Evanghelia
Marcu 8, 34-38; 9,
1
Zis-a Domnul: cel ce voieşte să vină după Mine să
se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Căci
cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi
va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl
va mântui. Şi ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă,
dacă-şi pierde sufletul său? Sau ce-ar putea să dea omul în schimb
pentru sufletul său? Iar de cel ce se va ruşina de Mine şi de
cuvintele Mele în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului
se va ruşina de el când va veni în slava Tatălui Său, cu sfinţii
îngeri.
Apoi a zis către ei: adevărat vă spun vouă că sunt
unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte, până ce nu vor
vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere.
Pr. Petre F. Alexandru –
Cuvânt la Sfânta Cuvioasă
Parascheva
Întreaga creştinătate ortodoxă sărbătoreşte astăzi
pe Sfânta Cuvioasă Paraschiva. Dacă toate zilele închinate
sfinţilor bineplăcuţi Domnului sunt prăznuite cu cinste de fiii
Bisericii noastre, sărbătoarea Sfintei Paraschiva este atât de mult
intrată în atenţia şi în sufletul poporului nostru dreptcredincios
- mai ales din părţile Moldovei - încât ea întrece în strălucire
multe alte sărbători de sfinţi. Şi aceasta datorită faptului că
sfintele ei moaşte de 300 de ani cinstesc pământul acesta
binecuvântat de Dumnezeu şi întăresc sufletele tuturor celor ce cu
fruntea plecată pe marginea raclei ei îi cer
ajutorul.
Dacă au fost sfinţi mai mari prin suferinţa lor
pentru Domnul Hristos, ca aţâţia mucenici, sau mari prin viaţa lor
ca aţâţia drepţi, pustnici sau cuvioşi, dacă toţi au darul
sfinţeniei şi dreptul la cinstirea noastră, apoi Sfânta Cuvioasă
Paraschiva - atât pentru viaţa ei sfântă, cât şi pentru faptul
amintit, că moaştele şi duhul ei străjuiesc ţara noastră, încât cu
drept cuvânt i se mai zice şi Patroana sau Lauda Mitropoliei
Moldovei - cu adevărat are dreptul la o mai mare iubire din partea
noastră, la o mai aleasă veneraţie şi la o mai desăvârşită
cunoaştere şi urmare a pildei vieţii ei. Şi într-adevăr, cum am
spus, poporul nostru drept credincios, după cuviinţă, dă Sfintei
Paraschiva cinstea care i se cuvine: atâtea lăcaşuri sfinte sunt
închinate ei, atâtea biserici şi mănăstiri au hramul Sfânta
Paraschiva sau Sfânta Vineri, atâtea creştine poartă numele
Cuvioasei, atât de mult este intrat cultul Sfintei în popor, care
aşteaptă cu sfinţenie pe Sfânta Vineri, aţâţia credincioşi - mii şi
mii - de cu vreme iau drumul Iaşiului pentru a se închina Sfintelor
ei moaşte; iar bisericile cele mai populate sunt acelea care,
purtând hramul Cuvioasei noastre Maici Paraschiva sau Sfânta
Vineri, în zilele de post, mai ales Vinerea, fac rugăciuni pentru
ajutorarea celor în necazuri şi nevoi.
Iată deci, fraţilor, că poporul nostru credincios
a înţeles să cinstească cum se cuvine pe Cuvioasa Paraschiva.
Poporul o cinsteşte, biserica o slăveşte astăzi cu cântări şi
laude, iar Duhul ei se bucură în Ceruri lângă Mirele său Hristos,
căci viaţa ei scurtă, dar sfântă i-a fost încununată de Dumnezeu,
Căruia i-a slujit cu cununa sfinţeniei.
Binecredincioşi creştini! Se cuvine ca astăzi,
când noi îi sărbătorim amintirea, când fiecare creştin, cel puţin
în treacăt, uitându-se şi întorcând filele calendarului, îi
pronunţă numele, se cuvine să nu plecăm din sfântul lăcaş în care
am venit pentru prăznuirea ei fară a auzi istorisindu-i-se pe scurt
viaţa.
Sfânta Cuvioasă Paraschiva s-a născut acum 1000 de
ani în satul Epivata din ţinutul Traciei, din părinţi de neam mare,
bogaţi şi buni creştini. Pe copila lor ei o crescură în dragostea
şi frica lui Dumnezeu. De mică, copila Paraschiva era o adevărată
creştină, care cunoştea şi practica virtuţile creştine, mai mult
chiar decât părinţii ei. Iubirea de săraci mai ales o caracteriza.
Cu voia sau fară voia părinţilor, mica Paraschiva da tot ce avea
săracilor. De multe ori, se dezbrăca de hainele ei frumoase, curate
şi scumpe, pentru a îmbrăca cu ele pe câte un copil sărac în
zdrenţe, schimbând cu acesta haina de cerşetor. Adesea, părinţii o
certau pentru acest fapt, dar Paraschiva nu putea să sufere trecând
pe alăturea copii de seama ei în zdrenţe, fară ca ea să nu facă
ceva pentru ei. Odată, ieşind din biserică, auzi un glas care-i
şopti: „ Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine,
să-şi ia crucea şi să-mi urmeze. Plecă îndată din casa părinţilor
şi intră într-o mănăstire de maici din Iradia Pontului, unde
petrecu 5 ani în post aspru şi continuă rugăciune. Copila
Paraschiva, care n-avea decât 10 ani la intrarea în mănăstire, uimi
pe celelalte vieţuitoare prin viaţa ei, prin tăria credinţei şi
dragostei ei, prin practica scrupuloasă a vieţii monahale. Pleacă
însă de aici după 5 ani la locurile sfinte, să calce pe urmele şi
drumurile străbătute de Domnul. Şi intrând într-o mănăstire de pe
malul Iordanului, în acelaşi fel de viaţă aspră, în rugăciuni
pentru ea şi lumea necăjită din afară, în viaţă cu adevărat
pustnicească, trăieşte până la vârsta de 25 de ani, când îngerul
Domnului, arătându-i-se în vis, îi porunceşte să vină în ţinutul
părinţilor săi, pentru ca acolo să-şi dea duhul în mâinile
Domnului, iar trupul să-i rămână ţării sale. Şi împlinind porunca
dumnezeiască, vine în ţara sa, unde, petrecându-şi viaţa lângă
biserica satului, după 2 ani, la vârsta de 27 de ani, îşi
isprăveşte viaţa de aici, pentru a se muta cu duhul în
ceruri.
Trupul ei fiind îngropat, multă vreme trecu; şi
îngropându-se odată lângă ea un om păcătos, oamenii îi găsiră
sfintele ei moaşte neputrezite şi pline de o mireasmă plăcută. Unul
din gropari, având peste noapte un vis, i se porunci a scoate
aceste sfinte moaşte, căci ele sunt pline de puteri minunate.
Corpul Sfintei Paraschiva, care în scurta viaţă pământească mult
s-a trudit, prin osteneala cea pustnicească, prin desele
îngenuncheri şi asprele înfrânări de tot felul, a fost cu mare
cinste dezgropat şi aşezat, în cântări şi laude, în biserica
Sfinţii Apostoli din Epivata. Multe minuni şi multe vindecări
săvârşind, moaştele sale au fost mutate la Târnova, de aici la
Belgradul sârbesc şi apoi în Ţarigrad. Iar domnitorul ţării
Moldovei, evlaviosul Vasile Lupu, plătind bani mulţi turcilor
stăpânitori, le aduse cu mare alai la Iaşi, aşezându-le în Biserica
Sfinţii Trei Ierarhi, iar urmaşii săi, în zilele cele mai de pe
urmă, mutându-le în Mitropolia Moldovei. Şi aici, ca şi în
celelalte cetăţi, Sfânta Paraschiva multe minuni a săvârşit. Şi
astăzi, ca şi altă dată, cei ce se închină Domnului cu credinţă şi
cer ajutorul ei sunt ascultaţi. Să citească şi să se intereseze
toţi cei ce nu ştiu şi vor vedea că dacă cultul Sfintei Paraschiva
este atât de răspândit la noi, dacă Cuvioasa a devenit atât de
populară în ţara noastră, aceasta se datorează darului său de a
alina suferinţele sufleteşti şi trupeşti ale celor ce sunt în
nevoi.
Binecredincioşi creştini, doctrina creştină nu
este o învăţătură sortită să rămână închisă între scoarţele câtorva
cărţi. Ea este viaţă. De aceea, un mare scriitor creştin spune că
sufletul este de la natură creştin, cu alte cuvinte, că ceea ce
este mai normal, mai natural, este viaţa creştină. Dacă biserica
creştină a luptat în toate timpurile cu moravurile vremurilor
pentru a întrona viaţa creştină în lume, nu înseamnă că ea a luptat
cu normalul pentru a împământeni o viaţă străină naturii noastre
umane. Nu, ci ea luptă pentru a converti sufletul omenesc
pervertit.
Creştinismul este viaţa. El poate fi admirabil
trăit până în cele mai mici amănunte şi detalii. Dovadă avem pe
toţi sfinţii bisericii noastre. Ce sunt toţi aceştia, decât exemple
de viaţă creştină perfectă? Ce ne învaţă ei, decât că religia
creştină este perfect viabilă, că orice creatură omenească poate să
o trăiască? lată, prin urmare, binecredincioşi creştini, că
prăznuirea sfinţilor - oameni care s-au distins prin viaţa lor
adânc creştină - ne este de real folos: ne deschide ochii minţii şi
ne face să luăm îndemn pentru a trăi şi noi învăţătura creştină.
Sfinţii, deci cu viaţa lor rămân pentru noi modele vii de urmat.
Cine socoteşte că Biserica noastră predică o învăţătură greu de
realizat în viaţa aceasta să se uite la toţi sfinţii, care au fost
oameni ca şi noi, dar care au putut să trăiască întocmai învăţătura
Bisericii. Sfinţenia lor este trăirea normală a vieţii creştine,
iar eroismul lor constă numai în aceea că au avut curajul şi
puterea să se decidă a urma Domnului Hristos.
Binecredincioşi creştini, Biserica îndeamnă şi
cheamă pe toţi la sfinţenie. Chemare la sfinţenie este tot ce se
cântă şi se citeşte aici; chemare la sfinţenie sunt toate cuvintele
pe care le rosteşte preotul din faţa Sfântului Altar. Chemare la
sfinţenie este glasul clopotului ce adună pe credincioşi în
biserică; chemare la sfinţenie este toată atmosfera aceasta de
lăcaş al lui Dumnezeu. Fiţi sfinţi, vă spune Biserica, tindeţi
către sfinţenie, gustaţi-o, vă strigă ea.
O! şi câţi creştini nu vin până aici şi auzind
aceste îndemnuri nu se dau înapoi şi nu-şi scuză refuzul de a urma
apelul bisericii, prin imposibilitatea trăirii, astăzi, a acestei
sfinţenii! Dar se înşală. Priviţi la sfinţi, priviţi viaţa lor; aţi
auzit acum viaţa Sfintei Paraschiva. O copilă - şi a fost în stare
de atâta jertfa, de atâta curaj. Da, veţi zice, dar aceasta s-a
întâmplat acum sute de ani în urmă; astăzi nu se mai poate trăi
aşa; cine mai ia astăzi calea pustiului? Nu vă temeţi şi nu vă
înşelaţi. A fi sfânt nu înseamnă să dai trupul tău muceniciei,
pentru învăţătura creştină: nimeni nu-ţi cere astăzi să mori pentru
credinţă, ca odinioară martirii. A fi sfânt - a fi adică desăvârşit
creştin - nu înseamnă să părăseşti lumea luând calea pustiului.
Dacă Biserica creştină ar avea numai aţâţia sfinţi câţi martiri sau
cuvioşi şi pustinici au fost, dacă viaţa creştină nu s-ar fi
realizat decât în sfinţii din calendar, creştinismul n-ar mai
nădăjdui să realizeze o lume în care să troneze Dumnezeu. În cartea
sfinţeniei lui Dumnezeu, sfinţi nu sunt numai cei din calendarele
noastre, ci ei se numără cu miile şi cu
milioanele.
Câţi anonimi, trăind viaţa creştină cu adevărat,
nu se vor fi bucurat acum în ceruri, fără ca noi să-i cunoaştem?
Da! A fi sfânt este a fi adevărat creştin. Şi a fi adevărat
creştin, dacă este greu, nu este imposibil. „Luaţi jugul Meu, că
este uşor, şi sarcina Mea este uşoară ”, zice Domnul Iisus Hristos.
Cineva nu se naşte sfânt şi creştin, el devine. Sfinţii au fost
oameni ca şi noi, mulţi, la începutul vieţii lor, oameni în păcate
ca şi noi, cu necazuri ca şi noi, cu greutăţi ca şi noi. Păcătos
este nu cel pe care Dumnezeu l-a lăsat aşa, ci cel care nu vrea să
devină creştin prin viaţă, nu prin nume. Creştin cu adevărat este
cel care încearcă şi se străduieşte să trăiască învăţătura
creştină.
Sfinţenia, adică realizarea creştinului într-un om
este posibilă oricând. Dacă este greu să părăseşti lumea, pentru a
primi de bunăvoie ostenelile pustniciei în vederea mântuirii pe
care o căutăm, apoi nu este absolut necesar a face acest lucru.
Cine o face, de mari dureri se învredniceşte. Aceştia pot deveni
modele de viaţă creştină, aceştia sunt cei care pot să încălzească
inima noastră pentru dorul veşniciei, s-o întărească în credinţă şi
virtute, să ne ajute în rugăciuni şi în necazuri, ca unii care de
prea mari daruri s-au învrednicit. Mare lucru este acesta, dar el
nu se cere de la noi toţi. Pentru noi, destul este să ne nevoim şi
să urmăm poruncile Bisericii: fă binele, fereşte-te de rău, ajută
pe săraci, iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele, nu face nici un rău
nimănui, munceşte în mod cinstit, cercetează, iubeşte şi ajută
Biserica etc.
Harul dumnezeiesc este gata să se reverse peste
oricine face acest efort şi reuşeşte să urmeze învăţătura
Domnului.
Binecredincioşi creştini! Exemplele altora ne
întăresc şi ne încurajează; când este vorba de viaţa noastră
sufletească şi de modele de suflete alese, pe care să le luăm ca
exemplu, avem destule: sfinţi care au murit pentru credinţă, sfinţi
care au trăit din copilărie viaţa creştină, ca Sfânta Paraschiva,
sfinţi care, în prima parte a vieţii lor păcătoşi fiind, s-au
întors la Dumnezeu, sfinţi copii, sfinte femei, cuvioase sau din
lume, sfinţi cuvioşi călugări sau trăind în lume ca şi noi. Iată
atâtea modele de viaţă creştină, pe care Biserica ni le pune
înainte. Printre ele Sfanta Cuvioasă Paraschiva străluceşte ca un
luceafăr. Şi mai ales când rămăşiţele ei pământeşti sunt aproape de
noi; când numele ei nu este doar un nume pierdut în istorie, ci e
legat în faţa noastră de trupul cu care a câştigat sfinţenia şi
mântuirea, - exemplul vieţii ei este mai puternic, mai îmbietor.
Sfânta Paraschiva este pentru noi un dascăl al sfinţeniei prin
viaţa şi sufletul său, o siguranţă a sfinţeniei, un semn vorbitor
şi îmbietor către sfinţenie prin sfintele sale moaşte. Fie ca
pomenirea vieţii ei de astăzi să trezească în noi dorul pentru o
viaţă sfântă, să nască în noi curajul de a ne apropia de această
viaţă creştină, care şi pentru noi a fost dată, care de oameni ca
şi noi a fost realizată. Amin.
(Pr. Petre F. Alexandru în Glasul Bisericii nr.
8-9, 1956).
Sursa: Doxologia
