Evanghelia
Luca 24,
36-53
În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi
Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace
vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine
că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce
vi se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Priviţi mâinile
Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi,
că un duh nu are carne şi oase, cum Mă vedeţi pe Mine având. Şi
zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci încă
necrezând ei de bucurie şi de mirare, El le-a zis: aveţi aici ceva
de mâncare? Iar ei I-au pus înainte o bucată de peşte fript şi un
fagure de miere. Şi luând a mâncat în faţa lor. Apoi a zis către
ei: acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, pe când
eram cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre
Mine în Legea lui Moise, în prooroci şi în psalmi. Atunci le-a
deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile. Şi iarăşi le-a spus:
aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi să învieze
din morţi a treia zi; iar în numele Lui să se propovăduiască
pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la
Ierusalim. Iar voi sunteţi martorii acestora. Şi iată Eu trimit
peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea
Ierusalimului, până când vă veţi îmbrăca cu putere de Sus. Apoi i-a
dus afară în Betania şi, ridicându-şi mâinile Sale, i-a
binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, s-a despărţit de dânşii
şi s-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în
Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în Biserică,
lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin!
Sfântul Luca al Crimeii: Înălțarea Domnului
– „Eu sunt cu voi”
Nu voi predica mult astăzi din cauza neputințelor
mele, mă voi strădui numai să vă explic condacul sărbătorii de
astăzi, atât de bogat în înțelesuri.
Ascultați, ascultați cu mare atenție condacul
acesta (corul cântă): „Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele
de pe pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă,
Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit;
ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt
cu voi şi nimeni împotriva voastră”.
Ce înseamnă: Plinind rânduiala cea pentru noi?
Iată la ce se referă lucrul acesta: Când Domnul
Iisus Hristos, prin toate lucrările vieții Sale pământești și prin
moartea Sa pe cruce, a împlinit ceea ce ne-a fost rânduit de
Dumnezeu în Sfatul veșnic, când a unit cele de pe pământ cu cele
cerești, când a unit oamenii de pe pământ cu îngerii din
ceruri.
El ne-a unit cu îngerii Săi. Ne-a dat
posibilitatea de a fi părtași vieții cerești. Și au fost o mulțime
de oameni care au devenit încă de pe pământ îngeri în trup. Știți
bine că marele Ioan Botezătorul în Sfânta Scriptură este numit
înger. Au fost o mulțime de oameni pentru care viața de acum nu
prezenta niciun interes, care și-au curățit inimile, care s-au
înălțat atât de mult și s-au desăvârșit, încât au devenit prin
duhul lor asemenea îngerilor, au devenit îngeri în
trup.
Oare nu așa au fost toți cuvioșii? Oare Maria
Egipteanca nu a fost un înger în trup? Oare nu așa au fost mulțimea
părinților, cei mai mari pustnici, precum Antonie cel Mare, Eftimie
cel Mare, Sava cel Sfințit, precum cel mai mare cuvios al nostru,
Serafim de Sarov, cuvioșii noștri Antonie și Teodosie de la
Pecerska? Ei au devenit cu toții îngeri în trup. Desigur, încă de
pe pământ erau uniți cu cele cerești. Au vorbit cu îngerii și Maica
Domnului li s-a arătat lor.
Și mulți, mulți au fost aceia pe care Domnul
nostru Iisus Hristos i-a unit cu cele cerești, cu toate puterile
cerești.
„Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul
nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit; ci, rămânând
nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi şi
nimeni împotriva voastră.”
Domnul nostru Iisus Hristos Se înalță în mare
slavă de pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii Săi, așa cum ați auzit
în citirea Apostolului și a Evangheliei de astăzi, despărțindu-se
de El, nu și-au pierdut speranța. Nu numai că nu s-au întristat,
dar au plecat acasă cu bucurie, cu mare
veselie.
De aceea, cum să înțelegem noi aceasta: cum au
putut ei să se veselească și să se bucure, dacă s-au despărțit de
Hristos? Acest lucru a fost posibil pentru că Domnul le-a spus că
va trimite un alt Mângâietor, pe Duhul Sfânt, care le va aminti tot
ce le-a spus El și va fi cu ei pentru
totdeauna.
Și se spune în condac: „de unde nicicum nu Te-ai
despărţit, ci rămânând nedepărtat”. Acest lucru înseamnă că,
înălțându-Se, El nu ne-a lăsat, ci rămâne cu noi mereu,
neîncetat.
Trebuie să ne amintim cuvintele Însuși Domnului
Iisus și niciodată să nu le uităm: „cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi
iubit de Tatăl Meu şi vom veni la el şi vom face locaş la
el”.
Vedeți, aceasta este promisiunea lui Hristos: El
spune că la toți cei care Îl iubesc și Îi împlinesc poruncile Lui,
El va veni cu Tatăl Său și Își vor face sălaș în ei, vor veni în
inima lor și vor locui în ea, ca într-un templu al Duhului
Sfânt.
„Strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi
şi nimeni împotriva voastră.”
Cine Îl va iubi pe Hristos cu toată inima sa, cine
va trăi după Cuvântul Său, împlinind toate poruncile Lui, acela va
fi în comuniune continuă cu El, va fi sub ocrotirea Sa veșnică, va
fi întotdeauna protejat de Însuși Hristos și de îngerii lui
Dumnezeu; pe acela nu îl va atinge niciun rău, pentru că Hristos va
fi cu el neîncetat.
Dar gândiți-vă: dar oare și marii sfinți nu au
avut parte de prigoane, oare nu au fost atâția cei care s-au
ridicat împotriva lor, oare nu au fost atâtea mii de mucenici ai
lui Hristos?
Aduceți-vă aminte cum marele Cuvios Serafim de
Sarov a fost bătut până la moarte de către tâlhari. Și ce, a fost
aceasta în defavoarea Sfântului Serafim? A fost în detrimentul
Bisericii lui Hristos? Nu, a fost cel mai mare beneficiu al nostru
pe care l-am primit prin Cuviosul Serafim, căci atunci când însăși
Fecioara Maria i s-a arătat și i-a vindecat fractura de craniu și
coastele rupte, iar tâlharii au fost trimiși la judecată, Cuviosul
Serafim, aflând despre aceasta, se ruga cu lacrimi pentru ei:
„Nicicum, nicicum nu vreau să fie judecați! Dacă vor fi condamnați,
voi pleca din pustia Sarovului”.
Vedeți cum acest act de sfințenie ar trebui să
servească ca învățătură! Ce exemplu mare am primit, un mare exemplu
care ne arată cum să ne purtăm cu cei care ne provoacă
suferințe!
Dar cu sfinții mucenici cum se împlinesc cuvintele
cântării „Eu sunt cu voi și nimeni împotriva
voastră”?
Da, s-au ridicat asupra lor, s-au ridicat
împărați, s-au ridicat conducători, i-au supus la chinuri de mare
cruzime. Dar cuvintele lui Hristos s-au adeverit și, pe când erau
torturați, Hristos Însuși era cu ei, ușoarându-le chinurile
îndurate.
Foarte adesea, ei nu ardeau în cuptoarele acelea
groaznice a căror flacără îi dogorea chiar pe chinuitori. De ce?
Pentru că Hristos era cu ei, nimeni nu a fost părăsit. El i-a
trimis pe îngerii Săi și El Însuși a mers în teminiță, la mucenicii
chinuiți până la moarte, și i-a vindecat, iar în ziua următoare
călăii i-au văzut vindecați. Vedeți voi, și cuvântul acesta s-a
adeverit. Credeți că tot cel ce Îl iubește pe Hristos și
îndeplinește Cuvântul Său va fi iubit de Tatăl și El va veni și va
locui împreună cu el.
Iubiți-L, așadar, pe Hristos, mergeți după El,
împliniți poruncile Lui!
Iar acum ascultați condacul praznicului pe care
tocmai l-am explicat și sper să-l înțelegeți mult mai profund decât
îl înțelegeați înainte. (Cântă corul.)
„Plinind rânduiala cea pentru noi şi pe cele de pe
pământ unindu-le cu cele cereşti, Te-ai înălţat întru slavă,
Hristoase, Dumnezeul nostru, de unde nicicum nu Te-ai despărţit;
ci, rămânând nedepărtat, strigi celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt
cu voi şi nimeni împotriva voastră”.
Țineți minte, țineți minte acest condac.
Amintiți-vă, amintiți-vă mereu această mare zi a Înălțării la cer a
Domnului Iisus.
Să ne îndreptăm inimele către El, pentru ca și pe
noi să ne înalțe după El la cer.
Amin.
(14 mai 1953)
Sursa: Doxologia
