unul dintre cei mai importanți librari și tipografi de la noi. Socec (Souček) era o familie de origine cehă care se stabilise în Transilvania în secolul al XVIII-lea. Ioan V. Socec, născut la Săcele, a emigrat în jurul anului 1848 în România, stabilindu-se la București, unde a lucrat o vreme în librăria lui George Ioanid. După ce a acumulat experiență și capital financiar, Ioan V. Socec și-a înființat propriul magazin de cărți, în scurt timp afacerea sa transformându-se în primul lanț de librării din țara noastră. Tipografia, editura și librăriile Socec au tipărit, publicat și distribuit cele mai multe cărți și periodice din România în perioada sfârșitului secolului al XIX-lea și începutul veacului următor. Nu are rost să insistăm asupra afacerii familiei Socec, care este destul de bine cunoscută.

După moartea lui Ioan V. Socec, afacerea a fost administrată de doi dintre fiii săi, Ioan și Emil. Victor, fratele lor, nu a fost la fel de priceput la afaceri, deși a avut la dispoziție resurse financiare considerabile. S-a stabilit o vreme la Câmpulung, unde a deschis o fabrică de var. Întreprinderea exista deja în 1888, iar numele ei oficial era „Prima industrie romînă pentru fabricațiunea de var alb, ipsos și lespezĭ de ipsos”. În jurul anului 1900, Victor Socec locuia încă în Câmpulung, dar se pare că era adesea plecat prin țară. Așa se face că fiica sa Mimi s-a născut la Craiova, în 1903. Copilăria lui Mimi a coincis cu o perioadă marcată de probleme financiare pentru familia sa. În 1907, Tribunalul Județului Muscel și Curtea de Apel din București constatau că Victor Socec era „falit”, declarându-i falimentul personal.

Tot în capitala județului Muscel locuia familia Patraulea, dintre ai cărei membri s-au remarcat mai ales profesorul Ilie Patraulea și ziaristul Nicolae Patraulea. Viitorul soț al lui Mimi, Dumitru Patraulea (deci Titi al nostru), s-a născut în 1887, la Câmpulung. În 1908 a fost admis la Școala de Artilerie și Geniu, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu, primind gradul de sublocotenent. Din 1913 a devenit locotenent. În preajma Primului Război Mondial a fost avansat la gradele de căpitan și apoi maior, iar din 1928 i-a fost conferit rangul de locotenent-colonel.

Înainte de a se căsători cu Mimi Socec, Titi Patraulea a mai avut o soție, pe nume Sofia Ionescu. Cei doi s-au cununat în 1913 și au avut împreună trei copii: Ivona „Yvonne”, Mircea și Ilariu. Mircea a murit în 1935, la doar 19 ani, în timp ce era elev la o școală militară, iar Ilariu a devenit inginer. Trebuie menționat că Sofia i-a adus lui Titi o zestre considerabilă, din care făcea parte un teren de 13.500 de metri pătrați lângă București, în satul Mărcuța, pe care funcționau o fabrică de cărămidă și o carieră de nisip.

Însă, în 1924, Dumitru Patraulea a plecat de acasă și s-a mutat la Turnu Măgurele, stabilindu-și reședința într-un hotel. În fața acestei situații, Sofia a intentat acțiune de divorț pentru „părăsirea domiciliului conjugal și lipsă de existență”. Sau cel puțin așa rezultă din extrasul grefei Tribunalului Județului Ilfov, publicat în presa vremii. Pe de altă parte, faptul că, după doar câteva luni, Sofia vindea casa în care locuise cu Titi unui anume O. Eftatiadis (scris și Efstathiade), care i-a devenit apoi soț, ridică semne de întrebare. Dar lucrurile par să se complice și mai mult dacă adăugăm că, în acest timp, Patraulea era cercetat pentru „escrocherie și folosire de acte false”, după ce ar fi făcut uz de documente contrafăcute pentru a ipoteca „averea dotală a soției sale, pe 500 mii lei d-lui inginer Cuțarida”. Ceea ce încerca ofițerul să ascundă era faptul că proprietatea (fabrica de la Mărcuța) era deja ipotecată pentru o sumă de patru ori mai mare. Se prea poate să fi avut și această „afacerea” un rol în despărțirea cuplului. Așadar, avem de-a face cu o situație ciudată, dar pe care nu vom încerca să o deslușim, fiind de importanță secundară pentru povestea noastră.

Ceea ce este de consemnat este că Titi Patraulea a divorțat, iar doi ani ai târziu, în 1926, s-a căsătorit cu Mimi Socec. Cel mai probabil, a primit și de data aceasta o zestre considerabilă, dar nu am găsit date despre ea. Fabrica de la Mărcuța a fost scoasă la licitație de mai multe ori în anii 1924-1926 în vederea achitării datoriilor pe care Dumitru Patraulea le avea. În cele din urmă a reușit chiar el să găsească un cumpărător, în 1926, tot atunci vânzând și un teren aflat la Techirghiol. Este posibil ca și acesta să fi făcut parte din zestrea Sofiei.

Nu am aflat unde au locuit Mimi și Titi înainte de a cumpăra proprietatea din Cotroceni. Cert este că aceasta a fost achiziționată în două tranșe. Mai întâi, în 1933, Dumitru Patraulea a cumpărat de la căpitanul St. Em. Neiciulescu un teren în ceea ce se numea atunci „parcelarea Principesa Elena”, în schimbul sumei de 100.000 de lei. Un an mai târziu, a fost achiziționată cea de-a doua proprietate, de la generalul medic Firu Constantinescu, pentru 200.000 de lei.

Cu timpul, serbările au ajuns să țină între două și cinci zile (cel mai adesea trei), iar probele s-au modificat și ele. De exemplu, în 1903 s-au dat premii pentru tragerea limitată, pistol, revolver, tragerea de concurență, revolver și pistol, tragerea la globuri zburătoare și [tragerea la puncte] negre la carabină. S-a introdus apoi și „tragerea în porumbei sburători”, foarte populară, pentru care se organizau și concursuri separate, dar și „tragerea asupra mistrețului”. Pentru aniversarea a 50 de ani de existență, în 1912, au fost date premii pentru tragere limitată (patru categorii), țintă mișcătoare, tragere la concurență (patru categorii), țintă zburătoare, plus alte șase premii speciale oferite de trei reviste, respectiv de trei persoane fizice. În aceeași perioadă a fost adoptată tragerea la „ball-trap”, adică la discuri sau globuri zburătoare. La un astfel de eveniment a participat și viitorul rege Carol al II-lea, „care a tras vre-o 20 focuri”, după cum scria un ziar de epocă.

Mimi și Titi nu au fost cei care au construit vila ce le poartă numele. Aceasta exista deja în momentul achiziționării proprietăților, după cum se poate vedea dintr-un anunț apărut în 1931, privind închirierea a „trei apartamente [în] vilă nouă: 5 camere, antreu, bae, bucătărie, odae servitori, cameră, calorifer, parchet, garaj”. Așadar, casa a fost construită în jurul anului 1930 și era împărțită în mai multe apartamente. Să fi fost construită de Constantinescu, de Neiciulescu sau de o altă persoană?! Momentan această întrebare rămâne fără răspuns.

Mimi și Titi au locuit în „Casa cu lei”, dar au și continuat să închirieze o parte dintre apartamentele acesteia. În 1941, Dumitru Patraulea a înființat, alături de alte șase persoane, o companie numită Inducta, a cărei principal domeniu de activitate era „comerțul de articole de radio, electrotehnice și menaj și alte fabricate în țară și străinătate”. S-a retras din companie după patru ani, cel mai probabil din cauza problemelor financiare în care se afla. Titi și fiul său Ilariu ipotecaseră „Casa cu lei” în schimbul unui împrumut obținut de la Societatea Națională de Credit Industrial. Pentru a recupera datoria de aproape 8 milioane de lei, instituția i-a acționat în judecată, Tribunalul Ilfov decizând să scoată casa la licitație în 1945. Proprietatea era descrisă astfel: „un teren în suprafață de 945 mp, cu toate clădirile aflate pe el, și în principal cu o construcție de locuit, cu subsol, parter, două etaje, mansardă și pod”. Ultima menționare a lui Titi pe care am găsit-o este într-o listă de „pensionari citați pentru revizuire” din 1948, în care era consemnat ca locotenent-colonel în rezervă, cu domiciliul în strada Doctor Romniceanu nr. 54. Mimi și Titi deveniseră chiriași în fosta lor casă, deși nu este clar dacă o pierduseră în urma licitației sau a naționalizării făcute de regimul comunist.

Andrei Popescu

Bibliografie:
„Adevĕrul”, anul XLI, nr. 13732, 25 septembrie 1928; anul IL, nr. 15912, 1 decembrie 1935.
„Argus”, anul XIV, nr. 3054, 29 iunie 1923; anul XV, nr. 3284, 2 aprilie 1924; nr. 3362, 10 iulie 1924; anul XVII, nr. 3892, 14 aprilie 1926; anul XXIII, nr. 6030, 19 mai 1933; anul XXIV, nr. 6318, 4 mai 1934; anul XXVIII, nr. 7673, 6 noiembrie 1938; anul XXX, nr. 8272, 4 noiembrie 1940; anul XXXII, nr. 8802, 27 august 1942.
„Cuvântul”, anul IV, nr. 1230, 24 septembrie 1928.
„Dimineața”, anul V, nr. 1627, 28 august 1908; anul VIII, nr. 2720, 29 septembrie 1911; anul X, nr. 3218, 18 februarie 1913; anul XXII, nr. 6962, 14 aprilie 1926; anul XXIV, nr. 7828, 25 septembrie 1928.
„Epoca”, anul III, nr. 732, 1/13 mai 1888; seria a II-a, anul III, nr. 443, 4 mai 1897.
„Lupta”, anul XV, nr. 4454, 25 august 1936.
„Mișcarea”, anul VIII, nr. 290, 22 decembrie 1916.
„Monitorul comunal al municipiului București”, anul LVIII, nr. 30, 23 iulie 1933.
„Monitorul oficial”, nr. 87, 19 aprilie 1924; nr. 126, 13 iunie 1924; nr. 209, 18 decembrie 1923; nr. 270, 9 decembrie 1924; nr. 208, 18 decembrie 1925; anul CIX, nr. 50, 28 februarie 1941; anul CXIII, nr. 4, 5 ianuarie 1945; nr. 79, 5 aprilie 1945; nr. 158, 16 iulie 1945.
„Neamul românesc”, anul XIX, nr. 48, 2 martie 1924.
„Opinia”, anul XIII, nr. 2945, 23 decembrie 1916.
„România, anul I, nr. 36, 7 iulie 1938.
„România liberă”, anul VI, nr. 1235, 31 august 1948.
„Universul”, anul XXVI, nr. 236, 28 august 1908; anul XXXI, nr. 280, 11 octombrie 1913; anul XLVII, nr. 253, 10 iulie 1924; anul XLIII, nr. 271, 24 noiembrie 1925; anul XLVI, nr. 222, 25 septembrie 1928; anul IL, nr. 284, 21 octombrie 1931 ; anul LII, nr. 331, 1 decembrie 1935; anul LVII, nr. 305, 5 noiembrie 1940; anul LIX, nr. 233, 27 august 1942; anul LXV, nr. 204, 3 septembrie 1948.
„Viitorul”, anul VII, nr. 2037, 10 octombrie 1913.
*** Anuarul Armatei Române pe anul 1911, București, 1911.
*** Anuarul Armatei Române pe anul 1914, București, 1914.
*** Buletinul deciziunilor Curții de Casație și de Justiție, vol. XLVI, partea a II-a, București, 1908.
Ion M. DINU, Figuri de dascăli argeșeni, Golești, 1991.
Nicolae Th. IONNIȚIU, Istoria editurii românești, Editura Cartea Românească, București, f.a..
Petre POPA (coord.), Enciclopedia Argeșului și Muscelului, vol. II, Pitești, 2012.
Toma RĂDULESCU, Aspecte sociale și demografice din istoria mahalalei Obedeanu din Craiova în secolul al XIX-lea, în: „Oltenia. Studii și comunicări. Arheologie-Istorie”, anul XXVII, 2020.
D. ROȘEANU, O fotografie veche, în: „Carpații”, anul XII, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 1944.

Andrei Popescu este doctor în istorie, cercetător independent și autor de studii destinate publicării sau circuitului privat. A fost numit doi ani consecutivi (2019 și 2020) „Cercetătorul anului” de Arhivele Naționale ale României „pentru contribuțiile în domeniul valorificării documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României”. Specializat în istoria modernă a României (secolele XVIII-XX), cercetările sale se concentrează mai ales pe următoarele segmente: microistorii, biografii, genealogii, elite politice. A publicat până în prezent șapte cărți, printre care: Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea (Editura Minerva, 2018), Jean Miclescu. Boierul de la Călinești (Editura Humanitas, 2019), Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat (Editura Vremea, 2020) și Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX (self-publishing, 2020). Îl puteți urmări pe Facebook sau pe alte rețele sociale (găsiți lista în profilul About.me).

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact aflat pe paginile site-ului scriemistoriata.com sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând ghidul în limba engleză „How to Find Your Ancestors from Bucharest” sau donând simbolic o carte prin platforma Buy Me A Coffee. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la mai multe persoane. Vă mulțumim!