Evanghelia
Luca 13,
10-17
În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de
sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de
optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu
putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a
chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi
şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început
să slăvească pe Dumnezeu. Atunci mai marele sinagogii, mâniindu-se,
pentru că Iisus o vindecase sâmbăta, a luat cuvântul şi a grăit
poporului: şase zile sunt în care trebuie să se lucreze omul; deci
veniţi în aceste zile şi vă vindecaţi, şi nu în ziua sâmbetei. Iar
Domnul i-a răspuns şi a zis: făţarnicilor, fiecare dintre voi nu-şi
dezleagă, oare, în ziua sâmbetei, boul sau asinul de la iesle şi
nu-l duce să-l adape? Dar această femeie, care este fiica lui
Avraam şi pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se
cădea, oare, să fie dezlegată de legătura ei în ziua sâmbetei? Şi
zicând El acestea, s-au ruşinat toţi cei care erau împotriva Lui,
iar poporul întreg se bucura de faptele măreţe săvârşite de
Dânsul.
Părintele Cleopa Ilie -
Despre zavistie și fățărnicie
„Zavistia este maica uciderii și decât
preadesfrânarea este mai rea” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Împărțire
de grâu", Buzău, 1833, p. 164)
Iubiți credincioși,
Ați auzit în Sfânta Evanghelie de azi, cum
mai-marele sinagogii, din râvnă pentru cinstirea sâmbetei, și-a
ascuns zavistia și fățărnicia sa, zicând: „Șase zile sunt în care
se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecați-vă, iar nu în
ziua sâmbetei” (Luca 13, 14). Vedeți, frații mei, ce zavistie și
fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă, sub râvna pentru
lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și în inima
lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpânea pe acest om, nu
râvna pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu a rânduit
sâmbăta ca încetare de lucrul mâinilor, iar nu încetarea lucrării
faptelor bune și, mai ales, vindecarea unei femei
bolnave?
Niciodată Domnul și Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe
farisei și pe legiuitorii fățarnici și plini de zavistie. Căci
păcătoșii când se întorceau la pocăință din toată inima, cu mare
milă și iubire îi primea Dumnezeu. Iar când era învinuit de
cărturari și farisei că umblă cu păcătoșii și stă la masă cu ei, El
le zicea: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la
pocăință” (Matei 9, 13). Și iarăși: „N-au trebuință cei sănătoși de
doctori, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Însă cărturarilor le zicea:
„Vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră întru Împărăția
Cerurilor” (Matei 21, 31), fiindcă în inima lor Fiul lui Dumnezeu a
văzut cele mai cumplite patimi, ca: mândria, zavistia, ura,
viclenia, slava deșartă, fățărnicia și altele multe de acest fel.
Dar să revenim la cuvântul nostru și să vorbim despre zavistie și
fățărnicie, de care v-am amintit.
Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după
învățătura Sfinților Părinți se zice „naștere a diavolului" și mai
rea decât însuși diavolul.
Pentru a arăta că zavistia este mai rea și decât
diavolul, să ne ducem cu mintea la împăratul Saul și la David. Saul
zavistuia foarte mult pe David și căuta în tot chipul să-l omoare.
Pentru ce? Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul, vrăjmașul
de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar când David se
întorcea biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieșit femeile în
întâmpinarea lui David din toate cetățile lui Israel, cântând și
jucând cu timpane, cu fluiere și alăute, și ziceau: „Bătut-au Saul
cu miile și David cu zecile de mii. Și s-a mâniat Saul foarte tare
și nu a plăcut în ochii lui Saul cuvântul acesta și a zis: Lui
David i s-au dat zecile de mii și mie numai mii? Și ce mai lipsește
fără numai împărăția? Și s-a uitat rău Saul din ziua aceea la
David” (I Regi 18, 7-9). Și din ziua aceea, zavistuia Saul foarte
pe David și căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut
duh rău de la Dumnezeu peste Saul și a rămas uimit în mijlocul
casei lui. Și David cânta din harfă cu mâna sa și gonea duhul rău
de la Saul. Duhul rău auzind cântarea lui David, fugea de la Saul,
dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se trezea din
chinurile duhului rău, lua sulița ca să-l omoare pe David și David,
ferindu-se din fața lui Saul, acesta a lovit cu sulița în peretele
casei (I Regi 18, 10-11; 19, 9-10).
De aici oricine poate cunoaște că zavistia este
mai rea decât diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, când
cânta David, dar nu și zavistia din inima lui.
Auzim și pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur
care zice așa: „Zavistia este maică a uciderii și mai rea decât
preadesfrânarea. Căci aceasta stă la om cât timp este robit de ea,
iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat și toată lumea a
vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut
pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe
Isav să urască și să prigonescă pe fratele său Iacov (Facere 27,
41). Aceasta a făcut pe diavol să înșele pe om în Rai" (Sfântul
Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă:
„Dar tu acum nu omori, ci mult mai multe și mai cumplite decât
uciderea faci, căci te rogi ca fratele tău să pătimească cele de
ocară și curse dinspre toate părțile îi întinzi ca să vatămi pe
fratele tău.
Deci, ori de miluiești, ori de priveghezi, ori de
postești, cu acest scop te-ai făcut mai necurat decât toți dacă
zavistuiești pe fratele tău. Deci să știi că lucru rău este
zavistia și lipsită de toată iertarea și mai cumplită și decât
rădăcina tuturor răutăților, că iubitorul de argint atunci se
bucură când ia, iar zavistnicul atunci se bucură când altul nu
ia.
Diavolul zavistuiește numai pe om, iar dintre
diavoli pe nici unul. Iar tu pe om zavistuiești și împotriva celui
de un neam cu tine stai. Și ce iertare vei dobândi? Care cuvânt de
îndreptare vei da tu, cel ce, când vezi pe fratele tău în
îndestulare, tremuri și te îngălbenești în loc să te veselești?
Deci aceasta să înțelegi, că cela ce este zavistuit, se va trezi și
mai strălucit se va face; iar zavistuitorul mai multe rele va aduna
asupra sa... Pentru care pricină, spune-mi, zavistuiești pe fratele
tău? Că a luat mare dar duhovnicesc? Și de la cine a luat,
spune-mi? Au nu de la Dumnezeu?
Deci către Acela primești gândul zavistiei în
inima ta, care a dat Darul? Văzut-ai de unde se trage răul și ce
vârf al păcatelor se face și cât îți sapă ție prăpastia muncii? Și
ce poate fi mai ticălos decât sufletul acela, care ieri era prieten
cu prietenul tău și se împărtășea cu el de cuvinte și de masă, apoi
îndată, pentru că a văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat de
la sine masca prieteniei și a intrat sub fața vrăjmașului, mai bine
zis a turbării!" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op cit., p.
174).
Apoi zice: „Ce faci omule? Socotești că este de
mare folos a surpa bunătățile aproapelui? Dar mai înainte de
acelea, surpi pe ale tale". Și iar zice: „Măcar semne de va face
cineva, măcar feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos,
și pentru faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va
avea această boală și meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decât
toți" (Sf. Ioan Gură de Aur, op cit., Cuvânt pentru
zavistie).
Iubiți credincioși,
Aceste cuvinte și învățături pe care le-ați auzit
până aici, despre zavistie, nu sunt ale mele, ci ale Sfântului și
dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur. De aceea ele sunt
vrednice de ținut minte cu toată evlavia, spre folosul
nostru.
Și acum să arătăm câteva lucruri despre cea de-a
doua patimă, despre fățărnicie.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, descoperind
această blestemată patimă în inima mai-marelui sinagogii, i-a zis:
„Fățarnicilor, fiecare din voi nu-și dezleagă sâmbăta boul sau
asinul său de la iesle și îl duce de îl adapă? Dar pe această fiică
a lui Avraam, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se
cădea a o dezlega din legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (Luca 13,
15-16). Iată, frații mei, cum știutorul de inimi Iisus Hristos
vădește patima fățărniciei ce era încuibată în inima mai-marelui
sinagogii și cu câtă înțelepciune îi arată lui și tuturor celor de
față, datoria sfântă de a ajuta pe cei bolnavi și de a-i scoate din
primejdiile care vor fi, fără a ține seama că este sărbătoare sau
nu.
Că spune: „Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul
său să-l ducă la apă în ziua sâmbetei, apoi cu cât mai cuviincios
și de nevoie este a dezlega un suflet din legătura satanei în ziua
sâmbetei?" Și în alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru
sâmbătă, ci sâmbăta pentru om (Marcu 2, 27), arătând cât de mare
cinste are omul de la Dumnezeu, față de sărbătorile ce i s-au
rânduit a le ține și că mai mare este fapta milostivirii față de
om, decât însăși ținerea sărbătorii în care se cuvine bine a
face.
Dar, frații mei, este bine să adâncim mai mult
cele despre fățărnicie. Să știm că „fățărnicia este un greu și
cumplit păcat, care are ca rădăcină vicleșugul, iar ca roade:
minciuna, amăgirea, măiestria, agoniseala cea rea, necinstea și
vătămarea aproapelui" (Cazania, București, 1857, p. 555).
Dicționarul Noului Testament spune că „omul fățarnic este nesincer,
prefăcut, mincinos și viclean" (Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 155).
Iar în Sfânta Scriptură citim următoarele: oamenii fățarnici
cinstesc pe Dumnezeu „numai cu buzele" (Isaia 29, 13; Ieremia 12,
2). Oamenii fățarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31).
Oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3,
5). Oamenii fățarnici se îngrijesc numai de curățenia cea din afară
(Matei 15, 2-6). Oamenii fățarnici sunt observatori numai la
lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca 11, 42).
Iată pentru ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un adevărat
Dumnezeu și știutor al inimilor a mustrat cu asprime pe cărturari,
pe farisei și pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau
bolnavi și orbiți foarte de această blestemată patimă și de atâtea
ori cu vaiul i-a amenințat, zicându-le: „Vai vouă, cărturarilor și
fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor înaintea
oamenilor că nici voi nu intrați, nici pe cei ce vor să intre nu-i
lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor
fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie îndelung vă
rugați. Pentru aceasta mai multă osândă veți lua” (Matei 23, 14),
și iarăși: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor, că înconjurați
marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl
faceți fiu al gheenei îndoit decât voi” (Matei 23, 15). Iar văzând
orbirea lor spirituală, le zicea: „Călăuze oarbe” (Matei 23, 16),
„Nebuni și orbi” (Matei 23, 17), „Șerpi, pui de vipere” (Matei 23,
33) și alte nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea,
viclenia și fățărnicia lor.
Dacă luăm aminte la învățătura Domnului din Sfânta
Evanghelie, putem cunoaște că nici un păcat nu a fost mustrat așa
de aspru și amenințat cu vaiul și cu osândă veșnică, mai mult ca
păcatul fățărniciei, pe care Mântuitorul l-a descoperit în inimile
cărturarilor, ale fariseilor și ale legiuitorilor poporului Israel.
Dar pentru care pricină acest lucru? Pentru că nici un păcat al
firii omenești nu este mai complicat cu alte multe păcate, ca
fățărnicia. De aceea, Mântuitorul, în alt loc, acest păcat cumplit
l-a asemănat cu aluatul, zicând: „Feriți-vă de aluatul fariseilor,
care este fățărnicia” (Luca 12, 1), căci precum aluatul dospește
toată frământătura, așa și păcatul fățărniciei strică și otrăvește
toată așezarea sufletului celui ce se îmbolnăvește de acest
păcat.
În continuare vă voi spune două istorioare, una
despre zavistie și alta despre fățărnicie.
Împăratul Leon cel Înțelept, stând odată de vorbă
cu niște filosofi creștini, aceia i-au spus că păcatul zavistiei și
al iubirii de argint sunt egale în răutate. Iar împăratul a
poruncit să-i caute doi oameni care ar fi vătămați la suflet de
aceste două patimi. Cei trimiși de împărat au găsit ce căutau și
le-au zis: „Vă cheamă împăratul să vă cunoască și să vă dea câte un
dar mare". Aceia s-au bucurat mult de această chemare, neștiind la
ce sunt chemați. Și îndată au venit. „Vreau să fac milă cu voi și
să vă dau câte un dar". Și a chemat mai întâi pe iubitorul de
argint și i-a zis: „Ție o să-ți dau daruri mari, iar celui ce vine
după tine îi vor da îndoit decât ție. Ce vrei să-ți dau?" Iar
iubitorul de argint, stând puțin pe gânduri, a zis: „Măria Ta, eu
vreau să-mi iei jumătate din averea mea!" Împăratul a tăcut și i-a
zis: „Du-te și să vină celălalt (zavisnicul)". Și i-a zis și
acelui: „Cere de la mine orice dar, însă să știi că celuilalt îi
voi da îndoit ca ție!" Iar omul cel zavistnic, gândin-du-se puțin,
a zis: „Măria Ta, mie să-mi scoți un ochi!" Apoi chemându-i pe
amândoi, le-a zis: „Vai de voi, oameni blestemați, am făcut cu voi
o experiență și rău ați ieșit înaintea mea amândoi! Mergeți și vă
îndreptați viața prin spovedanie curată și prin pocăință adevărată,
ca să nu vă pierdeți sufletele voastre!"
Apoi chemând pe filosofi le-a spus din cercare,
cum iubitorul de argint a cerut să i se ia jumătate din avere cu
scopul ca celuilalt să i se ia toată averea și să nu aibă cumva mai
mult decât el. Iar cel zavistnic, cum a cerut să i se scoată un
ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amândoi. Și a zis către
filosofi: „Acum am văzut că mare dreptate aveți voi, că zavistia și
iubirea de argint, sunt egale în răutate".
Iată și a doua istorioară. Un călugăr se
fățărnicea în toată vremea că este sfânt și, la arătare, postea
mult și se înfrâna la toate, ca să-l laude oamenii și ceilalți
călugări; iar pe ascuns mânca și bea mult și făcea și alte răutăți,
ferindu-se de ochii oamenilor, ca să nu afle răutățile
lui.
Dar venind fără de veste peste el o boală grea și,
apropiindu-se de moarte, a chemat pe călugări și pe frați la el. Și
venind mulți din soborul mănăstirii, a început a plânge cu amar și
tremurând de frică, a zis către dânșii: „Frații mei, vai mie, căci
eu împreună cu voi de atâția ani petrecând, mă arătam că sunt mare
postitor, dar acest lucru îl făceam numai de fățărnicie, spre a fi
lăudat de voi și de oameni. Iar eu mâncam pe ascuns și beam mult,
și alte păcate grele am făcut. Și iată acum sunt dat spre mâncare
balaurului, care a legat picioarele și genunchii mei cu coada sa,
iar capul lui la gura mea stă și așteaptă să smulgă sufletul meu și
să-l ducă la pierzare!" Și zicând acestea a
murit.
Astfel, mare spaimă a cuprins pe toți cei de față,
iar starețul acelor călugări, care venise și el acolo, a zis către
toți: „Vedeți, fraților, cât de mare este prăpastia păcatului
fățărniciei și al mâncării pe ascuns?" (din Everghetinos, al Sf.
Grigorie Dialogul, p. 129-131).
Iubiți credincioși,
„Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască
și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). El ne-a
învățat în Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie, cum trebuie să
viețuim în această lume și cum să fie cuvântul nostru, față de
alții, când a zis: „Fie cuvântul vostru: da, da și nu, nu, iar ce
este mai mult decât aceasta, de la cel viclean este” (Matei 5, 37).
Adică ce cugetă inima ta și simte inima ta aceea să grăiască și
gura ta. Că dacă una gândim și avem în inimă și alta facem și
vorbim suntem fățarnici și nu vom scăpa de osândă. Acestea sunt
lucruri ale diavolului și ale fățărniciei, despre care zice Sfântul
Apostol Iacob: „Să fie vouă ce este da, da, și ce este nu, nu, ca
să nu cădeți sub judecată” (Iacob 5, 12).
Să ne izbăvim cu ajutorul lui Hristos și de
păcatul ucigaș de suflet al zavistiei care robește și omoară multe
suflete. De amândouă aceste păcate putem scăpa numai prin multă
rugăciune, prin deasă spovedanie, prin milostenie și cugetare la
moarte. Să cerem harul lui Dumnezeu în toate, să ne rugăm mereu, să
ne socotim mai păcătoși decât alții și să iubim din inimă pe
toți.
Acestea înțelegându-le, frații mei, să ne rugăm
din toată inima noastră către preamilostivul Dumnezeu, să ne
păzească de toate păcatele, dar mai ales de aceste două patimi prea
cumplite, adică zavistia și fățărnicia, ca să ne mântuim sufletele
noastre. Amin.
Sursa: Doxologia
