Evanghelia
Luca 6,
31-36
Zis-a Domnul: precum voiţi să vă facă vouă
oamenii, faceţi şi voi lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce
vă iubesc, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii iubesc pe
cei care-i iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care vă fac
vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi
lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de la care nădăjduiţi să
luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu împrumut
păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi însă iubiţi pe
vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să daţi cu împrumut fără să
nădăjduiţi nimic în schimb, şi atunci răsplata voastră va fi multă,
şi voi veţi fi fiii Celui prea Înalt; pentru că El este bun şi cu
cei nemulţumitori şi cu cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi
Tatăl vostru milostiv este.
Sfântul Luca al Crimeei
- Iubirea vrăjmaşilor
Ce ne împiedică să iubim?
Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi
voi asemenea; şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată
puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi
dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi
avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut
celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi
avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească
înapoi întocmai.
Ci, iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi
daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata
voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu
cei nemulţumitori şi răi.
„Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este
milostiv” (Luca 6, 31-36). Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt
atât de simple, atât de fireşti încât atunci când omul aude pentru
întâia oară că trebuie să se poarte astfel, se simte chiar
stingherit.
„Cum de nu m-am gândit singur la asta până acum?”
- strigă el. Dar tot ce este mare este simplu şi toată învăţătura
lui Hristos e neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oamenii
cu inimi simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea,
care au devenit luminători ai întregii lumi.
Lui Hristos I-au urmat în primul rând cei mai
simpli oameni, fiindcă orice cuvânt al lui Hristos este simplu şi
uimitor de accesibil. Toată învăţătura Lui parcă s-ar înţelege de
la sine - şi totuşi, ce departe stă viaţa noastră de împlinirea
acestor cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui
Hristos!
Cât de rar se întâmplă să ne purtăm cu oamenii aşa
cum am vrea să se poarte şi ei cu noi! Aşteptăm de la oameni stimă,
iar noi îi înjosim; aşteptăm să fim ajutaţi la nevoie, dar nu ne
gândim niciodată să ajutăm aproapelui când avem îndestulare
trupească.
Ce să însemne asta? De ce stau aşa lucrurile? Doar
nu ne purtăm astfel cu toţi oamenii. Faţă de cei mai apropiaţi,
faţă de cei pe care îi iubim fierbinte - soţia scumpă, copii, tată,
mamă - ne purtăm potrivit poruncilor lui Hristos; îi iubim ca pe
noi înşine şi nu le facem ceea ce nu ne-am dori pentru noi
înşine.
Ce mamă care-şi iubeşte copilul din toată inima nu
îi va da toată dragostea, toată mângâierea sa, nu-şi va jertfi
chiar viaţa pentru el? Prin aceasta, ea împlineşte - nu-i aşa? -
legea lui Hristos.
Dar, iată, cu cei pe care îi cuprindem sub numele
de „aproape”, însă de fapt îi socotim depărtaţi şi străini, nu ne
purtăm astfel. Ce ne împiedică să ne purtăm cu ei la fel cum ne
purtăm cu oamenii cei mai apropiaţi, pe care îi iubim? Ne împiedică
egoismul, iubirea de sine, fiindcă nu ne iubim decât pe noi
înşine.
Ne îngrijim de noi înşine, ne iubim pe noi înşine,
iar pe oamenii din jur nu-i iubim, adeseori îi necăjim, îi jignim.
Iar Domnul ne înfăţişează o asemenea cerinţă dreaptă, curată,
sfântă.
El cere însă ca noi să îi iubim şi pe vrăjmaşi.
Oare-i uşor să facem asta? Nu, este foarte greu. A-i iubi pe
vrăjmaşi se deprind cei ce au inima curată, cei care îl iubesc cu
toată inima pe Dumnezeu şi urmează poruncilor Lui, cei în care Se
sălăşluieşte Duhul Sfânt, duhul smereniei, cei care se pătrund de
duhul dragostei.
Doar cei ce s-au deprins să îi iubească pe cei
care-i urăsc, să-şi iubească vrăjmaşii, i-au biruit pe aceştia - cu
binele şi cu dragostea. Mila şi împreună-pătimirea - iată
însuşirile de temelie, calităţile de temelie ale
dragostei.
Cine are dragoste, acela are şi milă şi
împreună-pătimire, fiindcă nu poţi să iubeşti fără să suferi
împreună cu cel iubit. Un asemenea om nu poate să nu facă binele
celor care au nevoie de el şi-l face fără să aştepte recunoştinţă,
fără să aştepte să i se răsplătească pe măsură.
Din dragostea curată izvorăşte milostivirea, din
dragoste curată împlinesc adevăraţii creştini aceste porunci ale
lui Hristos: dau împrumut celor de la care nu se aşteaptă să mai
primească înapoi, fac tot felul de fapte bune.
Domnul cere să nu aşteptăm nimic în schimb pentru
binele făcut şi ne făgăduieşte marea plată a veşnicei bucurii,
spunând că vom fi fii ai Celui Preaînalt.
Ştiţi ce spunea Domnul Iisus Hristos despre
înfricoşata Judecată şi despre faptul că drepţii vor fi
îndreptăţiţi doar pentru dragoste, doar pentru faptele dragostei.
Fii ai Celui Preaînalt se vor numi ei, vor străluci ca stelele pe
cer. Iar cei ce dragoste n-au avut, cei ce n-au făcut faptele
milostivirii, se vor numi fii ai diavolului şi vor fi chinuiţi în
veci dimpreună cu el.
Dragostea este împlinirea a toată legea (Romani
13, 10). Milostivirea este de asemenea toată legea lui Hristos,
fiindcă ea vine din dragoste. Ce să facem ca să dobândim dragostea?
Mare, uriaşă este această lucrare, e scopul întregii noastre
existenţe, scopul întregii noastre vieţi.
Am fost făcuţi de Dumnezeu ca să ne apropiem de El
duhovniceşte. Trăim pentru a deveni fii ai Celui Preaînalt, pentru
a ne desăvârşi, pentru a tinde către El.
Pe care cale trebuie să
mergem?
Mergeţi prin uşa cea îngustă, pe calea cea
pietroasă şi spinoasă, fără a vă teme de pătimiri, fiindcă ele nasc
binele. Cel care pătimeşte devine slobod de egoism, devine
liniştit, blând, plin de dragoste.
Trebuie să mergem pe calea necazurilor, împlinind
toate poruncile lui Hristos. Prin neobosite rugăciuni şi post
trebuie să intrăm în împărtăşirea cu Dumnezeu.
Au agonisit dragostea cei care, asemenea
cuviosului Serafim din Sarov, zi şi noapte s-au rugat şi au postit
aspru. Domnul curăţeşte inimile lor de toată întinăciunea, fiindcă
Duhul Sfânt, Duhul dragostei poate sălăşlui doar într-o inimă
blândă, smerită. Trebuie să agonisim blândeţea, smerenia, şi atunci
va veni sfânta dragoste.
Pentru multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de
păcatele noastre nenumărate, însă neîncetată şi de temelie trebuie
să fie rugăciunea pentru ca Domnul să curăţească inimile noastre de
răutate, să ne dea marile virtuţi creştineşti: blândeţea, smerenia,
sfânta dragoste.
Nicicând să nu uitaţi rugăciunea cea mai însemnată
- rugăciunea pentru dobândirea dragostei. Rugaţi-vă pentru aceasta
cum vă va pune Dumnezeu în inimă - de pildă, astfel: „Doamne, dă-mi
sfânta dragoste, învaţă-mă să iubesc toţi oamenii: şi pe cei de
aproape şi pe cei de departe şi pe cei credincioşi şi pe cei
necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi,
păcătoşii şi ticăloşii”. Amin.
15 octombrie 1944
Sursa: Doxologia
