În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim
îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat
din stricăciune a fost mutat spre viață
veșnică.
Cele patruzeci de zile ale Postului
Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai
importantă; şi iarăşi săptămâna mare culminează cu Sfânta şi Marea
zi de Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar
fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul
ei s-au săvârşit, şi mai cu seamă azi, minunile mari şi mai presus
de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului
nostru.
Căci, după cum la întâia facere a
lumii, Dumnezeu, săvârşind toate lucrurile, şi în urmă, în ziua a
şasea, a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a
şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui şi a sfinţit ziua,
numind-o Sâmbătă, care se tâlcuieşte odihnă, tot aşa şi la facerea
lumii celei spirituale, săvârşind toate în chipul cel mai bun, în
ziua a şasea a creat din nou pe omul stricat şi, înnoindu-l iarăşi
prin Crucea cea de viaţă purtătoare, S-a odihnit încă o dată cu o
odihnă desăvârşită, de toate lucrurile Lui, dătătoare de viaţă şi
mântuitoare.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul
în mormânt, iar cu sufletul Lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară şi
în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în
mâinile Tatălui.
Tot Tatălui I-a dat şi propriul Său
sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preţ de
răscumpărare pentru noi. Sufletul Domnului n-a fost ţinut în iad ca
sufletele celorlalţi sfinţi. Cum putea, oare, să fie ţinut, o dată
ce n-avea asupra Lui, ca ceilalţi drepţi, nimic din păcatul
strămoşesc? Dar nici duşmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele
prin care am fost răscumpăraţi, cu toate că noi eram în stăpânirea
lui. Cum putea, oare, să ia sângele Lui din altă parte decât de la
Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-L ia chiar pe
Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupeşte în mormânt
şi cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu
trupul.
A fost împreună cu tâlharul în rai; a
fost şi în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui
îndumnezeit. într-un chip mai presus de fire Hristos Dumnezeu
necuprins era cu Tatăl, împărăţind împreună cu Duhul. Era
pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum
n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit şi
stricăciune, adică despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum
stricăciune în înţelesul unei putreziri a trupului şi o nimicire
desăvârşită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul
trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, astupând cu
o piatră intrarea mormântului. în adevăr, iudeii s-au dus Vineri la
Pilat şi i-au spus: «...Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a
spus pe când trăia că după trei zile se va
scula.
Ni se pare că este bine ca prin
puterea ta să porunceşti să se întărească mormântul cu ostaşi».
Dacă este un înşelător, pentru ce, iudeilor, I-aţi ascultat cu
râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Hristos: «Mă voi
scula»?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreşit
ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu
se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiţi de judecată! Nu ştiau
că ceea ce făceau în sprijinul lor, o făceau împotriva lor! Pilat a
dat poruncă, şi ei împreună cu o ceată de ostaşi au întărit
mormântul şi l-au şi pecetluit. Şi s-a făcut asta pentru a nu se
pune la îndoială învierea Domnului, o dată ce erau străine şi paza
şi pecetea. Dar deodată iadul se strânge şi se cutremură, când
simte puterea mai tare a Domnului; şi după puţină vreme S-a sculat
Hristos, piatra cea tare şi din capul unghiului, şi a scos pe cei
ţinuţi din veac din iad.
Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase
Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi,
Amin.
Sursa:
Doxologia
