Nimeni dintre voi să nu se abțină de la
acest început al pocăinței, căci cum va înainta mai departe și va
progresa mai bine, dacă nu s-a atins nici măcar de începutul
virtuților?
E necesar însă ca voi toți să vă sârguiți spre aceasta mai cu seamă acum, căci aceste patruzeci de zile ni s-au dat de purtătorii de Dumnezeu Părinți ca înainte-curățire, fiindcă duc spre prăznuirea anuală a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care e obiceiul pentru aproape toți creștinii să vină la împărtășirea Sfântului Său Trup și Sânge și prin Acesta să se unească cu El și să se facă în chip dumnezeiesc un duh și un trup cu El.
Căci dacă, așa cum a arătat mai înainte
cuvântul nostru și cum va mai înfățișa înaintând, fără mărturisire
și pocăința care urmează nimeni nu va fi vrednic nici măcar de
primirea cuvintelor dumnezeiești, cum va primi cineva în sine
însuși Trupul și Sângele lui Hristos fără să se fi curățit mai
înainte prin mărturisire și pocăință pe măsura greșelilor
lui?
De aceea și marele Pavel dă mărturie și
vestește spunând: „Să se pună la încercare fiecare pe sine însuși,
și așa să mănânce din această Pâine și să bea din acest Pahar; căci
cine mănâncă și bea cu nevrednicie, osândă își mănâncă și bea,
nedeosebind Trupul Domnului” (I Corinteni 11, 28), nedeosebind
adică faptul că acest Trup, fiind fără păcat, nu va binevoi să
locuiască într-un trup îndatorat
păcatelor.
Căci dacă nu e cu putință să-și întindă mâinile spre Hristos și să se roage celui care nu le are curate de păcat și n-a îndepărtat mai întâi toată ura și gândurile care vin din aceasta – iar acest lucru îl arată iarăși Pavel zicând: „Vrem să vă rugați în tot locul, ridicând mâini cuvioase, fără mânie și gânduri” (I Timotei 2, 8 ) – și dacă n-avem îndrăznire spre Dumnezeu fiindcă n-am agonisit o conștiință necondamnată – cum spune ucenicul cel iubit al lui Hristos, Ioan Teologul: „Dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăznire la Dumnezeu” (I Ioan 3, 21) –, cum vom avea în noi înșine pe Dumnezeu și ne vom face concorporali cu El, dacă n-am îndepărtat mai întâi de la noi păcatele prin mărturisire, nici n-am curățit murdăria care se face sufletului de la ele, prin milostenie, curăție, înfrânare, rugăciune și străpungere a inimii și celelalte fapte ale pocăinței?
Sau nu cumva Dumnezeu nu va primi darul tău,
dacă nu ești curat atât tu însuți, cât și el – iar acest lucru l-a
arătat pe de o parte prin Cain, care n-a fost atent la darurile
lui, ci i-a zis: „Nu, dacă le-ai adus corect, dar nu le-ai împărțit
corect” (Facerea 4, 7), apoi prin Legea Veche, care oprea să se
aducă la casa lui Dumnezeu plata unei desfrânate (Deuteronom
23,19), iar mai apoi spunând prin Evanghelie: „Du-te mai întâi și
împacă-te cu fratele tău și apoi venind, adu darul tău” (Matei 5,
24) –, dar îți va da ție, celui ce nu te-ai curățit mai înainte
prin mărturisire și pocăință marele Lui dar, Trupul Său? Ce
spui?
Dumnezeu însă nu vrea nici măcar ca îndreptările Lui să fie grăite de o gură necurată, căci zice Scriptura: „Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povestești îndreptările Mele și iei legământul Meu în gura ta?” (Psalmul 49, 19). Nu lasă, deci, legămantul Său să fie luat într-o gură necurată, dar va da Trupul Său într-o asemenea gură?
De aceea, să ne curățim mai înainte,
fraților, și gura și trupul și gândirea, și să ne apropiem cu
conștiință bună și curată. Căci dacă lucrătorii în aramă și aurarii
care topesc în jurul aramei aur sau argint sau altceva asemănător,
vrând să adauge prin lustruire floarea culorii, mai întâi le
răzuiesc curățind orice murdărie, cu cât mai mult noi, care urmează
să fim auriți într-un mod mai bun, sau mai bine zis să fim
îndumnezeiți, trebuie să ne curățim mai înainte de orice
întinăciune a trupului și a duhului? Căci nu ne facem strălucitoare
numai suprafața, ca arama lustruită, ci toate cele dinăuntru. Să ne
apropiem astfel după ce ne-am spălat mai înainte de petele din
adâncul sufletului. Fiindcă așa ne vom apropia și de
mântuire.
Dacă însă ne apropiem cu o rea conștiință,
nedobândind prin mărturisire iertarea de la cel ce a primit puterea
de a lega și dezlega unele ca acestea (părintele duhovnic), înainte
de a ne fi întors de la Dumnezeu, înainte de a ne fi îndreptat dupa
îndreptarul evlaviei, atunci ne apropiem negreșit spre osânda
noastră și pedeapsa veșnică, alungând înseși îndurările
dumnezeiești și răbdarea Lui față de noi, „căci am călcat în
picioare pe Fiul lui Dumnezeu, am socotit sânge comun Sângele
Testamentului cu care ne-a sfințit și am batjocorit harul Duhului”
(Evrei10, 29).
Căci cel care a rupt mantia împărătească și
cel care a aruncat-o în noroi vor fi supuși negreșit aceleiași
osânde, iar cel care a vărsat un parfum în noroi și cel ce l-a
încuiat într-un vas împuțit au făcut același
rău.
Prin urmare, darul dumnezeiesc nu pățește
nimic, căci este nepătimitor, dar zboară de la noi în chip nevăzut,
căci „mirul nu se încredințeaza unui vas putred”; iar ceea ce a
pățit, dacă e supus pătimirii, ajungând netrebnic, aceea o va
suferi în chip nevrednic cel care l-a adus
ofrandă.
Sursa: Doxologia
