La sarbatoarea Sfantului Duh se cuvine ca toata
profunzimea gandului si a inimilor noastre s-o indreptam spre
cunoasterea Lui. In rugaciunea Sfantului Duh, pe care o stiti, se
spun extrem de multe lucruri despre El. Trebuie sa intelegeti
aceasta rugaciune.
„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului”
–
Acesta este Mangaietorul nostru, Acel Mangaietor
pe Care L-a trimis Domnul Iisus Hristos ucenicilor Lui cand S-a
inaltat de la ei la ceruri. El a spus:
“N-am sa va las orfani, va voi trimite voua pe
Duhul Sfant, Mangaietorul; El va va aminti voua toate cate v-am
spus mai inainte.”
Si aceasta s-a implinit: n-au ramas orfani
ucenicii Lui, nici lumea crestina. S-a inaltat de la noi Domnul
Iisus Hristos, dar locuieste printre noi Duhul Sfant, Mangaietorul,
pe Care El ni L-a trimis.
„Imparate Ceresc, Mangaietorule” – El este
Mangaietorul nostru, Cel care umple golul inimilor noastre, Care
alunga de la noi tristetea. El este Cel care poate mangaia cu
adevarat. Sunt multi cei care nu cred in Dumnezeu, care nu-L cunosc
pe Duhul Sfant, care nu se roaga Lui si care zac intr-o stare de
grea intristare. Constiinta golului si a nimicniciei vietii proprii
le umple sufletul. Si sovaiesc, se intristeaza si sufera fara nici
un sens in viata lor, si nu rareori isi incheie viata prin
sinucidere.
Ei nu-L cunosc pe Duhul Sfant, nici nu-L cauta pe
El, pentru ca nu L-au cunoscut, pentru ca traiesc fara Dumnezeu. Ei
nu simt mangaierea deplina, profunda, acea mangaiere pe care o
incearca inimile crestinilor, de care era plin Cuviosul Serafim de
Sarov. Duhul Sfant era mereu cu el, niciodata nu l-a parasit si il
incalzea cu caldura Sa.
Ne mangaie Duhul Sfant si pe noi, pe toti, care
suntem departe de sfintenia crestinilor de odinioara, ne mangaie
atunci cand in vremea necazurilor recunoastem in inimile noastre
ca sunt meritate aceste necazuri, aceste intristari, cand ne
indreptam mintea si ochii duhovnicesti in inima noastra si vedem
acolo multime de pacate si necuratie, cand ne vom cai si vom spala
necuratia inimii noastre si-L vom chema: „Imparate ceresc,
Mangaietorule, Duhul Adevarului” — tot atunci va veni Mangaietorul
si va da cea mai deplina mangaiere. Trebuie sa doresti din toata
inima aceasta mangaiere, s-o cauti, sa fii vrednic de ea, sa-ti
curatesti inima, fiindca intr-o inima necurata nu este loc pentru
Duhul Sfant.
Astfel ne mangaie Duhul Sfant pe noi, pe cei slabi
si atat de departe de acea desavarsire pe care o cere Hristos.
Duhul Sfant este numit Duhul Adevarului, fiindca in El si numai in
El este toata deplinatatea adevarului. Adevarul il cunoaste doar
cel care are comuniune cu Duhul Sfant. Adevarul il stie numai acela
care primeste harul Duhului Sfant, care-si indreapta gandurile si
simturile pe calea adevarului.
Sunt multi oameni care cauta adevarul acolo unde
acesta nu este, care nu stiu ca tot adevarul este in Duhul Sfant.
Il cauta in cartile de filosofie, il cauta si nu-l gasesc, sau
gasesc un adevar fals, cu care il confunda pe cel
pur.
Iar adevarul autentic, adevarata profunzime a
cunoasterii, profunzimea sentimentelor se afla doar in comuniunea
cu Duhul Sfant, fiindca Duhul Sfant este plinatatea oricarui
adevar.
Sfintii Apostoli au fost simpli pescari,
necarturari. Majoritatea cuviosilor si sfintilor au fost oameni
nestiutori de carte, dar Duhul Sfant, pe Care L-au atras in inimile
lor, i-a facut purtatori ai adevarului. Cine, oare, mai mult decat
Sfintii Apostoli, a cunoscut adevarul si l-a propovaduit intregii
lumi crestine? Cine a stapanit adevarul mai mult decat Cuviosul
Serafim de Sarov?
„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului,
Carele pretutindenea esti si toate le
implinesti“
Ce inseamna „Carele pretutindenea esti si toate le
implinesti“? Inseamna ca El este pretutindeni, toate le implineste.
In limba slavona cuvantul „implineste” inseamna ca si in limba
rusa: „cel ce le umple“. Iata, in acest sens trebuie sa patrundem!
Trebuie sa cunoastem ca Duhul Sfant este pretutindenea si pe toate
le implineste, ca prin El traieste intreaga faptura, fiindca El
este datatorul de viata.
Nu-L cunosc si nu-L vor cunoaste invatatii pe
Duhul Sfant, nu vor sti de unde s-a creat viata. Este cea mai mare
enigma pentru stiinta. Din cele mai vechi timpuri stiinta a
incercat sa patrunda in taina vietii si sa explice cum din natura
moarta a aparut brusc viata. De unde vine ea?
La baza oricarei vieti sta acea substanta care, in
stiinta, este numita protoplasma – ea constituie o parte
consistenta a acelor celule din care sunt alcatuite corpurile
fiintelor vii. Ce este protoplasma? La vedere arata ca un fel de
mucozitate, dar in ea este cuprinsa puterea nemarginita a vietii,
in ea se ascund tainele nenumarate ale existentei. Si iata,
stiinta incearca de mult sa creeze protoplasma artificiala din
proteine (fiindca protoplasma este un compus proteic). Dar oricat
s-ar stradui invatatii s-o sintetizeze, nu le iese nimic – nici o
combinatie nu are proprietati de viata. Aceasta putere de viata o
poate da doar Acela Care da viata la toate, Care este inceputul
vietii – Duhul Sfant.
“Cu cuvantul Domnului s-au intarit cerurile, si cu
Duhul gurii Lui toata puterea lor” (Psalmul 32,
6).
Cerurile sunt create cu cuvantul lui Dumnezeu, cu
Duhul lui Dumnezeu. Cu Duhul gurii lui Dumnezeu au fost create
toate Puterile ceresti. Duhul lui Dumnezeu a insufletit si primul
trup al omului, creat de El din tina pamantului, trupul lui Adam,
fiindca se aminteste in Scriptura ca in acest trup a suflat
Dumnezeu suflare de viata. Numai Duhul Sfant da viata, numai de la
Duhul Sfant incepe orice viata si este absurd sa cauti un alt izvor
de viata.
Ce este sufletul omenesc? Ce este duhul omenesc?
Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Dar
Dumnezeu este netrupesc? Desigur! Nu dupa trup suntem noi facuti
dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ci dupa Duh. Duhul omenesc
este suflarea Duhului Sfant.
Dar sa nu credeti ca doar duhul omenesc isi are
inceput de la Duhul lui Dumnezeu. Totul este creat, totul traieste
si totul se misca doar cu acea energie duhovniceasca, izvorul
careia este Insusi Duhul Sfant. Cu energia duhovniceasca, puterea
Duhului Sfant, care este izvorul oricarei energii materiale – doar
cu aceasta energie traieste si se misca intreaga lume. Energia
duhovniceasca, Duhul lui Dumnezeu, patrunde totul, sfinteste
totul, insufleteste totul. Si in animale, si in plante exista o
particica a Duhului, fiindca si in ele exista viata, iar unde este
viata acolo este si Duhul Sfant. Impreuna cu viata toate au primit
o suflare a Duhului Sfant. Si nu numai in fiintele vii, ci si in
toata natura – natura pe care oamenii in mod gresit o numesc
moarta, natura anorganica -, in stanci, in rauri, in valurile
marii, in pustiurile nesfarsite – traieste Duhul Sfant, fiindca El
„pretutindenea este si toate le implineste“.
Daca n-ar fi insufletit Duhul Sfant toata natura,
organica si anorganica, n-ar fi putut exista lumea creata cu toata
maretia ei, asa cum se prezinta ea in fata privirii noastre. Nu
trebuie sa admitem ipoteza conform careia lumea nu ar fi creata de
Dumnezeu. Lumea a fost creata prin revarsarea dragostei lui
Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu este ceea ce se numeste
energie duhovniceasca. Totul este creat si se misca prin dragostea
lui Dumnezeu, prin dragostea Duhului, in El traim si ne miscam si
suntem, precum spunea Apostolul Pavel in Areopagul din Atena. Totul
traieste, totul se misca, totul se insufleteste prin Duhul Sfant,
fiindca El „pretutindenea este si toate le
implineste“.
V-ati gandit vreodata ce insemnatate are pentru
noi si pentru intreaga natura acea minunata frumusete a lui
Dumnezeu care straluceste in toata lumea? De unde este frumusetea?
De ce exista frumusetea? Putem noi oare sa gandim ca frumusetea are
numai un scop practic, utilitar? Putem oare sa spunem ca masculii
pasarilor, care au un penaj colorat si care canta atat de frumos,
dispun de aceasta frumusete numai pentru ca sa atraga femelele?
Sigur ca nu!
Oare putem sa gandim ca florile care ne mangaie
privirea stralucesc de frumusete doar ca sa atraga cu culorile si
mirosurile insectele pentru polenizare? Sigur ca nu! Frumusetea
straluceste in toata lumea, si Dumnezeu ne-o arata chiar si in cele
mai gingase, in cele mai slabe fiinte. N-ati vazut niciodata ce
frumusete delicata, blanda, curata emana petalele si corolele
florilor de nu-ma-uita, toporasi, albastrele si nenumarate altele?
N-ati simtit cata curatie si frumusete se afla in aceste mici
creatii ale lui Dumnezeu? Nu v-ati gandit ca aceste floricele ale
lui Dumnezeu ne invata curatia si blandetea, de care ele sunt
pline?
Nu v-ati gandit ca cerul instelat are o influenta
duhovniceasca deosebita asupra inimilor noastre prin frumusetea cu
care a fost inzestrat? Cand privim acest cer instelat nemarginit,
ne ducem cu gandul la vesnicie. Cand privim la stancile puternice,
abrupte, varfurile carora sunt ascunse de norii intunecati, cand in
zi de ploaie stam pe tarmul marii si vedem cum furtuna ridica
valuri uriase, care acopera stancile de pe mal, oare nu tresare
inima noastra de emotie contempland puterea si forta naturii? Cat
de neinsemnati si de slabi ne simtim atunci! Daca natura ascunde in
sine atata frumusete, forta, putere si propovaduieste despre ea,
atunci ce putem spune despre izvorul acestei puteri si frumuseti –
ce putem sa spunem despre Domnul Insusi?
El este izvorul acestei frumuseti si puteri, El
toate le patrunde, toate le umple. Maretia uimitoare a fortelor
naturii nu este altceva decat manifestarea insufletirii intregii
naturi despre care v-am vorbit.
In tot ce ne inconjoara este prezent Duhul Sfant.
El „pretutindenea este si toate le implineste“, totul este patruns
de puterea Duhului lui Dumnezeu si de dragostea
Lui.
Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Romani a
spus exact ce va spun acum, cu cuvinte foarte simple. El se refera
la paganii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, afirmand ca sunt fara
cuvant de aparare, pentru ca ceea ce se poate cunoaste despre
Dumnezeu este cunoscut de catre ei, fiindca Dumnezeu le-a aratat
lor.
“Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii,
intelegandu-se din fapturi, adica vesnica Lui putere si dumnezeire,
asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare” (Romani 1,
19-20).
In natura se poate observa puterea lui Dumnezeu,
deci sunt fara cuvant de aparare toti cei care sunt orbi si nu vor
sa vada ca Duhul Sfant este pretutindeni. Sunt orbi si surzi cei
care nu simt maretia frumusetii, cei care nu simt suflarea Duhului
Sfant in tot ce ne inconjoara, si de aceea sunt fara cuvant de
aparare. Chiar daca n-au auzit de la oameni propovaduirea despre
Dumnezeu, natura insasi propovaduieste despre El. Unii afirma ca nu
exista Dumnezeu, sustinand ca natura a fost creata datorita
hazardului. Ce poate fi mai gresit decat aceasta teorie? Cum poate
intamplarea sa creeze o astfel de armonie in lumea
nemarginita?
Duhul Sfant mai este numit „Vistierul
bunatatilor“.
Al caror bunatati? Al tuturor bunatatilor, nu doar
al celor pe care le cauta oamenii mandri si increzuti, care s-au
lipit de cele pamantesti. Duhul Sfant este izvorul tuturor
bunurilor, mai ales al celor duhovnicesti, El este Datatorul
puterilor inalte ale duhului omenesc, El isi revarsa dragostea
asupra a tot ceea ce este viu si cu aceasta dragoste ne
mangaie.
Toti cei care merg pe calea lui Hristos, care isi
poarta crucea, simt ajutorul Duhului Sfant si dragostea Lui care ii
intareste.
Sunt multe greutati in viata fiecaruia, sunt multe
greutati si pe calea arhieriei, fiindca este mare raspunderea in
fata lui Dumnezeu. In zdrobirea inimii mele, Duhul Sfant m-a
mangaiat cu dragostea voastra, cu dragostea care se revarsa din
inimile voastre. Pentru ca nu exista mai mare fericire decat aceea
de a trai in dragoste, de a simti permanent dragostea celor din
jur.
Iata ce ne poate da Duhul Sfant, iata cat de
nemarginit este harul Lui! Si scopul vietii noastre consta in a fi
partasi dumnezeirii. Dar cum putem deveni partasi dumnezeirii? Prin
comuniunea cu Duhul Sfant, fiindca duhul nostru este chipul si
asemanarea lui Dumnezeu.
Prin faptul de a te impartasi de Duhul Sfant, de a
fi in permanenta comuniune cu El. Este sarcina cea mai inalta si
mai sfanta a vietii omenesti.
Cum sa dobandesti aceasta comuniune cu Duhul lui
Dumnezeu? Cum sa primesti aceasta mareata mangaiere — mangaierea
dragostei Duhului Sfant? In ce si cand avem comuniune cu Duhul lui
Dumnezeu?
Intai de toate, in rugaciune. Orice om care a avut
comuniune cu Duhul Sfant a fost intotdeauna nevoitor al rugaciunii.
Un exemplu poate fi Cuviosul Serafim de Sarov, care 1000 de zile si
nopti le-a petrecut ingenunchiat pe o piatra, rugandu-se lui
Dumnezeu.
Doar cel care se roaga astfel poate avea comuniune
deplina cu Dumnezeu. Prin rugaciune neincetata si prin indeplinirea
poruncilor lui Dumnezeu atingeau sfintii curatia inimii, eliberarea
ei prin Duhul Sfant de orice intinaciune. De aceea este mare
insemnatatea ultimelor cuvinte ale rugaciunii Sfantului
Duh:
„Vino si Te salasluieste intre noi si ne curateste
de toata intinaciunea“.
Sa strigam neincetat spre Duhul
Sfant:
„Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului,
Carele pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul
bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intre
noi si ne curateste de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule,
sufletele noastre“.
Si El va veni si Se va salaslui intru noi, si ne
va face din intinati si pacatosi, sfinti si drepti. Sa fie dar cu
voi cu toti harul Preasfantului Duh si sa va faceti biserici curate
ale Lui! Amin”.
Sursa: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009
