Evanghelia
Luca 2, 20-21;
40-52
În vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi
lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră şi văzuseră,
după cum li se spusese. Şi când s-au împlinit opt zile şi trebuia
să-L taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost
numit de înger, înainte de a se zămisli în
pântece.
Iar Pruncul creştea şi se întărea cu duhul,
umplându-se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era cu El. Şi
părinţii Săi se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul
Paştilor. Iar când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la
Ierusalim, după obiceiul Praznicului, şi sfârşindu-se zilele şi
pornind ei înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif şi
mama Lui n-au ştiut şi socotind că Dânsul este înmpreună cu alţi
tovarăşi de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre
rude şi printre cunoscuţi; însă nu L-au găsit. Atunci s-au întors
la Ierusalim şi L-au căutat. După trei zile L-au găsit în templu,
şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi
toţi care-L auzeau se minunau de priceperea şi de răspunsurile
Sale. Când L-au văzut părinţii Săi, au rămas uimiţi, iar mama Sa a
zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut aşa? Iată, tatăl Tău şi
eu, îngrijoraţi, Te căutăm. Dânsul însă a zis către ei: de ce era
să Mă căutaţi? Nu ştiaţi, oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu
Mi se cădea să fiu? Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus
lor. Apoi a plecat împreună cu ei şi a venit în Nazaret, şi le era
supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri şi
cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul
înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
Parintele Hierotheos Vlachos
– Tăierea împrejur după trup a lui Hristos a
deschis calea spre tăierea împrejur a inimii
noastre
“In cea de-a opta zi de la Nasterea Sa, Hristos a
primit taierea imprejur, asa cum era prevazut in Legea Vechiului
Testament. Pentru ca S-a nascut si a trait intr-un anumit mediu, El
a respectat toate randuielile si obiceiurile de atunci. Taierea
imprejur trebuie sa fie interpretata neaparat in cadrul teologiei
chenozei pe care Hristos si-a asumat-o pentru mantuirea neamului
omenesc.
De vreme ce Sfintii Parinti au stabilit ca
Nasterea Domnului sa fie sarbatorita pe 25 decembrie, firesc a fost
ca Taierea imprejur, care a avut loc dupa opt zile, sa fie
praznuita pe 1 ianuarie, adica la exact opt zile de la Nastere.
Troparele din ziua acestei sarbatori redau insemnatatea teologica a
taierii imprejur. Unul dintre acestea, care este destul de
cunoscut, spune:
“Mantuitorul pogorandu-Se la neamul omenesc,
primit-a infasare in scutece… si nu S-a rusinat de trupeasca taiere
imprejur“.
Asa cum, din mila si din dragoste de oameni,
Hristos a primit infasarea in scutece, la fel a primit si taierea
imprejur dupa trup. Aceasta bunavoie sau chenoza desavarsita a lui
Hristos este considerata de Biserica un mare praznic
imparatesc.
1 Taierea imprejur – porunca data lui
Avraam
Taierea imprejur este taierea “circulara a partii
superioare a madularului barbatesc“. Ea avea loc in cazul fiecarui
copil de parte barbateasca, pentru ca fusese stabilita inca de la
inceputuri, printr-o porunca data de Dumnezeu lui Avraam.
Fragmentul corespunzator din Vechiul Testament este
urmatorul:
“toti cei de parte barbateasca ai vostri sa se
taie imprejur. Sa va taiati imprejur si acesta va fi semnul
legamantului dintre Mine si voi. In neamul vostru, tot pruncul de
parte barbateasca… sa se taie imprejur in ziua a opta” (Facerea 17,
10-12).
Aceeasi porunca a fost repetata si lui
Moise:
“Iar in ziua a opta se va taia pruncul imprejur”
(Leviticul 12, 3).
Vorbindu-le odata iudeilor, Hristos le-a adus
aminte ca taierea imprejur a fost data lui Moise, dar a existat si
inainte de el:
“Moise v-a dat taierea imprejur, nu ca este de la
Moise, ci de la parinti, si sambata taiati imprejur om” (Ioan 7,
22).
Taierea imprejur era legata de cucernicia fata de
Dumnezeu si de tinerea Legii, fiind semnul unui israelitean curat,
in vreme ce omul spurcat si necinstitor era denumit prin cuvantul
preput, care era semnul celui netaiat imprejur. Asadar, taierea
imprejur si netaierea imprejur erau doua notiuni si doua practici
opuse, care ii desemnau pe iudei, respectiv pe
idolatri.
Ceremonia taierii imprejur era o practica
dureroasa, mai ales atunci cand se facea cu mijloacele acelei
vremi. Instrumentele taierii imprejur erau cutitul, briciul si
piatra ascutita. Astfel, pentru ca sa-si taie imprejur copilul,
Sefora a folosit o piatra taioasa. “Sefora, luand un cutit de
piatra, a taiat imprejur pe fiul sau” (Iesirea 4, 25). De asemenea,
este cunoscut faptul ca Iosua Navi a facut “cutite ascutite de
cremene si a taiat imprejur pe fiii lui Israel” (Iosua Navi 5,
3).
Dupa cum ne dam seama, taierea imprejur era o
practica dureroasa, care provoca hemoragie. Si, daca ne gandim ca
ea avea loc asupra unui prunc care abia se nascuse, intelegem atat
durerea lui, cat si cea a parintilor care faceau taierea imprejur
si vedeau zbaterea copilului lor.
2 Semn al legamantului si cu continut
teologic
Taierea imprejur nu avea numai un scop igienic, ci
si un profund continut teologic si o importanta fundamentala.
Tocmai sub acest aspect, ea era diferita de taierea imprejur care
se facea la alte popoare, ca de exemplu la egipteni sau la arabi si
mahomedani. Unii dintre ei, precum mahomedanii, au preluat
circumcizia din Vechiul Testament si din poruncile lui Moise, insa
aceasta taiere imprejur a lor nu avea un continut anume. Sfantul
Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, spune ca multe popoare, cum ar fi
idolatrii, si preotii egiptenilor, saracinii, ismaelitii
(mahomedanii), samaritenii, iudeii si omiritii, aveau taierea
imprejur, dar cei mai multi dintre ei nu o faceau pentru legea lui
Dumnezeu, ci “dintr-un anumit obicei“.
Cuvantul lui Dumnezeu catre Avraam, prin care s-a
consfintit taierea imprejur, arata motivul principal al acestei
practici. Dumnezeu a spus:
“si aceasta va fi semnul legamantului dintre Mine
si voi” (Facerea 17, 11).
Asadar, este vorba despre un legamant al lui
Dumnezeu cu oamenii Lui sau despre testament. Un asemenea legamant
trebuia sa fie intarit prin sange, lucru intalnit si in Noul
Testament, pentru ca noul legamant al lui Dumnezeu cu oamenii se
pecetluieste cu sangele lui Hristos.
Taierea imprejur era semnul recunoasterii cuiva ca
apartinea poporului lui Dumnezeu, “incat poporul ales este
insemnat“. Potrivit exegetilor, taierea imprejur nu era prin ea
insasi un testament, ci numai semnul testamentului si al
legamantului.
Aceasta practica functiona ca o reamintire a
faptului ca israelitenii trebuiau sa ramana in cucernicia fata de
Dumnezeu pe care o avusesera parintii lor si in neamestecare
trupeasca cu idolatrii si cu alte popoare. In acest fel, se
impiedica amestecarea neamului dar mai ales, se evita consecinta
acestui lucru, care era denaturarea credintei revelate. Sfantul
Epifanie spune ca taierea imprejur era ca o pecete pe trup, ca o
reamintire si ca un legamant ca vor ramane “in cucernicia
parintilor lor“. Asadar, israelitenii primitori ai taierii imprejur
trebuiau sa ramana in neamul lor si in credinta in adevaratul
Dumnezeu.
In plus, taierea imprejur era o preinchipuire a
Botezului care avea sa fie introdus la timpul potrivit prin
intruparea Fiului lui Dumnezeu Cuvantul, pentru ca, in realitate,
Botezul este taierea imprejur a inimii, dupa cum vom vedea in
continuare.
3 Taierea imprejur legata de punerea
numelui
Hristos a primit aceasta practica dureroasa
imediat dupa Nasterea Sa. Descrierea ceremoniei taierii imprejur a
lui Hristos se pastreaza in cuvinte putine, in Evanghelia dupa
Luca. Sfantul Evanghelist scrie:
“Si cand s-au implinit opt zile, ca sa-L taie
imprejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de inger, mai
inainte de a Se zamisli in pantece” (Luca 2,
21).
Din aceasta prezentare saraca in informatii vedem
ca ceremonia taierii imprejur era strans legata de punerea numelui,
pentru ca atunci I s-a dat numele Iisus, care inseamna mantuitor.
[…]
Taierea imprejur, care a avut loc in cea de-a opta
zi si era legata si de punerea numelui, a trecut in crestinism sub
forma slujbei “pentru pecetluirea copilului si punerea numelui in
cea de-a opta zi de la nastere“. Miezul slujbei este o rugaciune
minunata pe care preotul o citeste pruncului in fata usilor
bisericii. Desigur, pruncul este adus de moasa sau de o ruda, nu de
catre mama, care va intra in biserica abia in cea de-a patruzecea
zi de la nastere.
Cert este faptul ca, fiind om, prin taierea
imprejur, Hristos a suferit o mare durere. Aceasta arata toatala
aplecare a lui Dumnezeu spre neamul omenesc. Unul dintre troparele
sarbatorii spune:
“Legea plinind, Facatorul Legii, cu trupul,
astazi, de bunavoie, Se taie imprejur, taiere facand iernii
pacatului“.
4 Cauzele pentru care Hristos a primit
Taierea imprejur
Dupa ce am vazut valoarea teologica a taierii
imprejur, pe care Dumnezeu a lasat-o in Vechiul Testament, si
faptul ca Insusi Hristos a primit taierea imprejur, trebuie sa ne
referim si la cauzele pentru care Hristos S-a taiat
imprejur.
Mai intai, prin primirea taierii imprejur, Hristos
a aratat ca El Insusi a dat Legea Vechiului Testament si de aceea,
trebuia si El sa o respecte. Hristos nu a venit ca sa desfiinteze
legea, ci sa o respecte si, desigur, sa o implineasca. Asadar,
Hristos a implinit Legea fara sa o incalce. In acest mod, El ne-a
aratat ca si noi trebuie sa tinem legea lui Dumnezeu, care are ca
scop mantuirea noastra.
In al doilea rand, dupa cum am subliniat, taierea
imprejur a arata in mod concret ce a insemnat de fapt chenoza
Fiului lui Dumnezeu Cuvantul. Desigur, chenoza are legatura mai
ales cu intruparea, prin faptul ca Dumnezeul cel nezidit a luat
fire omeneasca zidita. Dar golirea si desavarsita smerire a lui
Dumnezeu se pot vedea si din taierea imprejur, de vreme ce Hristos
a binevoit sa primeasca aceasta incercare grea.
In plus, Hristos a primit taierea imprejur ca sa
arate ca a luat fire omeneasca adevarata. Acest lucru este deosebit
de important, pentru ca in vechea Biserica aparuse o erezie care se
numea dochetism si care sustinea ca Hristos nu a luat fire
omeneasca adevarata, adica trup omenesc adevarat, ci un trup
presupus sau inchipuit. Aceasta idee a dus la concluzia ca Hristos
nu S-a rastignit pe Cruce, de vreme ce nu avea trup adevarat, ci
numai i-a pacalit pe iudei. Numai ca o asemenea viziune nu ii
mantuieste pe oameni. Cum poate omul sa se mantuiasca daca Hristos
nu a luat fire omeneasca adevarata? De aceea, dupa cum spune
Sfantul Epifanie, Hristos a fost taiat imprejur ca sa arate ca
“intr-adevar, a luat trup”.
De asemenea, taierea imprejur a lui Hristos a
aratat ca trupul pe care Il avea nu era de o fiinta cu Dumnezeu. In
Hristos, ziditul s-a unit cu neziditul. Firea omeneasca este
zidita, in vreme ce firea dumnezeiasca este nezidita. Pentru ca s-a
indumnezeit prin Dumnezeirea Cuvantului, trupul s-a unit cu
Dumnezeu, dar nu a fost de aceeasi fiinta cu Dumnezeu. Aceasta
inseamna ca trupul lui Hristos este izvor al harului necreat al lui
Dumnezeu, dar nu are aceeasi fiinta cu
Dumnezeirea.
Mai mult decat atat, Hristos S-a taiat imprejur
pentru a-i invata pe oameni ca taierea imprejur, pe care El Insusi
a dat-o iudeilor, a fost in slujba neamului omenesc si a pregatit
terenul pentru venirea Sa (Sfantul Epifanie). Asadar, taierea
imprejur nu era o ceremonie inutila, fiindca prin ea israelitii au
ramas credinciosi legii lui Dumnezeu si L-au asteptat pe
Mesia.
Hristos a primit taierea imprejur pentru ca ea a
fost modelul si preinchipuirea taierii imprejur nefacuta de mana
omeneasca adica a sfantului Botez. Potrivit spuselor Sfantului Ioan
Damaschin, taierea imprejur a fost chipul Botezului. Daca prin
taierea imprejur se indeparta o parte nefolositoare a trupului,
prin sfantul Botez indepartam pacatul, care nu este o stare
fireasca, ci o murdarie. Atunci cand Sfantul Ioan Damaschin
vorbeste despre pacatul care se indeparteaza, el se refera la
dorinta, dar desigur, nu la dorinta necesara, indispensabila, fara
de care omul nu poate sa traiasca, ci la dorinta nefolositoare si
la cea trupeasca. Botezul este taierea imprejur nefacuta de mana
omeneasca, care nu il scoate pe om din mijlocul neamului sau, ci il
deosebeste in interiorul neamului pe credincios de
necredincios.
5 La Sinodul Apostolic se hotaraste sa nu se
mai taie imprejur
In Biserica primara de dupa Cinecizecime s-a
discutat despre masura in care prozelitii credintei crestine
trebuiau sa primeasca si ei circumcizia. Primii crestini gandeau
ca, de vreme ce Vechiul Testament era inaintea Noului Testament, si
idolatrii care veneau la credinta crestina trebuiau sa tine Legea
veche, inclusiv in privinta taierii imprejur. Pentru a se clarifica
aceasta problema, s-a intrunit Primul Sinod al Bisericii, care s-a
numit Apostolic, in cadrul caruia s-au luat hotarari
corespunzatoare, asa cum se mentioneaza in capitolul 15 din Faptele
Apostolilor.
Problema a aparut atunci cand iudeii crestin
“invatau fratii ca: Daca nu va taiati imprejur dupa randuiala lui
Moise, nu puteti sa va mantuiti” (Fapte 15, 1). Acest lucru a iscat
razvratiri si discutii indelungate si, asa cum se spune, unii
dintre cei proveniti din clasele fariseilor cereau ca prozelitii sa
se taie imprejur si sa tina legea lui Moise (Fapte 15,
5).
La acest Sinod Apostolic au vorbit Apostolii
Petru, Varnava si Pavel, alaturi de Iacov, fratele Domnului.
Hotararea Sinodului a fost ca cei dintre neamuri care vin la
credinta crestina sa nu se taie imprejur, ci sa se pastreze pe ei
curati si sa se fereasca de jertfele idolilor, de sange, de animale
sugrumate si de desfrau. Hotararea care s-a facut cunoscuta
crestinilor prin scrisoare spunea:
“Parutu-s-a Duhului Sfant si noua sa nu vi se puna
nici o greutate in plus in afara de cele ce sunt necesare: sa va
feriti de cele jertfite idolilor si de sange si de (animale)
sugrumate si de desfrau, de care pazindu-va, bine faceti” (Fapte
15, 28-29).
Logica acestei hotarari consta in faptul ca, de
vreme ce taierea imprejur a fost modelul si preinchipuirea
sfantului Botez si a pregatit poporul pentru venirea lui Hristos,
in noile conditii nu mai era nevoie ca ea sa existe. Poruncile
Legii Vechiului Testament care sunt legate de stradania pentru
curatirea trupului si a sufletului de pacat si care presupun
libertatea personala a omului trebuie sa fie pastrate, insa taierea
imprejur, care nu are legatura cu indepartarea pacatului si cu
lupta de curatire a sufletului, poate sa fie desfiintata, pentru ca
a fost inlocuita, plinita si desavarsita prin
Botez.
6 Apostolul Pavel se lauda cu primirea
Crucii lui Hristos
Intre aceste coordonate se incadra invatatura
Sfantului Apostol Pavel, care si-a asumat responsabilitatea de a
infatisa catre neamuri hotararea Sinodului Apostolic si teologia
acestei hotarari. In continuare, vom prezenta cateva repere din
invatatura Apostolului legata de aceasta
problema.
Abordand chestiunea legat de faptul ca iudeii
crestinati ii obligau pe crestini proveniti dintre neamuri sa
primeasca taierea imprejur, Sfantul Apostol Pavel spune ca ei fac
acest lucru pentru ca sa fie laudati de ceilalti iudei si sa nu fie
prigoniti pentru Crucea lui Hristos, adica pentru credinta in
Hristos Care S-a intrupat si a inviat (Gal. 6, 12-13). Sfantul
Apostol spune categoric ca el se lauda cu Crucea lui Hristos, prin
care se plamadeste o noua zidire.
“Ca in Hristos Iisus nici taierea imprejur nu este
ceva, nici netaierea imprejur, ci faptura cea noua” (Gal. 6,
15).
Prin intruparea Sa, Hristos a creat o noua ordine
si a adus o viata noua.
De altfel, taierea imprejur nu are valoare prin ea
insasi daca nu este legata de credinta in Dumnezeu. Cu o abilitate
interpretativa uimitoare, Apostolul Pavel a subliniat ca taierea
imprejur nu e de nici un folos daca nu este insotita de respectarea
legii. In mod corespunzator, daca cel netaiat imprejur pazeste
indreptarile legii se va socoti ca si cum ar fi fost taiat imprejur
(Rom. 2, 25-26). De asemenea, Sfantul Apostol se refera si la
oamenii care provin dintre circumcisi, dar care au multe patimi.
Despre acestia, el spune:
“multi sunt razvratiti, graitori in desert si
inselatori, mai ales cei din taierea imprejur“ (Tit. 1,
10).
Spre deosebire de cei care se laudau cu primirea
taierii imprejur, Apostolul Pavel se lauda cu primirea Crucii lui
Hristos si, desigur, cu semnele lui Hristos pe care le poarta pe
trup.
“Eu port in trupul meu semnele Domnului Iisus”
(Gal. 6, 17).
7 Faptele legii nu il indumnezeiesc pe
om
In capitolul doi al Epistolei catre Galateni a
Sfantului Apostol Pavel se gaseste un fragment foarte important, in
care este analizata lucrarea harului lui Dumnezeu prin faptele
Legii, intre care taierea imprejur are un loc principal. Vom expune
pe larg acest fragment, pentru a intelege gandirea Sfantului
Apostol in legatura cu tema taierii imprejur.
Sfantul Apostol Pavel face o analiza teologica a
taierii imprejur, dupa un incident pe care l-a avut cu Apostolul
Petru, care a fost inteles gresit pentru ca incerca sa se poarte cu
discretie, spre a nu-i scandaliza nici pe cei circumcisi, nici pe
cei dintre neamuri.
Inca de la inceput, Apostolul Pavel spune ca
Dumnezeu l-a ales pe el sa propovaduiasca Evanghelia intre neamuri,
dupa cum Insusi Dumnezeu l-a trimis si pe Apostolul Petru ca sa
raspnandeasca cuvantul Evangheliei printre cei taiati
imprejur:
“vazand ca mie mi-a fost incredintata Evanghelia
pentru cei netaiati imprejur, dupa cum lui Petru, Evanghelia pentru
cei taiati imprejur, caci Cel ce a lucrat prin Petru in apostolia
taierii imprejur a lucrat si in mine la neamuri” (Gal. 2,
7-8).
Dupa ce prezinta incidentul pe care l-a avut cu
Apostolul Petru in Antiohia, concluzioneaza:
“Noi suntem din fire iudei, iar nu pacatosi dintre
neamuri. Stiind insa ca omul nu se indrepteaza prin faptele Legii,
ci prin credinta in Hristos Iisus, am crezut si noi in Hristos
Iisus, ca sa ne indreptam din credinta in Hristos, iar nu din
faptele Legii, caci din faptele Legii nimeni nu se va indrepta”
(Gal. 2, 15-16).
La indreptarea omului nu contribuie Legea si
faptele acesteia. In intreaga gandire a Sfantului Apsotol Pavel, ca
si in viata Bisericii, indreptarea este legata de renasterea
omului, de limpezirea gandului, de iluminare si de indumnezeire.
Asadar, nu este vorba despre o indreptare omeneasca emotionala, ci
despre unirea cu Dumnezeu. Prin urmare, Sfantul Apostol foloseste
termenul de indreptare cu sensul de indumnezeire. Faptul ca aceasta
este ceea ce a vrut el sa spuna, rezulta, din cuvantul pe care il
rosteste in continuare:
“M-am rastignit impreuna cu Hristos; si nu eu mai
traiesc, ci Hristos traieste in mine” (Gal. 2,
20).
Legea si faptele Legii, ca de exemplu taierea
imprejur, nu-l indumnezeiesc pe om, pentru ca indumnezeirea se
poate savarsi numai in Hristos. Mantuirea si indumnezeirea omului
s-au dus la indeplinire prin intruparea Cuvantului. De altfel,
toate legiuirile si toate faptele Legii din Vechiul Testament au
fost date doar ca o consecinta a caderii lui Adam, cu scopul de a-i
pregati pe oameni pentru intruparea lui Dumnezeu Cuvantul si de
aceea intruparea a fost voia anterioara a lui Dumnezeu, nu voia
posterioara. Indumnezeirea nu se obtine prin respectarea exterioara
a Legii, ci prin comuniunea cu Persoana Dumnezeului-Om Hristos.
Daca era posibil ca Legea sa mantuiasca, nu ar mai fi fost nevoie
de intrupare.
Prin cele spuse, nu anulam Legea lui Dumnezeu si
nici nu suntem antinomici, dar trebuie sa subliniem faptul ca
scopul Legii si al lucrarilor ei, intre care se afla si taierea
imprejur, a fost pregatirea poporului pentru intruparea lui
Hristos, prin faptul ca legea s-a facut medicament tamaduitor
pentru curatirea de patimi a inimii omului. Asadar, legea curata,
dar pentru ca omul sa ajunga la iluminare si la slava este nevoie
de credinta in Iisus Hristos, adica de comuniune cu Dumnezeu-Om
Hristos. De aceea, Sfantul Apostol Pavel
intreaba:
“din faptele Legii primit-ati voi Duhul, sau din
ascultarea credintei?” (Gal. 3, 2).
In concluzie, faptele Legii nu indrepteaza, adica
nu il indumnezeiesc pe om, ci il curata si il pregatesc pentru
primirea credintei in Hristos, adica pentru unirea cu Hristos si
pentru dobandirea darurilor Sale. Asadar, indumnezeirea omului are
loc prin legatura vie cu Hristos. Acela care a fost curatit si
iluminat si care l-a primit pe Hristos, facandu-se madular al
Trupului Sau prin harul Duhului Sfant, nu are nevoie sa tina legea
taierii imprejur.
De altfel, crestinii au primit o taiere imprejur
nefacuta de mana omeneasca, asa cum spune Sfantul Apostol
Pavel:
“In El ati si fost taiati imprejur, cu taiere
imprejur nefacuta de mana, prin dezbracarea de trupul carnii, intru
taierea imprejur a lui Hristos. Ingropati fiind impreuna cu El prin
botez, cu El ati si inviat prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu,
Cel ce L-a inviat pe El din morti” (Col. 2,
11-12).
Cu o alta ocazie, Sfantul Apostol Pavel vorbeste
despre “taierea imprejur a inimii in duh” (Rom. 2,
29).
8 Taierea imprejur a Noului Testament in
cuvintele Sfintilor Parinti
Talcuind fragmentele din Sfanta Scriptura care
vorbesc despre taierea imprejur cea adevarata si duhovniceasca,
adica despre Botezul crestin, Sfintii Parinti ai Bisericii
infatiseaza adevaruri teologice minunate.
Sfantul Epifanie invata ca taierea imprejur dupa
trup l-a pregatit pe om si i-a slujit pana la Botez, care este
taierea cea mare imprejur, caci prin el ne izbavim de pacate si ne
pecetluim cu numele lui Dumnezeu. Punerea pecetii cu numele lui
Hristos este recunoasterea ca Ii apartinem.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca, daca taierea
imprejur dupa trup ii despartea pe israeliteni de neamuri, cu atat
mai mult aceasta despartire are loc prin sfantul Botez, care ii
deosebeste pe credinciosi de necredinciosi. Asadar, se numesc
credinciosi cei care s-au botezat si care isi reinnoiesc harul
primit la Botez.
Dupa cum invata Sfantul Chiril al Alexandriei,
taierea imprejur din Vechiul Testament nu desfiinta moartea, lucru
care se schimba prin taierea imprejur a Noului Testament. Cu
adevarat, omul intrat in Biserica prin sfantul Botez se face
madular al Trupului inviat al lui Hristos si in acest fel, moartea
duhovniceasca este desfiintata si exista certitudinea invierii
mortilor. Dupa Botez, moartea trupeasca ramane, insa numai pentru
ca pacatul sa fie omorat.
Sfantul Ioan Damaschin spune ca taierea imprejur
este lasarea la o parte a placerii trupesti si a dorintelor
nefolositoare si zadarnice. Prin urmare, Botezul este strans legat
de viata ascetica, prin care omul se elibereaza de sub stapanirea
patimilor. In acest caz, nu mai este vorba despre taierea imprejur
dupa trup sau despre indepartarea unei parti a trupului, ci despre
taierea imprejur si schimbarea la fata a dorintelor
sufletului.
Din invatatura Sfantului Maxim, intelegem ca si
retezarea legaturilor irascibile dintre suflet si trup este tot o
taiere imprejur. Sufletul este legat si unit cu trupul, dar nu
aceasta legatura trebuie taiata, ci legatura irascibila, adica
legatura care se face intre suflet si trup prin intermediul
pacatelor.
Cuvintele Sfintilor Parinti arata ca taierea
imprejur a Noului Testament este interioara si duhovniceasca,
pentru ca inseamna comuniunea omului cu Dumnezeu si incercarea de a
mentine aceasta comuniune.
Dumnezeu a dat Legea Vechiului Testament pentru a
pregati poporul pentru venirea lui Hristos. La inceputul
Evangheliei sale, Sfantul Evanghelist Ioan
spune:
“Legea prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul
au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).
Asadar, Dumnezeu Cuvantul neintrupat a dat Legea
prin Moise, pentru ca poporul sa fie vindecat si sa poata primi
adevarul si harul care au venit in lume prin Dumnezeu Cuvantul
intrupat, adica prin Hristos. Si Legea mozaica, din care facea
parte taierea imprejur, a avut har, dar a fost vorba despre harul
curatitor al lui Dumnezeu, nu despre cel iluminator si
indumnezeitor.
Prin Hristos, dobandim nasterea duhovniceasca si
adevarata infiere. Evanghelistul Ioan a
subliniat:
“celor cati L-au primit, care cred in numele Lui,
le-a dat puterea ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din
sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de
la Dumnezeu s-au nascut” (Ioan 1, 12-13).
Prin taierea imprejur, oamenii deveneau buni
israeliteni, adica poporul ales al lui Dumnezeu. Insa prin Botez si
prin viata in Hristos, oamenii devin copii ai lui Dumnezeu,
dobandesc infierea dupa har si biruiesc
moartea.
***
Asadar, taierea imprejur a lui Hristos a deschis
calea spre taierea imprejur a inimii noastre. O viata ascetica,
petrecuta aproape de sfintele Taine, ne face madulare ale Trupului
lui Hristos. Prin urmare, smerirea lui Hristos devine pricina a
ridicarii noastre”.
Septembrie 1994
(Din: Mitrop. Hierotheos Vlachos, Predici la
Marile Sarbatori, Ed. Egumenita, 2008)
Sursa: Cuvantul Ortodox
