Evanghelia
Matei 21,
33-44
Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: era un om
oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie şi a împrejmuit-o
cu gard; a săpat într-însa teasc, a clădit un turn de pază şi a
dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit vremea
roadelor, a trimis pe sljitorii săi la lucrători, ca să ia partea
lui de roade; dar lucrătorii, punând mâna pe sljitori, pe unul l-a
bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din
nou a trimis pe alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi
le-au făcut şi acelora tot aşa. La urmă a trimis la ei pe fiul său,
zicând: se vor ruşina de fiul meu; însă lucrătorii viei, văzând pe
fiul, au zis între ei: acesta este moştenitorul, veniţi să-l omorâm
şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos
afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce
va face acelor lucrători? I-au răspuns: pe cei răi, cu rău îi va
pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la
vremea lor. Iisus le-a zis: n-aţi citit niciodată în Scripturi că
piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în
capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru
minunat în ochii noştri. De aceea vă spun vouă că se va lua de la
voi împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care va aduce
roadele ei. Şi cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma; iar
peste care va cădea ea, pe acela îl va
spulbera.
Părintele Cleopa Ilie -
Despre preoţie şi pastoraţie
În mai multe locuri din Sfânta Scriptură, lumea pe
care a zidit-o Dumnezeu este asemănată cu via. Cel mai clar spune
însăși Evanghelia de astăzi: "Era un om oarecare, stăpân al casei
sale, care a sădit vie". Acesta este Însuși Dumnezeu, Stăpânul
cerului și al pământului, Care a creat toate cele văzute și
nevăzute și a zidit lumea ca pe o vie a casei Sale! În alt loc
spune Mântuitorul: “Eu sunt vița cea adevărată și Tatăl Meu este
lucrătorul... Eu sunt vița, voi mlădițele“ (Ioan 15, 1-5).
Proorocul David aseamănă și el lumea cu via și se roagă pentru
desăvârșirea ei, zicând: “Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și
cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta și o
desăvârșește pe ea“ (Psalm 79, 15-16).
Oare de ce aseamănă Dumnezeu lumea cu via sau cu
grâul gata de seceriș și nu cu altceva? Pentru că atât via cât și
grâul sunt cele două roade de frunte ale pământului care țin viața
trupească a oamenilor. Apoi, pentru că pâinea și vinul, prin Sfânta
Liturghie, se prefac în Trupul și Sângele lui Hristos care mențin
viața duhovnicească a sufletelor noastre. Că precum pâinea și vinul
"întăresc inima omului" așa Sfânta Împărtășanie întărește credința,
iartă păcatele și mântuiește sufletul omului credincios. Pâinea și
vinul, la care adesea este pomenit și untdelemnul, sunt alimente de
bază ale omenirii care au un dublu caracter sacru, căci hrănesc
atât trupul cât și sufletul prin jertfa
liturgică.
Dar via, adică lumea sădită de Dumnezeu, nu a fost
lăsată la întâmplare, nu a fost părăsită de El. Dimpotrivă, de la
început lumea a fost ținută sub pronia divină; căci după ce a
sădit-o Dumnezeu, “a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a
clădit un turn de pază și a dat-o lucrătorilor iar el s-a dus
departe“ (Matei 21, 33). Vedeți grija lui Dumnezeu pentru lume? A
sădit-o cu propriile Sale mâini, făcând pe om după chipul și
asemănarea Sa; a îngrădit-o cu gard împotriva hoților, adică a
îngrădit lumea cu poruncile și învățăturile celor două Legi a
Vechiului și a Noului Testament, cu canoane și Sinoade ecumenice
care apară unitatea și adevărul dreptei credințe. Apoi, în mijlocul
viei, Domnul "a săpat teasc", adică a făcut altarul de jertfă, pe
care se aduce, prin Hristos, jertfa liturghică pentru mântuirea
întregii lumi. Ba, mai mult, Dumnezeu "a clădit un turn de pază și
a dat via lucrătorilor, iar El S-a dus departe". Turnul de pază
este Biserica întemeiată de Iisus Hristos ca un turn de veghe și
apărare împotriva diavolilor, a sectelor și a tuturor smintelilor
și păcatelor care ucid sufletele noastre.
Deci, când toate acestea au fost săvârșite, adică
lumea a fost răscumpărată și Biserica întemeiată, Domnul nostru
Iisus Hristos a încredințat via Sa, adică lumea, Bisericii și
Evanghelia "lucrătorilor", adică Apostolilor, episcopilor și
preoților. Ei sunt lucrătorii viei lui Hristos. Lor li s-a
încredințat întreaga operă de propovăduire a Evangheliei, de
slujire a Bisericii, săvârșirea Sfintei Liturghii, învățătura și
apărarea credinței ortodoxe, sfințirea oamenilor prin harul Duhului
Sfânt, revărsat prin lucrarea celor șapte Sfinte Taine, paza viei
prin împlinirea poruncilor evanghelice și aducerea roadelor la
vreme. Iar roadele viei sunt sufletele mântuite prin lucrarea
faptelor bune. Slujitorii Bisericii sunt lucrătorii Evangheliei,
adică împreună lucrători cu Hristos, cu îngerii, cu Apostolii și cu
toți sfinții la mântuirea și înnoirea lumii.
Vedeți ce mare este misiunea apostolică și harul
preoției? Slujitorii Bisericii conlucrează cu Însuși Dumnezeu, cu
cele trei persoane ale Preasfintei Treimi și cu toate puterile
cerești. Prin jertfa liturgică ei unesc cerul cu pământul, coboară
pe Hristos pe sfintele altare și în inimile oamenilor. Prin
cuvintele lor leagă și dezleagă păcatele lumii, scot sufletele din
iad și demonii din oameni. Prin harul dumnezeiesc pe care îl au de
la Hristos, împart Duhul Sfânt credincioșilor prin cele șapte
Sfinte Taine, sfințesc, dezleagă, binecuvântează, călăuzesc pe
calea mântuirii, învață, mângâie sufletele iubitoare de Dumnezeu.
Ce cinste mai de preț căutăm? Sau ce har dat oamenilor este mai
mare ca acela al preoției? Episcopii și preoții sunt urmașii
direcți ai Sfinților Apostoli. Ei sunt datori să lucreze cu timp și
fără timp via lumii creștine și să adune cât mai multe roade, adică
fapte bune și suflete curate, vrednice de Împărăția lui
Dumnezeu.
Datoriile preotului
Prima datorie a preotului în parohie este să
săvârșească sfintele slujbe cu toată evlavia, începând cu Sfânta
Liturghie. Altarul bisericii din fiecare sat este simbolizat de
"teascul" pe care l-a săpat Dumnezeu în via Sa, cum ne spune Sfânta
Evanghelie de astăzi. Că precum în teasc se prefac strugurii în
vin, așa pe Sfânta Masă din altar pâinea și vinul se prefac în
Trupul și Sângele lui Hristos în timpul Sfintei Liturghii. Cu cât
va sluji cu mai multă evlavie și vrednicie sufletească, cu atât va
dobândi mai mult dar de la Dumnezeu, va umple biserica de
credincioși și va aduce mai multe suflete pe calea
mântuirii.
A doua datorie a preotului este să învețe pe
credincioși dreapta credință, adică să-i catehizeze cu timp, și
fără timp, prin predici bune, practice, izvorâte din inimă; prin
explicarea Sfintei Scripturi în duh ortodox, prin citirea în
biserică și acasă de texte patristice, cărți de călăuză
duhovnicească, învățături morale necesare tuturor și mai ales
copiilor și tinerilor. Aceste învățături formează "gardul"
Bisericii, cu care a îngrădit Dumnezeu via Sa. Precum orice vie
fără gard este furată și stricată de străini, de vierul cel
sălbatic, adică de diavolul, cum spune psalmistul, tot așa și
credincioșii din parohie, dacă nu sunt educați religios și deprinși
cu iertarea, cu rugăciuni, cu postul și cu citirea cărților sfinte,
se răcesc în credință, sunt indiferenți față de Biserică, devin
îndoielnici, necredincioși, bețivi, imorali și unii sunt amăgiți și
atrași de secte.
A treia datorie de mare răspundere a preotului în
parohie este să păzească via lui Hristos. Turnul de pază zidit de
Dumnezeu "în via Sa" simbolizează Biserica, această corabie a
mântuirii lumii, care ne duce spre cele veșnice, ne scapă de
duhurile rele cu care ne luptăm până la moarte, ne izbăvește de
înecare în marea vieții și ne sfințește prin cele șapte Sfinte
Taine, mai ales prin Botez, Mirungere, Spovedanie și Sfânta
Împărtășanie. Biserica, prin preoți, apără dreapta credință și
ajută la ridicarea sufletelor din iad și a celor căzute în robia
patimilor și a păcatelor, înălțându-le spre Hristos și Împărăția
Cerurilor.
Iată, pe scurt, marea datorie evanghelică a
preoților și păstorilor (episcopilor) Bisericii lui Hristos. Ei
sunt grădinarii creștinilor. De felul cum își împlinesc ei misiunea
depinde realizarea roadelor cerute, adică mântuirea lor și a
sufletelor încredințate lor de Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta
însă preoții și păstorii trebuie să fie de mici chemați și aleși de
Hristos la slujirea Evangheliei Sale. Cei nechemați și nesfințiți
prin hirotonie, adică prin punerea mâinilor episcopilor, nu au ce
căuta în cler, căci preoția este slujire și har, iar nu funcție cu
scop de "câștig urât" și mândrie. Apoi slujitorii trebuie să
provină din familii sănătoase, ortodoxe, devotate Bisericii. La
seminarii este bine să se aleagă tineri din familii model în toate,
cu atestarea scrisă a duhovnicului respectiv. La studii, viitorii
candidați la preoție să iubească mai mult ca orice rugăciunea,
biserica, slujbele, studiul, viața morală, practica liturgică,
spovedania deasă la două-trei săptămâni și practica duhovnicească
în vacanțe pe la mânăstiri. Pentru căsnicie li se cere să caute
soții bune, evlavioase, milostive, mame model în toate. Familia
preotului trebuie să fie un exemplu viu pentru enoriași, adică să
fie o casă cu mulți copii, modestă, binecuvântată, legată permanent
de Hristos, de enoriași și de biserică.
Evlavia, moralitatea, rugăciunea, cultura
teologică, slujbele regulate la biserică, milostenia și râvna
pentru Hristos sunt virtuți de bază ale preoților, fără de care nu
se pot mântui nici slujitorii, nici credincioșii. "Preotul, spune
Sfântul Ioan Gură de Aur, trebuie să se jertfească, nu numai să
jertfească", adică să se ostenească a spovedi pe toți enoriașii
regulat în cele patru sfinte posturi, să se jertfească ziua și
noaptea a menține sfintele slujbe după rânduială, a cerceta pe toți
în casele lor, a împăca pe toți cei certați, a mângâia pe cei
întristați, a ajuta pe cei săraci și bolnavi, a hrăni pe toți fiii
săi sufletești cu predici bune, pline de căldură părintească și cu
cărți sfinte de rugăciune și învățătură.
Spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Sfânta
Evanghelie: “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în
Mine și Eu în el, acesta aduce roadă multă, căci fără Mine nu
puteți face nimic“ (Ioan 15, 5). Hristos este vița, "tulpina viei",
iar mlădițele care ies din tulpină sunt Apostolii, episcopii și
preoții. Acei așa-ziși păstori de suflete, care au rupt legătura cu
Biserica lui Hristos, nu mai au harul mântuirii, căci s-au rupt de
trupul Bisericii ca și mlădițele de viță și se usucă spre veșnica
lor osândă, că nu mai au legătură cu Hristos, cu Harul Duhului
Sfânt, cu Tainele Bisericii, cu Sfânta Liturghie, cu Crucea, cu
sfinții din cer și cu toți drepții. Iar păstorii adevărați sunt
preoții care sfințesc slujba în sfintele biserici, care au grijă de
turma încredințată lor de Hristos, care se roagă cu credință și
trăiesc în bucuria Duhului Sfânt, care se luptă pentru Evanghelie,
pentru credință, pentru mântuirea credincioșilor lor. Fericiți sunt
slujitorii pe care îi va afla Hristos făcând așa și vai celor ce-i
va afla dormind sau lenevindu-se!
Dar care sunt roadele pe care le cere Hristos de
la slujitorii Bisericii? Precum roadele mlădițelor de vie sunt
strugurii, tot așa roadele mlădițelor lui Hristos, adică ale
păstorilor sunt sufletele mântuite. Acestea sunt creștinii pe care
preoții îi câștigă prin pocăință și îi aduc la Hristos din
cârciumi, de la judecăți, de la desfrâu, de la secte, din robia
păcatelor și a morții. Creștinii care ascultă de păstori, de
Hristos ascultă, că zice Domnul: “Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine
Mă ascultă; iar cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă“ (Luca
19, 16). Dacă preotul slujește cu evlavie, învață pe toți, se roagă
și face tot ce poate, dar credincioșii nu-l urmează, el va lua
plata lucrătorului credincios, iar ei, neascultătorii, vor lua
osândă. Aceștia sunt ca via neroditoare, ca frunzele viei lovite de
brumă care cad și se aruncă în foc.
Vai de credincioșii care nu merg la biserică din
lenevire sau necredință! Vai de cei ce se rup de trupul Bisericii
lui Hristos și cad în secte, că sectele nu duc la mântuire, fiind
rupte de vița vieții care este Hristos! Vai și de păstorii care nu
se ostenesc să aducă roade la vreme din via încredințată lor! Adică
smintesc turma, pierd sufletele și lasă să intre lupii în piei de
oaie, adică sectanții în parohiile lor. Căci va veni Hristos,
stăpânul viei, și “pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da
altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor“ (Matei 21,
40-41).
Vedeți ce mare este răspunderea preoților pentru
sufletele voastre? Vedeți cât trebuie să se jertfească ei pentru
mântuirea credincioșilor? Mulți însă îi judecă și îi osândesc,
uitând că și ei sunt oameni, că au familie și trebuie să se
îngrijească atât de enoriași și de casa lui Dumnezeu, cât și de
casele lor. Să știți că preoții ar putea fi mult mai devotați, mai
buni, dacă ar fi alături de ei toți credincioșii satelor și
orașelor noastre. Căci dacă preoții văd bisericile pline de
credincioși, mai ales în sărbători, credința lor sporește, harul
lucrează mai mult prin ei, predicile lor devin mai vii și pătrund
în inima fiecăruia.
Iar când preoții văd mai mulți săteni la cârciumi,
la târguri și judecăți, decât la biserică în timpul Sfintei
Liturghii din Duminici și sărbători, ei se întristează și slăbesc
duhovnicește. Credem că preoții buni se datorează și credincioșilor
buni, râvnitori pentru Hristos; iar cei mai puțini buni se
datorează și enoriașilor slabi în credință și indiferenți de
mântuirea lor. Dar fiecare va fi judecat după faptele sale de
Dumnezeu, știutorul inimilor noastre.
De aceea, frații mei, vă îndemn să iubiți pe
Dumnezeu și Biserica Lui. Iubiți pe păstorii Bisericii, ascultați
de ei și vă rugați pentru ei, ca niște fii sufletești, “că ei
priveghează pentru sufletele voastre, ca cei ce vor da seamă“
(Evrei 13, 17). Vă mai îndemn să nu lipsiți în sărbători de la
biserică, și să ascultați cu evlavie sfintele slujbe, mai ales
Sfânta Liturghie. Hristos este de față în Sfântul Altar și noi să
lipsim? Maica Domnului cu toți îngerii și sfinții sunt în biserică
și slăvesc pe Dumnezeu împreună cu preotul și noi ne ducem atunci
la plăceri și la beții? Nu uitați să pomeniți pe preoți la
rugăciunile voastre, din dragoste și din datorie, că sunt sfințiți
de Hristos și poartă în ei Harul Duhului Sfânt.
Să rugăm pe marele Arhiereu Iisus Hristos,
Păstorul și Mântuitorul sufletelor noastre, să rânduiască păstori
și preoți cât mai buni Bisericii Sale, iar nouă să ne dea mai multă
credință și fapte bune spre dobândirea cereștilor bunătăți.
Amin.
Sursa: Doxologia
