Evanghelia
Ioan 1,
35-51
În vremea aceea stătea Ioan şi doi dintre ucenicii
lui şi privind pe Iisus, care trecea, a zis: iată Mielul lui
Dumnezeu. Cei doi ucenici l-au auzit grăind acestea şi au mers după
Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i mergând după El, i-a
întrebat: ce căutaţi? Iar ei I-au răspuns: Rabi (ce se tâlcuieşte:
Învăţătorule), unde locuieşti? El le-a zis: Veniţi şi veţi vedea.
Deci au mers şi au văzut unde locuia şi au rămas la El în ziua
aceea. Era ca la al zecelea ceas şi Andrei, fratele lui Simon
Petru, era unul dintre cei doi care auziseră pe Ioan şi veniseră
după Iisus. Acesta a găsit întâi pe Simon, fratele său şi i-a spus:
am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos). Şi l-a adus la
Iisus, care, privind la el, i-a zis: tu eşti Simon, fiul lui Iona.
Tu te vei numi Chifa (care se tâlcuieşte: Petru). Iar a doua zi a
vrut Iisus să meargă în Galileea şi a găsit pe Filip şi i-a zis:
vino după Mine. Şi Filip era din Betsaida, din oraşul lui Andrei şi
al lui Petru. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: am aflat pe
Acela despre care a scris Moise în lege şi au scris proorocii, pe
Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. Iar Natanael i-a zis: din
Nazaret poate să fie ceva bun? Şi Filip i-a zis: vino şi vezi.
Iisus a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el:
iată, cu adevărat israelitean în care nu este vicleşug. Natanael
L-a întrebat: de unde mă cunoşti? Iar Iisus, răspunzând, i-a zis:
mai înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut când erai sub
smochin. Răspuns-a Natanael şi I-a zis: Rabi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti împăratul lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis:
pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, tu crezi? Mai mari
decât acestea vei vedea. Apoi i-a zis: adevărat, adevărat vă spun
vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui
Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul
Omului.
Sf. Athanasie cel Mare - Cuvânt
de laudă la Sfântul Apostol Andrei
Cuvânt de laudă la Sfântul Apostol Andrei (PG, 28,
1101 sau BEPES, vol. 36, p. 303-306)
1. Văzând această strălucită turmă a Duhului și
aruncându-mi undița apostolească în marea cu adevărat senină și
fără valuri, îmi amintesc de glasul stăpânesc care strigă: „Veniți
după Mine și vă voi face pescari de oameni”[1]. O, cuvânt cu putere
multă! O, cuvinte adeverite prin fapte! O, făgăduință adevărată, ce
crește pe zi ce trece! Căci a cui este pescuirea aceasta minunată?
Cine este cel ce a adunat acum vestitul acesta praznic, cine altul
decât, evident, vestitul între apostoli Andrei! Cel ce a desfășurat
mrejele limbii și ale amintirii, ca să umple această sfântă
corăbioară cu cârmele apostoliei, îndreptând această arcă spre cer.
Și care sunt primele vânaturi? Care sunt prăzile ostenelilor? Cei
ce își strălucesc haina sfințeniei prin virtuți. Cei dintâi și-au
întins aceste brațe apostolești și pe cei de afară rătăciți i-au
vânat la mântuire. Dar deși sărbătorii de față acest mare Andrei
ne-a dat prilejurile, totuși întregul sobor al apostolilor se
cinstește împreună cu el. Căci pe aceștia harul i-a unit, iar
spațiul nu-i desparte. Și dacă cineva ar vrea să laude o cunună cu
flori împodobită din pietre de mult preț, din oricare parte și-ar
începe laudele, odată cu părțile va admira și întregul. Sau așa cum
cineva ar vedea un lanț de aur și ar atinge o verigă și întregul
lanț s-ar mișca, la fel și cuvântul mergând către un singur
apostol, prin el îi cuprinde pe toți potrivit cuvântului inspirat
de Dumnezeu al Sfântului Pavel: „Dacă un mădular se bucură, toate
mădularele se bucură împreună cu el”[2]. Ce armonie a mădularelor a
mai arătat firea, așa cum harul Duhului Sfânt a unit în armonie
dănțuirea apostolilor? Cu adevărat un singur har, cel care a adunat
pe apostoli oaste Stăpânului.
2. Vino, așadar, la toți și prin toți pe fiecare
să-l admirăm. Andrei, numele bărbăției apostolești, cel dintâi care
L-a arătat învățător pe Stăpânul, începutul dănțuirii apostolești,
cel ce iute a văzut venirea stăpânească, cel ce a schimbat ucenicia
lui Ioan Botezătorul cu învățătura lui Hristos, pecetea cuvintelor
Botezătorului. Căci era cel mai încercat dintre ucenicii lui Ioan.
La raza sfeșnicului a căutat adevărul Luminii, precum cineva care,
în lumini obscure fiind, încearcă să se obișnuiască cu izbucnirile
de lumină ale lui Hristos. Dar Ioan, stând în repejunile Iordanului
boteza turme, pregătind în ape pocăința drept antidot pentru
poruncile lui Moise și cu repejunile Iordanului tăia ascuțișul
sabiei lui Moise. Căci pe cei cărora călcarea poruncii moarte le-a
născut, pe aceștia Botezătorul, răpindu-i, i-a trimis înainte prin
pocăință. Fiindcă încă nu era prezent Cel ce dezlega moartea, prin
punerile botezului, moartea se îmblânzea, fără de voie învățând
iubirea de oameni prin pocăință. Dar când a fost de față Stăpânul,
ascuns fiind de înțelepciunea iconomiei și ascunzându-Și fulgerarea
vredniciei în veșmântul de muritor, cunoscându-L Ioan, îndată s-a
schimbat din ucenic în purtător de scut, și trăgându-și mâna,
propovăduitor al Celui de față s-a făcut. „Iată, mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Acesta, zice, este
Izbăvitorul morții. Acesta este nimicitorul păcatului. Eu sunt
trimis vestitor al Mirelui, iar nu mire. Purtător de scut, nu
Stăpân, am venit.
3. La aceste cuvinte, cel mai vestit dintre
Apostoli, Andrei, străpuns fiind, părăsind pe ucenic, a alergat
spre Cel propovăduit. Și primind legământul cuvântului, devine mai
ascuțit la limbă decât Ioan și, apropiindu-se de Stăpânul, și-a
arătat dorul de chip, părtaș drumului luându-l pe Evanghelistul
Ioan. Și amândoi împreună, lăsând sfeșnicul, s-au dus la Soare.
Andrei cel dintâi răsad al apostolilor. El a deschis ușile
ucenicilor lui Hristos. El a fost cel dintâi care a cules roadele
arăturii profetice, care a întrecut nădejdile tuturor. Primul care
a îmbrățișat pe Cel așteptat mai presus de toți. Cel dintâi a
arătat poruncile legii date la vreme. Cel dintâi care a oprit limba
lui Moise nesuferind-o să mai vorbească după Hristos, nu
insultându-l pe învățătorul iudeilor, ci preferând în locul celui
trimis pe Cel ce trimite. Sau mai degrabă el, cel dintâi, s-a
arătat cinstindu-l pe Moise, fiindcă el, cel dintâi, L-a cunoscut
pe Cel profețit de Moise. „Profet vă va ridica vouă Domnul
Dumnezeul nostru dintre frații voștri ca mine, de El să ascultați”.
Se ridică deasupra legii, ascultând legea. L-a auzit pe Moise
zicând: „De El să ascultați”. L-a auzit pe Ioan strigând: „Iată,
Mielul lui Dumnezeu”. Și pentru dovedirea legii s-a făcut dezertor
al legii. Recunoscând pe profetul profețit, îl conduce de mână pe
fratele său la marea descoperire. Lui Petru care nu știa îi arată
comoara „L-am aflat pe Mesia” după Care tânjim. Pe Cel a Cărui
venire am nădăjduit-o, pe Acela să-L răpim acum în contemplare.
L-am aflat pe Cel pe care profeticeștile trâmbițe ne-au poruncit
să-L așteptăm. A venit vremea pe care harul a propovăduit-o, pe
care dorul nădăjduia să o vadă cu ochii. Căci, zice, a găsit Andrei
pe fratele lui, pe Simon și împarte cu el comoara vederii. Îl duce
de mână pe Petru la Stăpânul. O străină minune! Astfel Andrei se
face ucenic și învățător al oamenilor. Și-a început ucenicia
învățând pe alții. Răpește vrednicia apostoliei. L-am aflat pe
Mesia. O, câte nopți fără somn au petrecut lângă repejunile
Iordanului, iar acum pe Cel dorit L-am aflat! N-a șovăit după
cuvânt Petru, căci era fratele lui Andrei și cu voință fierbinte
s-a grăbit să-și deschidă urechile.
4. Luându-l pe Petru, Andrei l-a adus pe cel
părtaș neamului lui la Stăpânul, părtaș făcându-l uceniciei.
Aceasta a fost prima ispravă a lui Andrei. A mărit numărul
apostolilor, l-a adus pe Petru, ca Hristos să-l afle pe corifeul
ucenicilor. Astfel încât Petru, întru mărturisirea prin care s-a
aflat mai târziu bineplăcând Domnului, de la Andrei a rodit
semințele acestei buneplăceri. Dar schimbul laudelor între ei este
în balanță din ambele părți. Căci bunătățile aparțin amândurora și
ambii se laudă cu aceleași bunătăți. Câtă bucurie a adus tuturor
Petru care a răspuns iute la întrebările Stăpânului și el a rupt
tăcerea ucenicilor : „Cine zic oamenii că sunt Eu?”[3] Și ca și
când el ar fi fost limba celor întrebați sau ca și cum ar fi grăit
prin el toți laolaltă, el singur, mai presus de toți a vorbit: „Tu
ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”, printr-un singur cuvânt
mărturisind și iconomia, și pe Cel ce iconomisește. O, potrivire a
cuvintelor! Căci la cuvintele la care Andrei l-a adus pe Petru, la
aceleași cuvinte Părintele cel de sus l-a făcut pe Petru să
subscrie, răsunându-le ca un ecou. Căci Andrei zicea: „L-am aflat
pe Mesia”. Iar Părintele ceresc i-a sugerat lui Petru să zică: „Tu
ești Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, dar acestea le-a poruncit să le
zică nu numai lui Petru. Spune, o, Petre, întrebat fiind, cuvintele
lui Andrei. Arată-te gata să răspunzi Învățătorului. Căci n-a
mințit Andrei, zicându-ți: „Pe Mesia L-am aflat”. Dar tu cuvântul
evreiesc, mutându-l în Ellada, strigă: „Tu ești Hristos, Fiul lui
Dumnezeu celui Viu”. Vezi cu câte daruri se împodobește Andrei,
chiar de la începutul uceniciei lui?
5. Dar când Mântuitorul, lăsând cetățile, umbla
prin pustie, mulțimile oamenilor veneau după El, neputând suferi
despărțirea nici măcar pentru puțin. Dar era în pustie lipsă de
hrană, și pântecele nu suferea. Iar Mântuitorul, covârșind pustiul,
reînnoiește minunea veche, și face iarăși pustiul martor al
minunilor săvârșite oarecând în pustiu, și, făcându-i pe ucenici
ospătari, le-a poruncit ca din gustarea lor să hrănească mulțimile.
Dar soborul ucenicilor îndată s-a tulburat de lipsă și privind unii
către alții și neînțelegând ceea ce avea să se petreacă, cu cugete
omenești s-au vătămat. Așadar, ucenicii vorbeau altceva unii către
alții, vestindu-I lipsa. Dar Andrei, fiind între cei prezenți,
mustrându-le necredința, i-a trecut cu vederea, dând Mântuitorului
prilejurile minunii. Căci ce zice? „Nu sunt decât cinci pâini și
puțini pești”. Ce face, așadar, Mântuitorul? Aduceți-le pe acestea
aici. Și mărturisirea lipsei s-a făcut belșug de
bunătăți.
6. Căci Mântuitorul, săvârșind deja alte minuni în
petrecerea Lui pe pământ, și cu ucenicii petrecând destulă vreme,
S-a dus la ceruri. Dar apostolii, străbătând lumea, împrăștiindu-se
fiecare în altă parte, au împărtășit lumii șuvoaiele harului. Aici,
așadar, acest fericit Andrei, umplând de har Ellada și totodată
ținutul barbar, și prin minuni înduplecând neamurile spre credință
a fost trimis la cel mai mare luptător al necredinței, mă refer la
Ahaia. De unde, pe mulți scriindu-i în ceruri, a fost predat crucii
pentru credință. Și a imitat prin felul morții pe Stăpânul, pentru
ca, prin comuniunea patimii să arate mărimea dorului. Crucea a fost
înfiptă în mijlocul Elladei și Andrei a fost spânzurat pe ea, prin
răstignirea lui propovăduind pe Cel răstignit, și prin cuie,
crezând cuielor, și prin patimă, mărturisind patima. Aflându-se
dincolo de viața această muritoare, prin patima lui, a arătat și
mai lucrătoare puterea învățăturii lui. Iar pe cei pe care nu i-a
convins vorbind în public, pe aceștia i-a înduplecat ucis fiind. Și
pe care nu i-a tras la credință vorbind, pe aceștia i-a pescuit
pătimind. Împărțit fiind între cer și pământ, având adică pământul
pentru trup, iar de cer fiind moștenit cu sufletul, veghează de sus
turmele oamenilor prin tămăduiri și minuni, făcându-i de-a dreapta
pe cei de pe pământ. Căci cei de față au odrăslit spicele acelei
arături și din acea învățătură au înflorit strugurii credinței. Și
voi dascăli ai dreptei credințe v-ați făcut, neguțători ai
Împărăției cerurilor ați venit împreună la Cel de Care se minunează
cerul. Căci al lui Hristos este cuvântul, prin fericitul Pavel,
„dacă rămânem întru El, vom și împărăți împreună cu El”[4]. Lui fie
slava în vecii vecilor. Amin.
[1] Mt. 4, 19.
[2] 1 Cor. 12, 26.
[3] Mt. 16,13.
[4] 2 Tim. 2, 12.
Sursa: Doxologia
