Evanghelia
Luca 10,
25-37
În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de
lege, ispitindu-L şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să
moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în
Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din
toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău, ca
pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă aceasta
şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis
către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a
zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în Ierihon şi a căzut
între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, s-au
dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un preot cobora pe calea
aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături. Tot aşa şi un levit,
sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a trecut pe alături. Dar un
samarinean care era călător, ajungând lângă el şi văzându-l, i s-a
făcut lui milă de el şi, apropiindu-se, i-a legat rănile turnând
peste ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a
dus la o casă de oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la
plecare, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de
el şi ce vei mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îţi voi da
înapoi. Deci care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele
celui care căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care
a făcut milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: du-te de fă şi tu
asemenea.
Părintele Ilie Cleopa –
Pilda Samarineanului milostiv
Iubiți credincioși,
Dacă citim cu atenție Sfânta Evanghelie vedem că
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei
4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile
diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și
legiuitorii (Matei 22, 15-18).
Aceste ispitiri din partea lor, întotdeauna erau
amestecate cu ură, cu vicleșug și cu fățărnicie. Așa vedem, de
exemplu, că fariseii, au ținut sfat cu vicleșug ca să prindă în
cuvânt pe Mântuitorul, și au trimis la El niște iscoade ca să-L
întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mântuitorul,
cunoscând viclenia lor, a zis către ei: „De ce Mă ispitiți,
fățarnicilor?” (Marcu 12, 15). Altă dată saducheii și fariseii s-au
apropiat cu vicleșug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a
răspuns: „Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos,
pentru că este cerul roșu; iar dimineața ziceți: Astăzi va fi
furtună, pentru că se roșește cerul posomorât. Apoi le-a zis:
Fățarnicilor, fața cerului știți să o judecați, dar semnele
vremilor nu puteți! Neam viclean și adulter cere semn și semn nu i
se va da decât numai semnul lui Iona, și lăsându-i a plecat” (Matei
16, 1-4).
Vedeți, fraților, că în cuvintele de răspuns către
saduchei și farisei, îi numește fățarnici și neam viclean. Și
aceasta pentru că în sfătuirea lor de a-L ispiti și a-I cere semn
din cer, erau plini de fățărnicie și viclenie. La fel vedem și pe
legiuitorul din Sfânta Evanghelie de azi venind cu viclenie și
fățărnicie către Domnul, ispitindu-L și zicând: „Învățătorule, ce
voi face să moștenesc viața cea veșnică?” (Luca 10, 25). Dar Domnul
nostru Iisus Hristos, care „prinde pe cei înțelepți în vicleșugul
lor” (I Corinteni 3, 19), văzând pe legiuitor că una vorbește cu
gura și alta plănuiește în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele
sale, ci îi pune o întrebare, zicând: „În Lege ce este scris, cum
citești?” (Luca 10, 26), încercând din cuvintele lui să-l învețe
cele ce nu știa. Mântuitorul, care întotdeauna vedea vicleșugul
celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscând viclenia
legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: „Ce scrie în Legea lui
Moise?" Iar el a zis: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată
inima ta, din tot sufletul tău, și pe aproapele tău ca pe tine
însuți.” (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mântuitorul i-a
zis: „Drept ai răspuns, fă aceasta și vei fi
viu”.
Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este
Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: „Fă aceasta și vei fi viu?”
Dar poate oare cineva să se mântuiască fără credință în Iisus
Hristos? Nu, căci Domnul a zis: „Cela ce crede întru Mine, nu crede
în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe Mine”, și iarăși: „Cel ce mă
vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 44-45),
și iarăși: „Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi”
(Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi
viu împlinind cele scrise în legea lui Moise? Iată pentru ce:
pentru că Legea lui Moise a fost învățătoare și „călăuză spre
Hristos” (Galateni 3, 24), iar „sfârșitul Legii este Hristos, spre
îndreptarea a tot celui ce crede” (Romani 10, 4), și cela ce crede
în învățătura lui Moise, acela crede și în Iisus Hristos. Cum zice
și în alt loc: „De ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și Mie”
(Ioan 5, 46-47).
A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin
cele scrise în legea lui Moise, pentru că „tot cel ce iubește pe
Cel ce a născut, iubește și pe cel născut din El” (I Ioan 5, 1).
Iar legiuitorul vrând a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus:
„Cine este aproapele meu?” (Luca 10, 29) Iată, altă întrebare pusă
cu vicleșug lui Iisus. Oare legiuitorul nu știa cine este aproapele
lui? Acesta ca un legiuitor și învățător de Lege, știa cu adevărat
cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia
să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul
iudeilor sunt aproapele lor, iar nu oricare om.
Dar Preabunul nostru Mântuitor, vrând să-i arate
cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului
căzut între tâlhari, zicând: „Un om oarecare, se cobora din
Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l
și rănindu-l, s-au dus lăsându-l abia viu” (Luca 10, 30). Vedeți,
fraților că Mântuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca
prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele
nostru și de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea
a-l ajuta.
După ce Mântuitorul a spus această pildă
legiuitorului, l-a întrebat: „Care dintre aceștia trei ți se pare a
fi aproapele celui ce a căzut între tâlhari?” Iar el, silit fiind
să spună adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dânsul. Atunci
Mântuitorul a zis: „Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10,
37).
Vedeți înțelepciunea cea fără de margine a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu
viclenie și fățărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mântuitorul,
prin pilda cu omul cel căzut între tâlhari și cu Samariteanul cel
milostiv, care a purtat grijă de cel rănit și căzut între tâlhari,
i-a dat un minunat și dumnezeiesc răspuns. Mai întâi a învățat pe
legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a
făcut a înțelege acest lucru și a-l mărturisi, i-a zis: Mergi și fă
și tu asemenea. Adică să nu mai socotești de acum înainte că numai
cei din neamul iudeilor sunt aproapele tău, ci oricare om din
această lume să fie socotit aproapele nostru, și de este cineva în
necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu
noi.
Iubiți credincioși,
Dar să revenim cu cuvântul nostru la cele despre
care am vorbit la început, adică despre ispitirea cea vicleană și
despre fățărnicie. Să vorbim ceva despre aceste două patimi pentru
care Mântuitorul nostru Iisus Hristos de atâta ori i-a mustrat și
i-a amenințat cu vaiul pe cărturari, pe farisei, pe saduchei și pe
legiuitorii Legii Vechi.
Mai întâi să arătăm ce este
vicleșugul.
Trebuie să știm și să înțelegem că tatăl tuturor
răutăților și izvor a tot vicleșugul este diavolul. Acesta cu
viclenie a înșelat la început pe strămoșii noștri Adam și Eva și cu
înșelăciunea cea vicleană i-a scos din rai (Facere 3, 1; II
Corinteni 11, 3). Dumnezeu urăște pe omul viclean (Psalm 5, 6).
Sfânta și dumnezeiasca Scriptură arată că „inima omului este mai
vicleană decât orice și foarte stricată! Cine o va cunoaște?”
(Ieremia 17, 9). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că
vicleșugul este un păcat care, împreună cu altele, își are izvorul
și rădăcina în inima omului, zicând: „Căci dinlăuntru, din inima
omului ies cugetele cele rele, desfrânările, bețiile, uciderile,
adulterul, lăcomia, vicleșugurile, înșelăciunile, pizma, hula,
trufia, ușurătatea” (Marcu 7, 21-22).
Marele Apostol Pavel mustră pe Elima vrăjitorul
pentru viclenia lui, zicând: „O, tu cel plin de toată viclenia și
de toată înșelăciunea, fiu al diavolului și vrăjmaș a toată
dreptatea” (Fapte 13, 10). Același Apostol acuză pe cei care s-au
împotrivit lui Dumnezeu, plini fiind de toată nedreptatea, de
desfrânare, de viclenie, de lăcomie și de răutate (Romani 1,
28-29). Și învățând pe creștini, le spune: „Ne-am lepădat de cele
ascunse ale rușinii, nemaiumblând cu vicleșuguri, nici stricând
cuvântul lui Dumnezeu” (II Corinteni 4, 2). Iar Efesenilor le
spune: „Să nu fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo
de orice vânt al învățăturii prin înșelăciunea cea omenească, prin
vicleșugul lor spre uneltirea răzvrătirii” (Efeseni 4,
14).
Frații mei, din mărturiile de mai sus dacă ați
ascultat cu atenție, ați putut înțelege următoarele: întâi, că
diavolul este începutul și rădăcina tuturor răutăților și al
vicleșugului; al doilea, că vicleșugul izvorăște din inima omului
și al treilea, că oamenii cei vicleni sunt fii ai diavolului și
vrăjmași a toată dreptatea.
Să arătăm câte ceva și despre păcatul cel pestriț
și felurit al fățărniciei, care este armură blestemată a
vicleșugului diavolesc. Și iată ce am a zice în această privință.
Să știți că fățărnicia are rădăcina pe vicleșug, iar roade, pe
minciună, pe amăgire, pe măiestrie, pe agoniseala rea, pe necinste
și pe vătămarea aproapelui.
Omul fățarnic este nesincer, prefăcut, fals și
viclean, căci una gândește și alta vorbește. Cuvântul lui este da,
iar lucrul său nu. Oamenii fățarnici cinstesc pe Dumnezeu numai cu
buzele, după cum arată Sfânta Scriptură, zicând: „Poporul acesta se
apropie de Mine, numai cu gura și cu buzele Mă cinstește, iar cu
inima este departe de Mine” (Isaia 29, 13), și dumnezeiescul
prooroc Ieremia, arătând același lucru, zice: „Aproape ești Tu,
Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor” (Ieremia 12, 2).
Oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3,
5). Mântuitorul nostru Iisus Hristos a asemănat cu aluatul păcatul
fățărniciei, zicând către ucenicii Săi: „Păziți-vă de aluatul
fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12, 1). Dar de ce
Mântuitorul a asemănat cu aluatul pe fățarnici? Iată de
ce!
După cum aluatul dospește toată frământura (Matei
13, 33), așa și fățărnicia unită cu vicleșugul, strică toată
așezarea cea duhovnicească a omului. Inima, mintea, vederea, limba,
buzele lui precum și toată purtarea lui cea din afară și cea
dinlăuntrul lui sunt tulburate de aceasta.
Nu auzim în Sfânta Scriptură, zicând: Vai ție
vameșule! Vai ție desfrânată! Vai ție tâlharule! Că pe toți aceștia
i-a primit și i-a miluit Domnul. Iar pe fățarnici, de multe ori i-a
mustrat și cu vaiul i-a amenințat, zicând: „Vai vouă, cărturarilor
și fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor înaintea
oamenilor, că nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre
nu-i lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă cărturarilor și fariseilor
fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați
îndelung, pentru aceasta mai multă osândă veți avea” (Matei 23,
14).
Și iarăși: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic,
și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei mai îndoit decât voi”
(Matei 23, 15). Acestea și încă multe vaiuri a spus Mântuitorul
asupra cărturarilor și fariseilor, saducheilor și legiuitorilor.
Nici unul din sfinți și din filosofii lumii acesteia nu a putut să
arate păcatului fățărniciei și al vicleșugului mai luminat ca
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care fiind Dumnezeu
adevărat, privea în inimile cărturarilor și ale fariseilor, și
văzând aceste patimi grele le mustra și le amenința cu
vaiul.
De aceea și Sfântul Apostol Petru îndeamnă pe toți creștinii să fugă de vicleșug și fățărnicie (I Petru 2, 1). Păcatul fățărniciei duce pe mulți la erezie, la rătăcire și este, nu numai un prilej de sminteală, ci și de pierzare pentru mulți. Marele Apostol Pavel a arătat că în vremile cele de apoi, mulți fățarnici și vicleni se vor arăta: „Duhul grăiește lămurit, zice el, că în vremile cele de apoi unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile diavolilor prin fățărnicia unor mincinoși, care sunt osândiți în cugetele lor” (I Timotei 4, 1-2).
În această categorie de fățarnici intră toți
ereticii, toți sectanții, care prin fățărnicie și falsă smerenie și
credință strâmbă, amăgesc pe cei necunoscători ai vicleșugului și
ai minciunii lor. De aceea este bine ca toți credincioșii și cei ce
au dreaptă credință să fugă de acești șerpi veninoși, de acești
fățarnici vicleni, care cu viclenie și fățărnicie se silesc a
înșela pe cei nevinovați. Aceștia sunt lupi îmbrăcați în piei de
oaie (Matei 7, 15-16), care cu viclenie și fățărnicie vor să înșele
și să piardă oile cele cuvântătoare ale lui
Hristos.
Oamenii care sunt cuprinși de păcatele fățărniciei
și ale vicleșugului, îi puteți cunoaște din aceste semne: „Cinstesc
pe Dumnezeu numai cu buzele” (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2); nu fac
cele ce zic (Matei 23, 3-4); oamenii fățarnici sunt cucernici numai
la arătare (II Timotei 3, 5); se îngrijesc numai de evlavia cea din
afară (Matei 23, 25).
Oamenii fățarnici sunt observatori numai la
lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23); învață minciuna
(Fapte 20, 30; I Timotei 4, 2); fac lucruri bune cu îngâmfare
(Matei 6, 2); postesc și se roagă cu îngâmfare (Matei 6, 2-12).
Oamenii fățarnici zic: „Doamne, Doamne", dar nu fac voia lui
Dumnezeu (Matei 7, 21); le plac scaunele cele dintâi la adunări
(Matei 23, 6; Marcu 12, 38-39); „sunt orbi față de păcatele lor și
aspri cu păcatele altora" (Luca 6, 41-42; Romani 2, 1-3); mănâncă
casele văduvelor, cum a zis Domnul (Matei 23, 14); sunt lupi
îmbrăcați în piei de oaie (Matei 7, 15); fățarnicii întrebuințează
religia în scop de câștig (Luca 20, 47); sunt zeloși în a face
prozeliți (Matei 23, 15); nu lasă pe alții să intre în cer (Luca
11, 52).
Dumnezeu pe oamenii fățarnici îi socotește
urâciune (Isaia, 1, 11-14); oamenii fățarnici se cunosc după
faptele lor (Matei 7, 15-20). Pedeapsa lui Dumnezeu ajunge pe cei
fățarnici (Marcu 12, 40; Iov 15, 24). Fățarnicii mai ales în
vremurile din urmă se vor arăta (I Timotei 4, 2; II Timotei 3, 5)
De oamenii fățarnici trebuie a fugi și a ne îndepărta (II Timotei
3, 5-6).
Iubiți credincioși,
În încheiere voi vorbi despre cel mai viclean și
mai fățarnic om din lume, care a întrecut cu răutatea vicleniei și
a fățărniciei pe toți cei mai înainte de el. Acesta a fost Iuda
Iscarioteanul, unul din cei doisprezece Apostoli, care s-a făcut
vânzător al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest om viclean
și fățarnic intrând satana (Luca 22, 3), a lucrat prin el la
vânzarea și pierderea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acest
viclean și fățarnic ucenic, Mântuitorul a fost dat la chinuri, la
răstignire și la moarte pe cruce (Matei 27, 33-37). În acest Iuda,
„fiul pierzării”, (Ioan 17, 12), care mai bine nu s-ar fi născut
(Matei 26, 24), s-au unit aceste preagrozave fapte ale vicleșugului
și ale fățărniciei. Acest preaviclean și fățarnic ucenic, pe lângă
răutățile mai sus arătate, era și foarte bolnav de iubirea de
arginți. Și când Maria, sora lui Lazăr în Betania a spălat cu mir
de nard curat, de mare preț picioarele Mântuitorului și le-a șters
cu părul capului ei (Ioan 12, 3), Iuda i-a făcut supărare Mariei,
zicând că ar fi trebuit să vândă mirul și prețul să-l fi dat la
săraci.
Iuda cel viclean și fățarnic, arătându-se că îi
este milă de săraci, înșela pe cei de față pentru că lui nu-i era
milă de săraci, ci „pentru că era fur și având punga, lua din ce se
punea în ea” (Ioan 12, 5-6). O, viclenie și fățărnicie; cu chipul
se arăta milostiv, iar în inimă avea nesațul iubirii de argint. Tot
așa și la vinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani a dat semn
la cei ce voiau să prindă pe Domnul, zicând: „Pe care voi săruta,
Acela este; puneți mâna pe El” (Matei 26, 48). Și îndată venind la
Iisus, a zis: „Bucură-Te, Învățătorule! Și L-a sărutat” (Matei 26,
49). Iar Mântuitorul i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?”
(Matei 26, 50). O, viclenie și fățărnicie nemaiauzită a
vânzătorului și o, bunătate negrăită a Mântuitorului! Știe toate
cele din inima lui Iuda, cunoaște toată viclenia și fățărnicia lui,
dar nu-l mustră și nici nu-l pierde, ci cu cuvânt plin de blândețe
îl întreabă, zicând: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26,
50).
Vedeți, frații mei, faptele vicleșugului și ale
fățărniciei lui Iuda? În inimă are vânzarea și prinderea
Mântuitorului, iar pe buze, „Bucură-te, Învățătorule!" și sărutarea
cea vicleană, ca semn celor ce veniseră să-L prindă pe Domnul. Iar
Preabunul nostru Mântuitor îi zice: Prietene și ucenicul Meu, cu ce
ți-am greșit, de ce mă vinzi la cei fără de lege? Eu te-am făcut
apostol. Eu te-am făcut părtaș Trupului și Sângelui Meu (Marcu 14,
22-25). Eu ți-am dat harul și puterea de a face minuni, de a izgoni
duhurile cele necurate, de a tămădui tot felul de boli și de a
învia morții (Matei 10, 1-8). Eu ți-am încredințat și punga cea de
obște spre a mângâia într-un fel inima ta cea iubitoare de arginți
și neputința ta (Luca 22, 36), iar tu acum, ucenicul Meu și
prietenul Meu, care de atâtea daruri și cinste te-ai îmbogățit de
la Mine, fără de nici o recunoștință și fără de nici o milă, mă dai
spre moarte? Oare îți dai seama câtă întunecare, câtă orbire
spirituală și câtă nerecunoștință este acum în inima ta? Pentru ce
te faci de bună voie fiu al pierzării? (Ioan 17, 22), că „Eu nu
voiesc moartea păcătosului” (Iezechiel 18, 23; II Petru 3,
9).
Iată până la câtă întunecare și înșelare
spirituală ajunge omul cel viclean, fățarnic și iubitor de
argint.
Vă rog, frații mei, să fugiți ca de moarte de
păcatul vicleniei și al fățărniciei și ce aveți în inimă aceea să
aveți și pe buze. Să nu fim fățarnici în fapte și în cuvinte, ca să
nu cădem în osânda lui Iuda vânzătorul. Să vă creșteți copiii în
frica de Dumnezeu, învățându-i să nu spună minciuni, să asculte, să
iubească Biserica, rugăciunea, milostenia și citirea cărților
sfinte.
Așa de vom face, vom fi în pace și cu Dumnezeu și
cu aproapele nostru și vom avea pacea și bucuria Duhului Sfânt în
inima și conștiința noastră. Amin.
Sursa: Doxologia
