Evanghelia
Luca 18,
18-27
În vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de
Iisus şi L-a întrebat, zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să
moştenesc viaţa veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti
bun? Nimeni nu este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii
poruncile: să nu faci desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu
fii mărturie mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar
el I-a răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele.
Auzind acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde
toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în
ceruri; apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a
întristat, căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus
a zis: cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au
averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile
acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Iar
cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se
mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la
oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.
Pr. Ilie Cleopa –
Dregătorul Bogat - Păzirea
poruncilo
„Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea”
(Psalmi 61, 10)
Un tânăr oarecare s-a apropiat de Mântuitorul, a
îngenuncheat înaintea Lui și I-a zis: „Învățătorule bun, ce voi
face ca să dobândesc viața cea veșnică?” (Luca 18,
18).
Vedeți, fraților, că acest tânăr a venit cu mare
evlavie înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un
sfat: cum ar putea să intre în viața cea veșnică. Mântuitorul i-a
arătat că pentru a intra în viața veșnică trebuie să păzească
poruncile date de Dumnezeu lui Moise. Tânărul a zis că toate le-a
păzit din tinerețile sale. Auzind Mântuitorul aceste cuvinte, a
spus: „Încă una îți lipsește. Vinde toate câte ai și le împarte
săracilor și vei avea comoară în ceruri și vino de-mi urmează Mie”
(Luca 18, 22).
Prin aceste cuvinte Mântuitorul i-a arătat calea
cea înaltă a desăvârșirii care este mai presus de poruncile Legii
Vechi. Cu alte cuvinte Mântuitorul i-a spus: „Dacă vrei să intri în
viață, păzește poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar dacă
voiești să fii desăvârșit mergi, vinde-ți averile tale și le dă
săracilor și vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea, s-a dus
întristat că avea avere multă” (Luca 18, 23). Vedeți cât de mare
piedică în calea mântuirii, și mai ales a desăvârșirii, este averea
pentru acela care o iubește și își lipește inima de ea? Vedeți
pentru care pricină Mântuitorul a zis: „Căci cu anevoie va intra
bogatul în Împărăția Cerului” (Matei 19, 23) și că „mai lesne este
să treacă funia corăbiei prin urechile acului, decât bogatul să
intre în Împărăția lui Dumnezeu?” (Luca 18,
25).
Dar să ne punem o întrebare: Oare toți bogații vor
merge în iad? Nu, cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putință să
mântuiască și pe cei bogați, care vor avea bunăvoință a-și
chivernisi averea lor spre binele tuturor după plăcerea lui
Dumnezeu, fără a-și lipi inima de bogățiile veacului de acum. Auzi
ce zice dumnezeiasca Scriptură despre Avraam: „Iar Avraam era bogat
foarte cu dobitoace și cu argint și cu aur” (Facere 13, 2). Dar
cine a plăcut în fața lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Și cine a
fost mai binecuvântat de Dumnezeu decât el? Căci nimic nu l-a
împiedicat să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungând chiar să aducă
jertfă lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22,
2-18).
Să auzim încă și de bogățiile lui Iov pe care le
arată Sfânta Scriptură, zicând: „Și erau vitele lui Iov șapte mii
de cămile, perechi de boi cinci sute și cinci sute de asine ce
pășteau în munte și slugi multe foarte” (Iov 1, 3). Dar să auzim și
ce zice Dumnezeu despre Iov către diavolul: „Socotit-ai în cugetul
tău despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pământ,
fără cusur, drept și temător de Dumnezeu, care să se ferească de ce
este rău?” (Iov 1, 8). Așadar, frații mei, bogați au fost pe pământ
și Avraam și Iov, dar foarte drepți și temători de Dumnezeu și nu
legați cu inima de averile pe care le aveau. Ca să dovedim acest
lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov când a pierdut toate
averile sale: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi
întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului
binecuvântat” (Iov 1, 21).
Cât de mare lucru este necredința noastră,
fraților. Atunci când ni se întâmplă o mică pagubă, plângem, ne
întristăm și cădem în mâhnire și deznădejde. Iar dreptul Iov, după
pierderea atâtor cârduri de vite și a copiilor, n-a zis nici un
cuvânt rău împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulțumea lui
Dumnezeu. Așadar, nu bogăția este pricină de pierzare a celui
bogat, ci lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea și reaua
întrebuințare a bogăției sale îl duc la pierzare. Fericit este cel
ce va face cele spuse de marele Apostol Pavel: „Să fie acum cei ce
au averi, ca și cum nu le-ar avea și cei ce au femei, ca și cum nu
le-ar avea și cei ce se folosesc de lumea aceasta ca și cum nu s-ar
folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece” (I Corinteni 7,
29-31).
Să auzim și pe Solomon cel preaînțelept și
preabogat ce zice în privința averilor sale: „Mărit-am lucrurile
mele, zidit-am case, săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini și
livezi și mi-am sădit în ele tot felul de pomi roditori;
făcutu-mi-am iazuri ca să pot uda din ele o dumbravă unde creșteau
copacii. Avut-am slugi și slujnice și am avut feciori născuți în
casă. Avut-am cirezi și turme multe, mai mult decât toți cei ce au
fost mai înainte de mine în Ierusalim”... (Ecclesiastul 2, 4-7) „Și
am căutat spre toate lucrurile mele și spre toată truda mea cu care
m-am ostenit a face și iată toate sunt deșărtăciuni și vânare de
vânt și nimic nu este prisosire sub soare” (Ecclesiastul 2, 11).
„Și am urât viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub
soare că toate sunt deșertăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul
2, 17). Apoi filosofând despre moarte a zis: „Precum am ieșit din
pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în pământ și precum am
venit așa mă voi duce și nimic nu voi lua din agoniseala mea ca să
duc în mâna mea” (Ecclesiastul 5, 14).
Iubiți credincioși,
Dacă din toate câte avem, vom face milostenie la
săraci și vom urma lui Hristos cu viață curată, cu post, cu
rugăciune, cu înfrânare, cu priveghere și cu toată lucrarea
faptelor celor bune, ne vom face comoară în ceruri „unde furii nu o
sapă și rugina și molima nu o strică” precum a zis Domnul și
Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 6, 19). Ați auzit în Sfânta
Evanghelie de bogatul cel nemilostiv, care se chinuia în flăcările
iadului și care a cerut lui Avraam să trimită pe Lazăr să-i aducă
un vârf de deget înmuiat în apă ca să-i răcorească limba sa în
focul iadului; și a auzit pe Avraam, zicându-i: „Fiule, adu-ți
aminte că ai luat cele bune în viața ta, asemenea și Lazăr, cele
rele, iar acum el se bucură și tu te chinuiești. Și nici o
mângâiere sau ajutor n-a dobândit” (Luca 16,
24-25).
Ce i-au folosit bogatului averea și viața cea
desfătată, vremelnică și prea scurtă? Căci întrucât n-a fost
milostiv, s-a dus în munca cea veșnică, înfricoșată și prea greu de
suferit. Și aceasta nu pentru că a fost bogat, deoarece averea
„agonisită cu dreptate" este „dată omului de Dumnezeu" (Psalmi 131,
14-15; Facere 24, 35), ci reaua întrebuințare a averii și
nemilostivirea l-au dus pe el în munca cea veșnică. Deci nu bogăția
este pricina pierzării omului, ci întrebuințarea ei, ca urmare a
voinței libere pe care o are omul de la crearea
sa.
Iubiți credincioși,
Cine poate să spună îndeajuns câtă dreptate are
Dumnezeu când ne poruncește în porunca întâia din Decalog: „Să-L
iubim cu toată inima noastră cu tot sufletul nostru și cu tot
cugetul nostrum” (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat
viață, minte, simțiri și tot ce avem. Pe acestea să le punem în
slujba lui Dumnezeu, folosindu-le spre cele bune și nu spre păcat.
Cum putem da chipul nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui,
slăvindu-L neîncetat, și depărtând ochii noștri de la orice
sminteli și deșertăciuni. Domnul ne-a dat mâinile. Pe acestea se
cuvine să le punem în slujba Lui, nu a diavolului, întinzându-le la
furturi și desfrânări, ci la faptele cele bune și mai ales la
rugăciune și la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să
le dăm, ascultând cele sfinte, iar nu cântece de desfrânare, nici
vorbe rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic
din cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cânte psalmi și laude și
cântări dumnezeiești.
Dumnezeu ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele
pe calea pierzării, ci spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut
pântece, nu ca să-l îmbuibăm cu nesațiu, ci să-l hrănim cu măsură
și cu înfrânare. Dumnezeu a pus iubire între soți spre facerea de
copii, iar nu spre desfrânare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar
nu spre hule sau alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i
întrebuința cum se cuvine. Ne-a dat sănătate și putere spre a face
cele bune spre slava lui Dumnezeu și, în sfârșit, toate câte avem
de la El, ni le-a dat să le folosim spre binele nostru și spre
slava lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur, Împărțire de grâu,
op. cit., p. 397-398).
Deci, frații mei, nu se cuvine a iubi mai mult
cele pământești, decât pe Făcătorul și Dumnezeul nostru, Care ni
le-a dat pe toate. Iar dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut
și ne-a dat toate, câtă nedreptate facem, iubind averile și
desfătările veacului de acum și uitând noianul de binefaceri ale
Ziditorului nostru? Dacă Dumnezeu lasă bogați și săraci printre
oameni (Psalmi 74, 7; Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim
mai mult? Averea sau pe Cel ce ne-a dat-o? Știm că bogăția este
vremelnică (Pilde 27, 24). Bogăția noastră este nestatornică
(Psalmi 38, 10), și trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cât de mare
păcat fac cei ce iubesc cele vremelnice și trecătoare mai mult
decât pe Dumnezeu cel Preaveșnic, Care ne-a dăruit
toate?
Citim într-o carte că împăratul Alexandru Macedon,
după ce a cucerit atâtea țări și împărății, ajungând la moarte, a
lăsat testament să-i facă la sicriul lui două guri și pe acolo săi
scoată mâinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce dorește să-l
îngroape cu mâinile goale și să fie scoase afară din sicriu, el
le-a zis: „vreau să arăt la toți împărații și regii pământului care
vor veni după mine să nu-și lipească inima de nimic din această
lume. Că toate câte avem aici rămân și noi plecăm la veșnicie cu
mâinile goale și luăm cu noi numai ce am făcut în această viață,
bune sau rele!" Cu adevărat, mare filosofie a arătat Alexandru
Macedon prin această pildă a sa care nu trebuie uitată de noi cei
de pe pământ.
Iată și o istorioară
adevărată:
Mergând un monah pentru o trebuință la
Constantinopol, a intrat într-o biserică. Tot atunci a intrat în
biserică un iubitor de Hristos, și văzând pe călugărul străin s-a
închinat cu multă dragoste și cucernicie și a început a-l întreba
cele despre mântuirea sufletului. Iar călugărul i-a zis: „Cel ce
rânduiește bine cele pământești, i se dăruiesc și cele cerești". A
zis acela: „Bine ai zis, părinte". Fericit este acel ce își aruncă
toată nădejdea sa spre Dumnezeu.
Apoi i-a povestit lui, zicând așa: „Eu am fost,
zice, fiu al oarecăruia din cei slăviți în lume, însă tatăl meu era
milostiv și dădea mult la săraci. Într-una din zile m-a chemat și
mi-a arătat toate averile sale și mi-a zis: «Fiule, ce îți este mai
de folos? Să-ți dau ție averile acestea, sau pe Hristos?» Iar eu,
luând aminte la cele ce grăia, am zis: «Mai bine să-mi lași mie pe
Hristos. Pentru că aceste averi astăzi sunt și mâine se duc și
trec». După ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a început a
împărți, încât când a murit la puțină avere a mai rămas și eu am
rămas sărac și cu smerenie umblam având nădejdea mea numai spre
Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.”
Iubiți credincioși,
Când tânărul bogat din Evanghelia de astăzi a
răspuns Mântuitorului că „Toate poruncile le-am păzit din
tinerețile mele” (Luca 18, 21), a adăugat și aceste cuvinte: „Ce
îmi mai lipsește?” Iar Fiul lui Dumnezeu i-a zis: „dacă voiești să
fii desăvârșit, du-te, vinde averea ta și o împarte săracilor și
vei avea comoară în cer; apoi vino și urmează Mie. Auzind cuvântul
acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții” (Matei
19, 20-22).
Deși păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi,
tânărul nu era pregătit să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu
inima de averile sale și nu voia să miluiască pe săraci. Or,
Mântuitorul îl chema la desăvârșire, prin renunțarea la averile
pământești și agonisirea altor averi, cele duhovnicești. Căci
bogăția cea mai mare a creștinilor este păstrarea cu sfințenie a
dreptei credințe ortodoxe. Bogăția cea nemuritoare a noastră, a
creștinilor, este sfânta rugăciune făcută cu post și cu
milostenie.
Bogăția duhovnicească a creștinilor este
împlinirea cu sfințenie a poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în
desăvârșită dragoste, iertarea vrăjmașilor, participarea regulată
la slujbele bisericii, ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în
sărbători, deasa spovedanie și împărtășania cu Trupul și Sângele
Domnului. Apoi nașterea de copii, înfrânarea de la orice fel de
păcate trupești, blândețea, smerenia și toate celelalte fapte bune.
Acestea sunt averea și lauda și cununa creștinilor care ne asigură
mântuirea sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani și cinste
trecătoare pe pământ, care ne îndepărtează de Dumnezeu și ne aruncă
în grele păcate și în osândă veșnică.
Să renunțăm la averile de prisos și nefolositoare
care aduc atâta tulburare și robesc inimile slabe și să ne lipim cu
inima de Hristos. Să urmăm cu statornicie părinților noștri
evlavioși și iubitori de Dumnezeu, care erau săraci de averi, dar
bogați și tari în credință, în rugăciune și în milostenie. Să iubim
pe săraci, pe bătrâni, pe copii și pe văduve și să-i ajutăm cu ce
putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Și să nu uităm ce spune
psalmistul; „Temeți-vă de Domnul toți Sfinții Lui, că n-au lipsă
cei ce se tem de El” (Psalmi 33, 9).
Să ne îmbogățim duhovnicește în Hristos, adică să
părăsim păcatele și să adunăm cât mai multe fapte bune. Acestea
sunt averea noastră, nădejdea mântuirii noastre, bucuria noastră în
Hristos. Să-l rugăm pe Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu să ne
îmbogățească în cele cerești, ca să putem cânta cu psalmistul
David: „Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe
Domnul, nu se vor lipsi de tot binele” (Psalmi 33, 10).
Amin.
Sursa: Doxologia
