Evanghelia
Marcu 6,
14-30
În vremea aceea a auzit Irod împăratul vestea
despre Iisus, căci numele lui Iisus ajunsese cunoscut, şi zicea că
Ioan Botezătorul s-a sculat din morţi şi de aceea puterile lucrează
în El. Alţii însă ziceau că este Ilie, iar alţii ziceau că este
prooroc, ca unul din prooroci. Dar auzind Irod, a zis: acesta este
Ioan căruia eu am pus să i se taie capul; el s-a sculat din morţi.
Căci Irod trimiţând, prinsese pe Ioan şi-l legase în temniţă, din
pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase
de soţie. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ţi este îngăduit să ai de
nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia şi
voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan,
ştiindu-l om drept şi sfânt, şi îl ocrotea; şi când îl asculta, sta
mult pe gânduri şi era bucuros să îl asculte. Dar s-a ivit o zi cu
bun prilej: când Irod, de ziua sa de naştere, făcea ospăţ
dregătorilor şi căpeteniilor oştirii şi fruntaşilor din Galileea.
Atunci fiica Irodiadei intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi
celor care şedeau cu el la ospăţ. Iar împăratul a zis fetei: cere
de la mine orice voieşti, şi-ţi voi da. Şi s-a jurat fetei, zicând:
orice vei cere de la mine voi da ţie, până la jumătate din
împărăţia mea. Iar ea ieşind, a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar
Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat
grăbită la împărat şi i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numaidecât
pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Şi împăratul s-a întristat
adânc, dar din pricina jurământului şi din pricina celor care
şedeau împreună cu el la ospăţ, n-a voit să-i nesocotească cererea.
Şi trimiţând îndată pe paznicul temniţei, împăratul a poruncit să
aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând, i-a tăiat capul în
temniţă, l-a adus pe tipsie şi l-a dat fetei, iar fata l-a dat
mamei sale. Când au aflat ucenicii lui, au venit, au luat trupul
lui Ioan şi l-au pus în mormânt. Şi apostolii s-au adunat la Iisus
şi I-au spus toate câte au făcut şi câte au învăţat pe
oameni.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
– Prin toată viaţa sa, de la început până la
sfârşit, Sfântul Înainte-Mergător le dă tuturor lecţii
bune
“Sfantul Ioan, Inainte-Mergatorul Domnului, este
cel dintai model de viata calugareasca. Asa il si socoteau primii
asceti crestini si se imbarbatau in chip deosebit cu pilda lui in
ostenelile sihastresti. De la el invatau insingurarea, fiindca el
din copilarie a petrecut in pustie. De la el invatau postirea,
pentru ca el se hranea cu plantele peste care dadea intamplator in
pustie. De la el invatau simplitatea in imbracaminte pentru ca
haina lui era din peri de camila si era incins cu cingatoare din
piele. De la el invatau necasatorirea, lepadarea de sine, smerenia,
devotamentul fata de Dumnezeu, necrutarea propriei vieti, spre
mantuirea proprie si a altora – virtutile ale caror trasaturi sunt
atat de vadite in viata lui.
Ca inainte-mergator al harului celui nou, ca
propovaduitor al pocaintei, ca aratator al randuielilor dupa care
ajunge omul sa placa lui Dumnezeu si calauza catre Hristos, el le
este insa model si indrumator tuturor crestinilor in viata
mantuitoare. Toate varstele, toate clasele sociale si toate
felurile de meserii vor gasi destul spre zidire fie in faptele lui,
fie in feluritele imprejurari ale vietii lui Acum praznuim Taierea
capului Inainte-Mergatorului Ioan – sfarsitul si cununa vietii lui.
Sa strabatem, deci, cu pomenirea aceasta viata incepand de la
zamislire si pana la moarte, asa incat prin aceasta sa implinim
datoria cinstiririi lui pline de evlavie si totodata sa dam
fiecaruia putinta de a lua din viata lui cele de priinta si
trebuinta, ca sa traga invatatura si sa-i
urmeze.
De la prima privire, viata Inainte-Mergatorului
Domnului va parea de neurmat prin inaltimea sa si prin caracterul
exceptional al situatiei sale. Ales din pantecele mamei,
marturisindu-L pe Hristos Domnul si dand cinstire Preacuratei
Stapane inca din pantece, silit la scurta vreme dupa nastere sa se
ascunda in pustie, crescut acolo – bineinteles, nu fara
acoperamantul si ingrijirea de Sus, potrivit menirii sale -, chemat
de acolo printr-un osebit glas de Sus la lucrarea pregatirii
oamenilor pentru intampinarea Domnului, catehizand cu propovaduirea
vaile Iordanului, atragand la sine si invatand cete intregi de
rataciti si aratandu-le tuturor calea mantuirii in Domnul – Mielul
injunghiat de la intemeierea lumii, botezandu-L pe acest
Miel-Mantuitor si la scurta vreme dupa aceea, ca unul care si-a
savarsit deja lucrarea, a fost inchis in temnita pentru darea in
vileag fara teama a nedreptatii – din rautatea unei femei pe de o
parte si dintr-o slabiciune ca de femeie pe de alta -, isi incheie
aici alergarea prin sfarsitul mucenicesc, la porunca stapanitorului
care-si pierduse cu totul chibzuinta in focul poftei aprinse de
miscarile dansului la ospat.
„Ce poate fi urmat aici”, vor spune unii, „si ce
sa invatam de acolo noi, neputinciosii?” Patrundeti insa mai adanc,
si veti afla!
Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul este ales din
pantecele maicii sale. Zamislirea lui este prevestita, viitoarea
lui slujire e dinainte aratata, ca si slava ce-l asteapta in
imparatia harului. Iata trasatura ce pare cel mai departe de noi si
care, totusi, este cea mai apropiata. Nu va mirati daca voi spune
ca noi toti, crestinii, suntem alesi din pantecele maicii noastre,
ca ni s-a prevestit si menirea noastra, si slava ce ne asteapta.
Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu ne–a ales pe noi in Hristos Iisus
inca mai inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara de
prihana inaintea Lui intru dragoste, si prin aceasta sa fim
mostenitori ai vietii vesnice (Efes. 1, 4; 4,
16).
Faptul ca ne-am nascut din parinti crestini si
indata ne-am facut si noi crestini prin botez este cea dintai mila
a lui Dumnezeu fata de noi – alegerea noastra pentru a fi partasi
ai harului lui Hristos si ai bunurilor celor vesnice ce ne sunt
pregatite. Iata cum ne asemanam Sfantului Ioan prin alegere! Sa
ravnim, deci, a ne asemana lui si indreptatind aceasta alegere. El
s-a vadit a fi chiar asa cum a fost ales sa fie. Sa aratam si noi
asa cum am fost alesi sa fim. Scopul alegerii il cunoasteti si
stiti cum sa ajungeti la el. Eu numai va poftesc folosind cuvintele
Apostolului: Siliti-va, fratilor, sa faceti temeinica chemarea si
alegerea voastra (II Petr. 1, 10).
Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul se insingureaza in
pustie ca sa se pregateasca pentru slujirea sa. Iata o lectie
pentru noi, parinti si educatori! Veti spune: „Dar ce, trebuie sa
mergem si noi in pustie cu copiii nostri?!” Nu, nu in pustie
trebuie sa plecati, ci trebuie neaparat sa va desprindeti de toate
obiceiurile potrivnice crestinismului si sa va departati copiii de
inraurirea lor cea vatamatoare, caci si pe Sfantul Ioan purtarea de
grija dumnezeiasca l-a departat in pustie, cu scopul ca acolo sa
creasca desavarsit in noile principii si randuieli, fara amestecul
vechilor randuieli iudaice. Pruncul crestin primeste prin botez
samanta vietii celei noi, harice. Duhul lumii si obiceiurile ei
sunt cu totul potrivnice vietii acesteia. Indepartati, deci, de ele
pruncul nou-botezat asa incat acest duh si aceste obiceiuri sa nu
inabuse in el, ca niste maracini si ciulini, mladita vietii noi.
Daca veti face asa, aceasta va fi pentru el pustie. Si sa-l tineti
in ea pana cand se va intari si va ajunge in stare sa iasa sa
lucreze potrivit menirii sale, tineti-l sub inraurirea haricului
mediu bisericesc, care-i de acelasi neam cu mladita vietii
pruncului crestin. Sa nu auda si sa nu stie alte cantari afara de
cantarile crestinesti. Sa nu vada si apoi sa nu isi inchipuie alte
chipuri si privelisti decat cele bisericesti. Sa nu stie de alte
biografii afara de Vietile Sfintilor, sa nu cunoasca alte locuri de
vizitat in afara bisericii, alte cuvantari in afara celor ce
slujesc spre zidire, si asa mai departe. Dupa ce a fost educat in
mediul acesta, dupa aceea chiar si cand va purcede la lucrare va
lucra nu altfel decat in acelasi duh si, prin urmare, in chip
potrivit alegerii sale.
Dupa ce a crescut si s-a pregatit,
Inainte-Mergatorul este chemat la lucrarea sa printr-un osebit glas
de Sus. Este auzit glasul acesta, oare, si de catre crestini atunci
cand ei purced la viata faptuitoare? El trebuie sa fie auzit, si
cei ce iau aminte la sinesi, care purced cu frica de Dumnezeu la
slujirea lor, il vor auzi, fara indoiala. Felul de viata si felul
indeletnicirilor noastre ne este hotarat in cea mai mare parte prin
nastere. Dar daca nasterea este de la Domnul, glasul ei nu este
oare glasul lui Dumnezeu? De altfel, si dupa aceea multe raman la
alegerea noastra, pentru care ne trebuie indrumare de nadejde, pe
care nu avem de unde s-o asteptam, daca nu de Sus. De noi depinde
daca vom ramane in viata cetateneasca si de familie sau ne vom
retrage din lume. Daca vom alege retragerea din lume, iarasi, de
noi depinde ce manastire vom alege si in ce tara: la miazanoapte
sau la miazazi, pe Athos sau in Palestina si asa mai departe. Cand
te apuci sa alegi, iau nastere sovaieli tulburatoare si dureroase
pentru inima, si tocmai aici face trebuinta un glas de Sus. Tu insa
cauta, ia aminte, si il vei auzi! Daca e sa alegi viata
cetateneasca si de familie, aici toti trebuie sa-si aleaga tovarasa
de viata, felul indeletnicirilor si locul lor, meseria, negotul,
slujba, legaturile si celelalte laturi de tot felul ale vietii
obisnuite, care alcatuiesc intocmirea ei neaparat trebuincioasa.
Multe sunt lasate la alegerea noastra, insa se stie ca cea mai buna
alegere este cel care impreuna-glasuieste cu voia lui Dumnezeu,
atunci cand omul alege ceea ce-I place Lui, altfel spus ceea ce
vrea El. Dar cum sa ajungi la asta daca nu primesti glas de Sus?!
Si iarasi zic: cauta, ia aminte, si vei auzi. Eu nu pot arata cum
anume, pentru ca fiecare trebuie sa auda glasul acesta in felul
aparte ce i se potriveste; voi spune insa ca cei cu luare-aminte,
care sunt plini de frica lui Dumnezeu, primesc semne de Sus, sunt
calauziti de ele si alearga pe calea vietii preabinecuvantate, in
pofida faptului ca uneori se afla in imprejurari cat se poate de
neprielnice.
Chemat la lucrare, Sfantul Ioan Inainte-Mergatorul
o savarseste cu toata osardia, necrutandu-si viata, nepartinind si
nedorind sa fie pe placul oamenilor nelasandu-se clintit de
indoiala. Aceasta lectie este simpla si toti, chiar fara sa vrea, o
indeplinesc, desi poate ca nu intru totul desavarsit. Dupa ce ti-ai
ales felul de viata, lucrarea ori slujba, ia seama sa lucrezi in
tot ce tine de ea cu constiinta nepatata, asa cum cere legea lui
Dumnezeu, legea constiintei, legea vietii si cea civila; nu fa
strambatati nici in lucrurile mici, nici in cele mari, ci sa umbli
drept. Esti servitor? Slujeste asa cum trebuie. Esti meserias?
Fa-ti constiincios meseria. Esti negustor? Negutatoreste dupa
dreptate. Esti functionar? Fa-ti datoria asa cum ti s-a aratat, si
asa mai departe, in toate urmarind binele aproapelui si slava lui
Dumnezeu. Asta arata si Sfantul Ioan cand da povete deosebite
pentru oamenii de tot felul. Cand s-a adunat poporul in jurul lui
si il intreba ce sa faca, el raspundea: cel ce are doua haine sa
dea celui ce nu are, si cel ce are bucate sa faca asemenea (Lc. 3,
11), altfel spus “ajutati-va intre voi care cu ce puteti”. Il
intrebau vamesii ce sa faca, si el le spunea – iar prin ei si
tuturor celor ce iau asupra-si slujiri care tin de ocarmuire: sa nu
faceti nimic mai mult peste ce va este randuit (Lc. 3, 13).
Intrebau ostasii, iar el le poruncea: sa nu asupriti pe nimeni… si
sa fiti multumiti cu leafa voastra (Lc. 3, 14), si asa mai departe.
Fara indoiala, orice indatorire si orice fel tagma si slujire
primea de la el lectia potrivita, care arata ca in fiecare dintre
ei este un fel de a lucra cerut de Dumnezeu si bineplacut Lui.
Lamureste-ti asta in lumina cuvantului dumnezeiesc si niciodata sa
nu te abati de la el cu lucrul.
Pentru mustrarea neinfricata a nedreptatii,
Sfantul Ioan este inchis in temnita si acolo este descapatanat prin
rautacioasa amagire femeiasca din vremea ospatului si a dansurilor
care-i facusera pe toti sa-si iasa din minti. Pentru aceasta, el a
fost proslavit in Cer si este slavit in toata lumea crestineasca de
pe pamant, iar cei vinovati pentru moartea lui si aici au fost
pedepsiti (au fost trimisi in surghiun, unde au trait in saracie si
au avut parte de o moarte nenorocita), si in cealalta viata vor
suferi, bineinteles, vesnic. Asadar, oricare ar fi clasa ta
sociala, meseria, felul de viata, nu te teme atunci cand,
facandu-ti treaba cu constiinta impacata, te vei lovi de piedici,
necazuri, stramtorari, pierderi si chiar iti vei pune viata in
primejdie. Rautatea n-are decat sa triumfe peste un Ochi care vede
toate si este o dreapta rasplatire a fiecaruia pentru faptele sale.
Aceasta viata este scurta, si pierderile ei tot scurte sunt, pe
cand cealalta viata e nesfarsita. A dobandi vesnica odihna printr-o
pierdere mica si de scurta vreme – ce schimb slavit si ce
atragatoare agonisita! Patimirile vremii de acum nu sunt vrednice
de slava ce ni se va descoperi (Rom. 8, 18), spune Apostolul. Iar
cat priveste faptul ca cei ce vor sa traiasca in buna credinta vor
fi prigoniti, aceasta e o lege a vietii de aici, in mijlocul lumii
nedrepte. Si Domnul a patimit, si toti Apostolii, si toti Sfintii,
intr-o masura sau alta.
De aceea si noi, avand imprejurul nostru atata nor
de marturii, sa lepadam orice povara si pacatul ce grabnic ne
impresoara si sa alergam cu staruinta in lupta care ne sta inainte,
cu ochii atintiti asupra lui Iisus, incepatorul si plinitorul
credintei (Evr. 12, 1-2).
Iata trasaturile din viata Sfantului Ioan pe care
trebuie sa le urmam. Sa ia fiecare ce i se potriveste mai bine si
sa aplice in viata sa. Doar prin aceasta vom arata cinstire
adevarata Sfantului Inainte-Mergator, placuta lui si lui Dumnezeu,
iar pentru noi mantuitoare. Neincetat sa rasune in inima voastra
acest cuvant al lui: tot pomul care nu face roada buna se taie si
se arunca in foc (Mt. 3, 10). Sa facem roade vrednice de pocainta,
si de legamintele pe care le-am facut, si de numele ce-l purtam, si
sa ne invrednicim de bunatatile fagaduite noua, cu harul lui
Dumnezeu, Cel in Treime inchinat, a Caruia este slava in veci.
Amin”.
(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura
Sophia, Bucuresti, 2009)
Sursa: Cuvântul Ortodox
