Evanghelia
Matei 10,
16-22
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: iată Eu vă trimit ca
pe nişte oi în mijlocul lupilor. Deci fiţi înţelepţi ca şerpii şi
fără răutate ca şi porumbeii. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da
pe mâna sinedriilor şi în sinagogile lor vă vor bate cu biciul.
Chiar înaintea domnilor şi a împăraţilor veţi fi duşi pentru Mine,
ca mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da pe voi în mâna
lor, să nu vă îngrijiţi cum, sau ce veţi vorbi, căci se va da vouă
în acel ceas ce să grăiţi, fiindcă nu voi veţi fi cei care veţi
răspunde, ci Duhul Tatălui vostru, Acela va grăi prin voi. Va da
frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula copiii
asupra părinţilor şi-i vor omorâ. Iar voi veţi fi urâţi de toţi
pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârşit, acela se
va mântui.
Părintele Cleopa - Predică la ziua
Cuviosului Părinte al nostru, Dimitrie cel
Nou
Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi
nu se va atinge de dânsele munca (Înţelepciunea lui Solomon 3,
1).
Iubiţi credincioşi,
Cuviosul părintele nostru Dimitrie cel Nou de la
Bucureşti, a cărui prăznuire o avem astăzi, era de la sudul
Dunării, născut într-un sat neînsemnat cu numele de Basarabov.
Fiind sărac la părinţii săi şi neavând cu ce se hrăni, multă vreme
în tinereţile sale a păscut vitele acelui sat, ducând o viaţă
singuratică de rugăciune şi înfrânare.
Mai târziu, văzând că toate cele omeneşti sunt
deşertăciuni, a părăsit grija cea lumească şi s-a retras într-o
peşteră, nu prea departe, unde era o mică mănăstire. Acolo,
Cuviosul a primit schima monahală, acolo a început a trăi în cele
mai aspre nevoinţe pustniceşti, acolo a ajuns în scurtă vreme la o
viaţă desăvârşită, prin privegheri de toată noaptea, prin post
aspru şi metanii, prin rugăciuni neîncetate şi lacrimi, prin multă
sărăcie şi adânc de smerenie. Dar cine va putea şti şi povesti
toate nevoinţele cele de taină ale Cuviosului
Dimitrie?
Simţindu-şi dinainte sfârşitul, Cuviosul s-a
ascuns, neştiut de nimeni, între două pietre mari, pe marginea unui
râu ce se chema Lomul şi acolo şi-a dat sufletul în mâinile lui
Dumnezeu. Multă vreme trupul său nu a putut fi aflat. Dar odată,
venind apa râului mare, a rupt malurile sale şi s-au risipit şi
cele două pietre cu moaştele Cuviosului în apă, unde au stat
neştiute, ascunse în prundiş, până au fost aflate printr-o minune
ca aceasta: era în partea locului un om care avea o copilă bolnavă
de duh necurat. Deci, într-o noapte s-a arătat Cuviosul Dimitrie în
vis copilei şi i-a zis:
"De mă vor scoate părinţii tăi din apă -
arătându-i şi locul - eu te voi tămădui pe tine!" Şi îndată copila
a spus tatălui ei, care, adunând mai mulţi preoţi, a plecat la
locul arătat şi a aflat comoara cea ascunsă şi nepreţuită, adică
sfintele moaşte întregi şi neputrezite ale Sfântului Dimitrie.
Deci, luându-le, le-a dus în satul Basarabov şi multe minuni de
vindecare se făceau prin ele, celor ce veneau acolo cu
credinţă.
Auzind despre aceasta domnul Valahiei, a dorit să
le aducă cu mare cinste în Ţara Românească, ca să le aibă spre
ajutor şi mângâiere. Deci, trimiţând câţiva boieri şi preoţi la
Basarabov, aceştia au încercat să aducă moaştele Cuviosului peste
Dunăre, dar nu au putut, căci sfântul nu a voit să părăsească satul
său. Auzind de aceasta, domnul a poruncit să se facă, cu a sa
cheltuială, o frumoasă biserică în Basarabov deasupra moaştelor
Sfântului Dimitrie.
Între anii 1769-1774, fiind război între ruşi şi
turci, un general, anume Petru Salticov, din partea armatelor
ruseşti, a trecut Dunărea şi a ocupat o mare parte din părţile
Bulgariei, printre care şi Basarabovul. Apoi auzind de moaştele
Cuviosului, a poruncit să le trimită în ţara sa. Dar un oarecare
locuitor român cu numele Hagi Dimitrie, fiind foarte credincios,
s-a rugat de acel general să le dea Ţării Româneşti, ca despăgubire
pentru mulţimea pagubelor de război. Şi aşa, sfintele moaşte ale
Cuviosului părintelui nostru Dimitrie, au ajuns în pământul ţării
noastre şi au fost aşezate în biserica Mitropoliei din Bucureşti,
în anul 1773, fiind primite cu mare evlavie de mitropolitul
Grigorie şi de mulţimea credincioşilor. Apoi, îndată a încetat
războiul şi boala ciumei care era în ţară.
Iubiţi credincioşi,
Pentru mulţimea darurilor sale, Biserica Ortodoxă
Română la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a avut grijă
întotdeauna să cinstească pe Cuviosul părintele nostru Dimitrie cu
alese slujbe, privegheri, acatiste şi cântări de laudă. Şi aceasta
mai ales în ziua de astăzi, 27 octombrie, când se face prăznuirea
cea de peste an a Sfântului Dimitrie la Catedrala Patriarhală
dinBucureşti şi când vin mii de credincioşi din toate colţurile
ţării, la cinstitele lui moaşte, ca să se închine şi să le
sărute.
Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că nu te-a
trecut cu vederea Bunul nostru Dumnezeu, în primejdii şi ispite, şi
te-a îngrădit cu ajutorul cel nepreţuit al rugăciunilor multor
sfinţi, cuvioşi şi mucenici.
Bucură-te astăzi, Ţară Românească, că te-a
binecuvântat Dumnezeu cu câmpii roditoare, cu munţi împodobiţi, cu
păduri şi izvoare, cu fii binecredincioşi şi milostivi, cu biserici
aşa de frumoase şi cu sfinte moaşte de mare preţ. Bucură-te astăzi,
Ţară Românească, şi te îmbracă în haină de aleasă sărbătoare, căci
astăzi a sosit prăznuirea cea de peste an a preacuviosului
părintelui nostru Dimitrie, ocrotitorul poporului nostru
binecredincios.
Sfintele moaşte ale Cuviosului părintelui nostru
Dimitrie strălucesc ca un luceafăr şi ca un mărgăritar de mare preţ
în sânul Bisericii noastre. Privind spre ele, ne simţim mai
întăriţi în credinţă, ne simţim deşteptaţi la o viaţă mai curată,
ne simţim îndemnaţi la rugăciune, la smerenie, la post şi
singurătate. Dar într-un chip de taină, parcă ne simţim îndemnaţi
spre o viaţă de smerenie în Iisus Hristos, de umilinţă şi înfrânare
pe pământ. Că cine a fost mai sărac decât Cuviosul Dimitrie? Cine a
purtat haine mai rupte decât el? Cine a dus o viaţă mai lipsită
decât el? Cu trudă se ostenea să pască vitele satului, lovindu-şi
picioarele de pietre, răbdând frigul, ploaia şi zăduful soarelui,
pentru a-şi dobândi pâinea vieţii. Apoi adăugând la aceasta şi
celelalte osteneli duhovniceşti, ca rugăciunea, viaţa curată şi
smerenia, aşa a păşit pe calea desăvârşirii creştine. Şi acest fel
de nevoinţă l-a continuat Cuviosul Dimitrie cu prisosinţă şi în
viaţa pustnicească, ajungând să petreacă ca un înger
pământesc.
După Sfinţii Părinţi sunt două feluri de sărăcii:
prima este sărăcia cea materială, lipsa celor de prisos, negrija
vieţii, neagoniseala etc., iar a doua este sărăcia cea
duhovnicească adică smerenia inimii, prin care creştinul se
socoteşte că nu are nici o faptă bună şi este mai păcătos decât
toti.
Amândouă sărăcii sunt de nevoie şi obligatorii
pentru mântuirea noastră. Prima, adică lipsa celor pământeşti, face
începutul desăvârşirii, iar a doua, adică smerenia, face sfârşitul
ei. Pe aceasta o fericeşte însuşi Domnul, zicând: Fericiţi sunt cei
săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor (Matei 5,
3). Dar, întrucât nimeni nu poate ajunge la sărăcia cea desăvârşită
a duhului, fără sărăcia cea din afară a materiei, Domnul ne
porunceşte şi pentru aceasta, zicând: Nu vă grijiţi, zicând: ce vom
mânca sau ce vom bea sau cu ce ne vom îmbrăca? Că acestea toate
neamurile le caută ... Ajunge zilei răutatea ei (Matei 6, 31-34).
Iar David zice: Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea
(Psalm 61, 10).
Mare dar este neagoniseala şi de multe primejdii
şi păcate scapă pe creştin în viaţă! Dar cine din noi o mai
iubeşte? 0, fericită sărăcie şi negrijă, cine te mai preţuieşte
astăzi? Care din creştini mai întreabă de tine acum? Cine mai
cunoaşte astăzi preţul tău? Cine mai râvneşte la folosul tău? Cu
adevărat, cel ce iubeşte sărăcia lui Hristos, aşa cum au iubit-o
sfinţii şi caută să şi-o agonisească în viata sa, acela este un
adevărat creştin, acela este un filosof al veacului de
acum.
Sărăcia, viaţa cât mai modestă naşte în sufletul
creştinului duhul smereniei lui Hristos, duhul rugăciunii, al
dragostei, al cugetării la moarte, al pocăinţei. Lipsa de
agoniseală şi fărădegrija îmbogăţesc sufletul cu multe virtuti,
izbăvesc pe om de multe căderi şi îl învaţă adevărata rugăciune.
Însă această virtute nu mai poate încăpea între creştinii de
astăzi. Acum toţi aleargă după bani cât mai multi, după haine cât
mai scumpe, după un trai cât mai îndestulat. Agoniseala celor de
prisos este idolul veacului de acum, este pricina atâtor certuri
între oameni şi popoare. Grija vieţii este prăpastia cea adâncă în
care se cufundă şi mor istoviţi mulţi fii ai
pământului.
Fraţilor, să luăm aminte cum trăim. Adevărata
bogăţie pentru noi este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Iar
adevărata fericire este a merge pe urmele Lui şi ale sfinţilor Lui.
Să iubim deci, sărăcia Domnului ca să dobândim viaţa cea veşnică.
Să ne îndestulăm cu cât ne dă El. Să nu ne facem idoli din materie.
Să nu ne ostenim numai pentru trup. Să nu ne facem robi ai
plăcerilor, ai hainelor, şi banilor, căci toate trec sub soare. Să
nu căutăm mai mult decât ne trebuie, căci altfel nu mai putem fi
numiţi copiii Lui. Iar dacă suntem fii ai Tatălui ceresc, apoi ştie
El de ce avem nevoie.
Desigur, avem datoria sfântă să îngrijim de casa
şi copiii noştri, să câştigăm cele de nevoie, să muncim cinstit şi
să nu aducem în casele noastre ban şi pâine străină, că ne adunăm
osândă la Dumnezeu. Apoi să dăm din osteneala noastră şi la săraci
şi la cei bolnavi ca să avem plată în cer. Să ne aducem aminte de
nevoinţa Sfântului Dimitrie, care a trăit îngereşte pe pământ, în
desăvârşită sărăcie, în post, în rugăciune şi cugetare la cele
veşnice. Să ne închinăm la moaştele Sfântului Dimitrie ori de câte
ori avem prilejul şi să citim acatistul lui că este grabnic
ajutător.
Aşadar, să privim mereu la sfârşitul vieţii lui
Iisus Hristos, şi la pilda sfinţilor Lui, care s-au nevoit în multe
lipsuri. Să ne silim "a le urma credinţa" şi să avem mereu în minte
cuvintele Domnului care zice: Căutaţi mai întâi împărăţia lui
Dumnezeu şi dreptatca Lui şi toale celelalte se vor adăuga vouă
(Matei 6, 33). Amin.
(Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la praznice
împărăteşti şi la sfinţi de peste an, Editura Episcopiei Romanului,
1996, pp. 232-236)
Sursa: Doxologia
