Evanghelia
Matei 14,
14-22
În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni
şi I s-a făcut milă de dânşii şi a tămăduit pe toţi bolnavii lor.
Iar când s-a făcut seară, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Săi şi
I-au zis: locul acesta este pustiu şi iată e târziu; deci dă drumul
mulţimilor, ca să se ducă în sate să-şi cumpere de mâncare. Iisus
însă le-a răspuns: nu trebuie să se ducă; daţi-le voi să mănânce.
Dar ei I-au spus: nu avem aici decât numai cinci pâini şi doi
peşti. Atunci El a zis: aduceţi-le aici la Mine. După aceea a
poruncit oamenilor să şadă pe iarbă şi, luând cele cinci pâini şi
cei doi peşti, şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat şi,
frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au
mâncat toţi şi s-au săturat; şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri,
douăsprezece coşuri pline. Iar cei care mâncaseră erau ca la cinci
mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Îndată după aceea,
Iisus a silit pe ucenici Săi să intre în corabie şi să treacă
înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul
mulţimilor.
Pr. Ilie Cleopa –
Înmulţirea pâinilor
“Nu trebuie să se ducă; dați-le voi să mănânce“
(Matei, 14, 16).
Iubiți credincioși,
În Sfânta Evanghelie de astăzi vedem cum Domnul
nostru Iisus Hristos a hrănit peste cinci mii de oameni numai cu
cinci pâini și doi pești. Căci mergând prin Galileea, vestea
tuturor cuvântul mântuirii, fiind înconjurat de o mare mulțime de
oameni, bărbați, femei cu copii în brațe, bătrâni și bolnavi de tot
felul. Toți căutau pe Dumnezeu și erau însetați după cuvintele de
învățătură ale Mântuitorului. Toți suspinau după Mesia și aveau
nevoie de păstori duhovnicești care să-i învețe Sfânta Scriptură,
să-i hrănească cu cuvinte de mântuire, să-i scape de robia
patimilor și să-i călăuzească spre Hristos.
Văzând Domnul “popor mult, I s-a făcut milă de ei
și a tămăduit pe toți bolnavii lor“ (Matei 14, 14). Iată că Fiul
lui Dumnezeu are milă și de trupurile oamenilor nu numai de
sufletele lor. El se milostivește și de suferințele noastre
trupești și le vindecă, uneori chiar înaintea tămăduirii
sufletelor, știind că prin aceasta oamenii se întorc mult mai ușor
la pocăință.
Dar “făcându-se seară, au venit la Dânsul ucenicii
Lui și I-au zis: Locul este pustiu și vremea a trecut; deci dă
drumul mulțimilor, ca să se ducă prin sate să-și cumpere hrană“
(Matei 14, 15). Ucenicii, văzând poporul obosit, flămând și
însetat, și soarele asfințit, au cerut Mântuitorului să înceteze
cuvântul de învățătură și să lase mulțimea să se întoarcă în satele
lor ca să mănânce și să se odihnească.
Oare au greșit ucenicii cu ceva prin aceasta? Nu,
nicidecum. Numai că ei cugetau mai mult omenește decât
duhovnicește. De aceea Mântuitorul a respins propunerea ucenicilor
Săi prin aceste cuvinte: Nu trebuie să se ducă!, adică: Nu
îndepărtați oamenii de la voi, că nu au unde se duce. Iată, sunt ca
niște oi fără păstori. Sunt obosiți, bolnavi, flămânzi și însetați
trupește și sufletește și au nevoie de păstori buni, de cuvinte de
mângâiere, de hrană duhovnicească. Nu trebuie să se ducă de la voi!
Dați-le voi ca să mănânce!
Auzind ucenicii aceste cuvinte, au spus
Mântuitorului Hristos: “Nu avem decât cinci pâini și doi pești! Iar
Domnul a poruncit: Aduceți-le pe acestea aici la Mine.“ Apoi Iisus
Hristos, privind spre cer, a binecuvântat pâinile, iar ucenicii,
după ce au așezat poporul pe iarbă, le-au împărțit mulțimilor
pâinile și peștii. După ce s-au săturat toți cei ce mâncaseră, “ca
la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii, ucenicii au
strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline“ (Matei
14, 17-21).
Această mare minune a înmulțirii pâinilor, s-a
săvârșit în Galileea, aproape de lacul Tiberiadei. În amintirea ei
s-a zidit aici o mănăstire mică, ce dăinuiește până astăzi. Într-un
chip desăvârșit minunea înmulțirii pâinilor se repetă pe pământ de
la începutul zidirii și până astăzi, ca o liturghie permanentă a
creației. Oare nu hrănește Dumnezeu astăzi cu pâine și hrană peste
cinci miliarde de oameni, cât numără tot pământul? Și aceasta nu
este o minune a înmulțirii pâinilor, cel puțin tot atât de mare ca
cea din Galileea, de acum aproape două mii de
ani?
Iubiți credincioși,
Omul fiind format din două părți, adică trup și
suflet, are în viață și bucurii sufletești și bucurii pământești,
are și ispite sufletești și ispite trupești. Are nevoie pe pământ
de hrană sufletească pentru mântuire și de hrană trupească
materială pentru a-și menține viața în trup. Pentru hrana materială
avem părinți care se îngrijesc de copii și le asigură cele necesare
vieții. Iar pentru hrana duhovnicească necesară mântuirii
sufletelor, avem părinți duhovnicești, episcopi, preoți și
duhovnici care se îngrijesc de mântuirea credincioșilor
încredințați lor de Hristos.
Iată pentru ce a poruncit Mântuitorul ucenicilor
Săi: “Nu trebuie să se ducă oamenii de la voi; dați-le voi să
mănânce!“ (Matei 14, 16) Și care este hrana cu care episcopii și
preoții hrănesc pe credincioși?
Cea dintâi hrană cu care păstorii Bisericii sunt
datori să hrănească pe credincioși este învățătura de credință
ortodoxă. Credința dreaptă apostolică este pâinea vieții noastre,
este temelia Bisericii lui Hristos, este cuvântul viu și neschimbat
propovăduit de Fiul lui Dumnezeu și de Sfinții Apostoli și scris cu
litere de foc în Sfânta Evanghelie. Credința curată în Dumnezeu,
Cel în Sfânta Treime închinat și mărit, este cuprinsă pe scurt în
Crez, este mărturisită de două mii de ani de Biserica Ortodoxă și
de sfinții ei slujitori și este apărată cu jertfa a milioane de
martiri și cu învățătura tuturor Sfinților Părinți și
Cuvioși.
Fără credință dreaptă, adică ortodoxă, nu putem
face nici fapte bune și deci nu ne putem mântui. Credința
adevărată, vie, pe care o mărturisim prin cuvânt și prin viața
noastră, împreună cu sângele mucenicilor stau la temelia Bisericii
și a mântuirii noastre. De aceea, cine caută să schimbe cu ceva
dogmele credinței ortodoxe, să răstălmăcească Sfânta Scriptură, să
semene neghină în ogorul semănat și lucrat de Hristos, acela
încearcă să pună altă temelie Bisericii. După cuvintele Sfântului
Apostol Pavel, unul ca acesta este fiu al gheenei și este dat
anatema, adică dat satanei, de Biserică. Printre aceștia se numără
atât necredincioșii care neagă pe Dumnezeu și urăsc Biserica Lui,
cât și toți sectanții rupți din sânul Bisericii apostolice care își
fac "bisericuțele" lor și se leapădă de dreapta credință, de
Sfintele taine, de Cruce, de icoane, de Maica Domnului, de sfinți
și răstălmăcesc Sfânta Scriptură.
Ierarhii și preoții, ca urmași direcți ai
Sfinților Apostoli, au marea datorie să apere dreapta credință și
pe credincioșii ortodocși încredințați lor, ca să nu fie amăgiți de
prozelitismul sectar și să fie târâți în orice fel de grupări
sectare. Preoții, mai ales, au datoria să facă lecții de catehizare
în Duminici și sărbători, în cadrul sfintelor slujbe, atât la
Liturghie și la vecernie cât și în toate ocaziile, să explice
credincioșilor noștri învățătura de credință ortodoxă, Crezul,
Tatăl nostru, Fericirile, cele șapte Taine ale Bisericii. Apoi să
combată orice fel de prozelitism sectar, adunările religioase afară
de biserică, vizitele neortodoxe în casele enoriașilor, ca și
răspândirea și citirea cărților anticreștine și sectante, care
amăgesc pe creștinii slabi și neinformați
duhovnicește.
Mai ales astăzi, când sectele de tot felul
asalteză Biserica Ortodoxă și pe fiii ei, preoții trebuie să fie la
datorie, să cunoască bine Sfânta Scriptură, să fie modele vii în
ochii tuturor, să propovăduiască Evanghelia "cu timp și fără timp",
să facă vizite misionare în casele enoriașilor, să formeze comitete
de credincioși buni ca să-i ajute în misiune și să hrănească
poporul lui Dumnezeu cu învățătura curată a Bisericii Ortodoxe.
Oricât ar părea de greu, preoți buni sunt destui chiar printre cei
tineri care, cu ajutorul lui Dumnezeu, fac mult, opresc
prozelitismul sectar și întăresc cu cuvântul și fapta dreapta
credință.
A doua hrană duhovnicească, de aceeași valoare cu
credința curată, este viața morală în rândul credincioșilor noștri.
Dumneavoastră fraților, ca fii adevărați ai Bisericii lui Hristos
aveți mari datorii să păstrați cu sfințenie credința ortodoxă până
la moarte, chiar cu prețul vieții. Apoi să trăiți, adică să puneți
în practică învățătura Sfintei Evanghelii, știind că, “credința
fără fapte bune este moartă“ (Iacob 2, 17-20). Adică să fiți oameni
de rugăciune, să trăiți în pace cu toții, să mergeți regulat la
biserică, de unde primiți adevărata hrană duhovnicească; să faceți
milostenie, să fugiți de desfrânare și de beție, două grele păcate
care stăpânesc astăzi aproape toată lumea și să vă creșteți copiii
în frica și dragostea de Dumnezeu.
Aveți grijă de tot și mai ales de fiii și de
familia dumneavoastră să nu cadă în cursele cele de multe feluri
ale diavolului. Acum s-au înmulțit avorturile, certurile în
familie, desfrâul și divorțul. Ba în ultimul timp s-au răspândit la
noi filme și chiar cărți și reviste pornografice care cad în
mâinile tinerilor și copiilor noștri și trag pe mulți la
desfrânare. Părinții în familie, bătrânii înțelepți și creștinii
buni împreună cu preoții din parohii sunt datori în fața lui
Dumnezeu să ajute generația tânără, pe cei slabi în credință și
lipsiți de educație creștină, ca să nu cadă în aceste cumplite
patimi ce corup societatea noastră.
Credincioșii nu trebuie să lase totul în grija
preotului. Ei trebuie să ajute pe preot, să-l întrebe, să
colaboreze, să-i ceară sfatul ori de câte ori este nevoie și să
asculte cu sfințenie cuvântul lui. Iar dacă au vreo îndoială, să
meargă la preoții bătrâni, la mânăstiri și la nevoie, chiar la
episcopul lor. Viața morală exemplară a preotului și a
credincioșilor, ca și colaborarea lor la evanghelizarea parohiei,
formează un puternic zid de rezistență împotriva tuturor ispitelor
și furtunilor.
Sfintele slujbe făcute la timp, după rânduială, cu
evlavie și fără grabă, hrănesc cel mai mult pe credincioșii din
satele și orașele noastre. Și dacă există coruri și cântări
frumoase la slujbe și predici bune, calde, inspirate din trăire, pe
înțelesul tuturor, slujbele îi întăresc în credință pe toți, umplu
bisericile de credincioși, atrag la ortodoxie chiar și pe cei ce
s-au rupt de Biserică și îi apropie de Hristos pe
toți.
Fericite sunt asemenea parohii care au preoți
buni, cu slujbe și predici frumoase, izvorâte din credință; cu
păstori model și mame evlavioase care se jertfesc pentru Dumnezeu
și pentru copiii lor. Acolo nu pot fi dezbinări religioase și de
familie, nici secte, nici beții, nici alte grele păcate, ci toți
vor fi cu un cuget și o inimă în sânul Bisericii lui
Hristos.
Predica vie este ajutată în parohie și de citirea
cărților ortodoxe. De altfel s-au tipărit numeroase cărți de către
Biserica Ortodoxă Română. Se recomandă să funcționeze la fiecare
parohie o bibliotecă cu cele mai bune cărți de învățătură ortodoxă,
care să se dea enoriașilor la citit, după nevoie, cu binecuvântarea
preotului. Cele mai bune cărți pentru întărirea credinței sunt:
Sfânta Scriptură sau Biblia, Viețile Sfinților pe fiecare lună,
Despre credința ortodoxă, Filocaliile, Catehismul, Mântuirea
Păcătoșilor, Convorbiri duhovnicești, Pelerinaj la Locuri Sfinte,
Patericul Românesc, cărți de explicare a credinței, precum și multe
alte scrieri ortodoxe alese. Iar din casele credincioșilor să nu
lipsească sfintele icoane, Sfânta Cruce, Noul Testament, Ceaslovul,
Psaltirea sau măcar o carte de rugăciuni.
Toate acestea sporesc credința în casă și în inimi
și hrănesc mult pe credincioșii noștri. Iar dacă lipsesc slujbele
frumoase, predica vie, cărțile sfintele și exemplele preotului,
îndată pătrund sectele și dezbinarea în casă și în parohie și nimic
nu este mai greu decât să îndreptezi o parohie dezbinată și
tulburată.
Credincioșii trebuie să se spovedească, pentru a
se putea hrăni cu Sfânta Împărtășanie care este Trupul și scump
Sângele lui Hristos, mai ales în cele patru sfinte posturi, iar
bolnavii, bătrânii, văduvele și copiii să se împărtășească mai des,
după sfatul preotului. Nu trebuie să fugim de Sfintele Taine, fie
de frica osândei, fie din nepăsare, dar nici să cerem prea des
Sfânta Împărtășanie ci să ținem regula Bisericii, calea de mijloc,
știind că extremele, excesele, adică nepăsarea și îndrăzneala, sunt
ale vrăjmașului.
Iubiți credincioși,
Iată câteva căi prin care păstorii Bisericii lui
Hristos își hrănesc enoriașii, după porunca Domnului: Dați-le voi
să mănânce! Ele sunt mai multe, dar acestea sunt recomandate întâi
de Sfinții Părinți. Însă nu este de ajuns numai să avem preoți buni
la sate și orașe. Dumneavoastră credincioșii sunteți datori să
colaborați cu preoții la întărirea ortodoxiei în parohie, la
hrănirea celor flămânzi și însetați, la ajutorarea, cercetarea și
miluirea săracilor, a orfanilor, a văduvelor, a copiiilor și a
celor greu bolnavi. Să nu uităm că de multe ori credincioșii
reușesc să atragă multe suflete și să intre acolo unde nu poate
pătrunde preotul. Nu lăsați pe preot să lupte singur. Ajutați-i la
biserică, la slujbe, la curățenie, la cercetarea bolnavilor, la
îndrumarea celor din jur să vină la Hristos.
Să ne rugăm cu toții lui Dumnezeu să rânduiască
păstori în buni Bisericile Sale, spre întărirea dreptei credințe
întru lauda Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor noastre.
Amin.
Sursa: Doxologia