Evanghelia
Matei 9,
27-35
În vremea aceea, pe când trecea Iisus, s-au luat
după Dânsul doi orbi; aceştia strigau şi ziceau: miluieşte-ne pe
noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat El în casă, au venit
la Dânsul orbii şi i-a întrebat Iisus: credeţi că pot să fac Eu
aceasta? Răspuns-au Lui: da, Doamne! Atunci s-a atins de ochii lor,
zicând: după credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor.
Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: vedeţi, nimeni să nu
ştie. Însă ei, după ce au ieşit, au răspândit numele Lui în tot
pământul acela. După plecarea lor, iată au adus la Dânsul pe un om
mut, având diavol. Şi fiind scos afară diavolul, a grăit mutul; iar
mulţimile se minunau, zicând: niciodată nu s-a văzut aşa ceva în
Israel. Dar fariseii ziceau: cu domnul diavolilor scoate pe
diavoli. Şi Iisus străbătea prin toate oraşele şi satele, învăţând
în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând
orice fel de boală şi orice fel de neputinţă în
popor.
Părintele Teofil Părăian
- Vederea lui Dumnezeu: De la cunoscători la
martori ai Domnului Hristos
Prea cuvioase părinte stareț, cinstiți părinți,
iubiți frați și iubiți credincioși,
Când Domnul Hristos S-a înălțat la ceruri a spus
și ultimele Sale cuvinte aici pe pământ, pe care le găsim în
Faptele Apostolilor, în istorisirea despre înălțarea la cer a
Domnului Iisus Hristos. Cuvintele au fost spuse de Domnul Hristos
ucenicilor: „ și-mi veți fi Mie martori în Ierusalim și-n toată
Iudeea și-n Samaria, și pân’ la marginea pământului” (F. Ap. 1, 8).
Acestea am putea spune că sunt cuvintele testament spuse de Domnul
Hristos aici pe pământ.
Ceea ce trebuie să știm noi este că Domnul Hristos
ne cere nouă, tuturor creștinilor, să fim martori ai Lui, să
mărturisim despre El: „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața
oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu Care este în
ceruri” (Mt. 10, 33). Avem obligația să-L mărturisim pe Domnul
Hristos înaintea oamenilor, iar mărturisirea pe care o dăm noi este
mărturisirea pornită din credința noastră.
Iubiți credincioși,
Noi, mărturisitorii Domnului Hristos, suntem
mărturisitori la tot ceea ce a făcut Domnul Hristos, la tot ceea ce
știm din Sfânta Evanghelie, la tot ceea ce știm despre minunile
Domnului Hristos. Suntem martori și ai faptului că Domnul Iisus
Hristos, cândva, aici pe pământ, a dat vedere la doi oameni fără
vedere care L-au rugat să le dea și a dat grai unui om care nu
vorbea.
Și mărturia noastră o dăm pentru credința pe care
o avem și dacă nu credem în aceste două minuni care s-au
propovăduit în această zi prin citirea din Sfânta Evanghelie, nu
suntem martori ai Domnului Iisus Hristos. Iar dacă credem în aceste
minuni, credem pentru toată viața noastră întreagă, și-L avem la
temelia vieții noastre.
Față de suferința oamenilor, de orice fel ar fi
ea, Dumnezeu are două chipuri de raportare. Și anume: pe unii îi
vindecă, pe alții îi ajută să-și poarte partea de greutate câtă
le-a fost rânduită, si aceasta pentru mântuirea
lor.
Noi nu cunoaștem tainele lui Dumnezeu, nu le
cunoaștem și nu le putem cunoaște. Credem că le vom cunoaște
cândva. Când anume? Atunci când vom trece de viața aceasta
pământească, atunci când ni se vor descoperii tainele lui
Dumnezeu.
Așteptăm vremea în care vom putea ști ce nu știm
aici pe pământ. Și dacă va vrea Dumnezeu să nu știm nici atunci,
bineînțeles că vom da slavă lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu este
mai mare decât cunoștința noastră, este mai mare decât ceea ce
putem noi înțelege, și nu putem avea pretenția noi, oameni
mărginiți, să știm lucruri mai presus de noi, și dacă, totuși, va
veni vremea să știm lucruri mai presus de noi, le vom ști prin
descoperire dumnezeiască.
Ceea ce trebuie să știm noi este să ne întemeiem
viața pe ceea ce știm, și știm că Domnul Hristos are putere să facă
minuni, și că ar putea să facă minuni și pentru
noi.
Dar ceea ce ne interesează mai mult decât o minune
de aceasta care privește viața trupească, este să facă Dumnezeu
minunea învierii noastre sufletești. Pe aceasta nu o vedem cu ochii
trupului, ci cu ochii sufletului.
Psalmistul, când a zis: „Cât de minunate sunt
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut” (Ps.
103, 24), a avut o descoperire dumnezeiască. A înțeles ceva ce nu
ar fi putut înțelege dacă nu i-ar fi dat Dumnezeu să înțeleagă. „
Mulțumescu-Ți Părinte, Doamne al cerului și al pământului, că ai
ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai
descoperit pruncilor. Da, Părinte, că așa a fost înainte-Ți
bunăvoința Ta” (Lc. 10, 21).
Sunt cuvinte spuse de Domnul Hristos, rămase în
Sfânta Evanghelie, din care înțelegem că pentru a cunoaște lucruri
mai presus de noi, lucruri din descoperiri dumnezeiești, trebuie să
avem o condiție: să fim cum sunt pruncii, să avem inimă curată după
cuvântul Domnului Hristos: „ Fericiți cei curați cu inima, că aceia
vor vedea pe Dumnezeu” (Mt. 5, 8).
Fără inimă curată nu putem înțelege cele mai
presus de noi, nu putem înțelege decât doar dacă zicem împreună cu
psalmistul: „ Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu
înțelepciune Le-ai făcut”. Spunem cuvinte ale altuia, și nu spunem
cuvinte ale noastre. Dacă ajungem să vedem mărețiile lui Dumnezeu
prin făpturile Sale, zicem și noi cu psalmistul: „ Cât de mari sunt
lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai făcut” sau cu
Biserica „Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale, și nici
un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale “, „ Cât de
minunat este numele tău Doamne în tot pământul!” și „ strălucirea
slavei Tale se înalță mai presus de ceruri” (Ps. 8). “Te măresc
Doamne, că sunt minunat întocmit” (Ps. 138), sunt cuvinte ale
vederii duhovnicești, sunt cuvinte pe care le poate spune cineva
care a înțeles ceva din ceea ce descoperă Dumnezeu, nu din ceea ce
descoperă omul.
Noi citim despre Dumnezeu din cărți, citim despre
Dumnezeu din Evanghelie, citim despre Dumnezeu din Scriptură, dar
toate acestea sunt informații din afară. Nu sunt cunoștințe
dinăuntru câtă vreme nu avem inimă curată pentru că nu împlinim
condiția vederii duhovnicești.
Sunt oameni care așteaptă să primească darul de
înainte-vedere, de înainte-cunoaștere, de la alți oameni. Darurile
acestea însă, le dă numai Dumnezeu, când știe El și unde știe El.
Noi, este destul să-i fim martori ai Mântuitorului Iisus Hristos „
în Ierusalim - în cetatea păcii - în Iudeea, în Samaria, și până la
marginile pământului”, adică acolo unde ne trăim
viața.
Să se vadă din viața noastră că suntem
credincioși, să se vadă din viața noastră că suntem doritori de
înaintare duhovnicească, să se vadă din viața noastră că trăim
altfel decât necredincioșii, să se vadă din viața noastră că avem
vedere duhovnicească.
Vederea lui Dumnezeu
Au fost miluiți de Dumnezeu doi oameni care au
fost lipsiți de vedere, prin aceea că Domnul Hristos le-a dat
vedere. Dar tot binele și toată darea cea bună din lumea aceasta
este de la Dumnezeu. Dumnezeu a făcut omul, Dumnezeu a dat vederea.
Noi spunem în psalm: „ Cel ce-a plăsmuit ochiul, El oare nu
înțelege? Cel ce-a sădit urechea, El oare nu aude? ” (Ps. 93,
9).
Sigur aude, sigur vede! Noi ne-am pomenit în lumea
aceasta așa cum suntem fiecare dintre noi. Mai apoi a trebuit să
avem și o altă vedere, și anume, am început să-L vedem pe Dumnezeu
Cel nevăzut în conștiința noastră, să-L vedem pe Dumnezeu Cel ce
este în sufletul nostru, să-L vedem pe Dumnezeu cârmuitor al vieții
noastre, să-L vedem pe Dumnezeu dătător a tot binele, și acestea cu
vedere duhovnicească.
Apoi, după ce L-am văzut pe Dumnezeu care se arată
inimii curate, vom spune cuvinte de laudă pentru Dumnezeu, dar de
obicei spunem prin cuvinte alte altora. Și anume, spunem că: „ Ție
Ți se cuvine toată cinstea, mărirea și închinăciunea, Tatălui și
Fiului și Sfântului Duh “; „ Că sfânt ești Dumnezeul nostru și Ție
mărire înălțăm… “; „ Că bun și iubitor de oameni ești și Ție mărire
înălțăm… “; Că milostiv și bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești
și Ție mărire înălțăm… “, „Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție
mărire înălțăm… “; Că Tu ești Împăratul păcii și Mântuitorul
sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm… “; „ Ca pe Tine Te laudă
toate puterile cerești și Ție mărire înălțăm… “; „ Că al Tău este a
ne milui și a ne mântui și Ție mărire înălțăm… “; „ Că Dumnezeul
milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni ești și Ție mărire
înălțăm… “.
Și cuvintele acestea le spunem nu ca unii care
ne-am întâlnit cu cunoștința de Dumnezeu, ci ca unii care nu se
potrivesc cu ceea ce gândim noi, cu ceea ce simțim noi. Și totuși
trebuie să fim martori ai Mântuitorului Iisus Hristos, Cel ce a dat
vedere celor lipsiți de vedere, Cel ce a dat grai celor lipsiți de
grai, și care ne poate da și nouă vedere duhovnicească și ne poate
da și nouă grai preamăritor de Dumnezeu.
Iubiți credincioși,
Sunt însă și împrejurări în care trebuie să ne
vedem cum suntem, să nu vedem răutățile altora, să trecem cu
vederea peste păcatele oamenilor, să fim și noi așa cum a fost și
cuviosul Macarie, care a fost învrednicit să se numească Dumnezeu
pământesc. Așa cum Dumnezeu acoperă lumea, tot așa și el acoperă
păcatele oamenilor, pe cele pe care le vedea ca și cum nu le-ar fi
văzut și pe cele de care auzea ca și cum nu ar fi auzit de
ele.
Iubiți credincioși,
Trebuie să avem vedere sufletească și pentru
altceva, ca să ne vedem neputința noastră, ca să vedem răutățile
noastre, ca să vedem neîndestulările noastre. Să ne dea Dumnezeu
sufletul Lui ca să ne vedem păcatele noastre, dar să ne dea
Dumnezeu vedere sufletească și ca să vedem măririle lui Dumnezeu,
mila lui Dumnezeu, bunătatea Lui.
Sunt atâția oameni care se tânguiesc o viață
întreagă și dacă ar mai avea viață s-ar tângui și mai departe
pentru unele păcate care le-au făcut cândva în vremea neștiinței,
aceia văd păcatele, dar nu văd bunătatea lui Dumnezeu. Pocăința pe
care o facem noi nu trebuie să fie o pocăință zdrobitoare chiar
dacă psalmistul spune „ inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va
urgisi”.
Noi trebuie să avem încredere în bunătatea lui
Dumnezeu. Dumnezeu, care le poate pe toate, poate să nimicească tot
răul din noi, poate să ne dea iarăși bucuria mântuirii: „ Dă-mi
iarăși bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește “,
spunem noi în rugăciuni pentru că credem că Dumnezeu poate face
aceasta și face aceasta.
Sfânta Evanghelie este izvor de bucurie și de
nădejde și în înțelesul acesta.
Ne trebuie deci și o vedere lăuntrică pentru a
înțelege cele despre Dumnezeu, ca de exemplu: „ Pe cât este de sus
cerul de pământ pe atât este de mare bunătatea Lui spre cei care se
tem de Dânsul”, că „precum este de mare mărirea Ta așa este de mare
și mila Ta”. Toate ale lui Dumnezeu sunt nemărginite. Și vine
bunătatea lui Dumnezeu și ne întărește în credința că Dumnezeu
iartă păcatele, că Domnul Hristos și-a vărsat sângele pentru
mântuirea noastră, că Domnul Hristos iartă păcatele omului care
părăsește păcatul, că Domnul Hristos a spus că „ în cer se face mai
mare bucurie pentru un păcătos care se întoarce la pocăință decât
pentru 99 de drepți care nu au trebuință de
pocăință”.
Așa ceva trebuie să vedem.
Să Îl vedem pe Dumnezeu bun și iubitor de oameni,
dar nu când vrem să facem păcate, ci când vrem să părăsim păcatul.
Dacă înmulțim păcatul, pentru că Dumnezeu ne iartă, nu o să ajungem
niciodată la iertare de la Dumnezeu.
Să luăm aminte la minunile acestea care s-au citit
în Sfânta Evanghelie din această zi și să cerem de la Dumnezeu să
ne dea dar de cunoaștere de noi înșine.
Să ne dea darul de a-L cunoaște pe El nu numai din
spusele altora, să zicem și noi împreună cu psalmistul: „ Cât de
minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune Le-ai
făcut”. Iar cuvintele acestea să nu le zicem numai că sunt scrise
în carte, ci să pornească din inima noastră ca un adevăr pentru noi
și pentru alții.
Sfântul Isaac Sirul spune că sunt niște oameni
care atunci când se roagă lui Dumnezeu, din multă cunoștință de
Dumnezeu nu mai pot spune cuvinte de rugăciune, ci pot sta doar în
uimire, și pot sta să li se taie cuvintele de pe buze. Dar nu mai
spune Sfântul Isaac Sirul și altceva, că mai sunt mulți oameni care
din necunoașterea de Dumnezeu nu pot să înmulțească aducerea de
mărire lui Dumnezeu. De ce? Pentru că li se taie cuvintele de pe
buze, nu mai au ce spune, nu mai știu ce să spună din multă neluare
aminte și din multa nepăsare.
Iubiți credincioși,
Să ne gândim cu toții la puterea multă a Domnului
Hristos, să-I mulțumim Domnului Hristos pentru binele pe care îl
face pentru trup și pentru suflet și să căutăm cunoștința de
Dumnezeu, pe care să o cerem fiecare dintre noi după puterea
noastră.
Și apoi să dăm mărturie despre Domnul Iisus
Hristos prin credința noastră, prin viața noastră, prin
sărbătoririle noastre, prin rugăciunile și posturile noastre, prin
tot ceea ce este frumos și bun în lumea aceasta și în care se
preamărește Tatăl, Fiul, și Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și
nedespărțită. Amin!
Sursa: Doxologia
