Evanghelia
Matei 19,
16-26
În vremea aceea s-a apropiat de Iisus un tânăr
oarecare şi l-a zis: Învăţătorule bun, ce bine să fac, ca să am
viaţa veşnică? Iar El a zis: de ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun,
decât numai singur Dumnezeu; iar dacă voieşti să intri în viaţa
veşnică, păzeşte poruncile. Care, a zis el? Iisus i-a răspuns: să
nu ucizi, să nu faci desfrănare, să nu furi, să nu fii martor
mincinos; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe
aproapele tău, ca pe tine însuţi. Tânărul I-a zis: toate acestea
le-am păzit din tinereţile mele; ce-mi mai lipseşte? Atunci Iisus
i-a spus: dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde-ţi averea ta,
dă-o săracilor, şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi-Mi urmează
Mie. Tânărul însă, auzind cuvântul acesta, a plecat întristat, căci
avea multe avuţii. Atunci Iisus a zis către ucenicii Săi: adevărat
vă spun vouă că un bogat cu anevoie va intra în împărăţia
cerurilor. Şi iarăşi vă spun că mai lesne este să treacă o cămilă
prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui
Dumnezeu. Ucenicii Lui, auzind acestea, s-au tulburat foarte tare
şi I-au zis: cine poate atunci să se mântuiască? Dar Iisus, privind
la ei, le-a zis: la oameni aceasta este cu neputinţă, însă la
Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Pr. Ilie Cleopa –
Despre desăvârşirea creştină
Idealul fiecărui creștin pe pământ este mântuirea
sufletului, adică dobândirea vieții veșnice. Până la întruparea și
învierea Domnului nostru Iisus Hristos, nimeni nu se putea mântui,
căci raiul era închis și nu era revărsat peste lume harul Duhului
Sfânt. De aceea toți drepții Vechiului Testament așteaptau
izbăvirea sufletelor lor prin moartea și învierea Fiului lui
Dumnezeu.
Mântuirea, după învățătura Sfintei Evanghelii și a
Bisericii Ortodoxe, se dobândește prin păzirea poruncilor date de
Dumnezeu oamenilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât și
în Noul Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care
dorește să se mântuiască trebuie să săvârșească aceste trei
condiții: să aibă credință dreaptă în Dumnezeu; să aibă harul
Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele șapte Sfinte Taine ale
Bisericii Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Împărtășanie,
Nunta, Preoția, Maslul și să împlinească poruncile cuprinse în
Sfânta Evanghelie. Fără aceste trei condiții obligatorii, nu este
mântuire. Una din ele dacă lipsește, omul nu se poate mântui și își
pierde sufletul său, "care este mai scump decât toată
lumea".
Aceasta este mântuirea pe calea poruncilor, comună
și obligatorie tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu și doresc să
moștenească viața veșnică. Dar mai este și o altă cale de mântuire,
mult mai grea, anume calea desăvârșirii creștine, pe care au mers
toți sfinții, apostolii, mucenicii, ierarhii și cuvioșii. Pentru că
nu este obligatorie, ci benevolă, ea este numită în Sfânta
Evanghelie calea sfaturilor evanghelice. Pe această cale merg de
obicei călugării, sihaștrii, văduvele, creștinii care au o chemare
specială de la Dumnezeu și o evlavie deosebită pentru rugăciune,
post, înfrânare, metanii, lacrimi și sărăcie totală de cele
materiale. Aceasta este calea sfințeniei, a îndumnezeirii și a
unirii mistice cu Hristos.
Pentru a înțelege mai bine cele două căi de
mântuire, să vă reamintim pe scurt textul Evangheliei de
astăzi.
Un tânăr bogat s-a apropiat de Iisus Hristos și
L-a întrebat: Învățătorule bun, ce bine să fac ca să moștenesc
viața veșnică? Iar Domnul i-a răspuns: Dacă voiești să intri în
viață, păzește poruncile! Și îi amintește câteva din Decalog: Să nu
ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb,
cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău
ca pe tine însuți. Însă tânărul era un om credincios și corect. De
aceea a răspuns lui Hristos: Toate acestea le-am păzit din
copilăria mea (Matei 19, 16-20).
Acestea sunt câteva din poruncile principale care
asigură mântuirea tuturor celor ce merg pe această cale. Și tânărul
din Evanghelie le păzea cu sfințenie. Oare câți tineri de astăzi
mai împlinesc cu atâta credință poruncile lui Dumnezeu? Câți dintre
fiii și fiicele dumneavoastră vă mai ascultă, merg la biserică
regulat, se spovedesc, primesc Sfintele Taine, fac rugăciune seara
și dimineața, se păzesc de beție și desfrâu?
Dar tânărul din Evanghelie nu era mulțumit
sufletește. El simțea că sufletul său dorea ceva mai mult, adică o
viață mai înaltă, unită deplin cu Hristos. De aceea întreabă: "Ce
îmi mai lipsește?" Până aici a fost cale a poruncilor, obligatorie
tuturor. De acum începe calea desăvârșirii, a urcușului duhovnicesc
spre Hristos, care nu este ușor de străbătut.
Și iată ce i-a răspuns Mântuitorul Hristos: Dacă
voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor
și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează Mie (Matei
19, 20-21). Două lucruri îi cerea Hristos tânărului care dorea
desăvârșirea: să se lepede de cele materiale, prin împărțirea
averii la săraci și să urmeze lui Hristos, părăsind casa, rudele și
toate grijile pământești. Cine nu urcă ambele trepte ale
desăvârșirii: lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de bună
voie și urmarea lui Hristos nu poate ajunge la treapta
desăvârșirii. Dacă numai una o facem și a doua nu, nu putem urma
lui Hristos.
Fără o naștere duhovnicească din nou, fără
dezbrăcarea de patimi și de grijile lumii, nu ne putem îmbrăca cu
haina unei vieți noi în Hristos. Câți oameni nu sunt săraci în
lume, și chiar fără familie, dar nu urmează cu toată inima lui
Hristos, pentru că nu se pot lepăda de patimile cele ascunse: de
gândul mândriei, al slavei deșarte, al desfrânării, al iubirii de
bani, al lenevirii și mai ales al voiei proprii. Cine nu se leapădă
de voia proprie și de patimile ascunse din minte și inimă, nu poate
face voia lui Hristos și nu-L va putea purta în inima sa plină de
idolii patimilor. Unii ca aceștia nu pot urca pe scara desăvârșirii
creștine. Printre aceștia se numără și tânărul bogat din
Evanghelie, care, auzind că i se cere să-și dea averea la săraci
pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa
sa.
Iubiți credincioși,
Păzirea poruncilor Legii, unită cu credința
dreaptă în Hristos, aduc mântuirea omului, dar nu-l fac desăvârșit.
Acest lucru îl arată marele Apostol Pavel când zice: "Nimic nu a
desăvârșit Legea" (Evrei 9, 9; 10, 1). Auzind pe Mântuitorul,
zicând: “Eu am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă“ (Ioan
10, 10). De aici trebuie să înțelegem că alta este treapta celor ce
intră în viață, adică se mântuiesc, și alta este treapta celor ce
voiesc să aibă și mai multă viață, adică a celor desăvârșiți. "Cei
ce se mântuiesc, moștenesc viața cea veșnică, iar cei ce sunt
desăvârșiți, nu numai că se mântuiesc, dar moștenesc vistieriile
slavei celei dumnezeiești din ceruri" (Kiriacodromionul, pag, 388,
București, 1875).
Prin călcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar
prin jertfa și răscumpărarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos,
neamul omenesc a moștenit cerul. De aceea, în Sfânta Evanghelie,
Mântuitorul nu a zis: "Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora
este împărăția raiului", ci "Împărăția Cerurilor", sau "Fericiți
cei izgoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția raiului",
ci "Împărăția Cerurilor". Așa a binevoit Preabunul nostru Mântuitor
și Dumnezeu, Care a venit în lume ca prin jertfa și răscumpărarea
Sa, să dea mai mult decât am pierdut la început prin zavistia
diavolului. Cu adevărat aici s-a împlinit cuvântul care zice: “Unde
s-a înmulțit păcatul, a prisosit darul“ (Romani 5,
20).
Despre faptul că sunt diferite trepte ale slavei
în cer pentru cei ce se mântuiesc, ne arată și Sfântul Apostol
Pavel care zice: “Alta este strălucirea soarelui, alta este
strălucirea lunii, și alta strălucirea stelelor, și stea de stea se
deosebește în strălucire“ (I Corinteni 15, 41). Însuși Mântuitorul
a arătat zicând: “În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt“ (Ioan
14, 2).
Dumnezeiescul Părinte Efrem Sirul, arătând
deosebirea acestor locașuri ale sfinților din cer, zice: "Multe
locașuri ale Tatălui, arată Mântuitorul măsura minții celor ce se
sălășluiesc în cer, adică despărțirile și deosebirile întru care cu
mintea se vor desfăta drepții și sfinții în veacul viitor. Că nu cu
despărțirea locurilor, ci cu rânduiala darurilor sunt multe
locașuri... Căci în veacul ce va să fie, toți drepții se vor
sălășlui într-o bucurie, cu nedespărțirea, și fiecare după măsura
sa, dintr-un soare gândit se strălucește, și după a sa vrednicie
trage bucurie și veselie, ca dintr-un aer, loc, scaun, privire și
formă. Și nu vede cineva măsurile celui ce îl întrec pe el, nici a
celui mai jos decât dânsul ca nu cumva, văzând darul covârșitor al
prietenului său, sau lipsa, să-i fie aceasta pricină de întristare
sau suspin...".
Să ne întoarcem acum la cuvântul nostru, despre
desăvârșirea omului. Auzim pe Mântuitorul nostru în Sfânta
Evanghelie, zicând: “Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel
ceresc este desăvârșit“ (Matei 5, 48). În ce constă desăvârșirea
omului pe acest pământ? La această întrebare ne răspunde Sfântul
Apostol Pavel, zicând: “Dragostea este legătura desăvârșirii“
(Coloseni 3, 14). Adică cel ce are desăvârșită dragoste față de
Dumnezeu și de aproapele său, unul ca acesta a ajuns la fapta cea
mare a desăvârșirii în viața sa. Acest adevăr ni-l arată și Sfântul
Maxim Mărturisitorul, zicând: "Cel desăvârșit în iubire a ajuns la
culmea nepătimirii și nu mai cunoaște deosebirea între al său și al
altuia, sau între a sa și a alteia, sau între credincios și
necredincios, între rob și slobod, sau peste tot între bărbat și
femeie. Cel ridicat mai presus de tirania patimilor, căutând la
firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de
toți aceeași dragoste. Căci nu mai este în el deosebire, nici
bărbat au femeie, nici rob, nici slobod, ci toate și întru toți
Hristos" (Galateni 3, 28).
Sfântul Ioan Scărarul spunea că "desăvârșirea este
învierea sufletului mai înainte de învierea
trupului".
Sfântul Nichita Stihatul spune că desăvârșirea
este "readucerea puterilor sufletului la starea de la început a
naturii omului, așa cum l-a creat Dumnezeu după chipul și
asemănarea Sa, și bun foarte, cum era el în rai înainte de
cădere".
Iar Sfântul Isaac, fiind întrebat de unde cunoaște
cineva că a ajuns la măsura desăvârșirii, zice: "Când se va mișca
pomenirea lui Dumnezeu în mintea omului, îndată inima lui se
pornește, spre dragostea lui, și ochii lui pogoară lacrimi cu
îndestulare, că dragostea din pomenirea celor iubiți aprinde
lacrimi. Unul ca acesta niciodată nu este lipsit de lacrimi,
fiindcă de-a pururea își aduce aminte de Dumnezeu, încât și în somn
vorbește de Dumnezeu. Dragostea de Dumnezeu lucrează unele ca
acestea care este semn al desăvârșirii oamenilor în viața lor"
(Filocalia X, București, 1981).
Iubiți credincioși,
Până aici am vorbit despre desăvârșirea sau
îndumnezeirea omului în Biserica Ortodoxă, după Sfânta Evanghelie
și Sfinții Părinți. Acum să vedem cum înțelegem noi desăvârșirea și
cum o putem realiza astăzi.
Cel mai sigur se realizează desăvârșirea
recomandată de Hristos în Sfânta Evanghelie de astăzi, în cadrul
vieții monahale. Întrucât această Evanghelie este singura care stă
la baza întemeierii monahismului creștin, idealul de desăvârșire în
credință, în rugăciune și dragoste se realizează mai ales în cinul
monahal. Oare călugării nu renunță de bună voie la avere, la
cinste, la familie, la toată libertatea vieții pământești și, prin
cele trei voturi monahale ascultare, sărăcie de bună voie și
curăție nu își închină trupul și sufletul slujirii lui Hristos până
la moarte? Călugării au făcut dintotdeauna cele mai mari eforturi
și jertfe pentru desăvârșire.
Aceasta o dovedește la noi numărul mare de
mănăstiri și schituri peste o mie începând din secolul IV până
astăzi, numărul mare de sihaștri și chilii pustnicești, ca și marea
vocație ce o au românii dintotdeauna pentru monahism. Monahii sunt
considerați niște eroi ai Duhului. Prin jertfa lor ei s-au rugat
pentru lume și pentru țară, s-au jertfit în adânc de smerenie
pentru lauda lui Dumnezeu și mântuirea fiilor acestui neam. Ei s-au
luptat cel mai mult pentru desăvârșirea prin smerenie, prin
rugăciuni, prin post și jertfire de sine. Ei au apărat cel mai mult
Ortodoxia și viața morală în rândul credincioșilor noștri. Ba, unii
dintre ei, au devenit harismatici, duhovnici iscusiți cu mulți fii
sufletești, ierarhi cuvioși, luminători și slujitori aleși ai
Bisericii și ai neamului. Este destul să amintim de sfinții: Daniil
Sihastru, Nicodim de la Tismana, Leontie de la Rădăuți, Chiriac de
la Bisericani, Cuvioasa Teodora de la Sihla, Sfântul Calinic de la
Cernica și, recent, Cuviosul Ioan Iacob de la Iordan. Ei s-au
jertfit pentru dragostea lui Dumnezeu și prin pilda lor îndeamnă și
pe credincioși să trăiască în lume o viață creștină curată,
smerită, unită cu Hristos.
Dar și în familie se poate duce o viață creștină,
înaltă, sfântă, dăruită lui Hristos. Oare ce sunt acele mame
sfinte, cu copii mulți, crescuți în rugăciune și bucurie, dacă nu
niște femei desăvârșite în răbdare și iubire? Ce sunt acei
credincioși cu viață curată în lume care iau drumul mănăstirilor
sau trăiesc în feciorie și văduvie neîntinată prin sate și orașe?
Apoi, câți creștini ascunși nu trăiesc în lume plini de sfințenie,
de pace, de milă, arzând de dragostea lui
Dumnezeu?
Să păstrăm cu râvnă evlavia și exemplul personal
al părinților noștri, al mamelor, al monahilor, al duhovnicilor și
sfinților noștri. Astăzi este desăvârșit cel ce se roagă neîncetat,
cel ce este împăcat cu toți oamenii, cel ce miluiește, se smerește
și se jertfește pentru apărarea dreptei credințe, pentru
bunăcreșterea copiilor și pentru mântuirea tuturor în
Hristos.
Să rugăm pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii,
să ne ajute tuturor pe calea desăvârșirii în dragoste, în credință
și în rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor
noastre. Amin.
Sursa: Doxologia
