Articol din seria „Povești din Cotroceni”,
realizată la inițiativa asociației Incotroceni – Oameni, Idei, Povești

În mod surprinzător, deși stația de cale ferată Cotroceni a fost prima gară regală din România și a avut o importanță deosebită în viața publică și privată a familiei regale, se cunosc foarte puține lucruri despre ea. Fotografii cu gara se spune că nu există nicăieri, nici măcar la Muzeul Căilor Ferate sau la Muzeul Cotroceni. Am reușit să identific în presa vremii două imagini cu stația (nu de cea mai bună calitate, ce-i drept), pe care le puteți vedea în acest articol. O cercetare consistentă la Arhivele Naționale ar aduce cu siguranță suficiente informații pentru realizarea unei lucrări care să reconstituie în amănunt istoria acestei halte. Deocamdată, în acest articol am redat câteva repere legate de existența gării, pe baza presei de epocă, a unor planuri ale orașului București și a câtorva lucrări de specialitate.

Gara Regală Cotroceni a fost inaugurată pe 13 decembrie 1872, în aceeași zi în care era dată în folosință Gara de Nord din București. Stația era destinată exclusiv familiei regale și se afla pe linia de legătură dintre prima cale ferată de la noi, București Filaret – Giurgiu și Gara de Nord, de unde aveau să pornească o mare parte a rutelor feroviare din România.

După cum se poate observa din planurile realizate în anii 1899 și 1911, Halta Cotroceni se afla inițial în afara proprietății palatului. La vest de ea trecea calea ferată care venea dinspre Filaret, iar la est fusese amenajat un rond pe Șoseaua Pandurilor, din care se putea intra în curtea palatului sau se putea merge spre Șoseaua Cotroceni. Dintr-o hartă realizată în 1931 se poate vedea că acea parte a Șoselei Pandurilor a fost ulterior mutată dincolo de calea ferată, rondul rămânând pe o alee la care probabil aveau acces doar familia regală și invitații acesteia. Planul realizat șapte ani mai târziu arată că atât halta, cât și calea ferată, au fost înglobate în proprietatea palatului, iar partea Șoselei Pandurilor care trecea printre Cazarma Geniului și Palatul Cotroceni a fost redenumită Strada Geniului.

Fiind stația care deservea una dintre principalele reședințe ale familiei regale, Gara Cotroceni a fost vizitată de numeroși suverani europeni, cum au fost împăratul Franz Joseph al Austriei sau prințul Wilhelm al Suediei. Principii și ulterior regii Bulgariei făceau vizite frecvente la Cotroceni, iar mai târziu regii și reginele Iugoslaviei și Greciei veneau de asemenea des cu trenul aici. Suveranele acestor două țări erau fiice ale reginei Maria și ale regelui Ferdinand ai României. De asemenea, Gara Cotroceni a fost vizitată, în special în timpul domniei lui Carol I, de diverși prinți, prințese, duci și ducese germane (mulți dintre ei fiind înrudiți cu regii țării noastre).

Cu excepția vizitelor oficiale și a ceremoniilor de înmormântare a suveranilor României, în Gara Cotroceni nu au avut loc multe evenimente demne de a fi consemnate. În 1875, trenul de pe ruta Filaret – Cotroceni în care se afla Carol I s-a ciocnit de un alt tren, domnitorul fiind rănit la un picior. Accidentul pare să fi fost destul de grav, din moment ce presa relata că Parlamentul „felicită pe Domnitor că a scăpat cu viață”. Un alt episod care merită amintit s-a petrecut în timpul Războiului de Independență, când doamna Elisabeta a transformat Gara Cotroceni într-un mic spital cu 18 paturi, în care erau îngrijiți soldații răniți pe front. Stația a fost renovată în 1931, la inițiativa regelui Carol al II-lea.

Descrieri ale unor evenimente petrecute în Gara Cotroceni sunt puține. Una dintre ele, din 1898, relatează sosirea principelui Ferdinand (viitorul rege) și al principesei Maria, după o perioadă mai lungă de absență, cauzată în principal de problemele de sănătate ale moștenitorului tronului României. „Gara Cotrocenĭ este frumos decorată cu drapele și împodobită cu florĭ”, scria ziarul „Adevĕrul”. „La poarta de intrare a palatuluĭ Cotrocenĭ este ridicat un frumos arc, împodobit cu frunze de brad și ornat cu florĭ naturale. […] La orele 11 și 40 sosește în gară trenul. Principele apare la fereastra vagonuluĭ împreună cu principesa Maria. Prințul poartă o barbă foarte îngrijită. Se pare că starea sănătățeĭ sale este foarte satisfăcătoare. Poartă haĭne de culoare cenușie și o pălărie gris. După ce principiĭ s’aŭ coborît din vagon și aŭ convorbit cu persoanele de față, s’aŭ suit în trăsurĭ și aŭ pornit spre palat”.

O altă descriere a fost consemnată de ziarul „Glasul Bucovinei” cu ocazia înmormântării regelui Ferdinand: „La orele 5 trenul regal a sosit la gara Cotroceni. Gara este îndoliată. Pe peron sunt ridicate piedestale cu amfore în negru, împodobite cu coroane și panglici tricolore. În amfore ard necontenit smirnă și tămâie. Luminile aprinse ard pretutindeni. […] Sosirea trenului regal este anunțată cu 101 bubuituri de tun. Locomotiva trenului este îmbrăcată în doliu, purtând pajura regală și tricolorul național. Vagonul regal mortuar este drapat în doliu, cu ghirlande de brad și frunze de stejar. Muzica intonează imnul regal. Sicriul de stejar învelit în purpură și având la mijloc pajura țării este luat pe umeri de adjutanții regali și coborât pe peron. Pe capacul sicriului sunt așezate sabia și pălăria de vânător”.

Decăderea Haltei Cotroceni a început în 1936, când o nouă gară regală a fost inaugurată la Băneasa. După impunerea regimului comunist, stația a fost abandonată, iar în 1960 a fost desființată oficial, odată cu întreaga linie ferată Gara de Nord – Filaret. Circa un deceniu mai târziu, în clădirea gării a fost deschisă o cofetărie, iar în prezent construcția (ce a mai rămas din ea) este înglobată în zidul care împrejmuiește palatul Cotroceni, servind ca poartă de acces.

Andrei Popescu

Bibliografie:
„Adevĕrul”, anul XI, nr. 3160, 2 mai 1898.
Ibidem, anul XXIX, nr. 10396, 19 februarie 1916.
Ibidem, anul 44, nr. 14679, 8 noiembrie 1931.
„Cuvântul”, anul VIII, nr. 2357, 11 noiembrie 1931.
„Glasul Bucovinei”, anul X, nr. 2439, 23 iulie 1927.
„Informația Bucureștiului”, anul XIX, nr. 5882, 25 iulie 1972.
„Opinia”, anul VI, nr. 696, 8 aprilie 1909.
„Realitatea ilustrată”, anul XII, nr. 600, 20 iulie 1938.
„Universul”, anul XLVIII, nr. 251, 13 octombrie 1930.
Ibidem, anul XLIX, nr. 87, 1 aprilie 1931.
*** București. Municipiul și împrejurimile. [Plan] întocmit de C-tin Teodorescu, Insitutul Cartografic „Unirea”, Brașov, 1938.
*** Municipiul București și împrejurimile [Plan], Insitutul Cartografic „Unirea”, Brașov, 1931.
*** Planul orașului Bucuresci lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIII-lea an al Domniei M. S. Regelui Carol I 1895-1899, [București], 1899.
*** Planul orașului București. Ediția oficială 1911, [București], 1911.
G. M. IONESCU, Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefterie) și Grozăvescilor, București, 1902.
Mihai IPATE, Ansamblul Cotroceni (istorie, arhitectură, monumente dispărute), în: „Studii și Comunicări de Artă și Arhitectură”, anul III, 1996.
George Ioan LAHOVARI, C. I. BRĂTIANU, Grigore G. TOCILESCU, Marele dicționar geografic al Romîniei, vol. II, Stab. grafic J. V. Socecŭ, București, 1899.
Toader POPESCU, Proiectul feroviar românesc (1842-1916), Editura Simetria, București, 2014.
Dem. URMĂ, Scurtă monografie a liniei ferate București Filaret – Giurgiu, în: „Revista Căilor Ferate”, anul XVII, nr. 9, septembrie 1969.

Andrei Popescu este doctor în istorie, cercetător independent și autor de studii destinate publicării sau circuitului privat. A fost numit doi ani consecutivi (2019 și 2020) „Cercetătorul anului” de Arhivele Naționale ale României „pentru contribuțiile în domeniul valorificării documentelor aflate în păstrarea Arhivelor Naționale ale României”. Specializat în istoria modernă a României (secolele XVIII-XX), cercetările sale se concentrează mai ales pe următoarele segmente: microistorii, biografii, genealogii, elite politice. A publicat până în prezent șapte cărți, printre care: Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea (Editura Minerva, 2018), Jean Miclescu. Boierul de la Călinești (Editura Humanitas, 2019), Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat (Editura Vremea, 2020) și Călătorind prin istorie, alături de strămoși. Povești cu țărani, preoți, învățători, negustori și meșteșugari din secolele XVIII-XX (self-publishing, 2020). Îl puteți urmări pe Facebook sau pe alte rețele sociale (găsiți lista în profilul About.me).

• Facebook
• Instagram
• Twitter
• LinkedIn
• Goodreads
• Link

„Oameni și locuri din trecut” este un blog partener al proiectului „Scriem istoria ta”. Puteți solicita realizarea unor articole pe teme de interes pentru dvs. (atâta timp cât ele se potrivesc cu tematica blogului) folosind formularul de contact aflat pe paginile site-ului scriemistoriata.com sau prin e-mail, la adresa [email protected]. Dacă doriți să sprijiniți blogul, o puteți face cumpărând cărțile „Călătorind prin istorie, alături de strămoși” sau „Petre P. Carp la Țibănești” și achiziționând e-book-ul „How to Find Your Ancestors from Bucharest”. Detalii despre aceste volume puteți afla dând click pe imaginile de mai jos. Puteți, de asemenea, să împărtășiți articolele cu prietenii sau rudele dvs., ajutând astfel blogul să ajungă la mai multe persoane. Vă mulțumim!