Viețuind în secolul al II-lea, în Italia,
Sfânta Sofia și fiicele sale au pătimit în vremea împăratului
Adrian. Denunțate că sunt creștine și convocate să aducă jerftă
zeiței Artemis, cele patru au refuzat să se lepede de
Dumnezeu.
În vârstă de 9, 10 și 12 ani, cele trei
fiice au fost omorâte în fața mamei, iar aceasta, îndurerată, le-a
îngropat trupurile după un deal și după trei zile de rugăciune și-a
dat duhul în mâinile Domnului.
Deasupra mormintelor a fost ridicată
Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie”, Sfânta Sofia devenind
ocrotitoarea capitalei Bulgariei.
"Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduieşte
pentru noi după sfânta voia Ta şi nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă
ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoşeze inima noastră de
prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele
înfricoşate, să nu ne spăimântam de moartea cea amară şi să nu ne
rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul
nostru!"
"Fiicele mele iubite! Acum este vremea
nevoinţei voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceţi mirese Mirelui
vostru Celui fără de moarte, ca după numele vostru să vă arătaţi
către dânsul credinţa voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită şi
dragostea cea nefăţarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit
ceasul veseliei voastre, ca să vă încununaţi prin cunună
mucenicească cu preaiubit Mirele vostru şi cu dânsul în cămara Lui
prea luminoasă să intraţi, în glas de bucurie. Fiicele mele, să nu
vă cruţaţi trupurile voastre cele tinere pen-tru cinstea lui
Hristos, să nu jeliţi floarea tinereţelor voastre celor frumoase,
pentru cel mai frumos ca podoabă şi decât fiii omeneşti, nici să vă
mâhniţi de lipsirea vieţii acesteia vremelnice, pentru viaţa cea
veşnică. Pentru că nepreţuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos,
este sănătate veşnică, frumuseţe negrăită şi viaţă fără de moarte.
Şi când trupurile voastre pentru dânsul vor fi chinuite spre
moarte, el le va îmbrăca pe ele în nestricăciune şi rănile de pe
trupurile voas-tre le va lumina ca stelele cerului. Când
frumuseţile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru
Dânsul, El vă va înfrumuseţa pe voi cu cereasca frumuseţe pe care
ochiul n-a văzut-o. Iar când vremelnica voastră viaţă o veţi
pierde, punându-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El
viaţa cea fără de sfârşit vă va dărui vouă, în care vă va mări pe
voi în veci înaintea Tatălui său cel ceresc şi înaintea sfinţilor
Lui îngeri şi de toate cereştile duhuri vă veţi numi mirese şi
mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor lăuda toţi cuvioşii,
de voi se vor veseli înţeleptele fecioare şi vă vor primi în ceata
lor.
Dulcele mele fiice! Să nu vă
mlădiaţi a fi amăgite de înşelăciunile vrăjmaşului, pentru că,
precum mi se pare, mult vrea să vă îmbuneze pe voi împăratul şi să
vă făgăduiască mari daruri şi să vă pună înainte mărire, bogăţii,
cinste şi toată frumuseţea şi dulceaţa lumii acesteia stricăcioase
şi deşarte. Să nu iubiţi nimic dintr-acestea, că toate se sting ca
fumul, ca praful de vânt se spulberă, că floarea şi ca verdeaţa
ierbii se veştejesc şi în ţarina se sălăşluiesc. Nici să vă
înfricoşaţi când veţi vedea cumplitele chinuri, pentru că puţin
pătimind şi pe vrăjmaşul biruindu-l, în veci veţi dănţui. Şi cred
Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele ce
pentru Dânsul pătimiţi, Cel ce a zis: "De va şi uita femeia pe fiii
pântecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi". Ci nedepărtat va fi
de voi întru toate chinurile voastre, privind nevoinţele voastre,
în slăbiciunea voastră şi împletindu-vă cununa răsplătirii voastre.
O, fiicele mele cele bune! Gândiţi-vă la durerile mele pe care
le-am avut la naşterea voastră. Aduceţi-vă aminte de ostenelile
mele pe care în vremea prunciei le-am suferit la creşterea voastră.
Aduceţi-vă aminte şi de bunătăţile mele, cu câtă dragoste v-am
învăţat pe voi frica de Dumnezeu şi să mângâiaţi bătrâneţele mamei
voastre prin acea statornică şi bărbătească mărturisire a voastră a
lui Hristos. Pentru că aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie,
cinste şi laudă între toţi credincioşii, când mă voi învrednici să
mă numesc mamă de muceniţe, când vă voi vedea pe voi că viteze
răbdaţi pentru Hristos şi, mărturisind cu îndrăzneală numele cel
sfânt al Lui, pentru dânsul muriţi. Atunci se va mări sufletul meu
şi, bucurându-se duhul meu, se vor întări bătrâneţele mele. Atunci
îmi veţi fi mie adevărate fiice când, învăţăturile mamei voastre
ascultându-le, veţi suferi pentru Domnul nostru până la sânge şi
veţi muri pentru dânsul cu
osârdie".
"Noi, tată avem pe Dumnezeul ceresc care se
îngrijeşte de viaţa noastră şi miluieşte sufletele noastre. De
Acela vrem să fim iubite şi ale Aceluia adevărate fiice căutăm să
ne numim şi Aceluia închinându-ne şi păzind poruncile Lui, spre
idolii voştri scuipăm, iar de îngrozirile tale nu ne temem. De
aceea şi dorim să pătimim şi să răbdăm muncile cele amare pentru
cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru".
Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al
fiicelor sale: Pistis, Elpis şi Agapis
Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie v-aţi
adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos
şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi
săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl
slăvim.
Sursa: Doxologia