Îngerul Domnului, pogorându-se
din cer şi venind a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei.
(Matei 28, 2)
De ce nu va fi zburat îngerul după
învierea lui Hristos, ci a rămas stând pe piatra de la uşa
mormântului? Nu era firesc să se întoarcă în cer, după săvârşirea
măreţei biruinţe a învierii? Nu, el a rămas pe piatră, pentru ca
prin prezenţa sa acea piatră să se umple de lumină, să se
transforme, să se vestească prin ea celor îndureraţi de moartea lui
Iisus biruinţa Lui asupra morţii şi pentru ca plânsul lor să se
transforme într-o laudă adusă
Domnului.
Învierea lui Hristos iradiază lumină
asupra întregului nostru trecut, asupra tuturor rugăciunilor
noastre. Ea ne vesteşte că nu mai există loc pentru ceea ce ne-am
obişnuit a numi moarte. Învierea Domnului ne şterge lacrimile, dă
durerii şi suferinţei noastre o altă semnificaţie. Fie ca Domnul
să ne facă pe toţi cei a căror inimă stă sub apăsarea pietrei
suferinţei să-l vedem pe îngerul mângâietor, aducătorul veştii
celei bune. Să vedem deschisă uşa speranţei, raza dumnezeieştii
iubiri, triumful învierii.
Şi pentru ca prisosul necazurilor
noastre să ne aducă, „din prisosinţă-n prisosinţă, veşnică
plinătate şi slavă” (II Corinteni 4,
17).
Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008
