Sfânta Matrona s-a născut în familia unor
ţărani săraci din satul Sebino, guberia Tula. Încă de la început
Dumnezeu dori să descopere pe vasul Său cel ales, căci în vremea
afundării în apa Botezului, se văzu stâlp de tămâie cu bună
mireasmă ridicându-se din cristelniţă. Văzând minunea, evlaviosul
preot Vasile spuse tuturor celor prezenţi de sfinţenia acestui
copil. Mai mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în
semnul crucii.
Întrucât din naştere fu lipsită de vedere,
copiii adesea o batjocoreau, iar fetele mai mari o băteau cu
urzică, pricină pentru care încă din copilărie se ferea de oameni,
încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi
cugetării la cele dumnezeieşti. Locuind în apropierea bisericii
satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu
timpul toate cântările.
Chiar de îi lipsea vederea cea din afară,
vederea cea duhovnicească o făcu să iubească nespus de mult
icoanele, astfel că în odaia sa întregul perete de sus până jos era
plin de icoane în faţa cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea
cărora petrecea îndelungate ceasuri în rugăciune, cuprinzând în
inima sa de copil întreaga lume.
Pe când avea 6-7 ani, se arătară darurile
bogate pe care Dumnezeu le vărsase într-însa, căci putea vedea
limpede gândurile şi păcatele oamenilor.
Datorită purtării de grijă a boierului
satului, sfânta Matrona se învrednici să facă pelerinaje la Kiev,
Moscova şi Sankt Petersburg. Pe când intră în Catedrala Sfântului
Andrei unde slujea sfântul Ioan de Kronstadt (pomenit la 20
decembrie, ziua adormirii sale din anul 1908, si 8 iunie, ziua
proslavirii sale, 1990), sfântul părinte porunci ca poporul să se
dea la o parte şi să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de
numai 14 ani, numind-o „al optulea stâlp al
Rusiei”.
Pe când avea 17 ani, Dumnezeu o lipsi pe
sfânta Matrona de mângâierea pelerinajelor, luându-i pe neaşteptate
puterea de a merge. Din acea clipă petrecu tot restul vieţii mai
mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii,
postirii şi mângâierii celor ce veneau la
dânsa.
Curând sosiră vremuri grele şi tulburi peste
Rusia: revoluţia, împărţirea pământurilor şi
foametea.
În anul 1925, pe când avea 40 de ani, sfânta
maică veni să locuiască în Moscova, petrecând în răstimpuri scurte
în case ale creştinilor, unde venea mulţime mare de popor pentru a
primi mângâiere şi izbăvire de mâhniri şi necazuri. Iar dânsa îi
liniştea, îi mângâia pe cap, îi însemna cu sfânta cruce şi le
spunea cuvinte de încurajare. Uneori glumea, alteori era aspră.
Câteodată spunea numai un cuvânt şi sufletul se tămăduia de
tulburare şi tristeţe.
Nu cu multă vreme înaintea adormirii sale,
le spunea celor apropiaţi:
- Toţi, toţi să veniţi la mine şi să-mi
povestiţi necazurile voastre, de parcă aş fi vie, căci eu vă voi
vedea, vă voi auzi şi vă voi ajuta!
şi
- Agăţaţi-vă cu toţii de călcâiul meu şi vă
veţi mântui, nu vă desprindeţi de mine, ţineţi-vă cât mai
strâns!
La 2 mai 1952, se mută în lăcaşurile cele de
sus, iar la 8 martie 1998, se aflară moaştele sale necuprinse de
stricăciune răspândind bună mireasmă şi izvorând fără oprire
minuni, care se aşezară cu multă evlavie în mănăstirea
Acoperământul Maicii Domnului din Moscova. Peste un an, la 2 mai
1999, sfânta Matrona fu trecută în rândul sfinţilor, cinstirea sa
răspândindu-se apoi în lumea întreagă pentru marea mulţime de
minuni săvârşite prin mijlocirea sfintei noastre
maici.
Sursa: Doxologia
