Evanghelia
Luca 10, 38-42; 11,
27-28
În vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o
femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o
soră, ce se numea Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui
Iisus, asculta cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ
mare şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a
lăsat singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus,
răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti de
multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales partea
cea bună, care nu se va lua de la ea.
Iar când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor,
ridicându-şi glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele
care Te-a purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa
este, dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l
păzesc pe el.
Sfântul Grigorie Palama
– Predica la Mântuitoarea naștere a Stăpânei
noastre de Dumnezeu Născătoarea și pururea Fecioarei
Maria
1. Orice vreme este potrivită a pune început bun
pentru petrecerea spre mântuire. Așa a grăit și marele Pavel „Iată
acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Corinteni 6,2).
„Să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele
luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua.” (Romani 13, 12-13). Căci nu
a zis că vremea potrivită pentru mântuire este o oră anume sau o zi
anume, ci că, după întruparea Domnului și Mântuitorului nostru
Iisus Hristos, orice vreme este potrivită. Căci așa cum, când pe
pământ răsare soarele cel simțitor, este vreme potrivită oamenilor
pentru ostenelile trupești, precum și David zice: „Soarele a
răsărit și va ieși omul la lucrarea lui până seara,”(Psalmi 103,
22), la fel și când s-a arătat nouă în trup soarele dreptății, după
întruparea Lui, orice vreme este potrivită pentru lucrarea celor
duhovnicești, ceea ce însuși profetul o arată după ce vorbește
despre stăpâneasca venire „piatra pe care nu au luat-o în seamă
ziditorii aceea a ajuns în capul unghiului” (Psalmi 117, 22-24) și
adaugă: „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne veselim
și să ne bucurăm în aceasta”, însă cu privire la ziua soarelui
celui sensibil, aceea este întreruptă de noapte, căci zice „va ieși
omul la lucrul său până seara” (Psalmi 103, 23),în vreme ce
neînserat și neapus este soarele dreptății şi, după spusa
Apostolului că „nu are mutare sau umbră de schimbare” (Iacov 1,
17), neîncetat este timpul potrivit pentru lucrarea
duhovnicească.
2. Și dacă ar trebui să căutăm o vreme mai
potrivită decât altele, aşa cum este o vreme potrivită semănatului,
secerișului, a creșterii și a rodirii, și oricare altă vreme pentru
alte lucrări, la fel și pentru lucrarea faptei bune, căutările unui
timp al începutului ar corespunde, în alt chip, cu acesta, anume cu
anotimpul de toamnă, și, mai presus de toate, cu luna aceasta: care
este pentru noi cea dintâi și începutul anului, întru care început
au luat și cele gătite spre mântuirea noastră, ceea ce prăznuim și
noi astăzi. Căci noi acum facem prima prăznuire și preacinstire a
chemării și restaurării noastre celei după har, întru care toate au
început a se înnoi și a aduce, în locul legilor celor trecătoare,
pe cele dăinuitoare, în locul literei, duhul, și în locul celor
umbrite, adevărul cel neumbrit.
3. Căci astăzi cu adevărat o nouă lume și un rai
străin s-a arătat, întru care și din care noul Adam a ridicat pe
vechiul Adam, înnoind și restaurând toate, Care nu a venit întru
înșelăciune, ci a înșelat pe înșelătorul diavol, iar celor care
sunt robiți păcatului prin înșelarea acestuia, le dăruiește
slobozire. Astăzi s-a gătit pe pământ neînțeleasă carte, nu grăită
în chipuri și figuri, ci una care putea să-l poarte în chip de
negrăit pe Însuși Cuvântul cel viu, nu cuvântul din văzduh, ci
Cuvântul cel din ceruri, nesubzistând întru stricăciune, ci mai
vârtos scoțându-i din stricăciune pe cei care se apropie de El; nu
cuvântul care se naște din mișcarea limbii omenești, ci Cel Care
S-a născut de la Dumnezeu Tatăl din veac. Astăzi a fost văzut
cortul cel însuflețit și nefăcut de mână omenească al lui Dumnezeu
și chivotul cel înțelegător și duhovnicesc al Celui Care cu
adevărat este pentru noi, „pâinea lui Dumnezeu cea care coboară din
cer și care dă viață lumii.”(Ioan 6, 32). Astăzi precum auzim și la
psaltire „adevărul din pământ a răsărit” - chipul nemincinos al
alesei nașteri de sus ca om „și dreptatea din cer a privit” (Psalmi
84, 12), care l-a scos pe stăpânitorul nedreptății și a smuls
însăși rădăcina nedreptății - dreptatea care a fost pe nedrept
osândită, dar care în chip preadrept osândește și care dezleagă
puterea în rău a diavolului, și face de nimic uneltirile lui și
care s-a arătat primitoare a dumnezeieștii dreptăți. Și astfel, pe
cei care sunt robi păcatului, învrednicindu-i a fi înveșniciți prin
credința în El, i-a primit la ea, dar pe stăpânitorul acela rău
care a încins-o cu legăturile cele împotriva firii ale păcatului,
îl va da focului veșnic și întunericului. Astăzi mlădița cea mai
dinainte vestită odrăslită din rădăcina lui Iesei din care a
răsărit floarea cea nevestejită (Isaia 11, 1) care nu a primit
păcatul, ci chemând iarăși firea noastră care se ofilise și din
această pricină căzuse din sălașul hranei celei nepieritoare și
aducându-ne înapoi la înflorire și bucurându-ne prin ea de
înflorirea cea veșnică și ridicându-ne la ceruri, ne-a deschis
raiul. Toiagul prin care Marele Păstor a condus turma cea
înțelegătoare la pășunile cele veșnice; toiagul în care firea
noastră cea omenească s-a sprijinit lepădând vârsta și
neputincioasa bătrânețe, s-a înălțat ușoară la ceruri, lăsând
pământul jos celor care sunt trași la cele de jos, ca unii care nu
au sprijin.
4. Dar ce înseamnă „lumea cea nouă”, „raiul cel
străin”, „cartea cea neînțeleasă”, „cortul și chivotul însuflețit
al lui Dumnezeu”, „adevărul răsărit din pământ”, „mlădița lui Iesei
cea multlăudată”? Este Cea care mai înainte de naștere și după
naștere pururea Fecioară a rămas, a cărei naștere din pântece sterp
o prăznuim astăzi. Căci Ioachim și Ana căsătoriți fiind și umblând
fără de prihană înaintea Domnului, vrednici de dispreț au părut
Israeliților după Lege, fiindcă nu aveau copii. Și fiindcă pe
atunci, încă nu era în lume nădejdea nemuririi, propășirea neamului
prin urmași părea de ultimă trebuință. Însă azi, când s-a născut
această fecioară prin a cărei naștere în feciorie ne-a fost dăruită
nouă viața veșnică, nu ne mai este nouă absolut necesară nașterea
de fii. Dar Israeliților într-atât li se părea mai bună nașterea
mai multor fii chiar decât însăși virtutea, iar nerodirea pruncilor
un atât de mare rău, încât și acești drepți nu erau atât cinstiți
pentru virtutea lor, cât erau disprețuiți pentru nenașterea de
prunci. Peste măsură de întristați și fiind ținta atâtor batjocuri,
drepții Ioachim și Ana, amintindu-și de Avraam și de Sarra și de
toți ceilalți câți se spune că au fost încercați cu nenașterea de
fii și după ce și-au pus în minte leacul aflat de unii ca aceștia
pentru vindecarea de această întristare, au știut și ei înșiși a
alerga la rugăciune către Dumnezeu. Și de o parte înțeleptul
Ioachim s-a retras în pustie și acolo s-a sălășluit și cu post s-a
nevoit ridicând rugăciuni la Dumnezeu, ca să devină și el tată; și
nu a încetat a se ruga, nici nu a plecat de acolo, până ce nu a
dobândit plinirea cererii. De altă parte, și într-un cuget cu el,
Ana, zăvorându-se, cu inimă zdrobită strigă către Domnul: „auzi-mă,
Dumnezeul părinților noștri și mă binecuvântează, precum ai
binecuvântat și pe Sara, spre a fi maică. „Și a auzit Domnul
rugăciunea și i-a binecuvântat pe ei și le-a dăruit lor făgăduința,
care făgăduință a și fost adusă la plinire acum și le-a dăruit lor
o pruncă mai minunată decât toate minunile, pe însăși Născătoarea
Ziditorului întregului univers, cea care a îndumnezeit neamul
omenesc și care a făcut pământul cer și pe fiul omului l-a făcut
Dumnezeu, făcându-i pe oameni fii ai lui Dumnezeu, fiindcă dintru
aceasta a luat trup fără de sămânță, făcându-se în chip de negrăit
purtător de trup, aducându-L pe lume pe Cel Care le-a adus la
ființă din neființă pe toate cele ce sunt, preschimbându-le spre
plinătatea ființei, pentru ca nu cumva să cadă din nou,
îndreptându-se spre neființă.
5. Însă pentru ce a trebuit să vină din pântece
sterp? Pentru ca să dezlege întristarea și să întoarcă ocările
părinților și ca să preînchipuie dezlegarea care se va săvârși prin
ea de întristarea și de blestemul protopărinților neamului omenesc.
Cum ar fi îndrăznit firea să privească în mod obișnuit pântecele
întru care s-a sălășluit și din care a ieșit singura care a locuit
în sfânta sfintelor și singura care s-a făcut sălaș Celui ce a
făcut firea? Căci, precum mai înainte de ea și după ea, fecioară
maică și Maică a lui Dumnezeu nu s-a mai arătat alta pe lume și
precum, înainte de ea și după ea, nimeni nu a mai sălășluit în
Sfânta Sfintelor, tot așa în rărunchii acelei mitre nu a mai fost
văzut nici înainte, nici după, crescut vreun embrion. Fiindcă
trebuia ca Maica lui Dumnezeu să fie Fecioară și aceasta să fie din
neamul lui David și la vremea rânduită pentru mântuirea noastră,
căci se apropiase vremea și trebuia ca Fecioara să fie mai dinainte
pregătită, iar atunci nu se aflau mai buni în virtute decât soții
aceia fără copii și nici între cei din neamul lui David nu erau
alții mai presus de ei în ceea ce privește virtutea și neamul. De
aceea au și fost cinstiți cei fără copii mai presus de cei cu mulți
copii, pentru ca din cei cu multe virtuți să fie născută copila cea
atotvirtuoasă, din cei care au trăit separat în înfrânare să se
nască cea atotsfântă și să primească rod cea înțeleaptă care a
ajuns prin rugăciune și nevoință să devină maica însăși a fecioriei
și încă a unei feciorii care va naște cu trupul în nestricăciune pe
Cel Care din feciorelnic Tată S-a născut cu dumnezeirea. O!
înaripată rugăciunea aceleia! O! trecere pe care a aflat-o la
Dumnezeu! Cât de fără de prihană erau acele inimi, încât să înalțe
o astfel de rugăciune care să ajungă la o astfel de plinire! Era,
dar, de trebuință să fie deschis mai dinainte drum pentru o așa de
mare minune tot printr-o minune, iar firea trebuia întemeiată
treptat prin har.
6. Iar voi! O sfântă priveliște! Cei care
ascultați cuvintele mele, turma și ogorul meu duhovnicesc întru
Hristos Domnul, aduceți drept dar de naștere Maicii lui Dumnezeu
lucrarea virtuților și binefacerile lor. Bărbați și femei, bătrânii
cu cei mai tineri, bogații și săracii, dregătorii și supușii,
simplu, tot neamul și toată vârsta, vrednicia, meșteșugul și toată
știința, să nu fie nimeni printre voi care să rămână sterp și fără
de rod, nedoritor și neprimitor de sămânță duhovnicească. Ci să
primească cu sârg sămânța cerească care este cuvântul cel mântuitor
și să ducă la bun sfârșit prin El lucrarea și rodul și orice este
plăcut lui Dumnezeu. Nimeni, după ce a început lucrarea faptei
bune, să nu lase lucrul său nedesăvârșit, nimeni să nu-și arate
credința în Hristos numai cu vorba, căci „nu oricine-Mi zice Mie,
Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel care face
voia Tatălui Meu cel din ceruri”, (Matei 7,21) și „Nimeni care pune
mâna pe plug și se uită îndărăt, nu este potrivit pentru Împărăția
cerurilor” (Luca 9,62)
7. Fecioarele care au făgăduit viață singuratică
și cele care, lucrând toată fapta bună, au ajuns de la căsătorie la
o viață de obște feciorelnică și, pe scurt, toți câți ați fost
aleși ca, din sete de pocăință, să petreceți împreună, trăiți întru
toate după Dumnezeu de dragul Fecioarei care pentru noi s-a născut
astăzi, ca să-L nască cu trupul în feciorie supt veac, pe Cel Care
s-a născut din Feciorelnic Tată mai înainte de tot veacul; să
trăiască de dragul ei și al Celui întrupat dintr-însa, singur
Dumnezeu și numai către El să privească și numai pe El să și-L facă
hrană potrivită, să se bucure de nădejde, să rabde în necaz, să se
supună celor mai dinainte rânduite, să-și slujească unul altuia, să
se străduiască pentru păzirea păcii între voi, prin atenție prin
rugăciune, prin străpungerea inimii, să petreacă neîncetat în
citirea psalmilor, slavoslovii și în cântări duhovnicești (Romani
12,12. Evrei 13,17. Efeseni 5,19) fiind sfinți și feciorelnici și
cu trupul și cu sufletul, cu toate simțirile și cugetul,
arătându-se feciorelnici și duhovnicești și cu cugetul și cu
petrecerea. Astfel, urmând cuvântul psalmilor, veți fi următori
Maicii Domnului și veți fi purtați în apropierea ei și veți intra
în corabia cea nezidită de mână omenească a Împărăției cerurilor și
în cămara de nuntă cea nestricăcioasă, supralumească și
veșnică.
8. Iar voi cei căsătoriți, nu vă dăruiți cu totul
lumii acesteia, căci lumea aceasta nouă și cu adevărat mai presus
de lume, care este Maica Domnului, pentru voi s-a zidit, arătați-i
astăzi roada căsniciei. Iar voi care ați atins vârsta bătrâneții
faceți dovada unei minți bătrânești și nu copilăriți cu mintea prin
cugete, gânduri și fapte, cugetând trupește și petrecând după cele
ale trupului. Voi, tineri, arătați osârdie față de bătrâni și pe
aceștia cinstiți-i și credeți lor și nu uitați ce înseamnă
prețuirea bătrâneții și cum tinerețea nu întrece pe un bătrân
cuvios. Iar dacă nu o știați, întrebați-l pe Solomon cel înțelept:
„Înțelepciunea este la om adevărata căruntețe și vârsta
bătrâneților înseamnă o viață neîntinată” (Înțelepciunea lui
Solomon 4, 9; Psalmi 44,14). Iar toți cei câți ați dobândit mai cu
osârdie pe acestea pământești și nestatornice și care se schimbă
dintr-o stare în alta, prin împărțirea lor, lucrați pentru voi
înșivă la <dobândirea> vieții veșnice, căci „viața cuiva nu
este din prisosul avuțiilor sale” (Luca 12, 15). Toți câți sunteți
în nevoi, să vă arătaţi în lipsurile voastre cu răbdare și prin
mulțumire către Dumnezeu să vă îmbogățiți, pentru ca să fiți
numărați împreună cu săracii aceia pe care i-a fericit El și să
deveniți moștenitori împreună cu El ai Împărăției cerurilor. (Iacov
1, 9; Matei 5, 3 ; Luca 6,20). Conducători, „Judecați cu dreaptă
judecată” (Zaharia 7, 9) și nu vă folosiți de putere împotriva
celor de sub mâna voastră, căci acest lucru nu este drept, ci
arătați o părintească autoritate față de ei, având în minte că
sunteți de același neam și de o slujire cu ei. Nici să nu vă pară
lucru nedemn de voi supunerea față de Biserică și învățătura ei.
Căci acestea sunt tăria celor ce au voia plecată spre bine. Iar
supușilor le este de folos să se încreadă numai conducătorilor în
măsura în care aceasta nu îi taie pe ei de la nădejdea cea
făgăduită nouă, a Împărăției cerurilor.
9. Aduceți mai curând toți Fecioarei pe care o
prăznuim astăzi, ca pe darul cel mai îndrăgit și mai potrivit
sfințirea voastră și curăția trupului prin înfrânare și stăruitoare
rugăciune. Vedeți cu toții cum înfrânarea și postul și rugăciunea
cu străpungere de inimă se împreúnă ca să-i arate pe sfinții
părinți Ioachim și Ana vase dumnezeiești, vase mai presus de orice
alegere, încât nu doar le-a dăruit să poarte nume dumnezeiesc,
precum mai apoi a arătat sfântul Pavel (Fapte 9, 15), ci pe Însuși
Acela al Cărui „nume este minunat” (Psalmi 8, 1). Așadar, dacă și
noi rămânem cu stăruință în celelalte virtuți și în rugăciuni, dacă
ne vom așeza cu conștiință curată în arca lui Dumnezeu vom afla în
acestea, adăpostită ca o comoară, curăția inimii încăpându-L pe El
și oglindindu-ne nouă pe Dumnezeu. Căci pe aceasta <curăția
inimii> și așezarea cea din suflet către Dumnezeu pe care și
Isaia o numește duh mântuitor <sălășluit> în pântece zicând
către El: „de frica Ta, Doamne, zămislit-am, avut-am dureri ca ale
celei ce naște și am născut duhul mântuirii Tale pe care l-am
crescut (sic!) pe pământ” ( Isaia 26, 18. LXX)[5]. Vedeți cum
suflete sterpe și care nu nasc dau naștere unor prunci buni ? Dar
profetul adaugă la cele grăite, zicând: nu vom cădea, ci „vor cădea
cei ce locuiesc pe pământ” adică, cei care se tăvălesc în patimi și
cugete pământești.
10. Dacă așadar și noi voim, fraților, ca nu pe
pământ, ci în cer să locuim, nici să cădem pe pământ și cele
pământești să ne tragă la păcat, ci ca să tindem neîncetat la
dumnezeiasca înălțime, să ne temem de Dumnezeu, să lepădăm de la
noi răutățile, să ne întoarcem prin faptele cele bune către El, să
ne sârguim, prin înfrânare și rugăciune, să dezrădăcinăm răutățile
răsărite în noi înșine și să ne schimbăm gândurile noastre rele în
gânduri bune și duhul propriei mântuiri în dureri să-l zămislim,
după spusa prorocului, și să-l naștem, având ajutor prin pomenire
pe cea dăruită nouă astăzi prin rugăciunile și petrecerea cea
bineplăcută lui Dumnezeu a bunilor părinți Ioachim și Ana, pe
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Ceea ce a schimbat întristarea
celor ce au născut-o în bucurie și care a dezlegat blestemul
protopărinților și a pus capăt durerilor nașterii maicei
începătoare a neamului omenesc, născându-L fără dureri și în
feciorie pe Hristos.
11. Căruia se cuvine toată slava, cinstea și
închinciunea, împreună cu cel făr’de început al Său Părinte și cu
Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Lui Duh, acum și pururea
și în vecii vecilor. Amin.
(Omilia 42 a Sfântului Grigorie Palama, din
Omilii, vol. III, Editura Anastasia, București,
2007)
Sursa: Doxologia
