| Autor: Гордеев (OrthPhoto) |
Doamne, Tu eşti stânca mea şi
tăria mea şi izbăvitorul meu. El e apărătorul meu... şi puterea
mântuirii mele şi ocrotitorul meu şi adăpostul scăpării mele. (II
Regi 22,2-3)
Adăpostul meu! Să ne amintim de toţi
vrăjmaşii care nu ne slăbesc din ochi. Din viaţa trăită până acum
vin către noi într-o adevărată cohortă. Tot ceea ce n-am reuşit să
facem până la capăt, toate cugetele păcătoase, cuvintele
răuvoitoare, influenţa nefastă asupra altora, toate acestea prind
viaţă în închipuire, ne condamnă, ne urmăresc. Trecutul nu poate
fi îngropat sau ascuns, nici redus la tăcere; el rămâne viu şi ne
apasă. Dar avem un adăpost, o cetate, pe Iisus Hristos Domnul.
„Păcatele noastre le-a purtat pe cruce cu trupul Său”; El „ne-a
răscumpărat din blestemul legii, devenind El blestem de dragul
nostru” (Galateni 3, 13). Aşa S-a dat pe Sine Domnul, făcându-ni-Se
adăpost pentru izbăvirea şi mântuirea noastră. S-a luptat cu
vrăjmaşii noştri, biruindu-i cu moartea Sa. „Drept aceea nici o
osândă nu este acum pentru cei ce sunt ai lui Hristos Iisus”
(Romani 8,1).
Boarea Sa atotiertătoare a suflat
peste toate cele ale trecutului. „El este Izbăvitorul meu şi
Apărătorul meu!” Mai mult, „El este stânca mea şi tăria mea”. În
„adăpost” mă feresc de păcatele mele, aflându-mă sus, pe stâncă,
ca într-o cetate, mă lupt cu ele. Fă-ţi mai întâi adăpost în
Domnul, apoi ţine-te bine pe stâncă, ascunde-te ca într-o cetate.
Fugi de păcatele tale, atâta timp cât nu ţi-ai găsit apărare în
Domnul, fiindcă numai în El fiind, îţi poţi învinge
păcatele.
Iată, suflete al meu, unde îţi stă
biruinţa! Afară din adăpost vei fi învins; stând pe stâncă vei fi
învingător. Rămâi acolo, în pofida vrăjmaşilor tăi. Stă în puterea
noastră ca, întărindu-ne „pe stâncă”, să-i respingem pe duşmani,
înconjuraţi fiind de un zid de netrecut: Atotputernicul, Atotbunul
Dumnezeu.
Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui
Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura
Sophia, 2008
