Evanghelia
Luca 5,
1-11
În vremea aceea şedea Iisus lângă lacul
Ghenizaretului şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar
pescarii ieşiseră din ele şi-şi spălau mrejele. Intrând în corabia
care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat;
apoi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a
terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc şi
aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi. Atunci, răspunzând Simon,
I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am
prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Şi, făcând ei aşa, au
prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. Deci au
făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină
să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, de erau
gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la
picioarele lui Iisus şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci
sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi
cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor peşti pe care
îi prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu,
care erau tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon:
nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi,
trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după
Dânsul.
Pr. Ilie Cleopa –
Despre roadele ascultării de
Dumnezeu
„Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit și
nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău, vom arunca mrejele“ (Luca
5,5)
Iubiți credincioși,
De la începutul zidirii lumii toți oamenii care au
ascultat de Dumnezeu au fost fericiți și în veacul de acum și în
cel viitor. Așa vedem că strămoșii noștri, Adam și Eva, cât au
ascultat de Dumnezeu, Făcătorul lor și au păzit cu sfințenie
porunca Lui, au fost fericiți și s-au îndestulat de toată
frumusețea și desfătarea raiului. Iar când de bună voie s-au abătut
de la ascultare și au călcat porunca Ziditorului lor, au fost
pedepsiți și izgoniți din rai (Facere 3, 16-19). Dacă vom merge cu
memoria prin istoria cea sfântă a lumii adică prin cele scrise în
Sfânta și dumnezeiasca Scriptură vom vedea că toți oamenii sfinți
și aleși ai lui Dumnezeu, care au ascultat și au împlinit poruncile
Lui, au fost fericiți pe pământ și s-au învrednicit de
binecuvântarea lui Dumnezeu.
Noe, care a fost al doilea Adam al neamului
omenesc, ascultând de Dumnezeu și făcând corabia și toate câte i-a
poruncit El, s-a izbăvit el și toată familia sa de apele potopului
și a fost binecuvântat de Dumnezeu (Facere 6, 22; 9, 12). La fel și
fericitul patriarh Avraam, ascultând de Dumnezeu și ieșind din
pământul său și din rudenia sa, a mers în Haran și de acolo în
pământul făgăduinței, Canaan, unde viețuind, a arătat cea mai
desăvârșită ascultare, încât pe singurul său fiu, Isaac, a voit
să-l aducă jertfă lui Dumnezeu, închipuind prin aceasta cu taină
mai înainte aducerea ca jertfă de Părintele ceresc a Fiului Său
iubit, pentru mântuirea și răscumpărarea neamului omenesc din robia
diavolului. Pentru această credință și ascultare desăvârșită a lui
Avraam, Dumnezeu l-a binecuvântat cu jurământ și tată a multor
neamuri l-a numit (Facere 22, 1-18; 17, 5). Dar, pe lângă marea
binecuvântare dumnezeiască spre veșnică fericire, Avraam a fost
binecuvântat de Dumnezeu și cu fericirea cea vremelnică spre
îndestulare cu toate cele de nevoie vieții de pe pământ. Zice
dumnezeiasca Scriptură: „Avraam însă era bogat în vite, în argint
și în aur, iar pământul pe care îl moștenise spre locuire era ca
raiul lui Dumnezeu“ (Facere 13, 2; 13, 10). La fel și fiul său
Isaac a fost binecuvântat de Dumnezeu că nu s-a pogorât în Egipt,
făcând ascultare de porunca Lui (Facere 26,
2-4).
Așa a binecuvântat Dumnezeu și pe Iacov că a făcut
ascultare părintelui său Isaac și mamei sale și s-a dus în
Mesopotamia Siriei, spre a-și lua femeie din fetele lui Laban,
fratele mamei sale (Facere 28, 1-4). Pentru aceasta Preabunul
Dumnezeu l-a binecuvântat cu cinste și cu avere, căci numai cu
toiagul în mână a plecat și s-a întors de acolo în două tabere
(Facere 32, 10). La fel Moise, ascultând de Dumnezeu când a fost
trimis să scoată din robia lui Faraon pe poporul lui Israel (Ieșire
4, 20-21), și pentru ascultarea lui, Dumnezeu a făcut prin mâinile
lui mari și preaslăvite minuni, prin care a pedepsit pe egipteni cu
multe feluri de rane și a scos din robia lui Faraon pe poporul Său
Israel (Ieșire, 14, 27-29).
Bunul Dumnezeu face mari promisiuni celor ce vor
asculta de El și de poruncile Lui. Auzi ce zice Dumnezeu către
poporul Său Israel: „De veți asculta cu luare aminte cuvântul Meu
și veți face toate câte vă poruncesc și de veți păzi legământul
Meu, Îmi veți fi popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot
pământul, iar voi Îmi veți fi preoție împărătească și neam sfânt“
(Ieșire 23, 22). Apoi zice: „Să slujești numai Domnului Dumnezeului
Tău și El va binecuvânta pâinea ta, vinul tău, apa ta, și va abate
bolile de la voi. În țara ta nu va fi femeie care să nască înainte
de vreme sau stearpă și voi umple numărul zilelor tale. Groază voi
trimite înaintea ta și voi îngrozi pe tot poporul asupra căruia
veți merge și voi pune pe fugă pe toți vrăjmașii tăi” (Ieșire 23,
25-27). Iarăși zice: „De veți umbla după legile Mele și de veți
păzi și plini poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp, pământul și
pomii își vor da roadele lor, iar treieratul vostru, va ajunge până
la culesul viilor. Culesul viilor va ajunge până la semănat, veți
mânca pâinea voastră cu mulțumire și veți trăi în pământul vostru
fără de primejdie.”
„Voi trimite pacea pe pământul vostru și nimeni nu
vă va tulbura; voi alunga fiarele sălbatice și sabia nu va trece
prin pământul vostru; voi alunga pe vrăjmașii voștri și vor cădea
uciși înaintea voastră; cinci din voi vor birui o sută și o sută
din voi vor goni zece mii, și vor cădea vrăjmașii voștri de sabie,
înaintea voastră. Căuta-voi spre voi și vă voi binecuvânta; veți
avea copii, vă veți înmulți și voi fi statornic în legământul Meu
cu voi; veți mânca roadele vechi din anii trecuți și veți da la o
parte pe cele vechi pentru a face loc celor noi“ (Levitic 26,
3-10).
Iubiți credincioși,
Cu aceste prea puține zise despre fericirea și
binecuvântarea lui Dumnezeu pentru cei ce ascultă de El din Legea
Veche, dacă vom muta cuvântul nostru spre Legea Harului, vom afla
că cea mai mare și mai desăvârșită ascultare și supunere față de
Dumnezeu, a avut-o Însuși Domnul și Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, Care a ascultat de Tatăl până la moarte, iar moartea de
cruce (Matei 26, 42; Ioan 1, 23; 6, 38; 8, 29; 14, 31; 15, 10; 17,
4; Filipeni 2, 8; Romani 5, 19; Evrei 2, 17; 5, 8; 12,
2).
Ascultare și supunere către Dumnezeu a arătat și
Preasfânta Fecioară Maria, când a trimis Dumnezeu la ea în
Nazaretul Galileei pe arhanghelul Gavriil să-i vestească că va
naște pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul. Ea, deși nu
știa de bărbat, înțelegând de la înger taina cea mare și negreșită
ce avea s-o săvârșească Dumnezeu prin ea, pentru mântuirea lumii,
s-a supus cu mare smerenie și a zis către înger: „Iată roaba
Domnului. Fie mie după cuvântul Tău“ (Luca 1, 26-38). Astfel, cu
ascultarea și smerenia ei pe pământ a vindecat neascultarea Evei
din rai.
Ascultare mare a avut și Dreptul Iosif, căci
auzind în vis pe îngerul Domnului, poruncindu-i să nu se teamă și
să ia pe Maria, logodnica sa, a făcut ascultare cu mare încredere,
înțelegând că Preacurata Fecioară Maria a zămislit de la Duhul
Sfânt (Matei 1, 20). Nu numai că nu s-a îndoit de zămislirea ei, ci
și cu mare smerenie și supunere a slujit Fecioarei Maria la fuga în
Egipt, ca și în toată vremea vieții lui, înțelegând că prin aceasta
el slujește lui Dumnezeu la taina mântuirii neamului omenesc,
aducându-și aminte de cele scrise: „Fericiți cei ce păzesc
poruncile Lui și-L caută pe El cu toată inima“ (Psalmi 118, 2); și
iarăși „Fericiți sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl
păzesc“ (Luca 11, 28).
Sfinții și dumnezeieștii Apostoli au ascultat și
ei de Mântuitorul când au fost chemați să fie vânători de oameni
(Matei 4, 19-22; Luca 5, 11- 28). Pentru desăvârșita lor ascultare
de Hristos s-au învrednicit și de mari daruri de la Dumnezeu și
s-au îmbrăcat cu putere de sus la Cincizecime (Luca 24, 49). Astfel
au fost învățați de Duhul Sfânt tot adevărul (Ioan 14, 26; 15, 26);
au fost dăruiți cu înțelepciunea nebănuită (Matei 10, 19-20; Marcu
13, 11); au primit putere să facă minuni (Matei 10, 1-8; Marcu 3,
13; 6, 7; 16, 20; Luca 9, 2; Fapte 2, 43); au fost trimiși să
propovăduiască Evanghelia (Matei 10, 1-7; 28, 19; Marcu 3, 14); au
fost întăriți să vestească mila și iertarea păcatelor (Matei 16,
19; 18, 18; Luca 24, 47; Ioan 20, 23).
La judecata viitoare, Apostolii vor avea marea
cinste de a judeca împreună cu Hristos poporul lui Israel, după
mărturia Mântuitorului Care a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă, că
cei ce ați urmat Mie la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea
pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri,
judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel“ (Matei 19,
28).
Ascultare desăvârșită a făcut și mulțimea cea mare
a mucenicilor, a ierarhilor și a mărturisitorilor dreptei credințe,
care, împlinind cuvintele Mântuitorului, și-au pus sufletele lor
pentru El și pentru Evanghelie spre a-L dobândi în viața cea
veșnică (Matei 16, 25; Marcu 8, 35; Luca 9, 24). La fel a făcut și
marea mulțime a monahilor, care, auzind cuvântul lui Hristos, că
„oricine va lăsa frați sau surori, sau tată sau mamă sau femeie sau
copii sau țarine sau case pentru numele Meu, însutit va lua și
viață veșnică va moșteni“ (Matei 19, 29), au lăsat toate și au
urmat lui Hristos, prin supunere, ascultare, viață curată și
sărăcie de bună voie până la moarte, pentru mântuirea sufletelor
lor și moștenirea Împărăției cerurilor. Asemenea lor au trăit sub
ascultare toți drepții următori lui Hristos, părinții și înaintașii
noștri, silindu-se la ascultare și împlinirea poruncilor Lui prin
fapte bune, pentru a se încununa în ziua cea mare a judecății de
apoi când dreptul Judecător va răsplăti fiecăruia după faptele
sale.
În Evanghelia de azi, vedem că Apostolul Petru,
după ce arată că toată noaptea s-a ostenit cu pescuitul și nu a
prins nimic, voind să facă ascultare învățătorului Său, adică
Mântuitorului, Îi zice: „Învățătorule, toată noaptea ne-am ostenit
și nimic nu am prins, dar după cuvântul Tău (adică, crezând
cuvântul Tău, voi face ascultare) voi arunca mreaja în mare. Și
aceasta făcând, a prins mulțime de pești, că li se rupeau mrejele,
și a făcut semn tovarășilor lor din cealaltă corabie să vină să le
ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata
să se afunde“ (Luca 5, 6-7).
Vedeți roadele sfintei ascultări a Apostolului
Petru? Cu toate că toată noaptea se ostenise în zadar, însă,
ascultând de cuvântul Domnului, a aruncat mreaja în mare și mult
s-a înspăimântat de marea mulțime de pești ce a prins, încât,
căzând în genunchi la Iisus, a zis: „Ieși de la mine, Doamne, că
sunt om păcătos!“ (Luca 5, 8). Așadar, roadele ascultării
Apostolului Petru au început a se arăta cu minunea pescuirii de
pești și au crescut foarte și s-au înmulțit spre slava lui Dumnezeu
prin vânarea atâtor suflete către Împărăția lui Dumnezeu. Atât el,
cât și ceilalți Sfinți Apostoli, au devenit, prin ascultare față de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cei mai vestiți pescari de
oameni. Dar fiindcă ne este cuvântul despre ascultarea de Dumnezeu
și despre roadele ce se nasc din ea, este bine să știm că cel ce
ascultă de Dumnezeu și cel ce ascultă pentru Dumnezeu pe cel ce îl
povățuiește pe calea mântuirii, au aceeași plată, deoarece Însuși
Mântuitorul a arătat acest lucru, zicând: „Cel ce vă ascultă pe
voi, pe Mine mă ascultă și cel ce se leapădă de voi, de Mine se
leapădă“ (Luca 10, 16).
Iubiți credincioși,
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit în lume
pe calea ascultării, și a ascultat de Părintele Său până la moarte,
și încă moarte de cruce (Filipeni 2, 8). „Pentru aceea și Dumnezeu
L-a înălțat și I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice
nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al
celor cerești, al celor pământești și al celor dedesubt. Și să
mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava
lui Dumnezeu Tatăl“ (Filipeni 2, 9-11).
Biserica creștină este Biserica dragostei și a
ascultării, pentru că a fost întemeiată de Hristos prin iubirea
Tatălui și ascultarea „până la moarte de cruce" a Fiului.
Mântuitorul a ascultat de Tatăl, iar Apostolii Săi au ascultat de
El. De aceea spunem că iubirea creștină și acultarea duhovnicească
mântuiesc lumea. Însuși Duhul Sfânt a venit pe pământ trimis de
Fiul, cu voia Tatălui, ca să întemeieze Biserica Sa și să reverse
Harul mântuirii peste cei ce cred și se botează în numele
Preasfintei Treimi.
Vedeți ce mare este puterea ascultării? Ea se
naște din credință și dragoste. Că cine crede în Dumnezeu, Îl
iubește și ascultă de poruncile Lui. Iubirea Lui Dumnezeu este
izvorul zidirii lumii văzute și nevăzute. Cât timp îngerii au
ascultat de Dumnezeu, nu existau nici diavoli, nici iad. Iar când
Lucifer cu îngerii lui au căzut din ascultare, dorind să fie
„asemenea Celui Preaânalt", ei au căzut „ca un fulger din cer" și
s-au transformat în diavoli. Asemenea lor cad în iad toți creștinii
neascultători care nu vor să asculte de nimeni și trăiesc pe pământ
de capul lor.
Ascultarea stă la temelia cerului, a îngerilor, a
planetelor, a Bisericii, a societății, a familiei, a fiecărui
suflet care crede în Dumnezeu și dorește să se mântuiască. Fără
ascultare în societate nu este armonie, nici pace între popoare și
oameni. Fără ascultare de Dumnezeu, de Biserică, de păstori, care
sunt urmașii Apostolilor pe pământ, nu este mântuire, nu este
unitate creștină, nu este pace în case și în sufletele
credincioșilor noștri.
De aceea, iubiți credincioși, sunteți datori să
păziți poruncile Sfintei Evanghelii, să ascultați de Biserica
Ortodoxă, mama noastră duhovnicească, întemeiată de Hristos, să
ascultați de slujitorii sfințiți ai Bisericii, ca de Sfinții
Apostoli și să ascultați de duhovnicii pe care vi i-a dat Dumnezeu,
ca de Însuși Hristos.
Când sună clopotele bisericii și ne cheamă la
slujbă, la Sfânta Liturghie, mai ales în sărbători, lăsați grijile
casei și mergeți cu toți la biserică. Îngerii Domnului vă vor scrie
în cartea vieții și vă vor număra pașii. Seara și dimineața și
oricând mergeți pe drum sau lucrați cu mâinile, neîncetat să vă
rugați, după porunca Sfântului Apostol Pavel.
În timpul celor patru posturi ale Bisericii, nu
uitați să vă spovediți și, dacă vă dă voie duhovnicul, să vă uniți
cu Hristos prin Sfânta Împărtășanie. Acestea sunt cele mai mari
daruri pe care ni le oferă Biserica după Botez. Apoi să vă creșteți
copiii în duhul ascultării, al credinței ortodoxe, al smereniei și
al iubirii de Dumnezeu, hrănindu-i cu cărți sfinte, cu cuvinte
creștine ortodoxe, cu sfaturi părintești și mai ales cu exemplul
viu, curat al vieții dumneavoastră.
Sectele sunt cancerul Bisericii. Ele se nasc din
mândrie și neascultare. Că numai cei mândri și neascultători se rup
de Biserică, hulesc pe Maica Domnului, aruncă din case icoanele și
Sfânta Cruce, se leapădă de cele sfinte și urăsc pe păstorii dați
lor de Hristos. De aceea, nu discutați cu ei, fiind răzvrătiți și
fii ai neascultării. Nu vorbiți cu cei ce hulesc Biserica, pe
sfinți, icoanele și Crucea. Ci rămâneți în Biserica Vieții, în
Biserica iubirii și ascultării. Aici în Biserică este Hristos, aici
sunt Sfintele Taine, aici sunt îngerii și sfinții din cer, aici
sunt oamenii credincioși și toți părinții din neam în
neam.
De asemenea, nu uitați să ajutați și dumneavoastră
pe preot la slujbe, la curățenia Bisericii și la călăuzirea
credincioșilor pe calea mântuirii. Nu observați cum cei răi se
îndeamnă unul pe altul la rău, la desfrâu, la furt și la beție? Cum
să nu fim datori noi creștinii a ne îndemna, a ne sfătui și a ne
trage unii pe alții la biserică, la Sfânta Liturghie, la post, la
milostenie, la iertare și la citirea cărților sfinte? Nu ajunge
numai credința pentru mântuire, că și diavolii cred, dar din cauza
mândriei și a neascultării nu au iertare.
Cu aceste sfaturi duhovnicești închei această
predică, reamintindu-vă că fără ascultare nu ne putem mântui. Iar
de vom trăi sub ascultare de Hristos, de Biserică și de păstori,
vom dobândi și pe pământ binecuvântare și pace, iar dincolo viață
veșnică vom moșteni. Amin.
Sursa: Doxologia