Autor: олег паутов (OrthPhoto) |
Nu ştiaţi ai cărui Duh sunteţi?
(Luca 9, 55)
Ne dăm seama, oare, întotdeauna, „ai
cărui duh suntem”? Să ne gândim de câte ori i-am osândit cu
asprime, convinşi că avem dreptul să o facem, pe semenii noştri,
cerând asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu! Să ne fi întrebat atunci,
cu cuvintele Mântuitorului, „ai cărui duh
suntem”.
El, Hristos, Atotputernicul şi
Atotiertătorul, a căutat să-i oprească pe ucenicii Săi cu aceste
cuvinte, atunci când ei ameninţau Samaria cu focul ceresc, fiindcă
refuzase să-L primească pe Mântuitorul. Această mânie părea pe
deplin îndreptăţită, putând trece ca un semn de dragoste fierbinte
faţă de Mântuitorul din partea ucenicilor Săi. Dar o asemenea
iubire care cerea răzbunare nu era pe placul Domnului, pentru că
lipsea din ea duhul blândeţii, despre care vorbise de atâtea ori şi
care se cuvine să fie şi duhul nostru, duhul creştinismului. De
câte ori nu am spus că am fi gata să iertăm toate răutăţile
îndreptate asupra noastră, dar n-am putut ierta nici cea mai mică
jignire adusă unei persoane iubite, arătând prin aceasta că nu ştim
„ai cărui duh suntem”.
Oricare ar fi răul pricinuit nouă sau
apropiaţilor noştri, fără a-l scuza, rămânând la convingerea că a
fost un rău, să fim totuşi zăbavnici la mânie, „căci mânia omului
nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1, 19-20). Să-l tratăm
pe vinovat cu duhul blândeţii, care învinge răul cu puterea
iubirii.
Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008