Evanghelia
Luca I, 1-25; 57-68, 76,
80
Deoarece mulţi au încercat să întocmească o
istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, aşa cum ni
le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori
ai Cuvântului, am găsit şi eu cu cale, preabunule Teofile, după ce,
de la început, am urmărit toate cu de-amănuntul, să ţi le scriu cu
bună rânduială, ca să te încredinţezi desăvârşit despre temenicia
învăţăturilor ce ai primit. În zilele lui Irod, împăratul Iudeii,
era un preot cu numele Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia,
iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta.
Erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, păzind fără prihană
toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar n-aveau copii, pentru
că Elisabeta era stearpă şi amândoi erau bătrâni în zilele lor. Dar
pe când slujea Zaharia înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii
sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să intre să
tămâieze în templul Domnului. Iar în ceasul tămâierii toată
mulţimea poporului se ruga afară. Atunci i s-a arătat lui Zaharia
un înger al Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi
când l-a văzut, Zaharia s-a înspăimântat şi l-a apucat frica. Dar
îngerul a zis către el: nu te teme Zaharia, căci rugăciunea ta a
fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu pe care
îl vei numi Ioan. Vei avea bucurie şi veselie şi se vor bucura
mulţi de naşterea lui, căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea
nici vin, nici băutură ameţitoare şi se va umple de Duhul Sfânt,
chiar din pântecele mamei sale. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi
va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. El va merge înaintea Domnului
cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor
spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca
să întocmească Domnului un popor bine pregătit. Atunci a zis
Zaharia către înger: după ce voi cunoaşte aceasta?, pentru că eu
sunt bătrân şi femeia mea înaintată în vârstă. Iar îngerul,
răspunzând, i-a zis: eu sunt Gavriil, care stau înaintea lui
Dumnezeu şi sunt trimis să vorbesc cu tine, aducându-ţi această
veste bună. Dar iată, vei fi mut, neputând să vorbeşti până în ziua
când vor fi acestea, pentru că n-ai crezut în cuvintele mele, care
se vor împlini la timpul lor. Iar poporul aştepta pe Zaharia şi se
mira că întârzie în templu. Dar când a ieşit afară, nu putea să le
vorbească. Atunci ei au înţeles că el avusese o vedenie în templu,
pentru că le făcea numai semne cu mâna şi rămăsese mut. După ce
s-au împlinit zilele slujbei lui la templu, s-a dus la casa sa. Iar
după aceste zile, Elisabeta, femeia lui, a rămas însărcinată şi s-a
tăinuit pe sine cinci luni, zicând: astfel mi-a făcut mie Domnul în
zilele când a socotit să ridice dintre oameni înjosirea
mea.
Şi când i s-au împlinit zilele ca să nască, a
născut un fiu; şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit
mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu Elisabeta. Iar când a
fost ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi voiau să-l
numească Zaharia, după numele tatălui său. Dar, răspunzând, mama
lui a zis: nicidecum!, ci se va numi Ioan. Iar ei au zis către ea:
nu este nimeni între rudele tale, care să aibă acest nume. Şi au
făcut semn tatălui său, cum ar vrea să-i fie numele. Atunci el,
cerând o tăbliţă, a scris astfel: Ioan va fi numele lui. Şi s-au
mirat toţi. Dar în clipa aceea i s-a deschis gura, şi limba i s-a
dezlegat şi a îneput să vorbească, binecuvântând pe Dumnezeu.
Atunci a cuprins frică mare pe toţi care locuiau împrejurul lor;
iar în tot ţinutul, de prin munţii Iudeii, s-au vestit toate
cuvintele acestea. Şi toţi câţi le-au auzit le-au pus în inima lor,
zicând: oare, ce va fi pruncul acesta? Căci în adevăr mâna Domnului
era cu el. Iar Zaharia, tatăl lui, plin fiind de Duhul Sfânt, a
proorocit şi a zis: bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel,
că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului
său.
Iar tu, pruncule, vei fi chemat proorocul Celui
preaînalt, căci vei merge înaintea feţei Domnului, ca să pregăteşti
căile Sale.
Şi pruncul creştea şi se întărea cu duhul; şi a
fost în pustie până în ziua când sţa arătat lui
Israel.
IPS Bartolomeu Anania –
Predică la Naşterea Sfântului Ioan
Botezătorul