Evanghelia
Luca 10,
16-21
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: cine vă ascultă pe
voi Mă ascultă pe Mine şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de
Mine; iar cine se leapădă de Mine se leapădă de Cel care M-a trimis
pe Mine. Iar cei şaptezeci s-au întors cu bucurie, zicând: Doamne,
şi diavolii se pleacă nouă în numele Tău. Atunci Iisus le-a
răspuns: am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am
dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată
puterea vrăjmaşului; şi nimic nu vă va putea vătăma. Însă nu vă
bucuraţi de aceasta, că duhurile se pleacă vouă, ci vă bucuraţi mai
ales pentru că numele voastre s-au scris în ceruri. În ceasul acela
s-a bucurat Iisus cu duhul şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte,
Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei
înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit copiilor. Da,
Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa
Ta.
Părintele Cleopa Ilie -
Predică la Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi
al tuturor cereştilor puteri
Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe
slugile Tale pară de foc (Psalmi 103,
5)
Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte,
odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu
soborul tuturor îngerilor. Prin cuvântul „arhanghel” înţelegem „mai
mare peste îngeri” sau „cel dintâi dintre îngeri”. Iar „înger”
înseamnă „vestitor”, pentru că îngerii vestesc pe pământ şi fac
cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sunt „duhuri
slujitoare” cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi
duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalmi 103, 5). Ei au fost
creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu
prin cuvânt, ci numai cât a gândit, Dumnezeu i-a şi
creat.
Îngerii sunt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în
nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer
şi pe pământ. Îngerii sunt duhuri, adică au trupuri nemateriale,
nemuritoare sau, cum spune Sfântul Apostol Pavel, au „trupuri
cereşti” adică trupuri îngereşti, care sunt deosebite de cele
pământeşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sunt muritoare. Scopul
principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea
nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru
a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor
voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească
poruncile Lui.
Au fost cazuri atât în Legea Veche, cât şi în
legea Darului, când oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau,
adică se închinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica
din început a combătut acest eres, învăţând că îngerii nu sunt
creatorii lumii, ci sunt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini
voia Lui.
Sfintii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire
închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să
cunoaştem voia Domnului şi s-o putem împlini. Această zi este
astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii
veşnice, iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a
săvârşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete
îngereşti.
Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte
despre îngeri Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului
Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare
având numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sunt împărţite în
trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape
de Preasfânta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi
Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în
văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos.
Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpânii,
cum îi numeşte şi Sfântul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui
Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpânesc puterile
iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată
din Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Aceştia sunt cei mai aproape
de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să
scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi
amăgirile diavolilor.
Marele Prooroc Isaia spune că serafimii stau
împrejurul Lui având câte şase aripi (Isaia 6, 2). Ei sunt în
chipul focului, precum spune proorocul David: Cela ce faci pe
îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalmi 103, 5).
Serafimii aprind pe oameni, cu focul dumnezeieştii dragoste, precum
şi numele lor îi arată, că în limba evreiască „Serafim” se
tălmăceşte „cel ce aprinde” sau „încălzeşte” .
După Serafimi, stau înaintea lui Dumnezeu
înţelepţii Heruvimi, cei cu ochi mulţi, care, mai mult decât alte
cete de mai jos, strălucesc neîncetat cu lumina înţelegerii şi a
cunoştinţei de Dumnezeu. Heruvimii fiind luminaţi în tainele lui
Dumnezeu, ale cunoştinţei adâncului şi înţelepciunii divine,
luminează şi pe altii, căci însuşi numele de „Heruvim”, în aceeaşi
limbă evreiască, se tâlcuieşte „multă înţelegere” sau „revărsare de
înţelepciune”. Prin Heruvimi se revarsă înţelepciunea cea de sus şi
se dă ochilor sufleteşti luminare spre cunoştinţa lui
Dumnezeu.
Ceata a treia numită a Tronurilor stă înaintea
celui ce şade pe scaun înalt şi preaînălţat (Isaia 6, 1). Se numesc
aşa căci pe dânşii, ca pe nişte scaune înţelegătoare, se odihneşte
Dumnezeu gânditor, precum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul; adică
nu cu fiinţa, ci cu slujirea şi cu darul.
În ierarhia din mijloc, prima ceată se numeşte
ceata Domniilor, pentru că domnesc peste ceilalţi îngeri care sunt
sub dânşii. Ei „fiind liberi şi lepădând toată temerea de rob, de
bunăvoie şi cu bucurie slujesc neîncetat Domnului”. Ei revarsă
oamenilor, care sunt puşi de Dumnezeu ca stăpânitori, puterea
stăpânirii cu bună înţelegere şi a iconomiei celei înţelepte, ca să
domnească bine şi cu dreptate peste ţările încredinţate lor. Aceşti
îngeri ajută pe oameni să-şi stăpânească simţirile şi să-şi
smerească patimile cele fără de rânduială, supunând pe trup
duhului.
Ceata Puterilor cereşti, împlineşte fără odihnă
voia cea tare şi puternică a Domnului Savaot, stăpâneşte planetele
şi stelele universului; dă oamenilor puterea proorociei şi darul
facerii de minuni şi îi ajută pe creştini să rabde cu tărie
necazurile vieţii şi să păzească poruncile lui
Hristos.
Ceata Stăpâniilor, se numeşte aşa pentru că aceşti
îngeri au mare stăpânire peste diavoli. Ei risipesc stăpânirea lor
şi izbăvesc pe oameni să nu cadă în ispitele cele cumplite care îi
duc la moarte şi la osânda iadului.
În ierarhia cea mai de jos prima ceată este a
Începătoriilor.
Se numesc aşa pentru că ei stăpânesc pe îngerii
care sunt sub ascultarea lor, făcându-le cunoscută voia lui
Dumnezeu. Ei au misiunea de a îndrepta toată lumea; ei păzesc
ţările, tronurile celor ce conduc; ei păzesc hotarele neamurilor,
oraşele, cetăţile, satele, limbile, bisericile şi păstorii de
suflete. Ei îi ajută pe cei ce conduc popoare şi Biserici să facă
voia lui Dumnezeu şi să nu asuprească pe cei de sub ascultarea
lor.
Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor
tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi proorociile cele
înalte ale îngerilor şi prin ei oamenilor. Sfântul Grigorie
Dialogul zice despre Arhangheli: „Aceştia sunt cei care înmulţesc
sfânta credinţă între oameni luminând înaintea lor cu lumina
Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele credinţei celei
drepte”.
Ultima ceată şi mai apropiată de oameni este ceata
Îngerilor. Aceştia vestesc oamenilor tainele lui Dumnezeu şi
voinţele Lui cele mai mici chiar, povăţuindu-i să trăiască în
dragoste, în fapte bune şi cu dreptate, împlinind întru toate voia
Domnului. Îngerii sunt rânduiţi să păzească pe fiecare credincios,
căci de la botez, fiecare creştin are un înger păzitor. Pe cei buni
îngerii îi ajută să nu cadă, iar pe cei căzuţi îi ridică, prin
pocăinţă şi spovedanie şi niciodată nu ne lasă pe noi, deşi uneori
greşim. Îngerii sunt gata să ne ajute întotdeauna numai să voim şi
să cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
Până aici am vorbit mai pe larg despre îngeri,
împărţirea lor, însuşirile şi chemarea lor, dar întrucât, ceata
Sfinţilor Arhangheli s-a arătat slujitoarea celor mai mari
dumnezeieşti taine, care au înlesnit mântuirea neamului omenesc
prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, vom vorbi în continuare numai
despre Sfinţii Arhangheli, a căror pomenire o avem
astăzi.
Sfinţii Arhangheli sunt în număr de şapte, care
stau înaintea tronului slavei lui Dumnezeu, după cum spune însuşi
Sfântul Ioan Evanghelistul: Ioan, celor şapte Biserici care sunt în
Asia... şi de la cele şapte Duhuri care stau înaintea Scaunului Lui
(Apocalipsa 1, 4). Şi aceştia sunt: Mihail, Gavriil, Rafail, Uriil,
Salatiil, Gudiil şi Varahiil. Fiecare arhanghel are o anumită
misiune divină de îndeplinit.
Mihail, ce se tâlcuieşte „puterea lui Dumnezeu”,
este voievodul oştilor cereşti şi cel dintâi din ceata Sfinţilor
Arhangheli. El poartă sabie de foc şi are slujba de a păzi legea
lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor. Când Lucifer a
greşit în cer şi au început a cădea mulţime de îngeri, atunci toate
puterile cereşti tulburându-se, a stat Arhanghelul Mihail în
mijloc şi a strigat: Să luăm aminte! Din clipa aceea a încetat
căderea îngerilor, căci toţi luând aminte de glasul lui şi la
greşeala îngerilor răi, au căzut înaintea slavei lui Dumnezeu,
preamărind numele Lui. Tot Mihail s-a certat cu diavolul în pustiul
Arabiei pentru trupul lui Moise, zicând: Certe-te pe tine Domnul!
(Iuda 1, 9). De asemenea, el a însoţit pe poporul ales din Egipt în
pământul făgăduinţei. El a adus cele zece pedepse peste poporul cel
împietrit al lui Faraon. El s-a arătat păzitor oştilor lui Isus
Navi, căruia i-a zis: Eu sunt Voievodul oştilor Domnului şi acum am
venit (Iosua 5, 14).
El a stins cuptorul celor trei tineri din Babilon.
El a păzit pe Daniil cu viaţă, în groapa cu lei. El a adus foc şi
pedeapsă peste cetăţile cele desfrânate, Sodoma şi Gomora. El a dat
biruinţă lui Ghedeon în luptă. El a scos viu pe Lot din Sodoma. El
a făcut multe minuni, precum cea din Colose, minunea din Mănăstirea
Dochiarul (Sfântul Munte) etc. Iar la sfârşitul veacului, tot el,
împreună cu ceata arhanghelilor, va suna din trâmbiţă, va scula pe
cei morţi şi va aduna toate limbile la judecată, după mărturia
Sfântului Apostol Pavel care zice: Că Însuşi Domnul, întru poruncă,
cu glasul Arhanghelului şi întru trâmbiţa lui Dumnezeu, se va
pogorâ din cer (I Tesaloniceni 4, 16).
Gavriil, ce se tâlcuieşte „bărbat-Dumnezeu”, este
arhanghelul bunelor vestiri de bucurie, care are misiunea de a
vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeieşti. El nu mai poartă
sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El este foarte dulce
la vedere şi plin de dumnezeiască blândeţe. Pentru aceasta a şi
fost ales şi trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i
vestească taina cea mare a întrupării Domnului. Tot el a adus
vestea zămislirii Maicii Domnului dumnezeieştilor ei părinţi
Ioachim şi Ana. El a vestit în templu Sfântului Zaharia că soţia
lui va naşte la bătrâneţe pe Sfântul Ioan Botezătorul. El a dus
vestea cea bună Anei, mama proorocului Samuil.
Sfântul Arhanghel Gavriil a dus la cer rugăciunea
Fecioarei Maria când petrecea în templu. El i se arăta adesea şi-i
descoperea taine grăite. Îi aducea hrană îngerească la Sfânta
Sfintelor. El a auzit cel dintâi despre taina întrupării lui
Hristos, mai înainte decât toţi îngerii. El a rostit cel dintâi
numele Preadulcelui Iisus. El a pus nume Sfântului Ioan
Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut
Mesia. El a cântat cel dintâi Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire (Luca 2, 14). El a
învăţat pe păstori să cânte. El a descoperit magilor taina
întrupării. El a liniştit pe Iosif când voia să lase pe Fecioara
Maria. El i-a poruncit să fugă în Egipt cu Pruncul şi iarăşi să se
întoarcă în Nazaret.
Sfântul Gavriil ocroteşte pe fecioare, acoperă pe
mame, păzeşte pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinţi la
Dumnezeu şi aduce înapoi împlinirea cererilor. EI slujeşte tainelor
celor mari şi ajută la înmulţirea şi mântuirea neamului
omenesc.
Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitor al
neputinţelor omeneşti.
Uriil este luminător al celor
întunecaţi.
Salatiil este rugător fierbinte pentru neamul
omenesc.
Gudiil este slăvitor al lui Dumnezeu şi întăritor
al celor ce se nevoiesc la fapte bune.
Varahiil, ultimul arhanghel, este aducător de
binecuvântare dumnezeiască pe pământ.
Dintre toţi Sfinţii îngeri, cei mai mari
binefăcători ai oamenilor s-au arătat Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavriil, din care pricină se şi pomenesc astăzi cu alese prăznuiri
şi cântări de laudă, dimpreună cu toate cetele îngereşti. Se cuvine
deci şi nouă păcătoşilor, ce suntem păziţi de îngeri, să ne adunăm
la sfintele biserici şi să lăudăm astăzi soborul Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavriil, cerând ajutorul
lor.
Să nu uităm că Sfinţii Arhangheli sunt cei dintâi
îngeri mijlocitori între Dumnezeu şi noi oamenii. Ei au grijă şi
milă de creştini şi-i ajută pe calea mântuirii mai mult decât
ceilalţi îngeri. Sfântul Mihail este protectorul direct al
călugărilor, al armatelor creştine, al voievozilor, care purtau cu
ei pe câmpul de luptă icoana Marelui Arhanghel. Sfântul Gavriil
este, mai ales, protectorul fecioarelor creştine, al familiei
creştine, protectorul mamelor care nasc copii, ca şi protectorul
copiilor şi al călugăriţelor iubitoare de feciorie şi iubitoare de
Hristos.
În ţara noastră cultul Sfinţilor Arhangheli Mihail
şi Gavriil este foarte răspândit. Numeroase sunt bisericile cu
hramul Sfinţilor Arhangheli, numeroşi sunt şi credincioşii români
care le poartă numele. În multe case se vede icoana Sfinţilor
Arhangheli şi nu puţini din bunii noştri creştini citesc acatistul
lor. Părinţii noştri aveau mare evlavie şi pentru îngerii păzitori
pe care-i primeau de la botez şi se îngrijeau cu mare atenţie să nu
facă vreun păcat ca să nu alunge de la ei pe îngerii
buni.
Înaintaşii noştri iubeau rugăciunea, milostenia şi
Biserica, ştiind că îngerii păzitori ne numără şi ne scriu paşii
noştri spre biserică, spre rugăciune, spre cel sărac şi spre tot
lucrul sfânt şi plăcut lui Dumnezeu.
Iubiţi credincioşi,
Bun lucru este a lăuda pe îngeri, precum şi ei
fără odihnă laudă pe Dumnezeu. Dar mai bun lucru am face dacă le-am
urma şi petrecerea, printr-o trăire sfântă, neîntinată, îngerească.
Deci, dacă voim să primim mai mult ajutor de la sfinţii îngeri, să
ne silim a-i imita prin fapte bune, după
putere.
Sfinţii îngeri neîncetat slăvesc pe Dumnezeu; să
ne rugăm şi noi neîncetat, Iăudând ziua şi noaptea pe Preabunul
nostru Dumnezeu. Sfinţii îngeri sunt într-o veşnică mişcare,
împlinind din dragoste voia lui Dumnezeu. La fel şi noi, să ne
trezim din somnul nesimţirii, să alergăm mereu la Biserică, să
facem voia lui Dumnezeu cu bucurie, iar nu din silă, nici cu
cârtire sau pentru răsplată. Sfinţii îngeri se iubesc desăvârşit
unii pe alţii. Ei iubesc şi pe sfinţii din cer şi pe noi cei de pe
pământ. La fel şi noi, să ne iubim ca nişte fraţi, lăsând ura,
mânia, bătăile, judecăţile, minciunile.
Sfinţii îngeri ascultă unii de alţii, cei mai de
jos de cei mai de sus şi toţi de Dumnezeu. La fel şi noi să
ascultăm de mai-marii noştri, de părinţii care ne-au născut, de cei
ce ne învaţă şi ne ajută la mântuire. Să ascultăm şi de glasul
conştiinţei când ne mustră pentru păcate, când ne trimite la
biserică, la spovedanie şi la cele bune. Să ascultăm şi de îngerii
noştri păzitori. Să nu-i mai întristăm cu tot felul de păcate.
Sfinţii îngeri se bucură de mântuirea noastră (Luca 15, 10), ajută
la îndreptarea noastră şi plâng când noi păcătuim sau suntem
aruncaţi în gheenă. La fel şi noi să facem. Să ne bucurăm pentru
sporul aproapelui şi să plângem pentru căderea lui. Să dăm sfat
celui ce are nevoie de el. Să nu minţim pe nimeni. Să îndemnăm şi
pe alţii la pocăinţă, la biserică, la post şi
rugăciune.
Sfinţii îngeri nu se bârfesc, nu se răzvrătesc, nu
se mânie, trăiesc în bună rânduială. La fel şi noi, să nu ne mâncăm
cinstea unul altuia, să avem răbdare în toate ispitele, să fugim de
tulburare, de mânie, de ceartă, de pofte şi patimi trupeşti. Să
trăim ca fraţii, în dragoste unii cu alţii, că suntem fiii Tatălui
ceresc.
De vom trăi în armonie, în iubire, în viaţă curată
şi în rugăciune, vom imita pe îngeri şi vom deveni creştini
adevăraţi, iar Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil ne vor acoperi
cu acoperământul aripilor lor cele îngereşti de tot răul şi
primejdia.
Să rugăm, deci, pe sfinţii îngeri şi Arhangheli să
ne fie ajutători în viaţă şi izbăvitori de duhurile cele rele, iar
înaintea Tatălui ceresc calzi rugători pentru mântuirea sufletelor
noastre. Amin.
Sursa: Doxologia