„Luaţi, mâncaţi, acesta este
Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al
Legii celei noi...” (Matei 26,
26-28).
Iubiţii mei
fraţi,
Mare este sfânta zi de astăzi. Că mai
înainte de patima Sa cea de bună voie, prea Bunul nostru Mântuitor
a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar
Cina aceasta nu este o simplă masă cu mâncare, cu pâine şi vin.
Cina cea de Taină este o mare taină, este o jertfă de dragoste,
este prima Liturghie creştină săvârşită de însuşi Domnul nostru
Iisus Hristos. Cina cea de Taină este ultimul popas duhovnicesc al
lui Iisus, este un prilej de reculegere pentru ucenici; este un loc
tainic de întâlnire, de vorbire şi de despărţire a lui Hristos de
ucenicii Săi, cărora le dă ultimele sfaturi şi
porunci.
Aici nu mai sunt mulţimi de oameni, nu mai
sunt farisei, nici cărturari iscoditori, nici bolnavi, nici minuni
de vindecare. Ci singur Hristos, Mântuitorul lumii, înconjurat de
cei doisprezece ucenici, stă în cămară de taină, unde spală
picioarele cele obosite de drum ale apostolilor, apoi se roagă,
mulţumeşte Tatălui, binecuvintează pâinea şi vinul şi le împarte,
ca pe o împărtăşanie, celor ce sunt de faţă. Lipseşte de aici
însăşi Maica Domnului, căci Cina are un caracter strict euharistie,
iar foişorul închipuieşte altarul Bisericii, unde se jertfeşte
tainic Iisus Hristos de către preoţi şi
episcopi.
Numai Iuda trădătorul şi vânzătorul este
primit la Cina Domnului, din următoarele pricini: mai întâi ca nu
cumva să se deznădăjduiască de a sa mântuire, dacă nu ar fi fost
primit la Cină. Apoi, ca să nu-i silească libertatea, care este cel
mai mare dar firesc al omului, căci fiecare este liber să creadă şi
să vină la Hristos sau să se lepede şi să fugă de Hristos. Iuda a
fost primit la Cină, deşi a făcut cel mai mare păcat posibil, ca
prin aceasta să ne arate Dumnezeu că primeşte la pocăinţă pe cel
mai mare păcătos, de se va căi de păcatele sale. Iuda a fost primit
la Cină, deşi purta la sine argintii vânzării, ca să primească şi
el spălarea picioarelor, ca să guste din Trupul şi Sângele
Domnului, şi prin aceasta să scape de satana, care îl
chinuia.
Dacă Iuda s-ar fi căit de greşeala sa şi ar
fi aruncat banii diavolului, atunci spălarea picioarelor, ca o
spovedanie, l-ar fi curăţit, iar Pâinea şi Vinul ce i s-au dat, ca
o împărtăşanie, l-ar fi sfinţit. Dar pentru că nici de trădare nu
s-a lăsat, nici pe arginţi nu i-a lepădat, spălarea şi Cina nu i-au
folosit nimic. Căci în clipa când a întins mâna în blid cu Hristos
şi a gustat cu nevrednicie din Pâinea Domnului, a şi intrat satana
în el şi a fugit afară.
Un alt motiv pentru care Iuda a fost primit
la Cină a fost acela ca să fie arătat înaintea tuturor că el este
vânzătorul. Şi, în sfârşit, a fost primit ca un semn de taină, că
întotdeauna între slujitorii lui Hristos vor fi şi trădători, vor
fi şi vânzători, vor fi şi eretici, vor fi şi ucigaşi, vor fi şi
apostaţi, vor fi şi iubitori de argint care vor sfâşia cămaşa lui
Hristos şi vor încerca, fără de toiag, să păstorească oile Domnului
numai pentru bani.
Iubiţii mei
fraţi,
Două lucruri importante deosebim la Cina cea
de Taină: mai întâi spălarea picioarelor ucenicilor şi apoi
întemeierea Tainei Sfintei împărtăşanii, numită şi Sfânta
Euharistie. Deci, săvârşind Iisus Hristos propovăduirea Sfintei
Evanghelii, mai înainte cu o zi de patima Sa şi de Paştele
evreiesc, a rânduit să mănânce Paştele după obiceiul Legii Vechi,
într-o casă din Ierusalim.
Acolo, mergând din vreme ucenicii, au gătit
Paştele şi venind Domnul, au mâncat împreună pascha Legii Vechi,
după porunca dată de Moise. Adică au mâncat pâinea nedospită numită
azimă şi miel fript, stând cu toţii în picioare, încinşi cu brâu,
încălţaţi şi cu toiegele în mână, gata de
drum.
Acesta era Paştele evreiesc, pe care Iisus
Hristos l-a respectat şi de data aceasta, ca să se arate până la
moarte ascultător şi necălcător de lege (După Sinaxarul din Joia
Mare).
Iar când s-a făcut seară, Iisus a şezut la
masă cu cei doisprezece ucenici (Matei 26, 20) şi a mâncat Paştele
Legii Noi. Aşadar, în această mare zi, două legi a îndeplinit Iisus
şi de două ori a prăznuit. Mai întâi a mâncat Paştele lui Moise,
care era chipul lui Hristos, ca să Se arate păzitor al Legii Vechi.
Apoi a mâncat Paştele nostru creştinesc, ca să Se arate întemeietor
al Legii Noi. Două Testamente astăzi a unit: cel Vechi, care acum
s-a sfârşit, cu cel Nou, care abia a început. Două Liturghii a
săvârşit: liturghia Paştelui evreiesc, care nu avea caracter de
taină, nici putere sfinţitoare, şi Liturghia Paştelui creştinesc,
care prin Taina Sfintei împărtăşanii are putere să sfinţească şi să
mântuiască pe toti cei care cred. Şi din două pâini a mâncat în
această zi Hristos; din pâinea Legii Vechi, care era azimă uscată,
lipsită de fermentul dătător de mântuire al Duhului Sfânt, şi apoi
din pâinea cea dospită, proaspătă şi caldă a Legii celei Noi, care
este Trupul tainic al lui Iisus Hristos, adică Sfânta împărtăşanie,
prin care dobândim iertare de păcate şi viată
nemuritoare.
Dar pentru ce masa aceasta din foişor se
cheamă „Cină” şi pentru ce se cheamă „de taină”? Se cheamă „Cină”
pentru că s-a săvârşit seara, după asfinţit, adică spre asfinţitul
veacurilor şi la sfârşitul vieţii pământeşti a lui Hristos. Şi se
cheamă „de taină” pentru că Cina are un caracter liturgic de Taină,
de Jertfă, de prefacere euharistică a pâinii şi vinului în Trupul
şi Sângele lui Hristos. Cina se mai cheamă masă de taină, căci
aceasta este ultima masă la care a mâncat Domnul cu ucenicii Săi,
mai înainte de moarte şi pentru că a avut loc noaptea târziu, când
tot Ierusalimul şi inimile tuturor erau pline de multe taine. Mai
poartă acest nume şi pentru faptul că Cina a durat mult mai mult
decât o masă obişnuită, în care timp Iisus Şi-a împărtăşit ucenicii
cu Sfânta împărtăşanie, mai înainte de despărţire, ca să poată
rezista marilor ispite ce le stăteau înainte. De aceea, la
sfârşitul mesei, Iisus Hristos S-a rugat pentru ei cu cea mai
înaltă rugăciune şi a rostit cele mai frumoase şi mişcătoare
cuvinte de învăţătură şi mângâiere pentru
ucenici.
Dacă citim cu atenţie Sfânta Evanghelie de
astăzi, înţelegem că îndată ce ucenicii s-au aşezat la masă, mai
înainte de a gusta din pâine şi din vin, Iisus S-a sculat de la
cină, S-a dezbrăcat de haine şi, luând un ştergar, S-a încins cu
el. După aceea a turnat apă în vasul de spălat şi a început să
spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care
era încins (Ioan 13, 4-5).
Mare este taina acestei dumnezeieşti spălări
şi necuprins este adâncul smereniei lui Hristos. în noaptea aceasta
târzie, când arhiereii mândri se sfătuiau cum să-L prindă şi să-L
omoare pe Iisus, când tot Ierusalimul tulburat era în aşteptare,
acolo sus, în foişorul de taină, era linişte şi tăcere multă. Acolo
vedem pe Iisus cum Se dezbracă de haine, cum Se pleacă până la
pământ, cum spală cu apă picioarele cele lovite cu pietre ale
ucenicilor Săi, cum le sărută cu dragoste şi şterge cu ştergarul
picioarele Apostolilor Săi, ale acelora care vor duce vestea
Evangheliei până la marginile lumii.
Mare este adâncul smereniei lui Hristos. Că
primul care şi-a întins picioarele şi a fost spălat de Domnul, a
fost Iuda vânzătorul. Spălându-i picioarele, Iisus îl cheamă
înapoi, îi arată dragoste, îi dă nădejde, îi întinde mâna, îi spală
păcatul, numai să-l mărturisească, numai să-l părăsească. Dar Iuda
nu se căieşte, Iuda nu se pocăieşte, Iuda nu aruncă arginţii, Iuda
nu-şi spune păcatul, Iuda nu se smereşte, Iuda nu se foloseşte.
Pentru care pricină Iuda nu se mântuieşte? Deoarece picioarele îi
sunt în mâna Domnului, iar inima în mâna diavolului. Hristos îi
curăţă picioarele, iar satana îi spurcă inima. Pentru aceea Iuda nu
se poate mântui, că picioarele sale îndată şi le arată, iar
păcatele inimii şi le tăinuieşte. Cu picioarele stă în apă, iar cu
mâinile ţine argintul vânzării. Mare este dragostea Mântuitorului
nostru Hristos. Că El şterge picioarele trădătorului, iar acela nu
se căieşte, nici se smereşte. Iisus, sărutându-i picioarele îl
primeşte înapoi, iar Iuda, sărutându-l pe obraz, îl vinde la
arhierei.
Singurul care s-a împotrivit spălării a fost
Petru cel fierbinte râvnitor. Dar Domnul i-a zis: Dacă nu te voi
spăla, nu ai parte de Mine (Ioan 13, 8). Atunci plecându-se Petru,
L-a lăsat, ca să aibă parte cu Hristos. Că taina aceea a spălării
închipuia Taina Spovedaniei, fară de care nimeni nu se poate
mântui, nici petrece cu Hristos. Fără spălarea păcatelor prin
spovedanie, nimeni nu se poate nici împărtăşi; că iată, Iisus stând
la masă, mai înainte de a frânge pâine, şi a le da să mănânce, să
se împărtăşească, îi spală cu apă, îi pregăteşte prin smerenie şi
prin spovedanie şi abia la urmă îi
împărtăşeşte.
Iar pe când mâncau ei - spune Sfânta
Evanghelie Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând
ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând
paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că
acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se
varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26,
26-28).
În clipa aceasta s-a săvârşit cea mai mare
minune euharistică, mistică. Că odată cu rugăciunea şi
binecuvântarea Domnului, Iisus preface pâinea şi vinul în însuşi
Trupul şi Sângele Său. în clipa aceasta, Iisus Hristos întemeiază
Taina Sfintei împărtăşanii şi săvârşeşte prima Liturghie creştină
înaintea ucenicilor Săi. Aşadar, Mântuitorul este primul Arhiereu
şi Preot care săvârşeşte cea dintâi Liturghie, întemeind Taina
Sfintei împărtăşanii, iar Apostolii sunt primii credincioşi care
iau parte la această mare taină şi care se împărtăşesc cei dintâi
cu Trupul şi Sângele Domnului. Iar prin porunca Mântuitorului:
Aceasta faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19), Apostolii capătă
putere divină să binecuvinteze şi ei pâinea şi vinul şi să le
prefacă în Preacuratele şi Mântuitoarele
Taine.
Iată deci originea şi importanţa Sfintei
Liturghii. Ea a început din acel mic foişor şi prin Sfinţii
Apostoli a ajuns să se săvârşească astăzi până la marginile
lumii.
Iar valoarea ei constă în sfinţirea
dumnezeieştilor Taine, care se prefac cu puterea Duhului Sfânt şi
binecuvântarea preotului, dar numai în cadrul Sfintei Liturghii.
Astfel, foişorul acela din Ierusalim este înlocuit cu Biserica
creştină, Cina cea de taină este repetată zilnic, ori de câte ori
se face Sfânta Liturghie. Masa la care a mâncat Domnul cu ucenicii
Săi este acum Sfântul Prestol, blidul şi paharul din care au gustat
Hristos şi Sfinţii Apostoli, sunt astăzi Sfântul Potir şi Sfântul
Disc din care cu toţii gustăm Sfânta împărtăşanie. Spălarea
picioarelor este înlocuită cu Taina Sfintei Spovedanii care poate
spăla toate păcatele.
Apa este darul Sfântului Duh, prosopul este
milostivirea lui Dumnezeu care şterge păcatele noastre, iar
Mântuitorul, care spală pe ucenici şi sfinţeşte pâinea şi vinul,
este reprezentat de preotul Bisericii care trebuie să se plece cu
dragoste la picioarele fiecărui credincios, să-l spele prin
spovedanie, să-l şteargă prin canon şi să-l unească cu Hristos prin
Sfânta împărtăşanie, după vrednicie. Iată deci mila Domnului, iată
chemarea preotului, iată sfinţenia Bisericii, iată nădejdea
mântuirii noastre.
Dar pentru ce a fost nevoie ca Iisus Hristos
să sfinţească pâinea şi vinul şi apoi să-şi împărtăşească ucenicii
mai înainte de patima Sa şi de moarte? Pentru că Trupul Domnului
care Se frânge şi Sângele Lui care pentru mulţi se varsă se aduc,
se sfinţesc şi se împart credincioşilor spre iertarea păcatelor
(Matei 26, 28). Toate cele şapte Sfinte Taine au putere să ierte
păcatele, dar niciuna nu poate ierta în chip desăvârşit pe om,
precum Spovedania şi Sfânta împărtăşanie. Fără de aceste Taine
nimeni nu se poate mântui, nici vedea pe
Hristos.
Deci Bunul nostru Mântuitor a voit să
împărtăşească pe Sfinţii Apostoli mai înainte de patima şi moartea
Sa, pe de o parte, ca să ierte păcatele ucenicilor Săi, câte ca
nişte oameni au greşit şi ei până în ceasul Cinei; iar pe de altă
parte, ca să-i întărească pentru marile ispite şi prigoane care îi
aşteptau, ca să-i pregătească spre a duce în lume vestea Sfintei
Evanghelii, ca să le dea mai multă putere asupra satanei, ca să le
întărească credinţa, unitatea şi răbdarea şi, în sfârşit, ca să-i
pregătească pentru înfricoşatul ceas al morţii. Iată cât este de
mare puterea mântuitoare a Sfintei împărtăşanii! Ea vindecă bolile,
izgoneşte diavolii, iartă păcatele, uşurează ispitele vieţii,
întăreşte pe om în necazuri, sfinţeşte pe credincioşi, păstrează pe
Hristos permanent prezent între oameni şi ajută sufletul în ceasul
morţii.
Pentru ce, dar, Iuda vânzătorul nu a fost
iertat de păcatul trădării, căci la Sfânta Cină a fost şi el?
Pentru că Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie. Pentru că Iuda nu mai
iubea pe Hristos, pentru că el nu mai credea că Iisus este Fiul lui
Dumnezeu, pentru că el nu voia să arunce de la sine cei treizeci de
arginţi. Cu o mână ducea la gură paharul cu Sângele Domnului, iar
cu cealaltă ţinea punga cu bani. Cu dreapta întingea în blid,
alături de Hristos, iar cu cealaltă pipăia arginţii. în gură avea
Trupul Domnului, iar în inimă avea pe diavolul. Iată pentru ce Iuda
nu s-a folosit de Sfânta împărtăşanie.
Ba încă, mai mult, cu grea pedeapsă s-a şi
pedepsit. Că după ce Domnul împarte la toţi Trupul şi Sângele Său,
văzând necredinţa şi împietrirea lui Iuda vânzătorul, S-a tulburat
cu duhul, a plâns cu lacrimi şi a zis: Adevărat, adevărat zic vouă
că unul dintre voi Mă va vinde (Ioan 13, 21). El voia să se
despartă cu dragoste de ucenici; El voia să moară în pace cu toţi.
El nu voia să fie vândut pe bani, ca un rob; El voia să moară în
dar, pentru toţi. El voia să moară liber, pe altarul dragostei, cu
demnitate de Om care îşi face datoria. Iisus nu voia să fie vândut
de un ucenic. Iată pentru ce S-a tulburat cu duhul Iisus şi a
lăcrimat la Cină. Plângea pentru răutatea vânzătorului, plângea
pentru pierzarea sa.
Iar când Ioan, ucenicul cel iubit, îl
întreabă pe Iisus: Doamne, cine este?, Domnul îi răspunde: Acela
este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi
întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon
Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus
i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând (Ioan 13, 25-27). Deci după ce
a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte
(Ioan 13, 30).
Ce lucru înfricoşat s-a petrecut la Cină! Ce
grozavă a fost căderea lui Iuda! A primit cu nevrednicie Trupul
Domnului şi a intrat în el satana. A gustat cu necredinţă din
Izvorul vieţii şi iată, a murit. A avut cu el Lumina, dar iată-l
aruncat în întuneric. Iată-l rătăcind singur în miezul nopţii pe
uliţele Ierusalimului, departe de Hristos, departe de Lumină,
departe de Viaţă, lipsit pentru totdeauna de bunul său învăţător,
lipsit de nădejdea mântuirii.
Iubiţii mei
fraţi,
în seara aceasta Iisus stă la masă cu
ucenicii Săi. Iată-L pe Domnul între prietenii Săi. în mijloc masă
întinsă, pâine şi vin. Apostolii stau la cină. Iisus Se dezbracă,
le spală picioarele, începând cu Iuda şi terminând cu Petru. Apoi
se aşează, binecuvintează pâinea şi vinul, le preface în Sfânta
împărtăşanie şi le împarte ucenicilor spre iertarea păcatelor. Toţi
primesc cu credinţă, toţi gustă, toţi se sfinţesc. Numai Iuda se
osândeşte, se stăpâneşte de diavolul, se scoate
afară.
Iubite frate! Te gândeşti tu în ceasul
acesta la Iisus? Vrei tu să stai cu El la Cină? Iată, Domnul se
pleacă să-ţi spele picioarele. Domnul iubeşte sufletul tău. Domnul
vrea să te mântuiască. Domnul vrea să Se împace cu tine înainte de
patima şi moartea Sa. Vrei deci şi tu să te împaci cu
Iisus?
Dacă vrei, primeşte pe Domnul să-ţi spele
picioarele, primeşte preotul să-ţi spele păcatele. Spovedeşte-te cu
mare căinţă, dar nu aşa ca Iuda vânzătorul. Nu-ţi goli cu
neruşinare picioarele tale, ci goleşte-ţi cu smerenie păcatele
inimii tale. Nu sta cu picioarele în biserică sub epitrahil şi cu
vrăjmaşul în suflet. Mai înainte de a veni la Spovedanie, aruncă pe
diavolul din inima ta, aruncă lucrul furat din casa ta, aruncă
tutunul din gura ta, leapădă înjurăturile de pe buzele tale,
leapădă ura şi tot păcatul, iar după Spovedanie, nu mai intra în
prăvălia satanei, adică în cârciumi, nici în casa desfrânării, nici
în locul unde este hulit Dumnezeu. Căci altfel, rămâi nespălat ca
Iuda şi mori în păcatele tale.
Nu cumva refuzi pe Domnul să-ţi spele
picioarele? Nu cumva zici că nu eşti vrednic să te spovedeşti,
pentru că iarăşi cazi în aceleaşi păcate? Dacă faci aşa, vei fi
mustrat ca Petru şi nu vei avea parte cu Hristos în
veac.
Nu cumva din lene şi din oarecare judecată
mincinoasă amâni spovedania cu anii? Sau te spovedeşti numai la
Paşti? Dacă mai continui acest lucru, eşti în primejdie să mori
nespovedit.
La fel şi când trebuie să te împărtăşeşti,
nu cumva urmezi lui Iuda vânzătorul? Nu cumva te apropii cu
necredinţă, cu îndoială şi cu mândrie? Nu te cerţi cu preotul să-ţi
dea Sfânta împărtăşanie fiind nevrednic şi oprit de sfintele
canoane? Sau poate ai încercat să te duci la alt preot ca să te
dezlege? Sau poate te-ai împărtăşit nespovedit curat şi fiind încă
oprit? Dacă ai făcut cumva aceasta, eşti asemenea lui Iuda. Că
acela, împărtăşindu-se cu nevrednicie, a intrat satana în
el.
Teme-te, frate, de focul dumnezeirii. Nu te
face vinovat de Trupul şi Sângele Domnului. Că acest foc, ori te
curăţă de păcate, ori te umple de osândă. Sau poate ceri să te
împărtăşeşti fără a rupe legătura cu păcatul? Poate vrei să iei
Sfintele Taine şi apoi iarăşi să cazi în desfrânare, iarăşi să te
îmbeţi, iarăşi să furi, iarăşi să te judeci, să te cerţi şi să
ucizi?
Dacă încerci una ca aceasta nu eşti departe
de Iuda.
Dar se întâmplă şi altfel. Poate ai voie să
te împărtăşeşti şi tu neglijezi, poate nu te apropii de Sfintele
Taine cu anii, din pricină că te socoteşti cu totul nevrednic. Sau
poate zici că nu ai nevoie de Sfintele Taine decât la moarte. Şi
aceasta este un mare păcat. Că dacă Apostolii au avut nevoie de
Sfânta Spălare şi împărtăşanie, mai înainte de ispite, de prigoane
şi de moarte, cu cât mai mult tu. Deci ori de câte ori eşti bolnav,
în primejdii, în posturi şi ai voie, apropie-te de Hristos. Însă
pregăteşte-te, vino cu frică. Părăseşte păcatul. Iartă pe semenul
tău din inimă. Iată, Iisus iartă pe Iuda, iar tu nu ierţi pe
fratele tău? Deci împacă-te şi vino la
Biserică.
De vei face aşa, casa ta va deveni un foişor
sfânt, iar Domnul cu toţi sfinţii vor veni să cineze cu tine, să te
bucure, să te hrănească şi să te mântuiască în vecii vecilor.
Amin.
Sursa: Doxologia
