Evanghelia
Luca 2, 20-21;
40-52
În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi
lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte auziseră şi văzuseră, după
cum li se vestise. Şi, când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie
împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger mai
înainte de a Se zămisli în pântece. Iar Pruncul creştea şi Se
întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune, şi harul lui
Dumnezeu era asupra Lui. Şi părinţii Lui în fiecare an se duceau de
sărbătoarea Paştilor la Ierusalim. Iar când a fost El de
doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii.
Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a
rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi, socotind că este
în ceata călătorilor, pe drum, au venit cale de o zi, căutându-L
printre rude şi printre cunoscuţi. Însă, negăsindu-L, s-au întors
la Ierusalim căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în templu,
şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi
toţi care Îl auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile
Lui. Deci, văzându-L, rămaseră uimiţi, iar Mama Lui a zis către El:
Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te-am
căutat îngrijoraţi. Atunci El a zis către ei: De ce era să Mă
căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?
Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Şi a coborât cu
ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar Mama Sa păstra în
inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi
cu vârsta şi cu harul înaintea lui Dumnezeu şi a
oamenilor.
Pr. Ilie Cleopa -
Predică la Tăierea împrejur a
Domnului
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi
credincioşi,
Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare,
Biserica Răsăritului, prăznuieşte Tăierea împrejur cea după trup
a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca şi
pe Marele Vasile, adică pe Sfântul Vasile cel Mare. În predica ce
urmează vom vorbi puţin despre acest prealuminat praznic al
Tăierii-împrejur.
Mai întâi, să ştiţi că, înainte cu 2406 ani de
venirea Domnului nostru Iisus Hristos, a trăit un patriarh
preafericit, ales de Dumnezeu, Avraam, din a cărui seminţie, după
credinţă, ne tragem toate popoarele pământului. Nu numai poporul
evreiesc, ci toate popoarele, după credinţă. Căci zice Sfânta
Scriptură: „Şi a crezut Avraam lui Dumnezeu şi i-a socotit lui
întru dreptate” (Facerea 15, 6). Deci toţi care cred în Dumnezeu se
numesc „fiii lui Avraam” după credinţă, nu după trup, cum este
poporul evreu.
Dumnezeu a dat poruncă acestui patriarh ca toţi
copiii care se vor naşte de parte bărbătească să fie tăiaţi
împrejur la marginea trupului lor, ca semn de legătură veşnică
între seminţia lui şi Dumnezeu, Ziditorul său. Iar marele apostol
Pavel zice: „Toate cele mai înainte de Lege şi cele din Legea veche
au fost umbra celor viitoare”. Avraam trăieşte înainte de Legea
veche cu 430 de ani. Câte s-au întâmplat pe vremea patriarhilor şi
a proorocilor în tot cursul Legii vechi, toate au fost umbră şi
închipuire a celor ce erau să fie la plinirea vremii, toate aveau
să se desăvârşească adică în Legea darului, prin venirea în lume
a lui Dumnezeu Cuvântul.
Aşadar, după cum toate au închipuit pe cele
desăvârşite din Legea darului, aşa şi tăierea-împrejur, care era
un legământ între Dumnezeu şi Avraam, a închipuit botezul din
Legea darului, sau uşa tainelor creştineşti, cum mai este numit.
De aceea botezul se face la opt zile de la naşterea pruncului, aşa
cum în Legea veche pruncii se tăiau împrejur de către preoţi în
templu, la locul tăierii-împrejur, la opt zile de la naştere, când
li se punea şi numele.
Această tăiere-împrejur nu era un lucru de ajuns
spre mântuire, ci o închipuire şi o umbră a Evangheliei. Aţi auzit
în Apostolul de astăzi că s-a zis: „că ne-am tăiat împrejur cu
tăiere nefăcută de mână”, cu tăierea poftelor trupului, care sunt
căile păcatului. Câţi în Hristos ne-am botezat, în moartea Lui
ne-am îngropat prin botez şi am primit această tăiere-împrejur
duhovnicească, nefăcută de mână, care se lucrează numai de Duhul
Sfânt, fără mână omenească. Dar oare pentru care pricini Domnul
Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit
tăierea-împrejur cea trupească a Legii vechi.
Dumnezeieştii Părinţi spun că pentru şapte pricini
Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a primit
tăierea-împrejur a trupului Său. Au fost şapte pricini
binecuvântate pentru a se întări Legea darului, ca Însuşi
Dumnezeu, Cel Ce nu avea păcate, să primească cele ale
Legii.
Întâia pricină a fost ca să arate la toată lumea
că El a venit cu trup în lume, că în adevăr a avut trup omenesc,
nu cum au inventat unii eretici că s-a născut cu un trup de nălucă.
Că dacă era cu trup nălucit, cum era să se taie împrejur trupul, să
curgă sânge din el? Deci s-a tăiat împrejur mai întâi ca să se
arate că a venit în trup. „Şi Cuvântul Trup S-a făcut – cum spune
Dumnezeiescul Evanghelist – şi S-a sălăşluit între noi” (Ioan
1, 14).
A doua pricină pentru care Hristos Mântuitorul
lumii S-a tăiat împrejur a fost ca să plinească Legea dată de
Dumnezeu lui Avraam; ca să nu pară că a venit să strice Legea.
Mântuitorul a împlinit Legea, primind până şi tăierea-împrejur. Dar
fariseii şi cărturarii zavistnici, invidioşi şi răi, spuneau că
a venit să strice Legea. Dar Hristos le-a arătat: „Să nu socotiţi
că am venit să stric Legea sau Proorocii; n-am venit să stric, ci
să împlinesc” (Matei 5, 17). N-a venit să o strice, ci să o
desăvârşească, să o facă cu totul desăvârşită şi preasfântă. Deci,
a doua pricină pentru care Hristos a primit tăierea-împrejur a
fost ca să păzească Legea dată lui Avraam de Dumnezeu, Părintele
Său, sau mai bine zis de Însuşi El, că El este Una cu
Tatăl.
A treia pricină pentru care Hristos a primit
tăierea-împrejur a fost ca să ne slobozească pe noi din robia
Legii şi de tăierea-împrejur cea după trup. A venit Însuşi Cel fără
de păcate şi a primit tăierea-împrejur, ca pe noi, fiii Săi după
dar, să ne slobozească de această dureroasă şi prea grosolană
tăiere-împrejur care se făcea cu mână de om, să ne aducă altă
tăiere-împrejur, mult mai desăvârşită, mai adâncă, mai sfântă şi
mai curată decât cea din Legea veche.
A patra pricină pentru care Hristos Mântuitorul
lumii S-a lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne înveţe pe noi a
asculta. A venit să asculte pe Părintele Său până la moarte – şi
moarte pe Cruce. Deci, aşa cum a ascultat până la patimă de
Părintele Său, aşa şi acum, la naştere, a ascultat să primească
tăierea-împrejur cea a trupului Său Sfânt şi Preacurat şi
Nevinovat, ca să arate că e ascultător Părintelui Său, împlinind
porunca cea veche dată lui Avraam de El.
A cincea pricină pentru care S-a lăsat tăiat
împrejur a fost ca să meargă înainte ca un conducător sau
înaintemergător în toată fapta cea bună şi să înveţe pe fiii Săi
după dar şi pe tot neamul creştinesc şi să le arate că din
frageda Sa copilărie, din fapte, El este gata să sufere toate şi
să împlinească toate poruncile Legii, nu să le strice; să primească
cele ale Legii, cum i-a spus lui Ioan la Iordan: „Lasă acum, că se
cade nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Care? Nu cea
din Legea darului, ci pe cea din Legea umbrei, toate ale Legii
vechi.
A şasea pricină pentru care Mântuitorul nostru S-a
lăsat tăiat împrejur a fost ca să ne arate mila, îndurarea,
dragostea cea nemărginită şi bunătatea Sa. Fiind un prunc
nevinovat, preasfânt şi preacurat, de la cea mai mică vârstă, că
era numai de opt zile, a început să-Şi verse sângele pentru noi şi
pentru mântuirea noastră. Ce nevoie a avut El de tăierea-împrejur,
dacă era Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu după fiinţă, nu după dar
şi după cauză, ci după voie şi după putere? Dar a vrut să arate
dragostea Sa cea nemărginită. El pare a zice: „Îndată ce M-am
îmbrăcat cu trup şi am primit să fiu născut din Fecioara şi Pururea
Preacurata Maria, vreau să vă arăt dragostea cea nemărginită. De
aceea nu numai că am pogorât cerul şi M-am pogorât Eu Însumi şi am
venit prin pântecele unei Fecioare, ci şi de aici înainte voiesc
să vă arăt cu câtă dragoste am să vă mântuiesc. Căci vreau să-Mi
vărs sângele preascump şi preacurat, pe care l-am luat din sângele
Fecioarei celei preasfinte, pentru voi şi pentru mântuirea voastră,
ca să vă povăţuiesc şi pe voi către dragostea Mea. Căci mai înainte
de a Mă iubi voi pe Mine, vreau să vă arăt câtă dragoste am Eu faţă
de voi, că încă din pruncie vreau să-Mi vărs sângele şi să primesc
cele ale Legii pentru voi”.
A şaptea pricină pentru care Mântuitorul nostru
Iisus Hristos S-a lăsat tăiat împrejur a fost pecetluirea
tăierii-împrejur. A pecetluit-o pe ea Preabunul nostru Mântuitor şi
a arătat încetarea tăierii-împrejur celei după trup, a Legii vechi
adică. Aceea, după cum v-am spus mai sus, a ţinut 2406 ani, adică
de la Avraam până la Hristos. Dumnezeu a circumscris-o acum prin
cuvântul Său şi a pecetluit-o cu altă tăiere-împrejur. Căci de acum
înainte nu va mai fi tăiere-împrejur făcută de mână, ci altă
tăiere-împrejur, mai înaltă, mai duhovnicească, cum i-a spus lui
Ieremia despre sărbătoarea sâmbetei: „Voi face alt popor nou şi
alt nume nou voi da şi altă sărbătoare vor ţine” (Coloseni 2, 16).
A pus duminica în locul sâmbetei şi alt nume, Noul Israel, în locul
celui vechi – căci aşa se numesc creştinii.
Deci pricina a şaptea a fost pecetluirea pentru
veşnicie şi oprirea de a nu se mai tăia cineva împrejur după
Hristos, dintre cei ce cred în El. Căci trebuie să se nască o altă
tăiere-împrejur, prin credinţă, cum o numeşte Dumnezeiescul
Părinte Maxim: tăierea-împrejur cea în duh, a inimii („Filocalia”,
vol. II, p. 136). De aceea marele Apostol Pavel spune: „În Hristos
Iisus nici tăierea împrejur nu poate ceva, nici netăierea
împrejur”, ci „făptura cea nouă”. Care făptură nouă? Când ne-am
făcut noi şi făptură nouă? În Sfânta Taină a Botezului. El este
tăierea-împrejur duhovnicească, nevăzută, nefăcută de mână,
prin care ne-am făcut şi făptură nouă, prin Hristos Iisus. Deci
botezul este tăierea-împrejur a tot creştinul, tăierea-împrejur nu
trupească, ci duhovnicească, preasfântă şi mântuitoare, plină de
toată curăţenia şi sfinţenia lui Dumnezeu.
Dumnezeiescul Părinte Maxim Mărturisitorul,
marele filosof duhovnicesc şi coroana teologiei greceşti din
secolul al VII-lea, cel mai mare teolog al vremii aceleia,
arătându-ne tăierea-împrejur cea duhovnicească a creştinilor,
zice: „Tăierea-împrejur cea duhovnicească este tăierea-împrejur a
simţirilor pătimaşe ale sufletului raţional către toate cele ce
se nasc şi pier” (tot acolo, la cap. 41).
Toate câte le vedem în jurul nostru şi se află în
timp şi spaţiu, toate sunt supuse timpului şi prefacerii, toate se
nasc şi iarăşi pier. Numai Dumnezeu rămâne veşnic neschimbat. El
este, cum au zis Dumnezeieştii Părinţi, Unitate în Treime şi
Treime în Unitate, fiinţă din Sineşi, existând din Sineşi, pururea
nemişcată, care pe toate le mişcă. El este motorul cel duhovnicesc
al Universului, Care mişcă toate zidirile Sale şi prin prefacere
le schimbă şi le înnoieşte. Deci, tăierea-împrejur cea
duhovnicească şi adevărată este tăierea şi lepădarea simţirii
pătimaşe, adică a simţirii sufletului către toate care se nasc şi
pier. Care-s acelea? Mâncarea, băutura, slava deşartă, mânia,
bogăţia şi câte ca acestea. Toate se nasc şi pier. Sufletul trebuie
să le taie de la el pe acestea. Această tăiere-împrejur
duhovnicească, a minţii şi a inimii omului, taie de la ele
păcatele, ori de ce natură ar fi ele, fie din partea raţională, fie
din partea cea poftitoare, sau din partea mânioasă a sufletului
său, pe cele dinlăuntru sau din afară, sau de la zidire, sau de la
trup, sau în orice fel, le taie şi n-are nici o aplecare către
ele.
Aceasta-i adevărata tăiere-împrejur a inimii în
duh, cum am zis mai sus. Dar în Scriptură se vorbeşte de o îndoită
tăiere-împrejur. Când s-a întâmplat a doua? Când Isus al lui Navi a
intrat în pământul făgăduinţei, i-a spus Dumnezeu să facă
tăierea-împrejur, căci cât au umblat evreii patruzeci şi doi de ani
prin pustia Arabiei, au murit toţi cei ce au cârtit împotriva lui
Moise că i-a scos din Egipt şi toţi cei buni de război, iar poporul
născut pe cale, în pustiu, după ieşirea din Egipt, nu erau tăiaţi
împrejur, că n-au mai avut ei când să se taie împrejur, să
împlinească ale Legii. Aşa arată Sfânta Scriptură şi Sfinţii
Părinţi.
Pentru aceasta Isus al lui Navi a primit poruncă
de la Dumnezeu, după ce au trecut Iordanul, înainte de a lua şi
dărâma ei Ierihonul. I-a spus Dumnezeu: „Fă cuţite tăioase de
cremene şi taie împrejur pe fiii lui Israel a doua oară” (Iosua 5,
28). Şi aceasta s-a chemat tăierea tăierii-împrejur în pământul
făgăduinţei. Dar în Legea darului, ştiţi care era
tăierea-împrejur, adică a doua tăiere-împrejur, duhovnicească?
Este desăvârşirea, este cea de a doua treaptă a urcuşului
duhovnicesc; este aceea care se numeşte de către Dumnezeiescul
Maxim „seceriş al secerişului sufletului raţional”, sau „sâmbăta
sâmbetelor”, în teologia lui cea despre
sâmbete.
Care e deci tăierea-împrejur în duh, în Legea
darului? Dacă tăierea-împrejur este lepădarea simţirii pătimaşe a
sufletului nostru către cele ce se nasc şi pier, apoi tăierea
tăierii-împrejur este mult mai înaltă. Auzi ce spune Sfântul Maxim:
„Este desăvârşita lepădare şi tăiere a voilor trupului şi ale
pornirilor celor sufleteşti ale sufletului, chiar a celor fireşti,
către cele care se nasc şi pier”. Va să zică, aici nu leapădă
numai păcatul prin lucrare, ci şi prin gând. Nici măcar să nu
gândim cele pătimaşe! Tăierea-împrejur este desăvârşita lepădare
a tuturor voilor celor pătimaşe şi mişcărilor pătimaşe ale
sufletului şi a mişcărilor fireşti ale lui. Sufletul şi trupul, cu
mişcările lor fireşti de a mânca, de a bea, de a se odihni şi multe
mişcări de acestea, cum e aceea de a se mâhni şi a se bucura. Prin
tăierea-împrejur, care e cea mai înaltă şi duhovnicească
tăiere-împrejur, omul se opreşte nu numai cu lucrul de la aceste
mişcări fireşti ale trupului de a păcătui, ci şi cu gândul. Ea e
depărtarea şi tăierea desăvârşită chiar şi cu gândul a simţirilor
şi mişcărilor fireşti ale sufletului către cele ce se nasc şi pier,
adică către toată zidirea simţită şi văzută, ca omul să iubească
numai şi numai pe Dumnezeu, retrăgându-şi mintea din simţire şi
lipind-o numai de Dumnezeu, prin contemplarea naturală în duh
(„Filocalia”, vol. II, p. 138). Şi aceasta este treapta a doua a
urcuşului duhovnicesc, după toţi Dumnezeieştii Părinţi. Iar a
treia treaptă este îndumnezeirea după dar şi teologia mistică
(cunoaşterea tainică a lui Dumnezeu).
Fraţii noştri, vorbim de lucruri aşa de mari. Să
ne ajute Mântuitorul să tăiem de la noi poftele spurcate,
patimile, aplecarea noastră către mâncări şi băuturi, către somn,
către ură, către iubirea de argint, către iubirea de plăceri, către
iubirea de răzbunare, către beţie, către furie, către toate
răutăţile. Când vom tăia din mintea noastră cu toată puterea
acestea, şi nici cu gândul nu vom greşi ceva şi le vom lepăda pe
toate de la noi prin aducerea aminte şi prin iubirea de Dumnezeu,
atunci suntem tăiaţi la inimă în duh, cu tăierea nefăcută de mână a
lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru şi ne-am făcut o făptură nouă
şi oameni noi şi n-avem nevoie de tăierea-împrejur cea grosolană a
trupului, care se mărginea doar la atâta, cum spune Pavel: „să aibă
nevoie să se laude în trupul nostru”. Ei voiau să se laude numai că
sunt sămânţa lui Avraam prin aceea că erau tăiaţi împrejur, iar
încolo erau plini de ură, plini de zavistie, plini de făţărnicie,
plini de îngâmfare, plini de cutezanţă de sine, de încredere în
sine şi de răutate împotriva lui Hristos. Şi aceasta li se părea că
le ajută lor: tăierea-împrejur a trupului. Nu! Ei erau netăiaţi
împrejur, cum a zis Dumnezeiescul Arhidiacon Ştefan înainte de
moartea sa: „Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la
inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt;
precum părinţii voştri, aşa şi voi!” (Faptele Apostolilor 7, 51).
Aşa i-a mustrat preasfântul acela martir şi apostol, înainte de
a-şi da duhul, pe farisei şi pe cărturari, că sunt netăiaţi
împrejur la inimă, la urechi, adică orbi, surzi şi împietriţi şi nu
văd ei răutatea şi zavistia care-i mănâncă şi-i roade, neprimind
adevărul lui Hristos.
Dacă zavistuim, hulim, urâm, dacă poftim
răzbunare, argint, desfrâu, beţie, lăcomie, corupţie, nu suntem
tăiaţi împrejur. În acest caz, nici noi, creştinii, nu avem
tăierea-împrejur cea duhovnicească. Deşi ne-am botezat şi ne-am
lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, suntem şi noi
netăiaţi împrejur la inimă, la urechi şi la ochi, suntem orbiţi de
satana şi de momelile lui.
Deci, să ne ajute Mântuitorul şi să nu fim şi noi
ca fariseii şi cărturarii de altădată, netăiaţi împrejur la inimă
şi la urechi şi la ochi. Să deschidem ochii inimii şi urechile
sufletului, să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să deschidem ochii
minţii, să veghem şi să primim planul lui Dumnezeu de mântuire a
lumii şi să facem poruncile Lui, să tăiem de la noi tot păcatul:
şi din lucrare şi din poftă şi din gândire.
Numai atunci dovedim că suntem tăiaţi-împrejur cu
tăiere nefăcută de mână, cu tăierea-împrejur cea duhovnicească, nu
a Legii vechi, ci a Legii darului. Amin.
Sursa: Doxologia
