| Autor: Heger (OrthPhoto) |
Cel ce ne mângâie pe noi în tot
necazul nostru, pentru ca pe cei ce se află-n tot necazul să-i
putem şi noi mângâia, prin mângâierea cu care noi înşine suntem
mângâiaţi de Dumnezeu. (II Corinteni
1,4)
Există diferite moduri prin care
„suntem mângâiaţi de Dumnezeu”, iar acestea sunt infinite la număr.
Uneori ne trimite o rază de lumină să ne lumineze calea, care pare
cu fundată în beznă, sub forma unui verset din Sfânta Scriptură,
care ne-a căzut întâmplător sub ochi. Alteori cuvântul lui Dumnezeu
răsună mângâietor în noi, repetându-se parcă de la sine, cu o
putere care sporeşte mereu. Uneori, când ni se acordă o atenţie la
care nu ne-am fi aşteptat, ni se adresează un cuvânt bun, ne aducem
aminte de acea iubire care rămâne şi lucrează neîncetat în noi.
Sau ne poate aduce mângâiere apariţia neaşteptată a unui prieten
drag, aşa cum s-au simţit corintenii la venirea lui Tit (II
Corinteni 7, 6). Nu există o zi chiar atât de neagră, de lipsită de
bucurie, în care Domnul să nu picure măcar un singur strop de
mângâiere. Poate că nu întotdeauna ne va scăpa de o boală, fiindcă
boala ne poate vindeca prin ea însăşi, în schimb ne va da de
fiecare dată forţa de a trece prin noianul de suferinţe şi de a
ieşi învingători.
Să căutăm să „prindem” acele raze de
lumină cerească pe care ni le trimite Domnul. Nu există supărare
după care să nu vină mângâiere. Dacă nu o simţim întotdeauna este
pentru că ne lăsăm prea mult copleşiţi de necaz, iar atunci când
vărsăm lacrimi deasupra unui mormânt proaspăt nu-l observăm pe
îngerul mângâietor care veghează la căpătâiul lui. În plus,
deseori, necazul ni se pare insuportabil pentru că nu-i vedem
rostul, uităm că în fiecare încercare pe care ne-o trimite Domnul
există o raţiune, un scop, chiar dacă nouă ne
scapă.
Să ne aducem aminte că suntem chemaţi
„să mângâiem pe cei ce se află în tot necazul şi că, pentru a putea
face aşa ceva, trebuie să trecem noi înşine prin necazuri. Va veni
timpul când toate cele trăite şi îndurate de noi vor putea servi
drept lecţie şi mângâiere fraţilor noştri aflaţi în suferinţă. Cu
siguranţă, experienţa noastră le va putea fi de folos şi altora,
iar atunci când aproapele nostru ne va destăinui eşecurile din
viaţă care i-au îmbolnăvit inima, vom găsi cuvinte de mângâiere
care să-i vorbească despre nemăsurata milă a lui Dumnezeu, care
ne-a scos şi pe noi din beznă la
lumină.
Cuvântul nostru, bazat pe cele trăite,
îl va scoate din disperare pe fratele ajuns în suferinţă, fiindu-i
ancoră de salvare, iar nouă, prin această nevoinţă iubitoare, ni
se va descoperi planul înţelept al proniei dumnezeieşti, atunci
când ne-a încercat şi pe noi cu necazuri şi
suferinţe.
Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui
Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura
Sophia, 2008
