Evanghelia
Matei 8,
5-13
În vremea aceea, când a intrat Iisus în Capernaum,
iată că s-a apropiat de Dânsul un sutaş, rugându-L şi grăind:
Doamne, servitorul meu zace în casă bolnav, cumplit chinuindu-se.
Iisus i-a zis: voi veni şi-l voi tămădui. Dar sutaşul, răspunzând,
a zis: Doamne, eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci
zi numai cu cuvântul şi se va tămădui servitorul meu; căci şi eu
sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i zic
acestuia: du-te, şi se duce; şi celuilalt: vino, şi vine; şi
servitorul meu zic: fă aceasta, şi face. Auzind acestea, Iisus S-a
minunat şi a zis celor care veneau după Dânsul: adevărat vă spun
vouă: nici în Israel n-am găsit atâta credinţă. Drept aceea vă spun
că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi se vor odihni cu
Avraam, cu Isaac şi cu Iacob, în împărăţia cerurilor; iar fiii
împărăţiei vor fi izgoniţi în întunericul cel mai din afară, acolo
va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului:
du-te, şi, după ce ai crezut, fie ţie! Şi s-a tămăduit servitorul
lui în ceasul acela.
Pr. Ilie Cleopa -
Despre puterea rugăciunii pentru
aproapele
”Şi a zis Iisus sutașului: Du-te! Fie ție după cum
ai crezut“ (Matei 8, 13)
Iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie de astăzi se arată cum a
vindecat Mântuitorul pe sluga greu bolnavă a unui conducător de
oști roman care locuia în Capernaum, un mic oraș de lângă Marea
Galileei. Minunea aceasta însă are câteva caracteristici aparte. Ea
s-a săvârșit datorită credinței dregătorului roman păgân, care se
închina la idoli. Apoi poate și sluga lui, care zăcea în casă
bolnav, era tot păgân, deci străin de Legea Vechiului Testament. De
asemenea vedem că Mântuitorul vindecă bolnavul de la distanță, fără
să fie adus de față, ceea ce mai rar se întâmplă. Multora le
poruncea pentru bolnav: Aduceți-l aici la Mine! Iar pe alții îi
întreba: Crezi că pot să fac Eu aceasta? Și dacă bolnavul sau
părinții și însoțitorii lui mărturiseau cu tărie credința în
minunile lui Dumnezeu, îndată minunea se săvârșea și bolnavul se
făcea sănătos de orice boală era cuprins.
Pe sutașul roman nu l-a întrebat, însă, de crede
în dumnezeirea lui Hristos, căci îi cunoștea credința inimii. Ba
nici nu l-a așteptat să-i spună ce dorește. Ci îndată ce sutașul
s-a apropiat de El și I-a zis: “Doamne, sluga mea zace în casă
slăbănog, cumplit chinuindu-se“; Mântuitorul, cu multă blândețe,
i-a zis: “Venind, Îl voi vindeca“ (Matei 8, 6-7). Dar sutașul, pe
lângă credință mare, avea și multă smerenie. De aceea răspunde:
“Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi
cu cuvântul și se va vindeca sluga mea!“ Auzind aceasta Iisus
Hristos, S-a minunat de credința sutașului și a zis: “Adevăr
grăiesc vouă: Nici în Israel n-am găsit atâta credință! De aceea vă
spun că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la
masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor. Iar
fiii împărăției vor merge în întunericul cel mai dinafară; acolo va
fi plângerea și scrâșnirea dinților. Apoi i-a zis sutașului: Du-te,
și după cum ai crezut, fie ție! Și s-a făcut sănătos sluga lui în
ceasul acela“ (Matei 8, 7-13).
Vedeți credință la un om păgân? Vedeți cât poate
credința curată unită cu smerenia? Amândouă la un loc fac adevărate
minuni. Credința pogoară harul asupra aceluia ce se roagă și
smerenia îi deschide inima. Vedeți leacul prin care se poate
vindeca lumea? Credința și smerenia. Că dacă omul a decăzut moral
atât de mult, este numai din cauză că s-a depărtat de Dumnezeu și
de smerenie. Necredința în Dumnezeu și mândria au adus ființa umană
în starea în care se găsește astăzi. Vedeți care este calea cea
scurtă și mai sigură a mântuirii noastre?
Credința și smerenia! Credința că Dumnezeu există
și are milă de lumea pe care a creat-o, de fiecare dintre noi, și
în același timp, smerenia sinceră, mărturisită că nu suntem
vrednici să intre Hristos în casa și în inima noastră din cauza
mulțimii păcatelor pe care le-am făcut. Iată leacul care poate
vindeca omul de astăzi. Să creadă cu tărie și dreaptă credință în
Iisus Hristos și să se socotească cel mai păcătos de pe
pământ.
Zicea sutașul roman către Hristos: Nu sunt vrednic
să intri sub acoperișul meu, ca să ne învețe și pe noi creștinii de
azi cum să ne apropiem de El. Cum să ne apropiem de rugăciune, de
Sfânta Biserică, de cele sfinte din Altar, de Sfânta Scriptură și
mai ales de Sfânta Împărtășanie. Căci dacă ne rugăm lui Dumnezeu
fără frică și cutremur, dacă intrăm în biserică cu nepăsare și
răutate în inimă, dacă citim Sfânta Scriptură cu mândrie și cu duh
de iscodire, toate ne sunt spre păcat; căci ne lipsesc cele două
virtuți amintite mai sus - credința tare și smerenia. Aceeași
osândă ne așteaptă dacă ne apropiem de Trupul și Sângele lui
Hristos nevrednici, nepocăiți, cu păcate nespovedite, certați cu
aproapele nostru sau cu canonul neîmplinit.
Vedeți că acest om, păgân după credință, avea
inimă de creștin după faptă. Necreștin fiind, era mai credincios ca
iudeii de odinioară și ca mulți creștini din zilele noastre. De
aceea Mântuitorul îl laudă în public, zicând: Adevăr grăiesc vouă,
că nici în Israel n-am găsit atâta credință! Nu numai între evrei,
dar nici între creștinii de astăzi nu se găsesc oameni cu mai multă
credință ca acest sutaș. Credința și smerenia lui l-a mântuit, i-a
vindecat sluga și l-a făcut nemuritor.
Iubiți credincioși,
Nu de mult am avut ocazia să discut cu niște
oameni rătăciți de la dreapta credință. Printre altele ei susțineau
despre copiii mici că nu pot fi botezați pentru că, ziceau ei,
copiii mici nu au credință. Nu pot fi botezați spuneau ei, deoarece
Mântuitorul a zis către Apostoli când i-a trimis la propovăduire:
“Cel ce va crede și se va boteza, se va mântui; iar cel ce nu va
crede se va osândi“ (Marcu 16, 16).
Având în vedere că acești oameni rătăciți de la
adevăr pe mulți îi înșală cu cuvintele lor greșite, m-am gândit ca
în predica de azi să arăt că nu numai credința personală în
Dumnezeu aduce mântuire și folos, ci și credința celor din jur
poate vindeca, ierta păcatele altora și poate chiar sfinți pe alții
și învia din morți. Așa de exemplu vedem în Legea Veche, că prin
credința lui Iosua a lui Navi, Dumnezeu a oprit apele Iordanului
până ce a trecut tot poporul și preoții cu sicriul Legii darului
(Iosua Navi 3, 11-17; 4, 16-23). Și tot cu credința sa a oprit
soarele și luna din mersul lor pe cer până ce a bătut pe vrăjmașii
săi (Iosua Navi 10, 10-14). Tot așa prin credința lui Ghedeon, cei
trei sute de ostași au biruit pe Madianiți (Judecători 7, 16-25).
Prin credința unei văduve sărace marele Prooroc Ilie a înviat pe
fiul ei (III Regi 17, 20-22), iar prin credința Sunamitencei,
Elisei proorocul a înviat pe fiul ei (IV Regi 4,
30-36).
În Legea Nouă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a
făcut multe și mari minuni prin credința unora asupra altora. Așa
vedem minunea pe care ne-o arată Sfânta Evanghelie de azi, cum
Mântuitorul, prin credința cea mare și tare a sutașului, a vindecat
de la distanță pe sluga sa (Matei 8, 13). Altă dată prin credința
neîndoielnică a patru oameni ce purtau pe slăbănogul din Capernaum,
Hristos a vindecat și a iertat păcatele celui purtat de ei,
poruncindu-i să-și ia patul și să meargă la casa sa (Matei 9, 2-6).
Prin credința lui Iair, Mântuitorul a înviat pe fiica sa (Marcu 5,
36-43). Prin credința femeii Cananeence, Domnul a vindecat de duh
necurat pe fiica sa (Matei 15, 22-28). Prin credința Martei și
Mariei, surorile lui Lazăr, Mântuitorul a înviat pe fratele lor
mort de patru zile, căci ziceau cu credință: “Doamne, dacă ai fi
fost aici, nu ar fi murit fratele nostru“ (Ioan 11, 21). Iarăși,
vedem că pentru credința tatălui său, Mântuitorul a vindecat pe
tânărul lunatic (Matei 17, 18). Dar nu numai vindecare și înviere
din morți poate face cineva prin credința altora, ci și sfințire,
după mărturia marelui Apostol Pavel care a zis: “Se sfințește
bărbatul necredincios prin femeia credincioasă“ (I Corinteni 7,
14).
Așadar, frații mei, dacă cineva vă spune că
pruncii nu se pot boteza deoarece nu au credință, voi le spuneți că
ei cu adevărat nu au credință, dar la botez se sfințesc prin
credința părinților lor și a nașilor de la botez care mărturisesc
credința în locul pruncului celui ce se botează. Nașii de la botez
sunt părinții spirituali ai pruncului care se naște la o viață nouă
în Duhul Sfânt, așa cum părinții trupești l-au născut pe el
trupește. Totodată nașii sunt și garanți în fața lui Dumnezeu și a
Bisericii Sale că fiul duhovnicesc va fi crescut în credința
ortodoxă și va fi un om credincios.
Dacă cel rătăcit de la adevăr va zice că nu știe
copilul când îl botezi, și deci nu este voia lui liberă a se
boteza, la aceasta să se răspundă că botezul Legii Noi, adică
botezul creștin prin apă și prin Duh poruncit de Domnul (Ioan 3, 5)
a înlocuit botezul Legii Vechi, adică tăierea împrejur, despre care
mărturisește Sfântul Apostol Pavel, zicând: “În Hristos ați și fost
tăiați împrejur, cu tăiere nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de
trupul păcatelor cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos,
îngropați fiind cu El prin Botez“ (Coloseni 2,
11-12).
După cum tăierea împrejur în Legea Veche se făcea
la opt zile după nașterea pruncului și după cum Isaac s-a tăiat
împrejur după opt zile, nu cu voia, ci cu știrea lui, căci era
numai de opt zile (Facere 17, 10-14; Levitic 12, 3), așa și pruncul
în Legea Harului nu știe când a fost botezat. Dar prin mărturia
preotului care l-a botezat, a părinților și a nașilor care
mărturisesc credința în locul lui, se face valabilă Taina
Botezului, deoarece “pe mărturia a doi sau trei martori se va
rezema tot cuvântul“ (Ioan 5, 32; II Corinteni 13, 1; I Timotei 5,
19).
Cât despre vindecarea bolnavilor și pocăința
multor păcătoși prin credința și stăruința rudelor, este de ajuns
să ne gândim la atâtea fapte minunate din zilele noastre. Câți
creștini nu se roagă acasă și la biserică pentru cei dragi ai lor
stăpâniți de beție, desfrâu și necredință? Dumnezeu văzând
lacrimile, rugăciunea și credința lor, întoarce la credință și
pocăință pe soții și fiii stăpâniți de păcate. Aceleași minuni se
săvârșesc și cu rudele care fac Sfântul Maslu pentru bolnavii lor
din spitale, ce nu pot fi de față și cu darul lui Hristos li se
ușurează durerea sau se vindecă deplin. Câți nu se roagă lui
Dumnezeu pentru cei din călătorii, pentru cei din primejdie, pentru
cei amenințați cu moartea și pentru cei din examen? Datorită
credinței, rugăciunilor, Mântuitorul ajută și salvează pe cei din
primejdie și împlinește cererea credincioșilor
noștri.
Dar și slujitorii Bisericii noastre se roagă la
Sfântul Altar pentru vii și morți, pentru tot felul de necazuri,
boli, secetă și neînțelegeri de familie. Credința lor și harul
Duhului Sfânt, pe mulți bolnavi îi vindecă, pe cei certați îi
împacă, ploile adapă pământul lovit de secetă, cei robiți de patimi
se întorc la pocăință și multe suflete ale celor răposați în păcate
sunt salvate din muncile iadului. Toate acestea sunt adevărate
minuni ale credinței slujitorilor și credincioșilor noștri, care,
în numele dragostei creștine, se roagă lui Dumnezeu pentru fiii
sufletești ai Bisericii Ortodoxe, pentru ajutorul și mântuirea
tuturor.
Să vă relatez un caz adevărat din zilele noastre,
ca să vedeți cum o femeie credincioasă, datorită credinței ei, și-a
salvat copilul de la moarte și soțul de la necredință și
ucidere.
O femeie de curând căsătorită a rămas însărcinată.
Soțul ei însă nu voia nicidecum copilul. Femeia a cerut sfatul
duhovnicului care i-a spus: "Chiar dacă te va lăsa sau te amenință,
să nu ucizi copilul. Mai bine sacrifică-te și dă-ți viața pentru
copil și vei fi numărată în rândul mucenicelor, decât să-l ucizi și
să fii chinuită în iad ucigaș. Roagă-te cu credință lui Dumnezeu
pentru soțul tău și cred că-l va îmblânzi mila
Lui".
Rugându-se mult cu post și lacrimi într-o noapte
femeia a adormit puțin și a avut un vis înfricoșat. Se vedea că
mergea singură pe o vale de munte. Pe marginea drumului din dreapta
a văzut copaci mari încinși de foc și câte o femeie ce făcuse
avorturi legată de trunchiul lor, iar vulturi cu gheare și cioc de
foc veneau și le mânca pieptul. În stânga drumului, iarăși, copaci
aprinși și femei ucigașe de prunci legate cu funii de ei, iar șerpi
fioroși le sugeau sânii.
Plângând de spaimă, a văzut un tânăr frumos venind
spre ea și l-a întrebat: "Doamne, tu ești Mântuitorul Hristos?" Iar
el i-a răspuns: "Nu sunt Hristos, ci sunt sluga Lui și îngerul tău
păzitor, care pururea te păzesc în această viață și am venit să te
scot de aici. Și l-a întrebat femeia: "care este păcatul acestor
femei ce se chinuiesc așa de cumplit, legate de copacii încinși de
foc?" Iar îngerul i-a răspuns: "Aceste femei au ucis copiii lor în
pântece și n-au vrut să-i nască după porunca lui Dumnezeu. De aceea
așa se vor chinui în veci. Iată, aici aveai să te chinui și tu,
dacă ascultai pe bărbatul tău și-ți avortai
copilul...".
Deșteptându-se din somn cuprinsă de spaimă, femeia
a spus toate cele văzute soțului ei. Iar el, mișcat de Duhul Sfânt,
i-a cerut iertare, făgăduind că niciodată nu o va mai sili la acest
păcat cumplit. Apoi a cerut să fie dus și el la preot să-și
mărturisească păcatele. Și așa credința femeii a salvat și copilul
și soțul de la pierzare.
Iubiți credincioși,
Să cerem de la bunul nostru Mântuitor să ne dea și
nouă credința sutașului roman din Evanghelia de astăzi. Credința și
smerenia lui, ca și dragostea lui pentru sluga bolnavă, sunt
virtuți care lipsesc multor creștini din zilele noastre. Să cerem
de la Dumnezeu în rugăciunile noastre mai multă credință și toate
virtuțile părinților noștri, care ne-au născut și crescut. Oare de
câte ori s-au rugat și s-au jertfit pentru noi tata și mama? Oare
nu credința lor curată și lacrimile lor ne-au făcut de atâtea ori
sănătoși, ne-au ajutat în necazurile vieții, ne-au întărit în
credință și ne-au ținut aproape de Hristos?
Să facem deci și noi ce au făcut părinții și
sfinții noștri. Să le imităm viața, credința, smerenia, răbdarea și
jertfa lor. Să ne rugăm cu credință tare în Dumnezeu pentru toată
lumea, începând cu cei din casa noastră. Să ne rugăm lui Dumnezeu
pentru ca fiii și rudele noastre să aibă credință tare și curată,
să vină la biserică regulat, să se ferească de secte și păcate, să
se vindece de boli sufletești și trupești și să urmeze în toate lui
Hristos.
Să ne rugăm pentru întărirea dreptei credințe și a
unității creștine în lume. Să ne rugăm cu credință pentru cei
bolnavi care suferă greu și așteaptă rugăciunea și mângâierea
noastră. Să ne rugăm pentru săraci, pentru orfani, pentru toți
oamenii și pentru credința și dragostea noastră îi va milui
Dumnezeu. Iar Dumnezeul dragostei, al milostivirii și al iubirii de
oameni va primi rugăciunea și credința noastră, va intra în casele
și inimile noastre, va întări credința și pacea în lume, va vindeca
și va alina suferințele noastre sufletești și trupești, va
binecuvânta pământul cu ploaie timpurie și târzie, va ajuta pe cei
pentru care ne rugăm, ne va ierta și nouă păcatele și va mântui în
dar sufletele noastre. Amin.
Sursa: Doxologia
.jpeg)
