Părinte,
cui se datorează deosebirea de încredere, de pildă, a doi ucenici
faţă de stareţul
lor?
Gândului. Se
poate ca cineva să aibă gând stricat pentru orice şi pentru
oricine. Dacă omul nu
aregând
bun
şi nu se scoate pe sine
din acţiunile sale – adică dacă acţionează numai din interes – nu
poate fi ajutat nici chiar de un sfânt. Nu un stareţ sfânt sau o
stareţă sfântă de-ar avea, nu numai de l-ar avea ca stareţ pe
Sfântul Antonie, ci chiar pe toţi sfinţii de i-ar avea, nici aşa nu
va putea fi ajutat. Nici Dumnezeu Însuşi nu va putea ajuta un
astfel de om, deşi ar vrea mult. Atunci când cineva se iubeşte pe
sine, pe toate le explică precum îi place lui. Şi aşa unii le
explică în chip păcătos, alţii precum le place şi, încet-încet,
aceste explicaţii iraţionale ale lor devin fireşti. Şi oricum te-ai
purta cu ei,
se
smintesc.
Sunt unii care, dacă le dai puţină
atenţie, dacă le spui un cuvânt bun, zboară. Dar dacă nu le dai
atenţie, se mâhnesc mult, apucă extremele, care sunt ale
diavolului. Văd, de pildă, o mişcare şi spun: „Da! Aşa este!”. Iar
apoi sfârşesc prin a fi siguri că aşa este cum cred ei. Sau văd pe
un altul serios şi cred că are ceva cu ei, în vreme ce acela poate
fi serios pentru că îl preocupă
ceva.
Cu câteva zile
mai înainte a venit la mine cineva şi mi-a spus: „De ce cutare îmi
vorbea mai demult, iar acum nu-mi mai vorbeşte? I-am făcut şi o
observaţie, nu cumva din pricina aceasta?”. „Ascultă, îi spun, se
poate să te fi văzut, dar să nu fi luat aminte la tine sau să fi
avut vreun bolnav şi să fi fost îngrijorat că trebuie să caute un
medic sau să afle valută ca să meargă în străinătate etc”. Şi
într-adevăr, acela avea pe cineva bolnav, avea o mulţime de griji,
iar acesta avea pretenţia să stea şi să-i vorbească. Iar pentru
aceasta împletea o grămadă
degânduri.
(Cuviosul
Paisie
Aghioritul,
Cuvinte duhovnicești.
Volumul III. Nevoință
duhovnicească,
traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura
Evanghelismos, București, 2011, pp.
22-23)
Sursa:
Doxologia