Evanghelia
Ioan 17,
1-13
În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer,
Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău,
ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire
peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe
care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este aceea ca să Te
cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos
pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am
săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă
preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o
la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău
oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai
dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte
Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat
le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de
la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru
aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi
i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi
ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt
în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte,
păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una
precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în
numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre
ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se
împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le
grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în
ei.
Părintele Cleopa Ilie – Despre păstrarea
dreptei credințe
Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști,
Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii
creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a
condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui
Arie.
„Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl,
Cuvântul și Duhul Sfânt și Acești trei Una sunt!” (I Ioan 5,
7)
Iubiți credincioși,
Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paști,
Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii
creștine, care a avut loc în anul 325 în orașul Niceea, pentru a
condamna erezia, adică învățarea greșită, eretică a lui Arie.
Sinodul s-a organizat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare cu
mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți de atunci, fiind primul
împărat creștin din lume (306-337).
Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor
marilor ierarhi ortodocși - episcopi, mitropoliți și patriarhi din
toată lumea, cu scopul de a discuta unele învățături de credință
creștină neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile,
numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă
toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei
Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică, adică dă
anatema, pe toți ereticii care sfâșie unitatea de credință a
Bisericii, simbolizată prin cămașa de in a Domnului, făcută dintr-o
sigură bucată, cum zice în Sfânta Evanghelie: „Cămașa era fără
cusătură, de sus țesută în întregime” (Ioan 19, 23). Prin cuvântul
„sinod” înțelegem adunare, consiliu; prin cuvântul „erezie”
înțelegem părerea sau învățătura particulară a cuiva despre
Dumnezeu, împotriva învățăturii adevărate a Bisericii lui
Hristos.
De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost
pricina care i-a silit pe Sfinții Părinți să se adune la un loc și
să apere dreapta credință? Pricina a fost apariția unui mare
eretic, anume Arie, care învăța pe creștini o credință nouă, zicând
că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o ființă cu Tatăl și că a „fost un
timp când Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos „creatură
superioară”, „cea dintâi dintre creaturi”. Acest eretic era un
preot din Alexandria Egiptului, foarte mândru și neascultător, însă
bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a
răspândit în câțiva ani atât de mult încât rupsese Biserica în două
și amenința să se răspândească în tot imperiul roman de răsărit și
de apus.
Sfinții Părinți, nemaiputând răbda hulele lui Arie
împotriva Mântuitorului și a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul
drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie
cu puterea sa imperială la liniștirea Bisericii lui Hristos și
condamnarea învățăturii hulitoare a lui Arie și a discipolilor săi.
Inspirat de Duhul Sfânt, marele împărat creștin a hotărât să
organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe
cheltuiala imperiului, fiind invitați toți marii ierarhi ai
Bisericii creștine din Răsărit și din Apus. Astfel au luat parte
318 Sfinți Părinți la care s-a adăugat și o delegație a Papei
Silvestru I al Romei, pentru că până în anul 1054, Biserica
creștină era una, nedespărțită în două - cea Ortodoxă de Răsărit și
cea Romano-Catolică de Apus. De aceea și sinoadele până la
dezbinarea Bisericii se numesc „ecumenice”, adică generale, pentru
că au luat parte la ele și ierarhi din partea Bisericii
Romei.
Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de
Sfinții Împărați Constantin și Elena și a durat toată vara. În
timpul sinodului, la care a fost de față și ereticul Arie cu ai
lui, Sfinții Părinți s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la
ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întâmplat ca în
timpul discuțiilor, Sfântul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui
Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfântul Constantin cel
Mare a poruncit să i se ia omoforul și Evanghelia și să fie aruncat
în temniță pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a
arătat Mântuitorul în temniță și i-a dat din nou Evanghelia în
mâini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineață,
auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfântul Nicolae iarăși la
sinod și își cereau iertare toți de la el, văzând râvna și răbdarea
lui pentru credință.
La fel și Sfântul Ierarh Spiridon, căutând să
lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi și cum că toate
cele trei persoane sunt de o ființă și de aceeași cinste, a luat o
cărămidă arsă și, făcând semnul sfintei cruci, când a strâns
cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe
pământ și lutul a rămas în mâna lui. Cărămida era simbolul
Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul
întrupat și apa pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care a fost trimis în
lume.
În timpul sinodului cei 318 Sfinți Părinți au dat
anatemă pe ereticul Arie și învățăturile sale hulitoare de
Dumnezeu. Părinții au dogmatisit că cele trei persoane ale
Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt de o ființă și
nedespărțite. Tot la acest sfânt sinod s-a întocmit partea întâi a
Crezului, primele șapte articole despre Tatăl și Fiul. Ultimile
cinci articole despre Sfântul Duh aveau să se întocmească la
Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele
credinței ortodoxe, și se rostește zilnic în biserici și prin
casele creștinilor ca o mărturisire a dreptei credințe
apostolice.
Deși Arie a fost surghiunit în sudul Dunării el nu
a vrut să asculte de Biserică, ci mai mult căuta să semene între
creștini învățătura sa hulitoare. De aceea a fost greu pedepsit de
Dumnezeu, încât i s-au vărsat măruntaiele și a murit cumplit, spre
veșnică osândă în gheena iadului.
Iubiți credincioși,
Cu toate că ereticul Arie, cel mai mare eretic din
lumea creștină, ca și eresul său, au dispărut, de-a lungul
secolelor Biserica lui Hristos a fost lovită mereu de noi secte și
erezii, unele mai periculoase decât altele. Cea mai grea dezbinare
a Bisericii creștine a fost în anul 1054 când a avut loc marea
schismă (ruptură) între Răsărit și Apus, luând astfel naștere două
Biserici separate: cea Ortodoxă cu centru la Constantinopol și cea
Romano-Catolică cu centru la Vatican (Roma). La rândul ei Biserica
Catolică a mai fost lovită de încă două eresuri și sciziuni. Este
vorba de eresul lui Luther, al doilea Arie, și de Calvin din
secolul al XVI-lea, urmați după aproape un secol de schisma
anglicană din secolul al XVII-lea.
Primul eres a cuprins aproape integral țările din
nordul Europei, așa numitele țări protestante; iar religia
anglicană s-a răspândit în Anglia, America de Nord și Australia,
formând Biserica anglicană.
Vedeți cum a reușit satana să rupă cămașa lui
Hristos, adică să dezbine și să sfâșie unitatea Bisericii
întemeiată de El? Noi toți mărturisim „o credință, un Domn, un
botez”, însă datorită mândriei și începătorilor de eresuri, care au
schimbat învățătura de credință ortodoxă, apostolică, cu dogme noi
după mintea lor, precum și din cauza păcatelor noastre ale tuturor,
au apărut în ultimele secole mai multe Biserici creștine - două
apostolice - cea Ortodoxă și cea Catolică și trei fără succesiune
apostolică: protestantă, reformată și
anglicană.
Dar dezbinările religioase nu s-au oprit aici.
Începând din secolele XVIII și mai ales XIX, au apărut în America
și în apusul Europei noi grupări religioase rupte din trupul
Bisericii apostolice, numite „secte”.
Astăzi, în lume se află până la o mie de secte și
grupări religioase creștine, unele mai fanatice, mai periculoase
decât altele, cum ar fi „martorii lui Iehova”, „templul satanei”,
cu așa numita „liturghie neagră”, în care se adoră diavolul în
locul lui Dumnezeu. Ei caută să-și facă noi membri în rândul
credincioșilor interesați, a celor certați cu disciplina Bisericii
lui Hristos, a celor săraci, cărora le promit ajutoare materiale și
mai ales a tinerilor, pe care îi pot corupe mai
ușor.
Să luăm deci aminte la noi și la familile noastre
ortodoxe. Înmulțirea sectelor este un semn văzut apocaliptic, care
prevestește sfârșitul veacurilor.
Prima datorie a fiilor Bisericii Ortodoxe este
aceea de a cunoaște cât mai bine Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție,
Catehismul și operele principale ale Sfinților Părinți. A doua
datorie, dacă nu cea dintâi, este să trăim cu mare credință în
Dumnezeu și să ducem cu râvnă și evlavie viața noastră religioasă
de familie, în desăvârșită moralitate. Sectele cer teorie, ne atacă
cu texte din Sfânta Scriptură. Noi să le răspundem, nu cu vorbe, nu
cu atât cu texte din Biblie, cât mai ales cu viața morală smerită,
curată, sfântă. Vorbele nu pot înlocui faptele. În fața unor
creștini corecți, milostivi și evlavioși, ei se rușinează și
tac.
A treia mare datorie ce ne revine este să ne
creștem copiii în frică de Dumnezeu, cu mare grijă și atenție. Căci
dacă nu-i educăm noi cum trebuie sau îi smintim cu viața noastră, a
părinților, îi pierdem sufletește pe fii, nu ne mai aparțin și
foarte ușor îi pot amăgi sectele, patimile, beția, desfrâul și
necredința. Un tânăr o dată căzut, greu mai poate fi salvat, tras
de la sectă. Copiii, ca și părinții, trebuie să știe de mici Tatăl
nostru, Crezul și Psalmul 50, și să învețe cunoștințele religioase
principale din Catehismul ortodox. Cine nu știe pe de rost măcar
aceste trei rugăciuni nu poate fi împărtășit cu Sfintele
Taine.
Altă mare datorie a creștinilor ortodocși este să
fie oameni de rugăciune că fără ea nu putem face nimic. Să nu
lipsească în sărbători nimeni de la Sfânta Liturghie și de la
predică, afară de mare nevoie. Rugăciunea cu credință, cu post și
lacrimi este viața noastră, pâinea noastră duhovnicească, mântuirea
noastră. Apoi trebuie să trăiască în dragoste cu toți oamenii, mai
ales cu cei din familie și să facă după putere milostenie, care
„acoperă mulțime de păcate”.
O altă datorie principală este ca fiecare să aibă
un duhovnic bun, înțelept, la care să-și mărturisească păcatele în
cele patru posturi, să-i ceară sfaturi pentru toate și să-l asculte
ca pe Însuși Hristos. Creștinii noștri nu trebuie să meargă la
adunările sectante, nici să-i primească în casă, și nici să discute
cu ei, dacă nu vor să cadă în cursele lor. Cine face aceasta nu va
fi amăgit niciodată de diavol, nici de patimi, nici de cursele
oamenilor răi.
Iubiți credincioși,
Astăzi este Duminica Sfinților Părinți de la
Sinodul I Ecumenic, care au apărat dreapta credință, au dat anatema
pe eretici și au formulat Crezul ortodox. Să rămânem credincioși
Evangheliei lui Hristos și Bisericii Ortodoxe, ai cărei fii suntem.
Ea ne-a născut prin baia Botezului, ea ne-a crescut și învățat
calea mântuirii. Să cinstim Biserica Ortodoxă care ne-a născut. Să
cinstim pe toți sfinții și icoanele lor ca cei ce sunt „prietenii
Domnului” și se roagă pentru noi la cer. Să trăim în dragoste unii
cu alții, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare.
Să creștem copiii în iubire de Dumnezeu, că de ei depinde cel mai
mult mântuirea noastră și să păstrăm cu sfințenie dreapta credință
ortodoxă, fără de care nu ne putem mântui oricâte fapte bune am
avea.
Închei cu o scurtă istorioară.
Un părinte cu viață sfântă a intrat noaptea să se
roage în biserică și prin minune dumnezeiască a văzut altarul
deschis, iar lângă sfânta masă ședea un prunc luminat cu cămașa
ruptă. Și l-a întrebat cuviosul: „Copile, cine ești tu?” Iar el a
răspuns: „Eu sunt Hristos, Mântuitorul lumii!” „Dar cine ți-a rupt
cămașa?” întreabă sihastrul. Iar Domnul i-a răspuns: „Mi-a rupt-o
Arie, ereticul!” și S-a făcut nevăzut.
Oricine propovăduiește altă Evanghelie decât cea
vestită de Hristos, de Apostoli și de Biserică, sfâșie cămașa
Domnului și-și agonisește osândă veșnică, fără
iertare.
Să cădem deci în genunchi și să slăvim cu evlavie
și dreaptă credință pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea
cea de o ființă și nedespărțită. Amin.
Sursa: Doxologia
